Iubirea, nu-i păcat

De ce însumi iubirea c-un păcat
când e atâta de înălțătoare
Iubirea naște în femeie și bărbat
sentimentele cele mai rare

N-ai cum trăi precum o brută
cu inima-nchistată în nimic
Sau iarba-nvălurită în cucută

sufocând pământul câte-un pic

Ca cerul fără nori în plină vară
și soarele arzând dogoritor
Sub arșiță cerșind o picătură
din ploaia unui duș răcoritor

Ți-ar place să trăiești fără văpaia
ce freamătă până-n rărunchi
Cu trupul penetrat de vâlvătaia
durerii ce te pune în genunchi?

De ce-ai numi iubirea un păcat
privându-ți trupul de savoare
Dezlănțuită-n brațe de bărbat
iubirile se cer nemuritoare.

 

Replică

Tu mă dorești a ta Regină
până la stele mă ridici
Cu inima de dor prea plină
în vraja asta mă implici

De mă ascund în ochii tăi
să-ți fiu o lacrima uitată
Pe dedesupt ard în văpăi
privirilor abandonată

Eu te-aș fura, tu m-ai răpi
din lumea asta-n care
Timpul e scurt pentru a iubi
și nu e de mirare

Rămânem simpli muritori
pierduți în Univers
Că până vom ajunge sori
ne scriem într-un vers.

 

Cu tine-n gând

Când ești plecat departe
te chem numai în gând
Și-n visele din noapte
când somnul mi-e plăpând

Când ești plecat anume
prin lume să colinzi
Te-aștept până apune
și luna după munți

Cât drumu-i numai umblet
și nu-s la tine-n gând
Te-ascund la mine-n suflet
să te iubesc puțin 

Justificare

Ți-am închis gura ta frumoasă
iubitule din versu-mi clandestin
Mi-e inima încinsă și voioasă
că te-am îngenunchiat puțin

Trăiesc în vers cu tine-o nebunie
prea dulce pentru anotimpul meu
Mă faci de mă aștern în poezie
și uit că timpul trece-așa de greu

Să nu te sperie văpaia mea
ce mi-a adus o clipă bucurie
Rămâi ce ești acolo-n viața ta
și mie doar melancolie

Nu voi greși mai mult, promit
prin versul meu dac-ai trecut
Ai fost numai un muz, și-atât
mi-a mai rămas să justific.

Îmi ascult sufletul

Și iar mi-e gândul tot la tine
și sufletul greu încercat
Să te doresc acum îmi vine
dar e prea mult și e păcat

Să-ți fur o sărutare numai
și să te simt la sânul plin
De rușinoasele suspine
că te-aș iubi măcar puțin

Dorințe-n mine înfloresc
dacă te văd numai o clipă
Și înspre tine năvălesc
voind să mă simt iubită

Îmi ascult sufletul și știu
că nu ești pentru mine
Decât un gând pe care-l scriu
și acela-mi aparține

*

Gând fugar

Să nu deranjezi niciodată o femeie
care gândește, care visează...,
să o lași în universul ei să se manifeste.
Fii docil și privește-o doar.
Își va face timp și pentru tine,
sau de ce nu, poate chiar tu rătăcești prin ea.
Las-o să simtă, să te plimbe prin cele mai largi adâncuri
prin cele mai tainice simțiri, dorințe...
Privește la ea de la distanța unui fior,
strecoară-te ușor și telepatic în ea,
citește-o în adierea tandră a gândului tău.
Încearcă să-i pătrunzi în suflet
și îmbrățișeaz-o pe dinăuntru,
doar așa o vei simți în totalitate a ta.
Aceste trăiri sunt sau vor fi comune,
abia atunci când o vezi schițând un zâmbet absentă,
ori privindu-te la rându-i fugar...

* Te iubesc

La mine în gânduri plouă
hai vino să te învelesc
Într-un poem sau două
sufletul să-ți răcoresc

Cât în mine curg șiroaie
și nu pot să stăvilesc
Dor de tine și de ploaie
ard și trupu-mi pârjolesc

La mine în suflet plouă
hai în vers să te-mpletesc
Și cuvintele-amândouă
la ureche să-ți șoptesc.

*

Pădurea din mine

Pădurea din mine e-atât de săracă
își plânge-n vertebre adânci rădăcini
Durerea înaltă cât ceru* de-albastră
pădurea din mine-i plecată-n suspin.

Pădurea din mine își frânge copacii
de dor și de jale, de frunze în vânt
Și-i pleacă departe când jurui ortacii
în scrâșnet de drujbe pe trailere plâng

Pădurea din mine-i înaltă și verde
își poartă în frunze dorul sihastru
Și-i lacrimă ruptă când nimeni n-o vede
pădurea din mine tânjește albastru.

*

Nostalgie pe-o scrisoare

Ți-am trimis scrisori, iubire
însă, nici nu le-ai deschis
Îngălbenind de-atâtea zile
cuvintele ce ți le-am scris
*
S-au plictisit într-un sertar
de știrile de prin reviste
Ce așteptau și ele în zadar
șansa să fie răsfoite
*
Ba ți-am pus și-o poză nouă
să vezi cât m-am schimbat
Dar vremea s-a răcit și plouă
și poza mea de dor a suspinat
*
Eu mai deschid răvașul tău
singurul ce mi-a rămas
Și doar când îmi e mai greu
îmi tremură iubirea-n glas
*
Scriam și eu, scriai și tu
dar fiecare-n altă parte
Răspuns așteptam sau nu
nu-mi erau mie destinate
*
Ne scriam scrisori iubire
și fiecare-n gândul lui
Cu propria-i dezamăgire
uda lipiciul timbrului
*
Ți-am trimis scrisori, iubire
dar așteptări m-au cununat
Cu remușcări că nu mai vine
răspunsul tău întârziat.

*

Tu ești singur, 
singur
eu sunt singură 
în doi
Și mă tem că niciodată 
n-o să fie
vreun remediu 
pentru noi...

*

Să mă lași așa cum sunt

Lasă-mă să fiu așa cum sunt
nu-mi stăvili vreo încercare
Sunt adiere ce mă poartă-n timp
pe a neantului cărare

Nu am în suflet nicio vină
decât aceea că exist
În blânda rază de lumină
sau ruga unui crist

Lasă-mă să fiu cum simt
în disperări un licăr de speranță
o frunză coborâtă din înalt
și-apropiere la distanță

Iubește-mă așa cum sunt
sau lasă-mă să-mi văd de drum
Nu-mi răvăși al vieții trup
cât în iubire sunt doar fum

Lasă-mă să fiu așa cum sunt
și-atât...

*

Îndemn

Nu mai pune atâta suflet
în orice auzi, sau vezi
Ori întoarce-te din umblet
spre ceva în care crezi

Nu te osteni degeaba
să dai sfaturi sau păreri
Și ferește-te de sfadă
că-ți aduce doar dureri

Mergi pe drumul ce aduce
numai dragoste și har
Iar când ești la o răscruce
știi că n-a fost în zadar

Dacă te-ai ferit cu totul
de orice ai întâlnit
Nu te-ai umilit cu faptul
care nu a fost primit.

*

Mi-e dor de tine

Te întrebasem ce mai faci iubire
dar întrebarea n-a avut ecou
Vroiam numai să-mi dai de știre
ce faci? să nu îți scriu din nou

Mi-ai răspuns la o adresă veche
unde nu mai locuiesc demult
Am lăsat doar sufletul de veghe
s-aprindă lampa când și când

Intrasem într-o zi fără habar
să caut, un ceva, pierdut
Astfel găsind scrisoarea ta
și-am înțeles că te-a durut

Absența mea, de la o vreme
în care nu mă mai găseai
Făcându-ți altfel de probleme
drept pentru care sufereai

Ți-aș fi răspuns dar mai -nainte
mi-am amintit că ne-am văzut
Și nu-mi păreai deloc fierbinte
de doru-mi greu să fii răpus

Te întrebasem doar ce faci?
eu sunt aici, cu dor de tine!

*

Consultație

Mi-a spus doctorul 
că sunt bolnavă de cuvinte
și dacă nu le strâng în strofe
risc să fac atac de litere

Mi-a prescris și rețetă
(una cu regim special)
două cuvinte dimineața
patru la prânz
și unul seara la culcare

Dar să nu le iau cu apă,
mai bine cu cerneală pelican
(nu știu dacă se mai găsește,
poate-mi trimite cineva...)

Mi-a mai zis că sunt posibile
reacții adverse și în cazul ăsta
strofele trebuie să aibă 
temperatura corpului, altfel 
devin poezie.

*

Scurt CV

 Georgeta Zecheru mă numesc, dar prietenii îmi spun Getuța. Lumina zilei am văzut-o pe 18 ianuarie 1966 .Tot atunci s-a născut și poezia mea, dar am început s-o scriu mai târziu, adică atunci când mi-am dat seama că aveam ceva de spus și n-aveam cui. Așternându-mă astfel în trei volume de poezii și două sau chiar trei antologii. Prea multe despre mine nu știu să spun, decât că sunt o ființă normală ce trăiește modest printre celelalte viețuitoare umane. Îmi place frumosul și tăcerea, poate de aceea sunt și o singuratică, motiv pentru care sunt prietenă fidelă cuvintelor. Cu ele mă înțeleg cel mai bine. Nu le chem, dar au ele grijă să mă destrame pe hârtie.

Atâta sunt și mă semnez...

Getuța Zecheru