RETROSPECTIVĂ

În clipa - n care mă priveai
La felinarul nopții,
Moment în care tu mijeai
Adulmecând cu ochii,
Fulgere de pară mi se scăldau în suflet,
Amestecând suferința
Cu smoală și muget ,
Făcând să scânteie tăciunele - n fum,
Făcând să se - aprindă și iasca din prun.
Așa cum , dacă - ți amintești
De - o stea ce cade - n noapte,

Taciunii focului din suflet
Abia mai tremură în șoapte,
Ce m - au marcat cândva, devreme,
Cu mult departe - n altă vreme.

           CU GÂNDUL LA EDEN ȘI DINCOLO DE EL            

Trec zilele și nopțile - n șir,
Caravane cu clipe trăite - n delir,
Plecat - au cocorii în drumul lor lung,
Rămas - am în mine - ncercând să - i ajung,
Rupt - am zăgazuri , o viață întreagă,
Clădit - am și temple, să mă înțeleagă
Sufletul meu pornit pe coclauri
În căutarea deșartă a Lânii de Aur.
Visuri avut - am, mărețe de tot
O viață întreagă, fără să socot
Că va veni momentul bilanțului final
Când luntrea lacustră desprinsă de mal
Pluti - va - n derivă în drum spre abis
Pe - a Sâmbetei apă, dincolo de Styx ,
Luntrașul făcându - mi un semn perceput,
Să - i las lui Ortul, luat ca bănuț,
Astfel ,  spre Hades vâslește cu zor și acut,
Evocând infernala lume de dedesubt,
Infernul cel negru, mânat de nevoi,
Negociere făcută pe lumea de - apoi.
Plecat - au cocorii în drumul lor lung
Rămas - am în mine - ncercând să - i ajung,
Cu gândul la Eden și dincolo de el,
La noua viață promisă astfel.

        NU VREAU FAVORURI . . .

Nu vreau favoruri, nu vreau nimic
Din ceea ce viața trimite la plic.
Mersul la - ntâmplare provoacă deziluzii
Și - aruncă la coș cu - ale mele iluzii.
Am umblat pe cărări, cu picioarele goale,
Am călcat în străchini și - n câteva oale,
În căutarea ulciorului cu brâul din lut
Și - a altor odoruri ce străbunii - au avut.
Mi - am căutat busola să - mi stabilesc matca,
Șuvoiul mi - a furat - o, răsturnându - mi barca,
Am înotat prin viață cu brațele goale,
Alungând ideea de a mai sparge oale.
Limanul dorinței se lasă - așteptat,
Somnul vieții m - adoarme - ntr - un pat,
Fata Morgana mă cheamă mereu,
Broboane de sudoare m - aruncă în hău .
Un răgnet pornește din sufletul meu,
Mă cutremur, zicându - mi asta mereu :
Nu vreau favoruri, nu vreau nimic,
Din ceea ce viața - mi trimite la plic.

         AJUNGE - VOM, OARE  . . .

Bucurii și speranțe ne - ncântă agale,
În abisul stelar al boltei astrale
În timp ce lumina sălbatică a lunii
Pătrunde de veacuri pe - a nopții fereastră,
Scăldându - ne trupul și mintea - n văpaie,
Curcubeu de lumini în a noastră odaie.
Lumina dragostei, metaforă a nemuririi ,
În lupta cu - ntunericul nopții și - al firii ,
Lumină - mpărțită - n porții de gând
Mă - mbracă - n nădejde, adesea plângând
După umbra lăsată de timpul ce zboară
Cu aripi de plumb, pe - a noastră cărare.
Îi strig luminii să stea, să m - asculte,
Îngăduindu - mi un pas, să trec peste munte,
Dar ea mă îndeamnă spre dansul efemer
Iluzie optică a lumilor ce pier .
Bucurii și speranțe - mi îmbată iubirea,
Lumina din palmă ascunzând - o în suflet,
Visând nemurirea - n ființă și - n stele,
Ajunge - vom oare, lumină - n candele?

         MĂ ÎNTREB CÂTEODATĂ . . .

Mă întreb câteodată, mânat de viață,
Ce caut eu oare în lumea de față?
Să fie ea lumea pe care - am dorit - o?
Să fie ea lumea pe care - am gândit - o?
Nu am răspunsul și nu - l voi afla ,
Sunt șceptic la gândul că se va - ntâmpla
Ceva benefic pentru acest popor,
Care să mă pătrundă ca un fior,
Făcându - mă să urlu de dragoste și dor,
După acel miracol țesut în fuior ,
În nopțile cu lună, de acest popor,
În casele lui modeste, pline de spor.
Mă întreb câteodată, așa din senin,
Unde - i dreptatea spre care tânjim?
Cei fără reguli și tare înfipți,
Au sfâșiat - o încetul cu ai lor dinți,
Aducând dușmănia în case, pe drum,
Făcând să se nască certuri și fum.
Din ceea ce - a fost cândva uman
Rămas - a doar singur, cu rang de sărman,
Acest popor bătut de soartă,
Pentru care speranta - i natură moartă,
Călătorind prin lume cu gânduri deșarte
Și cu desaga - i goală, ce - atârnă pe - o parte.

          MELANCOLIE INVERSĂ

Pornit - am agale pe drumuri înghețate ,
La braț cu melancolia nopților de iarnă
Țesut în șoapte de dorință - ncrestată
În sufletu - mi vremelnic, pe cale să se cearnă
Ca fulgii de sânge din brațele regretului.
Tânjesc după soare - n creștet sub
cireșii - nfloriți ,
După zilele - n care vreau să nu mai fac nimic,
Dorind cu disperare să nu mai fiu ce - am fost,
Devenind cuminecătură sfântă luată cu rost .
Poem de iubire - mpletit fir cu fir.
În petalele universului infinit și anost ,
Voi semăna metafore și voi culege stupori,
Voi asculta cum geme țărmul sub nori ,
Apăsat de durerea talazurilor înspumate,
În timp ce petale de vers în  mine înfloresc  ,
Mă simt un poem dezbrăcat și fără rime,
Convertit în credința vieții ce vine.
         
 
              NEINCREDERE


Minciună, totul e minciună.
Ce cred că e mai scump pe lume,
Difuz contur își face - anume,
Se pierde, se sugrumă ,
Prin fumul dens al vremii,
Cu firul vorbei grele a faptelor nebune
Ascunse de voalul razelor de lună
A nopților de vară, brodate cu plăceri.
Nisip zburat de vanturi
Aleargă în zig - zag ,
Amestecând cu dânsul, trecutul
Cândva drag.

             NIMIC DEOSEBIT

Ești supărat. Nu - i ceva nou,
Mereu te supără câte ceva .
Sunt mii și mii de oameni supărați .
Dar din această anonimitate zgomotoasă,
Al cărei pestriț zumzet
Se pierde în neant,
Profilul tău iese brăzdat
De ale bucuriei ne - mplinite cute.
De ce te - nchizi în tine?
De ce nu te deschizi?
Zâmbește!
Un om supărat. Atâția alții.
Nimic deosebit.