Fără durere

Îmi țineam durerea sprijinită-n palmă!
O lacrimă care-mi alinase chinul,
Încerca să se reverse acum,vanitoasă
spre tărâmul ne-cuvintelor.
Un talaz nerostit al sufletului decimat,
se ascundea înlăuntrul meu,ca un tunet!
Mă loveau răbdările,disperările,
clipele furate de un start inexistent.

Mă trezisem un zbor fără aripi
într-un vis legănat,indecent!
Înlăuntrul meu,se stingea tăcerea în
sclipiri retorice,de aduceri aminte.
Nu mai aveam glas!
Nu mai aveam cuvinte!
Una după alta,lacrimile și-au strigat vrerea!
Apoi,au murit fericite în umbre de picuri
avusese curaj...doborâse durerea!

Gând 11

Am făcut din trupul meu,
scară de oase plăpânde.
Mergea umbra mea încet,
să nu-ți trezească visul,
peste tâmpla-ți de zeu,
cu care-mi umpleai
Paradisul!

Gând 10

Adormisem la tine în gând...
Mi se agățase un spin,
de o bucată de suflet!
Îndoielile începuseră
să-mi dea târcoale,
una câte una,pe rând...
Simțeam că mă doare
tăcerea,iubirea,
glasu-ți absent.
Fiecare lacrimă a mea
cădea,pe perna
întrebărilor tale!

Rătăciri

Îmi rătăceau norii
dezgoliți de furtună,
în adâncul irișilor mei
care nu găseau cuvinte,
să se impună!
Dedesubt eu,
deasupra pământ.
O pasăre de foc
își înmuia ostenirea,
în rugina versurilor mele,
în care,
îmi odihneam nemurirea!
În lutul ars mirosind
a străvechi
șușoteau catrenele
nemișcate,
anchilozate,
în timpan de urechi,
neprihănite,
uscate...
Mi se scursese somnul
în frânturi de anotimpuri,
nepieptănat,
intangibil!
Cineva îmi agățase
anii în stele.
Visele mele rătăceau
între pământ și cer,
stinghere...

Eram eu,un fir de nisip!

Ți-am văzut tristețea
prin ochiul tău de
amurg rătăcit.
Căutai înserarea
să-ți acopere gândurile
bântuite de neliniști,tacit.
Ți se scurtase piciorul
Îmi păreai ciung,
Ca o ciută prinsă-n lațul
răvășit de moarte,
pus în calea ei de un
demiurg!
A trecut o pasăre și
mi-a înfășcat sufletul!
Pluteam deasupra ta
până când zbaterea mea
A făcut-o să-mi dea drumul.
Din ochiul tău străveziu
a început să curgă lacrimi.
Eram eu,un fir de nisip,
strămutat din pustiu!

Neatenție

Nu știam și recunosc,
De ce dragostea
e-atunci când totul doare?
De ce nu observăm
când se opresc?
Din zbor aceste sentimente
migratoare.

Unde suntem sau poate
neatenți,
La fel cum s-ar sfârși
din vis o noapte,
Rămânem pe lumină
repetenți,
Crezând că totul e
legalitate.

Ne timorăm și ne
scuzăm,
Că n-avem timp să
îndreptăm delictul,
Și neatenți la suflet,
noi răbdăm,
Mulțimi de schije ce-au
ucis conflictul.

Nu observăm sau poate
ignoranți,
Călcăm destinu-n
agonii murdare,
Și orbi de-am fi,
tot trecem impozanți,
Să nu ne vadă alții
cât suferim de tare!

Odă lacrimei

Iubesc lacrima ce-mi mângâie obrazul,
Ea spune o poveste sau anină un dor,
E harul divin ce alungă necazul,
E clipa ce plânge rănită-n amor.

Nu frângeți durerea din lacrima spartă!
Nu ștergeți tristețea ce-o macină lin!
Niciunul din voi n-o să știe vreodată,
De ce suferința se stinge sublim!

Ador lacrima ce-mi curmă tot chinul,
Iubind pătimaș fără drept de apel,
Șuvoi de iubire înecând azi destinul,
Ce-așteptat două vieți un răspuns de la el!

Oliv

Toamna-și agățase diminețile la mine-n suflet,
Să îmi stingă setea dorului de noi,
Clinchete de frunze rostuiau un sunet,
Făcând să vibreze depărtări în doi!

Pe cărări de umbre amintiri plouate,
Își croiau refrene din uitări de plumb,
Sub covor de frunze,inimi îngropate,
Ne păstrau în taină dragostea-ntr-un nimb!

Rouă și mistere,patimă nebună,
Se-ascundeau prin scorburi,retrăind lasciv
Un amor de vară răsfirat pe-o strună,
Vrând să guste liberi dragostea-n oliv!

Vis de toamnă

Toamna mi-a așezat aseară,
trena ei pastelată pe umeri.
Mă înfiorau ploile care zornăiau
ca-ntr-un ciorchine osândit la mustire.
Vântul m-apăsa cu tăcerea-i
ascunsă-i prin cuiburi de jderi,
Iarba se duela cu frunzele,
mirosind a ruginire.
Deodată,pădurea parcă prinsese
viață în mine!
Roiuri de furnici mă plictiseau
cu ciupiturile lor arogante,
Bufnițele își acopereau tristețile
cu pânze de păianjen fine,
Stoluri de păsări mă abandonau,
ieșind ilegal de sub trena mea,
impozante!
Castorii au început să-mi roadă
tălpile ca să-și facă opinci,
Vulpile au pornit o licitație
de vânzare de blănuri,
Urșii au migrat spre Țările calde
printre stânci,
Brazii și-au scos rădăcinile din pământ,
și s-au dus,să-și cumpere conuri.
Deodată,vântul a amuțit întreaga suflare!
Sub mantia mea,toamna pusese
stăpânire peste sufletul meu.
O albină îmi înțepa un nasture
crezând că e floare,
Am vrut,să dezbrac iute haina dar,
îmi crescuse aripi,în vis la Dumnezeu!

Îți ascultam tăcerea

Luna își lăsase paltonul și jobenul la geamul meu!,
Sfidând buna cuviință,privea ingenuă spectacolul
de iubire,închipuit mereu.
Degetele se ploconeau pe perete într-un dans idilic,
O mână erai tu,cealaltă eram eu.
Îți ascultam tăcerea ștergându-mi cu mâna ta lacrimile
istovite de durere din ochii mâinii mele,
ce se înălțau peste tot,ca un zmeu!