mUn simplu exercițiu de logică. Basarab I a murit la 1352. Nu se știe precis când venit la domnie. (Sunt ipoteze care îl aduc pe tron la 1310.) A lăsat o țară mai mare și, mai ales, independenta. A purtat lupte cu maghiarii (Posada) și cu tătarii (vezi "Basarabia"). Basarab își va căsători fata la sud de Dunăre(Teodora a Valahiei). Din această căsătorie se va naște Ioan Stratimir, țar de Vidin. Urmează la tron fiul său, Nicoale Alexandru (fiul lui Basarab cu doamna Marghita/Margareta). Care va domni pînă în 1364. Nicolae Alexandru va avea două fete. Ana și Anca. Vor fi căsătorite la sud de Dunăre. Anca cu Ștefan Urosh (al V-lea) și Ana cu Stratzimir. Fetele vor fi rodul căsătoriei sale cu Clara de Doboca, fiica Banului de Severin. Dar aceasta e a doua căsătorie a sa. Prima a fost cu Maria Lackfy. Și au rezultat trei băieți. Vladislav, Radu și Nicolae. Nicolae va muri de tînăr, nu va domni. Cu ceilalți doi ne vom reintilni. A mai avut o căsătorie -Margareta/Marghit Dobokai-, dar fără urmași -cel puțin cunoscuți-. (Mai există o fată a lui: Elisabeta. Din prima căsătorie. Va fi măritată cu Ladislau de Oppeln; cel mai important dregător maghiar al vremii.) Nicolae Alexandru a fost un domn inteligent, care a întărit independența țării. A fost în relații cordiale cu Papa, cu maghiarii și a luptat cu tătarii. Dorind să fie numit autocrator, trimite o scrisoare la Roma (mai 1359), exprimindu-și dorința respectivă. (Era în grațiile Papei, pentru că acceptase ridicarea de biserici catolice și avea o atitudine binevoitoare față de aceștia.)

Din păcate, regele Ungariei interceptează scrisoarea și o citește(?!!!). Se opune planului lui Nicolae Alexandru și depune toate eforturile pe lîngă Papă, spre a-i respinge cererea. Lucru făcut. Prin urmare, domnitorul muntean se adresează Costantinopolelui, care îi recunoaște titlul și îi oferă și un mitropolit. Țara venind 101% în zona "grecească", definitiv. (Finele lui 1359.) Ca să vezi cum se face istoria (și ce tradiții respectăm...). Tot el e primul domn român care face ctitorii și/sau danii la Muntele Athos. Minastirea Cutlumuz este ajutată de el. Urmează la tron fiul său, Vladislav I. (1364-1377) Cunoscut și sub numele de "Vlaicu Vodă". Vladislav continuă politica tatălui și a bunicului. (Întărirea independenței țării, susținerea rudelor de la sud de Dunăre. Luptă cu maghiarii și câștigă o bătălie aproape de Tîrgoviște. Duce primele lupte cu turcii, ce îl susțineau pe țarul Shishman -de Tarnovo- împotriva fratelui lui, Stratzimir -din Vidin-. Cei doi țari erau frați după tată. Mamele erau diferite: Stratzimir era fiu al Teodorei de Valahia, fata lui Basarab și căsătorit cu vara sa, Ana, a lui Nicolae Alexandru; Shishman era fiul unei evreice convertite.) În plus, emite primii bani ai noii țări. Sistemul monetar al Țării Românești era alcătuit din trei monede. Ducat de 1,05 g argint. După model venețian, al cărui ducat de argint e bătut la 1202 și era larg utilizat în Balcani (sub denumirea de "matapan"). Dinar de 0,7g argint. După model maghiar. Ban de 0,35g argint. Denumirea era adoptată după moneda principilor("banilor") Slavoniei. Vom adopta și denumirea unităților monetare pînă azi (cea mai mică unitate monetară), dar și denumirea funcțiilor politice ("Ban" de Severin etc.) În plus, "banul" de argint corespundea obolului maghiar. (După cum se vede, 1 ducat= 1,5 dinari= 3 bani.) Urmează Radu I, fratele lui Vladislav I. (1377-1383) (Unii istorici îl identifică cu legendarul "Radu Negru", greșit. Datorită tradiției clericale.) Continuă politica lui Vladislav și se implică la sud de Dunăre, sustinindu-și rudele. Ca și Vladislav, are excelente relații cu Dobrotita, din Dobrogea, ce se emancipase de sub stapinirea țaratului de Tarnovo. Este tatăl lui Dan(I) și Mircea("cel Batrin"). Acum apare, pe unele monede, crucea cu "brațele ancorate". (Capetele crucii erau deschise , ca o ancoră din epocă. Bine, eventual se obțineau două cercuri la capete. Dar asta e denumirea recunoscută: "crucea cu capetele brațelor în formă de ancoră" sau "crucea cu brațe ancorate".) Se pare că emite trei tipuri de bani din argint, și unul de bronz. (Pe lîngă ducații și dinarii din argint.) Are multe denumiri ciudate în documentele epocii, încă neelucidate. Se pare că a fost la un moment dat și țar de Vidin, dar a renunțat în favoarea rudei sale, Ioan Stratimir. A întemeiat mai multe minastiri (Cozia, Tismana, Cotmeana) ortodoxe, dar a dat libertăți și catolicilor.(Aceste minastiri încep pisaniile cu Radu, întemeietorul. De aici s-a ajuns în cancelarii minastiresti, și apoi domnești, la ideea că primul domn ar fi fost Radu. Confundat cu cel din legende: "Radu Negru". În timpurile mai noi, critica izvoarelor a pus ordine în domeniu.) Dan I (1383-1386) are o domnie scurtă. Continuă politica tatălui său. Moare în 1386. Cronicari bizantini consideră că a fost asasinat de fratele său (Mircea) pentru a-i prelua tronul (o revoltă a boierilor conduși de Mircea); cronicari bulgari descriu otrăvirea sa în timpul campaniei de la sud de Dunăre, împotriva lui Shishman, pe care îl ajutau turcii. (Otrăvirea fiind înfăptuită de turci.) E greu de ales între cele două cronici. Eu mă întreb de ce Mircea l-ar fi asasinat doar pe Dan, dacă și copiii acestuia reprezentau un pericol pentru dinastie. (Danestii au fost în luptă permanentă cu urmașii săi, pentru tron.) Nu era Mircea "prostanacu" care să nu înțeleagă acest lucru elementar. Deci, se pare că bizantinii s-au înșelat. Oricum, asasinatele în familie erau la ordinea zilei, în Evul Mediu european ... și nu numai. Totuși, pentru a acuza un om e nevoie de mai mult decât două cronici care se contrazic. La moartea lui Dan, pe tron urcă Mircea "cel Batrin". E de menționat că în timp ce Europa cunoaște un secol de groază (sec. XIV), cu înăsprirea climei (începe "micro era glaciară"; schimbarea climei nu se datora poluării, ci unui ciclu, încă necunoscut de oameni, care cuprinde activitatea solară), crize alimentare, foamete, ciumă, răscoale țărănești, războaie nesfirsite (începe războiul de 100 de ani), țările române prosperă și se afirmă. (Moldova e pe același trend ascendent.) Ceea ce mi-a atras atenția în această epocă tulbure, cu puține știri certe și multe ambiguități sau intrepretari subiective ale istoricilor (multe contradictorii), este bănuțul lui Dan I. În vremea sa, ducatul era redus la dimensiunile unui dinar( ba chiar mai mic, ajunsese la 0,6g argint); dinarul dispăruse. Banul era micșorat (0,24g/0,20g) și cel mai adesea din bilon (amestec de neferoase; bronz; uneori pe bază de argint: 40-50%). În mod constant, monetăria bătea "crucea ancorată" pe reversul banului. Am văzut că apăruse ceva mai devreme. Surpriză: acest simbol era și emblema cavalerilor templieri. Dar templierii au fost desființați la 1312. (Se cunosc motivele, pașii, intriga. 1307 sunt arestați în Franța; 1312 se obține desființarea ordinului de Papă, fără a fi acuzați de papalitate; 1314 mulți cavaleri sunt executați în Franța, în frunte cu șeful lor. Deci, evenimente contemporane cu venirea pe tron a lui Basarab I.) Cum a ajuns semnul lor emblematic, pe bănuții Țării Românești? Este greu de explicat. Nimeni nu îndrăznește să o facă. Fenomenul este mai larg: templierii francezi au fost arestați. Ceilalți templieri (și erau în toate țările catolice) au scăpat. S-au retras -eventual la moșiile lor, care le erau retrocedate după desființarea ordinului (în afara Frantei)- sau au fost preluați de alte ordine. Cavalerii ioaniți (vor deveni "de Malta") au preluat o serie de templieri; mai ales că Papa nu i-a găsit vinovați. Ciresica de pe tort abia acum apare: ioaniții aveau ca insemn o cruce albă, pe fond negru. (Teutonii o aveau neagră pe fond alb.-Fie cruce latină, clasică, fie cu brațele egale și bazele brațelor lățite.- Templierii aveau o cruce roșie pe fond alb; uneori,fondul, de altă culoare; esențială era culoarea roșie și forma crucii: bazele brațelor lățite sau despicate -"ancorate"-.) Dar crucea ioaniților era crucea latină. Obișnuită. Abia acum, în sec. XIV, după dispariția templierilor, încep să folosească crucea "ancorată", care va evolua în cunoscuta cruce în 8 puncte, sau crucea de Malta. (Cele patru săgeți.) Prin urmare, în sec. XIV, două forțe preiau crucea templierilor. Țara Românească și cavalerii ioaniți. Tinind cont de legăturile Valahiei cu Papalitatea în acest secol, urmași ai templierilor, preluați de ioaniți, au influențat monetăria noastră și/sau domnitorii din sec. XIV. PROBABIL. Evident, este doar o părere personală, subiectivă. Dar dispariția templierilor e prea depărtată -în timp- față de primii bănuți cu semnul lor, emiși în Țara Românească. Probabil, a fost nevoie de mijlocitori: catolicii prezenți în Muntenia. (Plus meseriașii specializați în obținerea matrițelor etc.) Nu știu dacă asta e situația. Specialiștii în numismatică și medievistică vor decide, în viitor. Poate am dreptate, poate nu. Dar este un exercițiu de logică plăcut. Rămîne ca dovezi materiale irefutabile să confirme sau să infirme proiecțiile logice.