MARIA BERCIU realizează în grupajul de povestiri cu titlul-„CULORILE IUBIRII” un tablou al observațiilor sale din viața de zi cu zi, unii scriitori de proză scurtă-ca și acestea pe care le prezentăm acum se definesc pe ei înșiși la analiza sentimentelor personajelor sau la atitudinea pe care ar fi trebuit s-o ia intr-o împrejurare sau alta aceste personaje.
Culorile iubirii/ Pot fi luminoase și frumoase/ ca un curcubeu„vărgat peste mare aruncat”/ sau pot fi umbrite/ de un nor călător/ sau încercate de un dor cuprinzător/ de o luptă răbdătoare- / a toate cuceritoare/ și mereu biruitoare!/ Pot fi aruncate, / pot fi foc ce arde, / zid de neînvins, / liniște adâncă-/ aruncate spre cer, / fluturate-n vânt, / pierdute-n mulțime, / revenite pe pământ, / cu mintea aiurea-/ nevăzute ce sunt!/ de la Dumnezeu venite/ culorile vrăjite.
Ideile de mai sus se regăsesc în povestirile Mariei Berciu.
Astfel în proza O întâmplare întâmplată-(deși n-ar trebui să se repete același cuvânt sub formă de adjectiv decât în situația în care se dorește în mod deosebit să se specifice faptul că cele relatate s-au petrecut în timpul trecut)-narațiunea curge liniar precum timpul -din trecut spre prezent și apoi spre viitor, având o concluzie evidentă și previzibilă.

Într-o zi friguroasă de februarie pe bulevardul București în dreptul clădirii M. Donald-o persoană de gen feminin care se oprise pe o bancă să citească niște documente xeroxate a fost atacată ziua-n amiaza mare de doi indivizi care i-au „subtilizat”telefonul mobil și cele două carduri(unul l-au folosit ulterior la scurt timp). Povestirea curge cu multă legeritate de la un moment la altul iar finalul este o „morală” pentru cei ce citesc relatarea ca într-un reportaj- ca ei să știe să se păzească dacă vor ajunge într-o asemenea situație-morala se face pe loc, cei din jur nu te ajută, societatea la fel, doar după reclamații și cercetări se mai poate face ceva!? Final deschis.
Iubirea adevărată începe acolo unde nu mai aștepți nimic în schimb și nimic nu-ți poate schimba concepția despre iubirea în familie. În această ordine de idei semnificativă este povestirea Iubirea poliedru unde există o narațiune care captivează atenția chiar de la început, fiind clară ca lumina zilei-Manuel, profesor de desen și Adela, profesor de matematică-cu destine intersectate la aceeași școală, după vizite la părinții celor doi protagoniști-aceștia se căsătoresc. Din acel moment narațiunea se împarte pe mai multe planuri, unul e al căsniciei celor doi, altul e al pictorului Manuel care lucrează mult în atelierul lui și are legături cu diverși oameni care comandă picturi; oameni ca Olga ce pozează nud și se mută în atelier, ea e găsită moartă în atelier, se începe ancheta. Fratele Olgăi-Ștefan și iubitul ei încep să fie suspecți de crimă. Atmosfera începe să fie asemănătoare celor din seria Agatha Chritie sau Sherlok Holmes cu urmărirea făptașului crimei, de la presupusul Manuel în atelierul căruia a fost găsit cadavrul fetei, la Ștefan care era suspect de moartea tatălui său căruia-i dăduse prea multe medicamente; iar apoi devine suspect și pentru moartea surorii sale cu care trebuia să împartă banii obținuți în urma vânzării casei părintești-bani datorați cămătarilor.
Marian-logodnicul nevinovat, rămas singur-privește des chipul Olgăi realizat în atelierul lui Manuel; finalul e cel prevăzut și așteptat.
Cei doi profesori erau și ei nevinovați, dar soarta i-a făcut să intre în această „degringoladă”care să-i aducă la starea de-nceput a dragostei familiale; ca-ntr-o piesă de Shachespiare „totul e bine, când se termină cu bine”, finalul concluzie-zicală din bătrâni„Așa părinți, așa copii.”Iubirea-n poliedru e iubirea familială pe care nimic din exterior n-o poate atinge sau deteriora.
Caravana „Culorile iubirii” se oprește la trei variante ale aceleiași povestiri în care o fată crescută la Casa de Copii-deci o„fată din cele multe”rămâne gravidă în urma relației cu un bărbat iar acesta o părăsește nevrând să audă de copil; peste ani și ani acesta regretă gestul său și încearcă să repare lucrurile. Era pe când dl. Profesor de informatică era condus de mama lui pe care o asculta orbește, ea îl determină să se despartă.
Iubirea-n „poliedru”e extaz, apoi durere, din nou nostalgie și iubire așa cum e descrisă în cele trei variante ale aceluiași subiect: „Neprevăzute”, „O fată din cele multe”, și „Împreună, în Italia!”.
În „Neprevăzute”Ana-mama și Ama*fiica au aproape același nume, diferența unei consoane le separă; Ama crede că dl. Brâncoveanu este doar protectorul ei social și nu tatăl/Nicoleta-colega de serviciu a tatălui nu mai are ce căuta în „geometria poliedrului”cum ar zice Maria Berciu. Finalul povestirii este deschis, dar se întrevede a fi unul fericit.
Caravana „Culorile iubirii”se oprește la „Trei surori”o poveste în care Părintele Gheorghe meditează la întâmplările prin care a trecut de-a lungul celor 77 de ani pe care-i are. El are trei fete, prima e Dana-căsătorită rapid cu Sebastian-fără povestea de dragoste cuvenită; Dana află că nu poate avea copii, îi propune soțului să divorțeze și el să se căsătorească cu Dina-cea de-a treia soră a ei, cei doi se potriveau de minune.
Cea de-a doua fiică a părintelui era Dena, ea a terminat o școală postliceală financiară și se vrea la casa ei.
Sebastian e foarte nehotărât în privința fetelor pe care le aprecia și urma să se căsătorească în urma divorțului, așa că o iubește și pe Dina-care e și ea nehotărâtă, dar Sebastian o cunoaște și pe Dorela într-o vacanță. Conform zicalei-„cine fuge după doi ieouri, nu prinde niciunul”-așa e și cu Sebastian care nici nu bănuia  că cele două iubite ale lui Dina și Dorela se vor întâlni și vor pune la cale o strategie prin care să-i dea o lecție iubărețului. Final previzibil!
Cred că autoarea și-a format „o teorie a vieții”mai bine zis a fericirii din viața de cupluri familiale ortodoxe asupra cărora era familiarizată, prin aceste proze scurte reușește să fie una din vocile timpului său.