mbr„Dragostea este zarea liberă și largă, unde sufletul poate să își întindă aripile”, spunea Charles Wagner, iar artista Maria Berciu încearcă să ne ofere preaplinul sufletului său, cu aripile larg întinse, într-un nou volum de proză, „Culorile iubirii”, apărut în 2021, la Editura „eCreator”, din Baia Mare.
„A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.” (Octavian Paler), iar fiecare om a fost înzestrat cu Lumină divină, i s-a insuflat harul de a da viață trăirilor prin simplul fapt că este capabil de iubire. Iubirea este nu doar Lumina din noi, este calea pe care o alege un om ca să poată fi viu. Iubirea e sinonimă cu trăirea, cu viețuirea în sine. Oamenii au tendința cruntă de a fugi de lumina din suflet, de teamă sau doar din dorința de a nu fi răniți. Iubirea nu rănește, ea dă viață.
Iubirea față de frumos, de bine, de Dumnezeu aparține în egală măsură oamenilor, dar oamenii fug, luați pe nepregătite de miracolul iubirii.


Artistul Maria Berciu, o mare iubitoare de Iubire oferă (ca orice profesor) nu doar lecții de viață, ci altruismul ce o caracterizează, în câteva proze scurte, povestiri reale care conțin câte o lecție de viață, cu caracter moralizator.
Desigur, după „predarea” conținutului propus, profesorul așteaptă un feed-back din partea elevilor, în cazul acesta, din partea lectorilor săi.
Acest răspuns nu poate fi decât unul: „am înțeles ...”, deoarece situațiile prezentate, narațiunile pe care le dă cu generozitate publicului cititor, au învățăminte ușor de reținut prin însuși simplitatea și concizia mesajului transmis.
Fără mari pretenții stilistice, prozele sale (în număr de 7) conțin câte un fir epic concret, simplu, cu personaje puține, bine conturate în mod indirect (fără a se pune accent pe caracterizarea lor directă) care acționează în conformitate cu circumstanțele în care se găsesc.
Se observă predilecția către personajele reale care stârnesc interesul lectorului tocmai prin modalitatea lor de a acționa în situațiile dramatice sau comice în care autorul omniscient le plasează.
Se poate ușor observa că unele dintre scrieri sunt autobiografice, reflexive (cea în care autoarea este victima unei tâlhării, în plină zi, pe unul dintre bulevardele orașului Baia Mare sau amintiri din perioada în care cele două fiice ale sale erau mici). Situațiile expuse sunt reale, redate cu melancolie și umor (întâmplarea cu drumul către litoralul românesc și peripețiile protagonistelor, în „Copilărie fericită”) sau tristețe și revoltă (jaful din plină zi, apoi escrocheria unuia dintre făptași).
Se pare că există o preferință și către un anumit prenume, Dana, Daniela (Dena, Dina, Dan), iar personajele feminine prezente în volum au o structură intelectuală și morală bine definite, fiind caracterizate nu numai de inteligență, minte ascuțită, ci și de o anumită probitate morală sănătoasă, reală.
Tipologia personajelor este concretizată în mediul din care provin acestea și care este cel al învățăturii, al artei (preot, profesori, artiști plastici, ofițeri, etc.), un mediu al intelectualilor, dar prezintă și copii care au fost instituționalizați sau crescuți de rude, orfani fiind (Ana, Ama, Rodica, etc.).
Puține sunt personajele care nu se încadrează în aceste tipare, fiind oameni simpli, fără nicio perspectivă în viață, din cauza unor alinturi nejustificate (Dana din „Trei surori”, Ioan Brîncoveanu, profesorul din „O fată din cele multe”, care, deși profesor, se află legat ombilical de mama sa).
Unele proze prezintă situații caracteristice povestirilor sau romanelor polițiste („Iubirea – poliedru”), având o doză de suspans prin care personajele sunt mai motivate să lupte, să trăiască pentru a descoperi adevărul.
Dincolo de dramatismul unor asemenea relatări, Maria Berciu este un autor optimist, luminos, dând câte un happy-end situațiilor prezentate, lăsându-te cu satisfacția sufletească a poveștilor și basmelor în care protagoniștii „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
Factorul moralizator, morala este enunțul din final, ca o încununare a lecției „bine predate” de cel de la catedră („Viața merge înainte!” – Trei, „Interesant este că ambilor, lui Ana și Ioan le trecea prin minte că, poate, peste o vreme, vor fi trei în familie, trei fericiți că sunt împreună!” – O fată din cele multe; „Sărmanul Sebastian, când a venit credea că are două iubite, iar acum e cert că nu mai are niciuna! Oare de ce?” – Trei surori; „Nu aș fi crezut că pot fi atacată ziua la orele 14, în zi senină, în centrul orașului, poate de aceea am fost o pradă ușoară, fără reacție. De aceea am povestit, ca cei care o să aflați, să vă puneți problema corect, să știți că se poate întâmpla și să încercați să nu vă prindă nepregătiți!” – O întâmplare; „Cine are în mână balanța? Se întreabă ei, dar nu au încă răspunsul ...” – Iubirea – poliedru).
Fiecare povestire în parte are învățămintele sale, după cum spune autoarea însăși: „Cred că depinde mult viața noastră de alegerile pe care le facem, de încrederea pe care o avem în noi. Să nu ne lăsăm doar în așteptare, trebuie să dorim să se întâmple ceea ce ar fi bine pentru noi, să ne mobilizăm, să avem curajul de a face pași ... Mai cred că nu e prea târziu să fii fericit, chiar dacă au trecut mulți ani și nu s-a întâmplat încă să afli omul acela, fii în așteptarea lui, crede că va veni și primește-l cu încredere!”
Andre Gide spunea că „arta este o colaborare între Dumnezeu și artist, și cu cât face mai puțin artistul, cu atât mai bine”, iar noi suntem conștienți că artistul este doar unealta cu care Creatorul își desăvârșește opera, insuflându-i pasiunea de a crea.
Pictorul, prozatorul Maria Berciu zugrăvește în culorile sufletului său o întreagă lume minunată, luminoasă, creând un curcubeu ivit dintr-o picătură de apă în care lumina se zbenguie cu vioiciunea tinereții, căci „fericirea se naște din iubire, iar iubirea se naște chiar din inima omului” (Don Miguel Ruiz).