Scenariu dramatic de Adela Iancu după povestea Croitoraşul cel viteaz de Fraţii Grimm

(În casă, croitoraşul stă şi coase. Cântă, apoi îi vede pe copii)

CROITORAŞUL – (cântec) Povestea mea se ţese-aşa:

Un ac şi-o aţă de-aş avea

Aş coase/ţese o lume-n care

Croitoraşi, croitorese, numai haine

De prinţese ar ţese, ţese...

 Ah, bună copii! Ce zi frumoasă e azi, nu-i aşa? Parcă am mai mult chef de lucru într-o zi ca asta... Ah, să nu uit să mă prezint. Eu sunt croitoraşul cel isteţ şi de când mă ştiu sunt în oraşul acesta, făcând haine frumoase. Mă ştiu toţi. Cu siguranţă părinţii voştri poartă haine făcute de mine şi poate chiar şi voi. Ia să vedem... Da, da... uite, văd acolo o rochiţă cusută de mine, ... şi iată, pantalonaşii ăştia frumoşi tot eu i-am făcut, hahahaa... Ei, dar acum am de terminat tunica asta, aşa că ia să trec la treabă.

 

(apare Precupeaţa 1, apoi celelalte două)

 

PRECUPEAŢA1 – Magiun şi dulceţuri de vânzare! Magiun ca la mama acasă! Cel mai bun şi sănătos! Hai la magiun şi la dulceaţă!

 

(croitoraşul o aude şi o cheamă la el)

 

C – Bună să-ţi fie inima, frumoaso! Ia vino-ncoa de zici că ai aşa bunătăţi, să văd şi eu. (precupeţele vin şi-i arată borcanele cu magiun, el merge de la una la alta) Şi zici că-s chiar aşa de bune?

 

P1 – Magiun şi dulceaţă de vânzare

Cum am eu nimeni nu are

Dacă dai banul e-al tău

Ia-l şi n-o să-ţi pară rău.

E făcut de mine, zău!

 

C – zău?

 

P1– Să te lingi pe degete, nu alta!

 

C – Ia să văd, de care ai...

 

P1 – De care ţi-o plăcea, că toate-s bune... (începe jocul cu borcanele)

 

P2 – De cireşe...

 

P3 – De măceşe...

 

P1 – De agreşe, ... de alune, de căpşune şi de prune...

 

P2 – Ai făcut dulceaţă tu?

 

P1 – Da, şi o s-o vând acu’!

(cântec):

De când mă ştiu eu fac dulceaţă

Sunt cea mai dulce precupeaţă

Pe toţi şi toate-i îndulcesc

Zilele le înveselesc

Simţurile le-ameţesc.

Mere, pere, nuci şi prune

Să nu vă mai spun de-alune

Hai, ia-le pe toate-odată

Costă o nimica toată.

Ia borcanu’! (gest)

Hei, hei, hei, hei, hei... dă banu’!

 

C – Să mă uit prin buzunare...

Au, n-am decât un ac mare.

Dar, de vrei îţi dau în schimb

O batistă.

Zi! Vrei, vrei?

 

P1- Ce să fac eu c-o batistă?

Să iau mere, pot?

Nu pot.

Să iau pere, pot?

Nu pot.

Scotoceşte-te niţel

Ceva, ceva tot găseşti!

C – Mă scotocesc, mă scotocesc... Ia dă-mi nişte magiun de prune, că ăla gândeşti că-mi trage cu ochiul.

 

P1 – Cât să fie?

 

C – Asta-i tot ce am găsit. Auzi, da’ borcan mai mic nu ai?

 

P1 – N-am. Ete na, credeam că eşti client serios. Nu mai găseşti aşa magiun oricât ai căuta. Da’ hai, fie şi-aşa! Treacă de la mine.(îi dă un borcan) Că văd că oricum nu prea m-oi procopsi de pe urma ta. Of, of. Na, aşa.

 

(o plăteşte socotindu-se cu grijă, precupeţele pleacă.)

 

C – Mamă, ce bunătate... Şi am ieşit şi ieftin. Aţi văzut? M-am descurcat binişor. Asta o să-mi priască şi o să-mi dea putere. Îmmm ce bunătateee... Da’ ia să termin eu mai întâi cu lucrul şi pe urmă să mănânc pe îndelete.

( se apucă de cusut. Muştele atrase de magiun se rotesc în jur şi-l bâzâie. Joc cu muştele)

 

C – Ei, da ştiţi că m-am enervat. Da’ pe voi cine v-a chemat la ospăţ? Ia plecaţi de aici! Nu şi nu... Ei las’ pe mine, că v-arăt eu vouă!

 

(ia un plici şi începe să dea după muşte. Stă să se aşeze muştele şi loveşte puternic. Ridică şi numără muştele omorâte)

 

C – Una, două, trei, patru, cinci, şase, şapte muşte! Şapte! Una, două, trei, patru, cinci, şase... şapte dintr-o lovitură! Măi să fie!

Da’ ştiu că eşti voinic, măi băiete! Ia te uite ce ispravă! Păi asta trebuie s-o afle tot târgul! Da’ ce vorbesc eu, asta e prea puţin, trebuie s-o afle lumea-ntreagă, că doar nu e de ici de colo! Aha, ia să vedeţi voi ce-am să fac! Şapte dintr-o lovitură!!

 

(se duce şi-şi coase un brâu pe care scrie şapte. Îşi pune brâul şi se pregăteşte de plecat în lume. Între timp, intră precupeţele care l-au auzit, dau zvon în târg şi duc vestea mai departe. Vestea e preluată de la una la cealaltă – joc)

 

P1- Şapte dintr-o lovitură!...

 

P2 - Ai auzit? Croitoraşul a omorât şapte dintr-o lovitură!

 

P1 – Şapte uriaşi dintr-o lovitură!

 

P3 - ... Daaaa! Cât ai spus? Şase?

 

P2 – Şapte!

 

P3 - Şapte dintr-o lovitură? Formidabil!

 

P1 - Asta trebuie s-o afle întreaga împărăţie!

 

(jocul durează până ce traverseazâ toată scena şi ies)

 

C – Aşa! Ei, ce ziceţi? Aşa mai zic şi eu! Să vadă toată lumea, ca să ştie cu cine are de-a face. Căci de-acum eu sunt croitoraşul cel puternic şi viteaz.

(îşi pune într-o desagă o bucată de brânză, şi încă ceva de-ale gurii, o bagă în buzunarul de la piept şi pleacă cântând.)

 

(cântec) Şapte, şapte-am doborât

Şapte dintr-o lovitură!

Haide una, haide două,

Haide şaptezeci şi... şapte (interacţiune cu copiii)

                                     

Sunt isteţ şi sunt voinic

Nu mi-e frică de nimic.

Haide una, haide două,

Haide şaptezeci şi... şapte!

 

Plec în lumea largă-acum

Bocceluţa-i pentru drum.

Să-mi încerc norocu-acum.

Haide una, haide două,

Haide şaptezeci şi ... şapte!!

 

Ajunge în pădure şi dă de Uriaşul cel mic, care apare din partea opusă şi se joacă cu o minge prinsă cu elastic de mână (yoyo) până să se vadă unul pe celălalt)

 

C – Nimeni nu are curaj să mă înfrunte văzând ce scrie pe brâul meu. Nici nu am cu cine     să-mi încerc puterile. Ce mai, sunt cel mai puternic şi cel mai voinic dintre voinici. Şi sunt cel mai puternic din pădurea asta.

 

URIAŞUL mic (rapper) – Sunt cel mai puternic din pădurea asta.

 

C (surprins) – Sunt cel mai forţos din pădurea asta.

 

Um – Sunt cel mai forţos din pădurea asta.

 

C – Auziţi şi voi? O fi având ecou pădurea asta. Ia să văd. Sunt cel mai... urât din pădurea asta.

Um – Eşti cel mai urât din pădurea asta.

 

C – Ba tu eşti.

 

Um – Ba tu eşti.

 

C – Ba tu.

 

Um – Ba tu.

 

C – Cine-o mai fi şi Batu ăsta? Ei na. Cred că oi fi având auzenii. Poate de foame sau te pomeneşti c-o fi cineva pe aici. Ei, da’ de unde, ... cine să fie pe-aici? Voi vedeţi pe cineva? (uriaşul, din spatele lui, le face semn copiilor să nu-l dea de gol. Croitoraşul se aşează pe o buturugă şi-şi leagă şireturile. Uriaşul îl bate pe umăr, joc)

 

Um – Aicea mi-s.

 

C – Aicea unde? (joc) Ia te uite.... Ăăăăăă... Da’ tu cine eşti?

 

Um – Eu sunt Uriaşul mic micuţ. Şi mai sunt şi drăguţ.

 

C – Uriaşul mic micuţ?

 

Um – Păi ce? Nu se vede? Şi sunt drăguţ, da’ rău de tot... Tot ţinutul îmi ştie de frică. Nimeni nu se-ncumetă pe-aici.

C – Ba... se vede. Şi zi aşa, eşti chiar aşa de puternic?

 

Um – Păi da. Ei, ar mai fi frate-miu, care e şi mai puternic, că e şi mai mare. Da’ eu o să fiu şi mai puternic când mă fac mare. Că mai cresc.

 

C (aparte) – Aoleu, cred c-am cam pus-o de mămăligă cu uriaşii ăştia. Ăştia sunt nişte adevărate namile. Trebuie să mă gândesc bine cum s-o scot la capăt cu ei. Trebuie să-mi vină vreo idee. Voi ce ziceţi, copii? Ahaaa, da da da... Auzi micuţule-drăguţule-rău-de-tot, da’ la grădiniţă sau la şcoală te duci?

 

Um – Eu?? Nu mă duc.

 

C – He he... Păi atunci cum crezi că ai să te faci tu aşa de puternic. Că puterea fără isteţimea minţii nu face nici doi bani. Că acolo înveţi o mulţime de lucruri frumoase şi interesante, îţi faci prieteni buni... Nu-i aşa copii? Păi vezi?

 

Um – Daaaa?

 

C – Da, da, chiar aşa. Nici nu ştii ce pierzi.

 

Um – Auzi, ştii ce?

 

(cântec) Sunt un uriaş micuţ, micuţ

Rău de tot, dar şi drăguţ

Eu dacă strănut o dată

Se scutură lumea toată.

Sunt pe primul loc în top

Da’ eu nu ştiu să cânt pop.

Cel mai bine ştiu hip-hop.

 

Tu ştii? Ia hai să te văd acum!

 

C – Păi ..., hai să vedem acu’.

 

(fac concurs şi sunt destul de buni amândoi)

 

C – Mda... Păi nu ştiu ce să zic... Cred că ar trebui să ne măsurăm noi puterile altfel. Ce zici dacă am spune fiecare o poveste, una adevărată. Să vedem a cui e mai grozavă.

 

Um – Hă, hă... păi stai să vezi ce de poveşti am eu... N-o să-ţi vină să crezi de uimire...

 

C – Te pomeneşti c-or fi mai grozave ca ale mele... Bine. Hai dă-i drumul.

 

Um începe să povestească... după un timp Croitoraşul îl întrerupe.

 

C – Ei lasă, lasă, nici chiar aşa. Am zis doar că trebuie să fie adevărate...

 

Um – Păi e adevărată. Ei, tu ai uitat că eu sunt uriaş. Ha ha...

 

C – Ei, păi aşa, am şi eu câteva grozavii de povestit... Dar mai bine... Auzi micuţule, da’ ia să te văd, tu ştii ‚ram-tam-tichitam’?

 

Um – Nu.

 

C – Îhm. Nici eu. Da’ „Cireşica are mere” ştii?

 

Um – Hă?? Da’ asta ce mai e?

 

C – He he, ia să-ţi arăt şi să vedem ce poţi, dacă te lauzi aşa de tare.

 

Um – Hai să vedem.

 

(îi arată şi-l învaţă jocul cu mâinile, bat palmele, îşi prind urechile, nasul, ... Uriaşul mic nu ţine pasul, se zăpăceşte, ameţeşte şi cade lat, leşinat. Sunete de ciripituri...)

 

C – He he, pe ăsta l-am biruit. Uff... Da’ ştiu c-am fost isteţ. Ei da, dar eu am fost şi la grădiniţă şi la şcoală. Da, da... şi asta se vede... Cum ziceam, sunt cel mai puternic din pădurea asta.

 

URIAŞUL MARE (zgomotul paşilor –zbuf, zbuf...) – Zău? Chiar aşa?

 

C – Chiar aşa.

 

UM – Sigur sigur?

 

C – Sigur sigur. Foarte sigur.

 

UM (apare) – Aşa care va să zică? Da’ tu cine mai eşti, măi piticanie lăudăroasă?

 

C – Aoleu, cu ăsta ce mă fac? Acuma chiar c-am încurcat-o. Eu..., sunt croitoraşul cel ... viteaz. Păi ce, nu vezi ce scrie aici? Dar dumneata cine eşti?

 

UM – Păi nu se vede? Eu sunt Marele Uriaş, cel mai puternic din pădurea asta şi încă vreo câteva de prin împrejur.

 

(Cântec):

Eu o dată când păşesc

Lumea-ntreagă o uimesc

De nimic nu-mi este frică

Dacă e la o adică.

Măi băiete băieţică,

Odată cânt te-oi lua

Şi de sus drumu’ ţi-oi da

Atunci ai să ştii de ce

Oamenii se sperie

Numai când le ies în cale.

Şi se calcă în picioare

Luând-o de-a dura la vale.

 

Tu nu vezi cât eşti de mic?

Ce vii tu să-mi povesteşti?

Şi cum de şi îndrăzneşti?

Ia bagă-ţi tu minţile-n cap!

Bine, de data asta ... te scap!

 

UM (îl vede pe micuţ leşinat) – Da’ cu ăsta micu’ ce-ai făcut? Ce i-ai făcut, nenorocitule?

 

C – Păi nu ţi-am spus că sunt puternic? Ce să-i fac? L-am dovedit.

 

UM (furios) – Aaaaaah!! (fuge după el. joc). Ia te uită pe cine vroiam eu să fac scăpat.

 

(croitoraşul fuge, uriaşul după el şi după ce fac o tură, îi dă un picior lui ăla micu’, care se mai dezmeticeşte un pic, ameţit).

 

C- Stai stai, uite că n-are nimic. Ne-am jucat şi noi un pic. Stai niţel ca să-ţi explic.

 

UM – Aha, te crezi puternic? Ia să te văd! (ia un bolovan mare şi îl rupe în două) De nu eşti în stare, te fac bucăţi şi te zdrobesc.

 

C – Da’ de sunt, îmi dai drumu’ să plec. (trage cu ochiul la copii, scoate bucata de brânză şi o stoarce într-o mână până se scurge tot zărul din ea) Ei? De asta ce mai zici?

 

UM (nu-i vine să-şi creadă ochilor) – Păi..., ce să zic? De aşa ispravă nici chiar eu nu sunt în stare, trebuie să recunosc. Uff... Dar chiar că eşti puternic, cât că aşa precum arăţi, nu s-ar prea zice. Bine, bine... Hai pleacă.

 

(ies din scenă. Pe schimbarea de decor - apare încăperea din palat, intră cele trei precupeţe – jocul cu propagarea veştilor, de la un capăt la altul al scenei.)

 

P1- Şapte dintr-o lovitură!...

 

P2 - Ai auzit? Croitoraşul a omorât şapte dintr-o lovitură!

 

P1 – Şapte uriaşi dintr-o lovitură!

 

P3 - ... Daaaa! Cât ai spus? Şase?

 

P2 – Şapte!

 

P3 - Şapte dintr-o lovitură? Formidabil!        

 

( apare palatul, după modulul ‚zvonistică’, prinţesa singură, plângând)

 

DOMNIŢA – Of, of, of     

Tare amărâtă mai sunt.

Poate vă întrebaţi de ce plâng.

Sunt aşa de nefericită...

De când tot aştept să vină

Un erou adevărat.

Sunt fată de măritat.

Ani de zile-am aşteptat. Mulţi peţitori am avut.

Dar unul nu mi-a plăcut.

Nici unul nu-i demn de mine.

Sunt frumoasă, sunt deşteaptă.

Lacrimile mi-au secat

Şi ochii mi i-au uscat.

 

(Curteanul, care a preluat vestea de la precupeţe, apare fugind spre palat. Trece de domniţă, aceasta îl apelează şi el se întoarce)

 

D – Unde fugi aşa de tare?

 

CURTEANUL – Domniţă, am o veste mare!

 

D – Şi vestea asta a ta mare

       Te împinge la alergare?

 

CURTEANUL – Domniţă, dar mă grăbesc

                           Vestea mare s-o vestesc.

 

D – Cine, unde, când şi cum?

 

CURTEANUL – Chiar vreţi să vă spun acum?

 

D – Da, da, da. Acum, acum.

 

(Curteanul îi şopteşte la ureche şi apoi pleacă în fugă)

 

D – Ah, în sfârşit un erou adevărat!

Vai, şi eu stau aici bocind şi pierd vremea, în loc să mă duc să mă gătesc.

Abia aştept să mă lovească dragostea în piept..., în piept..., în piept... Pieptenele unde-o fi? (iese)

 

(apar precupeţele)

 

P2 – Ehehe... , n-ar fi de lepădat Croitoraşul ăsta. Bună partidă ar mai fi.

 

P1 – Dă-te mai încolo, tu

Nu-ţi vezi lungul nasului?

Uită-te la tine cum arăţi!

 

P2 – Pe mine o să mă aleagă

Nu pe tine. Eşti o bleagă!

 

P1 – Ia vezi, să nu-mi bag mâna-n părul tău! (se păruiesc)

 

P3 (apare) – Fetelor, fetelor... (fetele se opresc în stop cadru), ... continuaţi. Oricum, pe mine-o să m-aleagă. (celelalte sar pe ea, apoi ies pe linia din modulul 1, păruindu-se)

 

 

CURTEANUL – Măria Ta! Aţi auzit de isprăvile bravului croitoraş? În tot ţinutul nu se vorbeşte decât despre el şi isprava lui!

 

REGELE – Ce ispravă?

 

CURTEANUL – Viteazul ăsta a omorât şapte uriaşi dintr-o lovitură. I-a pus pe toţi de-odată la pământ. Dintr-o lovitură! Nemaipomenit!

 

R – Şapte dintr-o lovitură? Ia să-l aduci încoace pe viteazul ăsta. Poate că în sfârşit am găsit pe cineva care să ne scape de pacostea asta pe care o avem cu uriaşii din pădure, că multe necazuri ne mai fac şi încă nimeni nu s-a încumetat să-i înfrunte. Să vină, să vină cât mai repede. Aduceţi-l la palat.

 

DOMNIŢA – Da, da, da, să vină cât mai repede. Să-l vedem şi noi pe viteazul ăsta.

Curteanul – Aici e Măria Ta!

(curteanul pleacă şi apare Croitoraşul împins de către curtean)

 

C – Măria Ta!

 

R – Am auzit multe despre isprăvile tale de vitejie, voinicule. Da’ chiar aşa, şapte dintr-o lovitură?

 

C – Da..., şi încă cum, Măria Ta...

 

R – Cum ai reuşit?

 

C – Păi uite-aşa... ( scoate pliciul sau foarfeca şi începe să demonstreze cum dădea după muşte). Veneau înspre mine. Nici nu puteam să număr... m-am uitat în sus şi eram înconjurat. Erau aici, acolo, aici, acolo, peste tot... , o grămadă. Veneau spre mine din toate părţile: din dreapta, din stânga, din dreapta, din stânga, stânga, dreapta,...

 

R – Da, da...

 

C – Se apropiau tot mai mult. Am început să mă lupt. Uite-aşa şi ... aşa... La început am mai ratat. Dar nu m-am lăsat. Am lovit iar şi iar, şi iar şi iar... Erau chiar deasupra mea. Eram înconjurat de tot şi de peste tot.

 

R – Şi, şi...

 

C – Şi apoi am lovit iar şi ... am lovit zdravăn şi bine. Şi au căzut la pământ.

R – Şi...şi...?

C – Şi.... şi gata.

(cântec) Şapte, şapte-am doborât

Şapte dintr-o lovitură!

Haide una, haide două,

Haide şaptezeci şi... şapte

       

Sunt isteţ şi sunt voinic

Nu mi-e frică de nimic.

Haide una, haide două,

Haide şaptezeci şi... şapte!

 

R – Nemaipomenit. N-am mai văzut, auzit sau cunoscut aşa ceva. Ce-ai zice dacă ţi-ai pune vitejia în slujba binelui împărăţiei?

 

C – Asta e şi dorinţa mea, Măria Ta.

 

R – Foarte bine. Da’ să ştii că nu e o treabă uşoară. În Pădurea Deasă sunt doi fraţi, doi uriaşi care ne dau multă bătaie de cap şi ne fac numai necazuri. De ei trebuie să ne scapi, viteazule. Şi sunt aşa de sătul de ăştia doi care ne pustiesc ţinutul şi bagă groaza în toţi, încât, dacă ne scapi de ei îţi dau jumătate din împărăţie. (prinţesa îl trage de mânecă şi se uită galeş) Mda...., şi ... prinţesa de soţie.

 

C – Băi, ce noroc pe capul meu! Ăsta da chilipir! Straşnic m-a mai nimerit. Ha, ha ! nici nu speram aşa ceva. Păi nu văd să fie nici o problemă Măria Ta. Acuşica mă duc şi vi-i aduc pachet.

 

(În timp ce croitoraşul face o plecăciune, priţesa îi trimite bezele. Apoi pleacă. Ajunge în pădure şi-i găseşte pe cei doi uriaşi dormind sub un copac)

 

C – Hmm... ce bine că dorm... Ia să văd cum şi ce să fac? Îmi daţi vreo idee? ... Da, da, asta e! Acuma ştiu ce am de făcut

 

(Ia nişte pietre sau conuri de brad şi ascuns, începe să arunce spre uriaşi sau se ascunde după copac în spatele căruia se urcă pe o scară şi începe să-i lovească cu pliciul)

 

UM (trezit de lovituri, îl înghionteşte pe micuţ) – Da’ ce te-a apucat de dai în mine? Ia lasă-mă să dorm.

 

Um – Da’ nu ţi-am făcut nimica nimicuţa. Pesemne că visezi!

 

(croitoraşul loveşte iar şi-l nimereşte)

 

UM – Au, da’ asta ce-i? Şi mai zici că nu şi nu. Ia nu te mai preface că dormi!

 

Um – Da’ ce-ai cu mine, că doar n-am făcut nimic.

 

UM – Te cam întreci cu gluma astăzi. Ia vezi...!

 

(jocul continuă, cei doi se enervează şi ciorovăiala se transformă în bătaie, se urmăresc în jurul copacului până ameţesc şi se lovesc unul de altul căzând jos, leşinaţi.

 

C ( iese din ascunziş, scoate un ghem de sfoară şi-i leagă fedeleş unul de altul) - Trebuie să acţionez repede... Da, da, da... Parcă îmi plac mai mult aşa, legaţi unul de altul. Hahaha... Ei, ce ziceţi? Nu-i aşa că sunt isteţ? A fost floare la ureche! Acu doar să vină să-i ia şi facă ce-or vrea cu ei. (muzică)

 

(la palat. Mare zarvă. Regele, prinţesa emoţionată. Apare Croitoraşul)

 

C – După cum trebuie că ştiţi, Măria Ta, treaba ce mi-aţi încredinţat-o s-a şi rezolvat un-doi, cât ai zice peşte.

 

R – Mare viteaz mai eşti Croitoraşule. Şi de aceea îmi voi ţine promisiunea făcută, căci de mare belea ai scăpat regatul meu. Îţi dăruiesc cu bucurie chiar, jumătate din regat şi mâna domniţei. Sunt sigur că nu puteam să le dau pe mâini mai bune, căci cu tine alături am convingerea că liniştea şi armonia vor domni în toată împărăţia.

 

( în timp ce Croitoraşul şi prinţesa ies din scenă, Croitoraşul se adresează în aparté copiilor)

 

C – Ei ce ziceţi copii? M-am descurcat destul de bine pentru un croitoraş, nu? Căci important nu e doar ce ai aici (arată muşchii braţelor) ci mai ales ce ai aici (arată spre cap). Aşa că, băgaţi bine la cap, c-o să vă prindă bine în viaţă. Uitaţi-vă la mine şi luaţi aminte. Ha ha ha. La revedere copii! Să ne revedem cu bine! Şi data viitoare poate o să-mi povestiţi voi despre isprăvile voastre. Abia aştept să ne revedem!

 

(alai mare, toţi în scenă,... muzică)