După cum a scris generos presa maramureşeană, un grup de scriitori de la revista şi site-ul „eCreator” au fost, vineri 25 septembrie, în schimb de idei şi de cunoaştere reciprocă la filiala Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, filială importantă, care are peste 300 de membri. Au fost întâmpinaţi din conducere de către eseista Irina Petraş, preşedintele filialei, poetul Ioan Pavel Azap şi prozatorul Vasile Gogea dar şi de către alţi membri şi colaboratori.

Din Maramureş au participat la USR Cluj şi la Festivalul Naţional „Ion Slavici”Cluj Napoca următorii: Ioan Romeo Roşiianu, Marian Ilea, Vasile Morar, Alexa Gavril Bâle, Marina Glodici, Nicolae Scheianu, Ştefan Aurel Drăgan, Gelu Dragoş.

S-au oferit cărţi tipărite recent de autorii maramureşeni, s-a organizat un moment poetic şi s-a discutat despre proiectele de viitor ale celor două grupări literare.

Acest moment de sfârşit de săptămână a fost anunţat şi mediatizat pe site-ul oficial al USR Cluj care poate fi accesat pe adresa http://www.uniuneascriitorilor.ro/24-09-2015-prietenii-literare-si-expozitie-de-gravura/