dpcDoamna Doina Pană a fost primită recent în Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureş şi este membră a cenaclurilor literare „eCreator” din Baia Mare, Cenaclul Cultural-Artistic „Luceafărul” din Târgu-Mureş şi Cenaclul “Serile Meteorei” din Iernut. Absolventă a  Facultăţii de Istorie-Filologie din Sibiu (facultatea fiind o extensie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca), domnia sa a activat timp de aproape un deceniu ca profesor de istorie-geografie în câteva şcoli mureşene.


    Din anul 1980 îmbrăţişează meseria de bibliotecar şi devine bibliotecar principal la Biblioteca Municipală din Târnăveni, iar în perioada (1990-2011) funcţionează ca bibliotecar şi bibliotecar-şef la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş. În această calitate a publicat o serie de articole care vizează istoria teatrului transilvan, în reviste de specialitate, iar ca autoare de versuri şi proză a fost inclusă în mai multe antologii. De asemenea, pentru activitatea sa literară a fost recompensată cu diferite premii şi diplome. Scrie sub pseudonimul Doina Pană Chira şi după cum mărturiseşte - într-un fragment din „Dicţionarul de reliefuri literare româneşti”, Vol. 3” - poezia i-a oferit şansa de a se depăşi pe sine şi de a transcende spre o lume încărcată de dragoste şi sublim : „Cred că sunt cu adevărat completă doar prin scris. Simt că prin scris cuvintele vin mai uşor înspre mine, le prind esenţa şi mesajul”. („Dicţionar de reliefuri literare”, vol. 3, Adjud : Armonii culturale, 2020, p. 165).

1. Pentru început vorbiţi-ne despre momentul debutului literar. Când s-a produs şi ce a însemnat pentru dumneavoastră apariţia primului volum de publicat?

    Orice lansare de carte, orice debut literar este o sărbătoare sau aşa ar trebui să fie, ca botezul unui prunc, mai ales când cartea, fie ea de poezie sau de proză se aşază sub arcul bucuriei, a întâlnirii cu prietenii, colegii, cu cei apropiaţi. Cartea  ar trebui să fie ca o fântână cu apă bună pentru minte şi inimă, ar trebui să fie, în vremea noastră, mai ales, dincolo de un volum de bibliotecă, spre lectură în clipe de răgaz, o evadare din cotidian, o mângăiere, un zâmbet.. Cartea mea de debut intitulată Furt de iubire, apărută la Editura eCreator din Baia Mare, în anul 2019, a avut de fapt două lansări, una chiar de Ziua Internaţională a poeziei, în 21 martie la Baia Mare şi cea de-a doua la Târgu-Mureş, la Universitatea de Arte, în 15 mai, 2019, două lansari ca două poeme de dragoste, două lansări minunate cu oameni frumoşi, mari iubitori într-ale versului. Pentu mine personal a fost o zi de sarbătoare, o mare bucurie, un vis împlinit. Cartea mea Furt de iubire este „trei în unu “, după cum afirma  poetul Daniel Luca, membru al Uniunii Scriitorilor în postfaţa cărţii, „find compusă  din trei secţiuni: Poezii, Proză şi Gânduri, venind, aşadar în întâmpinarea cititorului cu trei categorii de scrieri, acesta putând alege de aici ceea ce simte că este mai aproape de sufletul său.“     Cartea ascunde între coperţi, după părerea poetului Ioan Romeo Rosiianu, „o adevărată poveste de viaţă, un descântec de sinceritate şi o punere pe tava a sufletului.Ceea ce il  captivează şi acaparează pe cititor este firul confesiv, acesta fiind frumos tors din emoţii convetite-n vers.”

2. În poeziile pe care le-aţi publicat aţi atins teme de meditaţie lirică caracteristică literaturii feminine. Există vreun specific al peisajului liric feminin în raport cu creaţiile poetice de sorginte masculine?

    Nu există o linie clară de separare intre așa zisa literatură feminină și cea masculină. Excludem de aici genul autorilor. Genul liric nu împarte operele lirice pe sexe. Există femei care scriu ca bărbații și invers. În ambele situații apar aceleași elemente care compun universul poetic. Dragostea, bunăoară, este aceeaşi. Depinde de modul în care eroul liric o simte, de sensibilitatea lui, de felul în care gândește și traieste. Nu putem reduce esenţializarea la câteva linii cum ar fi caracterizarea fizică, caracterizare care se limitează în general la detalii coloristice și la accesorii. În lirica feminină răzbate, însă, o intimitate și o duioşie ieșite din comun. Tandrețea și gesturile sunt  mult mai proeminente . Simțul în iubire este mult mai profund, ajunge la nivelul trairilor intense, acțiuni în care se condensează întreaga intimitate. Apar, în asemenea scrieri, elemente specifice autorului femeie : maternitatea, gândirea estetică mai pronunțată, în defavoarea celei cerebrale, specifică bărbaţilor, înclinația spre un coloristic puternic, crud, înclinația spre amănunte…
    Citind o poezie, fără să știi autorul, simți acel ceva care te face să te gândești la femeie sau la barbat. Lucrurile nu trebuie separate. Ele trebuie privite ca un tot unitar . Acest tot este EUL LIRIC, sau EROUL LIRIC, sau acel ALTER EGO al nostru.

3. Una dintre cărţile pe care le-aţi oferit cititorilor a apărut în ediţie bilingvă română-italiană. Cum s-a născut idea acestui proiect editorial?

Această ediţie bilingvă Florile iubirii înflorite. Fiori d’amore sbocciato s-a născut în fapt din prietenie şi din dragoste faţă de vers. Frumosul împleteşte, de cele mai multe ori în chip misterios, destinele oamenilor: unul iubeşte poezia, celălalt o scrie şi o preţuieşte. Ne-am descoperit şi datorită faptului că avem în comun pe lângă poezie şi admiraţia faţă de pictură, acelaşi  pictor preferat. Aceste două pasiuni ne-au apropiat. În felul acesta a început între noi o lungă colaborare concretizată în apariţia unor poezii scrise de mine şi traduse de Madalina Veronica Radovici în antologia Vara sentimentelor apărută la Editura eCreator, Baia Mare, la încurajarea şi cu sprijinul poetului şi criticului Romeo Ioan Roşiianu, continuând cu  volumul  Florile iubirii înflorite. Fiori d’amore sbocciato, apărut la aceeaşi editură (2021).
    In postfaţa carţii, prof. Cristian Gabriel Moraru scrie: „Este evident faptul că există o provocare nouă faţă de volumul său de debut, ridicând astfel ştacheta valorică, poeta Doina Pană Chira, aflată într-un tandem  inedit şi binevenit cu Mădălina Veronica Radovici, reuşeşte să impresioneze prin perseverenţa cu care încearcă să sublinieze sublimitatea sentimentului în care oamenii să se poată regăsi și să se agațe de speranța că dragostea va putea îmblânzi fiara numită om și să facă lumea noastră mai bună. Un demers salutar care merită repetat, fără nicio îndoială!” Speranţa mea şi a traducătoarei este ca această colaborare să nu se oprească aici şi să continuăm munca împreună pe mai departe. Dorinţa noastră este de a realiza noi volume care să ofere cititorilor din România  şi Italia creaţia noastră comună. Munca poetului presupune inspiraţie şi iubire, iar a traducătorului răbdare, cunoaşterea celor două limbi şi pasiune.

4. Credeţi că experienţa acumulată ca bibliotecar a contribuit la apariţia şi cizelarea spiritului liric cu care aţi fost înzestrată?

    În mod sigur! Dragostea pentru carte, ca izvor de satisfacţii spirituale şi ca obiect bibliologic a stat la originea hotărârii mele  de a mă pune în slujba cititorilor ca bibliotecar, ocupaţie nobilă pe care am profesat-o cu drag mulţi ani la rând. Prestând această muncă eram chiar obligată să citesc, citeam multă poezie, teatru, critică literara, iar dorinţa de a scrie a devenit obsedantă. Întocmeam montaje pentru diferite evenimente, referate  pentru conferinţe, articole  având ca temă istoria teatrului transilvan, care ulterior luau drumul publicării în reviste de specialitate.
    Într-o zi un prieten pictor ştiind ca iubesc pictura şi îi ador tablourile m-a rugat să organizăm o miniexpoziţie de pictură în cadrul bibliotecii,  sa comentez câteva dintre tablourile sale, comentarii care urmau a fi afişate în dreptul fiecărui tablou.
 Îndeplinimdu-i dorinţa şi plimbându-mă în lumea culorilor a reapărut ideea de a scrie versuri şi de atunci nu m-am mai oprit. Prima poezie scrisă după ani şi ani a prins contur şi am intitulat-o Dor de culoare, a şi fost publicată în ziarul local, dar sub titlul de Pastel.

5. Ce  sentimente vă încearcă atunci când vă gândiţi la perioada cât aţi lucrat la Institutul de Teatru din Târgu-Mureş?

Am lucrat la Institutul de Teatru, astăzi Universitatea de Arte din Târgu-Mureş ca bibliotecar timp de 21 de ani (1990-2011), cei mai frumoşi şi mai prolifici ani din cariera mea. Am întâlnit oameni minunaţi de la care am avut multe de învăţat şi cu care m-am înţeles nemaipomenit.  Toată lumea m-a primit cu braţele deschise, ceea ce m-a determinat să mă simt bine din prima clipă. M-a frapat existenţa unui fond de carte specializat pe teatru: dicţionare, piese de teatru,  cărţi de arta teatrului, regie, scenografie, disigne vestimentar, albume de pictură, arta vorbirii scenice, muzică, albume cu partituri. etc. în limbile română, maghiară, limbi de circulaţie internaţională. Într-adevăr era o bibliotecă plină de mistere, în fiecare zi descopereai ceva inedit. Mediul universitar te obligă, trebuie să dai tot ce e mai bun în tine, să te pregăteşti , să citeşti, să fii la curent cu toate noutăţile în materie de teatru, literatură în general, muzică, artă. Este vorba de noile apariţii, nu numai din ţară, ci şi strinătate, să răspunzi tuturor exigenţelor. Numirea mea ca şef de departament  a fost o încununare a activităţii mele de ani buni, consider că a fost un fel de rasplată a muncii şi a abnegaţiei mele, a dragostei faţă de carte. Ceea ce m-a impresionat şi m-a încântat totodată a fost atmosfera tinerească care exista în institut (universitate), feţele şi zâmbetele studenţilor, munca, pasiunea lor, talentul  şi bucuria  de-a urca pe scenă şi de a face tot ce e cu putinţă pentru a se perfecţiona, pentru a mulţumi publicul în primul rând şi apoi pe dascălii lor. Biblioteca era în centrul atenţiei lor şi bineînţeles şi a cadrelor didactice,  devenise un laborator de studiu, ne-am modernizat, sala de lectură era dotată cu calculatoare, casete, CD-uri, DVD-uri. A fost o mare realizare pentru mine, pentru noi toţi cei care slujeam biblioteca şi pentru beneficiari. Un alt moment important, care acum pare banal, a fost achiziţionarea unui program de bibliotecă care deservea bibliotecile universitare. Pas cu pas biblioteca a devenit o oază de serenitate, de împlinire, unde atât studenţii, cât şi cadrele didactice veneau cu interes şi cu dorinţa de a ştii cât mai multe, de a se depăşi. O altă latură interesantă a muncii de bibliotecar a fost realizarea unor bune relaţii cu bibliotecile din oraş, precum şi cu cele din marile centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Craiova, Constanţa, biblioteci care aparţineau facultăţilor de același profil  şi  din străinătate:  Ungaria (Budapesta, Pecs) şi Republica Moldova (Chişinău). Schimbul interbibliotecar intern şi internaţional s-a intensificat, a devenit în cele din urmă o practică obişnuită. Tot aici la UAT am ajuns sa am prieteni de-o viaţă, prieteni cu care ţin legătura până în prezent, prieteni minunaţi care m-au ajutat şi mi-au pregaătit lansarea primei mele cărţi. Aceste momente, aceste lucruri nu se pot uita niciodată. Sincer, am regretat enorm când, datorită trecerii anilor, am fost nevoită să pun punct acestei munci, fără drept de apel. Eu cred cu tărie că această profesie mi-a fost predestinată, m-am simţit în bibliotecă  un om realizat, împlinit.   
6. Există îm palmaresul dumneavoastră liric vreo poezie sau un fragment în proză care să exprime ataşamentul dumneavoastră pentru carte şi cuvântul scris? (dacă da, exemplificaţi cu 2, 3 strofe sau un fragment de proză)

In volumul meu de debut, Furt de iubire am onorat din tot sufletul „liniştea bibliotecilor, lumea mirifică a cărţilor, fiindca toate carţile au suflet” ( Hoţul de cărţi).

„Hoţul de cărţi ...
Voia să fie stăpânul cărţilor,
Paznicul lor...,
Vreau cărţi tipărite la cele mai ilustre tipografii,
Cu imagini colorate, cu autori mii şi mii
Lăsaţi-mi cărţile în pace!
Nu vreau CD-uri, DVD-uri, nu vreau calculatoare!
Vreau liniştea bibliotecilor,
Vreau lumea mirifică a cărţilor
Hoţul de cărţi era nefericit,
Braţele sale erau încrucişate,
Pe chipul lui erau lacrimi îngheţate,
Gura îi tremura, abia putea şopti,
Nu pot să fur mai mult de un braţ de cărţi,
Nu pot să salvez lumea cărţilor!
Opriţi-vă, lăsaţi cărţile să trăiască!
Cărţile au suflet...”

Cuvântul înseamnă limbă, iar limba înseamnă cuvânt! Toţi  iubim şi slujim limba în care ne-am născut, nu vreau să fac notă discordantă de la această stare de fapt, ci vă învit:

“Să aducem o plecăciune limbii române
Limba în care ne-am născut
Limba în care am învăţat primele cuvinte
Mamă, tată, ţară…
Limba în care am înţeles
Rostul credinţei şi al vieţii,
Să-ngenunchem în faţa măreţiei ei
Să-i cinstim trecutul, istoria şi vatra.
Să-i gustăm dulceaţa vorbelor, muzicalitatea,
Să-i omagiem păstrătorii, poeţii, cântăreţii,
Să-i pomenim eroii
Să visăm împreună cu ea.
Să-i spunem întotdeauna adevărul
Despre cei născuţi să trăiască în casa sa!”
(O plecăciune limbii române).
 
 Mulţumesc pentru interviu!
Liliana Moldovan

interviu Iinterviu II

Liliana Moldovan