sChiar dacă cineva-și arogă azi incorect paternitatea ideii unei structuri de ăst fel la filarmonica urbei, bine că e, până la urmă. Firește, nu existența, singură, e de apreciat. Că, dacă-i lipsită de calitate, nu face banii. Ceea ce m-a determinat să fiu reticent în privința ei. Mai cu seamă când urcă pe scenă într-o anume componență nu tocmai nimerită. Evident, nu formula extinsă, de combo, ar fi problema, ci asocierea instrumentiștilor. Fincă genu` nu-i totuși la îndemâna oricui. Și autenticitatea sa poate fi știrbită în unele cazuri.


 Așa că, luna trecută, curiozitatea m-a adus iarăși în sală. Voiam să văd ce iese-n trei și cum sună Barani, Pană, Iordache fără anume colegi. Ei bine, constatările sunt pozitive. Băieții s-au descurcat rezonabil, făcându-mă să cred că-n timp ar putea să devină convingători pe de-a-ntregu`. Cu o condiție, totuși, pentru evitarea monotoniei insinuante pe nesimțite: să aibă alături invitați de soi. Sorin Zlat jr. a fost unul. Puiu Pascu, Cristian Soleanu, Cătălin Milea, Sebastian Burneci, Capriel Dedeian, Marius Mihalache, Luiza Zan, Irina Sârbu. alți câțiva în viitor. Nu în ultimu` rând, Costinel Mirea. Un violonist născut, nu făcut pentru jazz. Pe care nu știu cine din instituție nu-l mai agreează. De parcă aceasta n-ar trăi din banii publici. Altfel spus, după ce că publicu` se-mpuținează pe zi ce trece, cei rămași încă mai suportă și nazurile cuiva fără tact...
 Dar, fincă tableta are limitele ei, să închei astfel despre trio: Florin a ieșit din rutina armonistului strict și-a improvizat. Alex a lăsat chitara bas, luând în brațe contrabasul (cu doză). Iară Gabi, vrednic baterist, s-a arătat și de astă dată un component de nădejde. Una peste alta, o cântare dezamăgitoare defel. Făcându-mă să zic: simplu și curat este uneori, cert, mai adecvat. Mai potrivit, mai reușit. În jazz, cel puțin. Neîndoios în speță...