nCuprins: Contact/contacți, la virus, la „virusul SARS-CoV-2”, la „boala infecţioasă COVID-19, contaminare; corona-virus; COVID – 19; distanțare socială; epidemie; pandemie; SARS-CoV-2; vaccin; virus; Wuhan.

Începând cu anul 2020, noţiuni precum „Pandemie”, „Corona-virus”, „SARS-CoV-2”, „COVID - 19”, „distanțare socială” etc. fac parte din limbajul zilnic al fiecărui om. Numai că, în frecvente cazuri, aceste noțiuni sunt folosite fără a li se cunoaște sensul și conținutul lor real, care este prezentat în cele ce urmează.
Boală cronică. Boala cronică este definită ca o afecțiune de lungă durată, care nu dispare spontan și nu poate fi vindecată complet, având, de regulă, o evoluție lentă. Bolile cronice care cresc riscurile unei complicații în infecția cu coronavirus sunt bolile cardiovasculare, diabetul, hipertensiune arterială, bolile sistemului respirator și cancerul, în special la bătrânii care suferă de acestea.  
Comorbidăți. Comorbiditățile sunt bolile cronice care coexistă. Dintre acestea, cele care cresc riscul de evoluție severă în cazul infecției cu virusul Sars-CoV-2 sunt: bolile cardiovasculare, diabetul, hipertensiune arterială, bolile sistemului respirator și cancerul, în special la bătrânii care suferă de acestea.  


Contact / contacți la „virusul SARS-CoV-2”, la „boala infecţioasă COVID-19. Din cauză că „boala infecţioasă COVID - 19”, cauzată de „virusul SARS-CoV-2”, se transmite prin „contact”, se impune prezentarea acestor noțiuni astfel încât acestea să fie înțelese de toți oamenii pentru a ști cum să se protejeze mai bine de îmbolnăvire. Când o persoană diagnosticată cu infecția COVID-19 tușește sau strănută împrăștie picături de lichid infectat. Majoritatea acestor picături se depun pe suprafețele și pe obiectele din apropiere, cum ar fi birourile, mesele sau telefoanele. Oamenii care ating cu mâna aceste suprafețe contaminate, iar apoi duc mână la gură, la nas, la ochi etc., se pot infecta la rândul lor. O persoană care se află la o distantă de un metru de o altă persoană infectată se poate îmbolnăvi ușor deoarece virusul se transmite pe cale aeriană. COVID-19 se răspândește, de la om la om, într-un mod similar cu gripa. Virusul poate să fie transmis mai ales prin picături respiratorii (aerosoli), pe care oamenii le elimină prin expirație atunci când vorbesc, tușesc sau strănută. Virusul SARS-CoV-2 rămâne viabil în aerosoli timp de 3 ore și poate supraviețui câteva ore pe suprafețe, cum ar fi mesele, mânerele ușilor, telefoanele etc. Aerosoli sunt sisteme compuse din particule lichide. Perioada de incubație (adică timpul dintre expunerea la virus și momentul de debut al simptomelor) pentru infecția COVID-19 este estimată ca fiind între două și 14 zile. În această etapă virusul poate fi transmis de persoanele infectate. Persoanele de toate vârstele pot fi infectate de noul corona-virus. Pot fi atacate mai ușor și în forme mai grave cu infecția COVID-19 persoanele care suferă de boli cronice și persoanele în vârstă. Dacă cineva infectat cu virusul tușește sau strănută în mână și apoi atinge ceva, acea suprafață poate deveni contaminată. Spălarea mâinilor în mod regulat ajută la reducerea riscului de infecție și de răspândire a virusului. A se vedea https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/infectia-cu-noul-coronavirus-intrebari-si-raspunsuri și http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/
Contaminare este o noțiune care are următoarele sensuri: a transmite sau a căpăta o boală molipsitoare, a se infecta, a se molipsi; a se îmbolnăvi, venind în contact cu o sursă de infecție; a contracta o infecție; a se contagia; a se infecta; a se molipsi; a face să se contamineze.
Corona-virus este o familie de sute (poate chiar de mii) de tipuri de virusuri. Fiecare dintre aceste virusuri poate provoca o boală diferită, cu o denumire diferită. Acest nou „virus SARS-CoV-2”, care face parte din familia corona-virusului, și această nouă „boală infecţioasă numită COVID-19” nu au fost cunoscute înainte de apariţia focarului în Wuhan din China, din decembrie 2019. În România epidemia cu SARS COV-2  a început cu luna februarie 2020.
COVID - 19 este o boală infecţioasă cauzată de virusul SARS-CoV-2, care fac parte din familia numeroasă a corona-virusului.
Distanțare socială. Distanțarea socială este noțiunea (1) care a fost introdusă în uz de autorități și (2) care este folosită de întreaga populație cu un sens care deviază de la sensul său real. Termenul „distanțare socială”, frecvent utilizat de întreaga populație, evocă, în mintea multor persoane, în special la cele vulnerabile (care au potenţial redus de autoîntreţinere) asocierea cu ideea de a fi ținute la distanță, respinse, izolate, discriminate. Termenul de „distanţare socială” este total greşit folosit în a exprima „distanțarea COVID-19”. În perioada de pandemie este important să rămânem separați, distanțați fizic (la o anumită depărtare unul de altul), dar conectați social prin a ne întâlni unii cu alții, discutând direct, la telefon, pe Internet, ajutându-ne unii pe alții etc.. Pentru a ne proteja de corona-virus, nu este necesar să ne distanţăm „social”, ci numai „fizic”, fapt pentru care se impune folosirea noțiunii corecte și pe deplin sugestive de „distanțare fizică COVID” sau, mai simplu, „distanțare fizică”.
Epidemie. Noțiunea de „epidemie” are sensul de extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate sau regiune.
Morbiditate. Morbid: care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos din punct de vedere fizic sau psihic, moral. Morbiditate: faptul de a fi bolnav. Vezi „comorbidăți”.
Nedumeriri în vaccinarea anti COVID. Pentru circa 70% din populația României, care nu s-a vaccinat, nedumeririle pot fi exprimate, pe scurt, prin faptul că „Populația este tratată cu vaccinuri:
1) impuse de mai marii lumii,
2) despre care cei mai mulți medicii nu ştiu mai nimic,
3) cu scopul de a eradica pandemia COVID despre care ştiu şi mai puţin,
4) în oameni despre care nu ştiu nimic despre sănătatea lor.” (N. Grigorie Nicolae).
Pandemie. Noțiunea de „pandemie” exprimă faptul că o epidemie s-a extins pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând mai multe țări, continente sau întreaga lume. Actuala pandemie exprimă faptul că epidemia „infecția cu virusul SARS COV-2” s-a extins, în numai 3 – 4 luni, în întreaga lume.
SARS-CoV-2. SARS-CoV-2 este unul dintre sutele de tipuri de virusuri, din familia corona-virusului, care a provocat boala numită COVID-19. Când se spune „corona-virusul SARS-CoV-2”,  trebuie să se înţeleagă că se face trimitere concretă la acel tip de virus (numit SARS-CoV-2), dintre sutele de virusuri din familia corona-virusului, care a provocat boala numită COVID-19. „Infecția cu virusul SARS COV-2” se presupune că a apărut în decembrie 2019 în orașul Wuhan, din China, de unde s-a propagat în toată țara și, după aceea, în numai 3 – 4 luni,  în toată lumea, provocând „boala infecţioasă numită COVID-19” și actuala pandemie. Deci, dintre sutele de tipuri de virusuri, din familia corona-virusului, este unul, numit „SARS-CoV-2”, care a provoact boala infecţioasă numită COVID-19.
Tulpina virală este o variație a unui virus care posedă caracteristici unice și stabile ce pot da efecte diferite față de cele ale virusului din care provine.
Vaccin. Vaccinul este un produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secreții microbiene, care se administrează prin injecții sau pe cale bucală unui om ori unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta imunitate împotriva bolilor infecțioase). În prezent în lume sunt aplicate mai multe vaccinuri cu care se consideră că se va combate „virusul SARS-CoV-2” și cu care vom scăpa de „boala COVID-19”. Se speră ca aceste vaccinuri să fie și benefice pe timp cât mai lung și fără efecte grave secundare.
Vaccinuri anti COVID din Uniunea Europeană. Până în prezent, Comisia Uniunii Europene a acordat autorizații de introducere condiționată pe piață pentru 4 vaccinuri, respectiv pentru cele dezvoltate de 1) BioNTech și Pfizer, 2) Moderna, 3) AstraZeneca, și 4) Janssen Pharmaceutica NV, după ce siguranța și eficacitatea lor au fost evaluate pozitiv de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Alte câteva vaccinuri se află în stadii diferite de evaluare de către EMA. EMA are scopul de a proteja și de a promova sănătatea oamenilor și a animalelor, evaluând și monitorizând medicamentele din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European.
Vaccinuri anti COVID din afara Uniunii Europene. Vaccinurile și, o dată cu acestea, și sănătatea și viața noastră, au fost și ele ideologizate, politizate. Cu toate că atât China, cât și Rusia au ajuns fiecare la al cincilea vaccin anti Covid-19, noi românii nu avem nici informații despre acestea și cu atât mai mult nu avem nici acces la acestea. Vaccinuri anti COVID din China. Peste 101 de națiuni și-au vaccinat cetățenii cu vaccinurile chinezești Sinopharm și Sinovac, aprobate de Organizaţia Mondială a Sănătăţi. În martie 2021, China ajunsese la cel de-al cincilea vaccin anti Covid-19. Vaccinuri anti COVID din Rusia. Pe 11 august 2020 Rusia a anunțat că a dezvoltat primul vaccin anti COVID din lume cu numele de Sputnik V. Până în martie 2021, Rusia avea încheiate acorduri cu peste 40 de țări pentru a furniza vaccinurile sale anti COVID. Între acestea sunt și țări din Uniunea Europeană, precum Ungaria, Slovacia, Cehia etc., care folosesc vaccinurile rusești fără aprobarea EMA. Până în august 2021, Rusia a pus pe piață al cincilea vaccin al său anti COVID.
Virus. Virusul este un agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase. Când un virus provoacă o boală, acea boală are o denumire specifică virusului respectiv, precum în cazul  virusului SARS-CoV-2, care produce boala „COVID-19”. Se consideră că noţiunile „virusuri” trebuie folosită pentru „virusurile biologice”, iar cea de „viruşi” pentru „viruşi informatici”. La singular, denumirea este comună, de „virus” / „virusul”, atât pentru „virusul biologic”, cât și pentru „virusul informatic”. În prezent asemenea distincţii (de mare fineţe) de ordin semantic nu se fac (permanent) în vorbire curentă, nici chiar de cei care le cunosc.
Wuhan este un oraș din China de unde se presupune că a apărut, în decembrie 2019, infecția cu virusul SARS COV-2, care s-a propagat în majoritatea provinciilor chineze și, după aceea, în toate țărilor din lume, provocând actuala pandemie.