n„Veghează-ţi gândurile. Ele devin cuvinte.
Veghează-ţi cuvintele. Ele devin acţiune.
Veghează-ţi acţiunile. Ele devin obiceiuri.
Veghează-ţi obiceiurile. Ele devin caracter.
Veghează-ţi caracterul. El devine destinul tău.”
(Lao Tzu, fondatorului Taoismului, în volumul de 81 de versuri „Calea şi Puterea/Virtutea sa”).

Începând cu anul 2020, noţiunile „Pandemie”, „Corona-virus”, „SARS-CoV-2”, „COVID-19” și „distanțare socială” fac parte din limbajul zilnic al fiecărui cetăţean, din întreaga lume.
Pentru numeroase persoane este neclar atât sensul și conţinutul acestor noţiuni, cât și deosebirea dintre acestea. În plus, noțiunea de „distanțare socială” a fost introdusă și este folosită cu un sens care deviază de la sensul său real.
Acest articol este o încercare de a explica aceste noţiuni, pe înţelesul omului de rând.
Infecția cu virusul SARS COV-2 a apărut în decembrie 2019 în orașul Wuhan, China, de unde s-a propagat în majoritatea provinciilor chineze și, după aceea, în toate țărilor din lume, provocând actuala pandemie.
În România infecția cu Covid-19 a început cu luna februarie 2020.

 

Noțiunea de „epidemie” are sensul de extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune, continent sau la nivel mondial, iar noțiunea de „pandemie” exprimă faptul că o epidemie s-a extins pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând mai multe țări, continente sau întreaga lume.

Actuala pandemie exprimă faptul că epidemia „infecția cu virusul SARS COV-2” s-a extins, în numai 3 – 4 luni, în întreaga lume.

În perioada actuală, noţiunile „Corona-virus”, „SARS-CoV-2” şi „COVID-19” fac parte din limbajul zilnic al fiecărui cetăţean.

Corona-virusul este o familie de sute de tipuri de virusuri; fiecare dintre aceste virusuri poate provoca o boală diferită, cu o denumire diferită.

Se consideră că noţiunile „virusuri”, „virusurile” trebuie folosită pentru „virusurile biologice”, iar cea de „viruşi” pentru „viruşi informatici”. La singular, denumirea este comună, de „virus” / „virusul”, atât pentru „virusul biologic”, cât și pentru „virusul informatic”. În prezent asemenea distincţii (de mare fineţe) de ordin semantic nu se fac (permanent) în vorbire curentă, nici chiar de cei care le cunosc.

SARS-CoV-2 este unul dintre sutele de tipuri de virusuri, din familia corona-virusului, care a provocat boala numită COVID-19.

Deci, „SARS-CoV-2” este numele virusului care produce boala „COVID-19”.

Când se spune „corona-virusul SARS-CoV-2”,  trebuie să se înţeleagă că se face trimitere concretă la acel tip de virus numit SARS-CoV-2, dintre sutele de virusuri din familia corona-virusului, care a provocat boala numită COVID-19.

Prin noţiunea de „Corona-virusnu trebuie să se înţeleagă „un singur virus”, ci mai multe tipuri de virusuri, care sunt de ordinul sutelor (sau, poate?!, chiar al miilor).

Când un virus provoacă o boală, acea boală are o denumire specifică virusului respectiv, precum în cazul  virusului SARS-CoV-2, care produce boala (sa) „COVID-19”.

Deci, „COVID-19” este „o boală infecţioasă cauzată de unul dintre virusurile (numit SARS-CoV-2) care fac parte din familia numeroasă de virusuri ai corona-virusului”.

Când apare o boală cauzată de unul dintre numeroasele virusuri, din familia corona-virusului, este foarte important de ştiut care este acel virus pentru a şti (1) împotriva cui lupţi și (2) cu ce lupți.

Atâta timp cât nu cunoşti care este acest virus (dintre sutele de tipuri de virusuri care fac parte din „familia corona-virusului”), nu ştii cu cine să te lupţi, nu ştii ce tratament să aplici.

Numai după ce s-a aflat care este virusul care a provocat „boala COVID-19”, numai după aceea se pot lua măsuri corespunzătoare de tratament, de combatere a cauzei, a virusului care a cauzat această boală.

Acest nou „virus” (din familia corona-virusului), și această nouă „boală infecţioasă” (numită COVID-19) nu au fost cunoscute înainte de apariţia focarului în Wuhan din China, din decembrie 2019.

Această „boală infecţioasă”, numită COVID-19, nu a fost cunoscută înainte de apariţia focarului în localitatea Wuhan din China, din decembrie 2019.

După ce a apărut această boală s-a pus (cu acuitate) problema de a afla care este acel tip de virus (din familia corona-virusului), pentru ca, după aceea să se descopere care este tratamentul adecvat pentru acesta, cu ce se poate combate acesta.

Aşa s-a ajuns la „SARS-CoV-2”, care este numele virusului care produce boala „COVID-19”.

Înainte de apariţia în localitatea Wuhan din China, în decembrie 2019, a „bolii infecţioase numită COVID-19”, nu se ştia de virusul care a produs această boală, care este „SARS-CoV-2”.

Deci, dintre sutele de tipuri de virusuri, din familia corona-virusului, este unul, numit „SARS-CoV-2”, care provoacă boala infecţioasă numită COVID-19.

Acum, problema acută pentru omenire este de a afla care este tratamentul cu care se poate combate acest virus ucigaş numit „SARS-CoV-2”.

Combătând acest virus ucigaş numit „SARS-CoV-2”, se elimină și boala infecţioasă numită COVID-19.

Recapitulând:

1. Corona-virusul este o familie de sute de tipuri de virusuri; fiecare dintre aceste virusuri poate provoca o boală diferită, cu o denumire diferită.

2. SARS-CoV-2 este unul dintre sutele de tipuri de virusuri, din familia corona-virusului, care a provocat boala numită COVID-19.

3. Când se spune „corona-virusul SARS-CoV-2”,  trebuie să se înţeleagă că se face trimitere la acel tip de virus, dintre sutele de virusuri din familia corona-virusului, numit SARS-CoV-2, care a provocat boala numită COVID-19.

Trimiterea expresă la „corona-virusului SARS-CoV-2” se face și prin unele acte normative precum în (sublinierea îmi aparţine) „Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 30 din 18 martie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea corona-virusului SARS-CoV-2”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 231 din 21 martie 2020.

Vaccinurile descoperite, cu care se va combate „virusul SARS-CoV-2” și vom scăpa de „boala COVID-19”, vor avea și ele un nume (distinct).

Sperăm ca aceste vaccinuri să fie și benefice, pe timp cât mai lung și fără efecte grave secundare. Amin !