Octavia Brad coperta 1Se spune că „aşchia nu sare departe de trunchi”, iar acest proverb românesc este valabil şi în cazul poetei Octavia Brad, după ce i-am citit volumul de debut „Şi îţi scriu”, editura „eCreator” Baia Mare, Colecţia Debut, 2021, poeta fiind fiica poeţilor Rodica Brad Păuna şi Nicolae Scheianu. În afară de moştenirea genetică, autoarea a mai primit de la părinţii naturali şi educaţia, conform principiului dr. J. Gray:  “Copiii învaţă să iubească din modul în care sunt trataţi de către părinţii lor şi din modul în care aceştia reacţionează faţă de greşelile lor.”
La o primă lectură a cărţii nici nu ştii ce să apreciezi mai mult la Octavia Brad, poeziile ei profunde  sau ilustraţiile care-i aparţin în totalitate, mai puţin coperta cărţii realizată de Florin Dochia! Volumul în întregul lui este dedicat iubirii desăfârşite, iubirea fiind percepută ca sentimentul suprem pentru care un om trebuie să lupte în această viaţă, căci nu-i aşa: „Unde dragoste nu e, nimic nu e...” (Gheorghe Gheorghiu).
Cartea începe cu poezia „Înţelegere” în care autoarea încearcă să dea o şansă iubirii pătimaşe, iubirii ideale în care crede: „Sunt momente în care ies pe uşa sufletului meu,/încerc să-ţi dau o şansă reală/Mă ţii atât de strâns de mână, ţi-aş plăti efortul cu bucăţi din inima mea, de m-ai ţine cu tine, de-aş renunţa la cealaltă Ea”.


Poeziile ei sunt scrise cu o trăire dusă la maxim, prin „ochiul” şi perceperea dragostei la modul feminin: „Iubirea înseamnă durere, îmi şoptea gândul într-o seară la un pahar de vin/Lecţia din urmă ce-a rămas doar vorbe pierdute, eram absentă în prezenţa mea//Ajunsesem să-mi doresc un parc de distracţii,/ să-mă-ntorc la copilul din mine, să râd cu lacrimi pierderea învăţăturilor tale” („Carusel”).
Poezia care dă şi titlul volumului „Şi îţi scriu” face referire la trecerea implacabilă a timpului dar şi la jocul de ruletă unde poţi paria doar pe două culori, dintre care doar una este câştigătoare, ca şi în viaţă, nu? „Spuneam că vreau o lecţie de artă, mă prefăceam în roşu şi albastru/ Să te orbesc doar pentru o clipă, nu am mai mult, timpul îmi joacă feste!”.
Octavia Brad jonglează sau mai corect spus pendulează între o lume reală şi una imaginară, dându-i asfel o şansă mai mare de a-şi exprima trăirile, ca în poezia „În vise expir”: „În vise expir aşteptând nemurirea/Eşti aici şi acolo şi nu eşti deloc/Rămân goală şi plină de tine/Mă-mbrac cu gândirea când nu te mai simt.//Frumoasă mă vezi, pe picioare te clatini/În corp te-nfioară şi te laşi ameţit/E doar suprafaţa simţită în minte/Valoarea completă e un prunc inocent.//Ce truc minunat, ce voaluri de ceaţă/Să credem că iubirea se măsoară în doi,/Totul e una, fără margini şi capăt/Odată ce intrăm înspre interior”.
În iubire este ca la război, trebuie să lupţi din toate puterile, să faci sacrificii, idee ce reiese şi din poezia „Geamăt adânc”, un titlu sugestiv de asemeni, la fel ca la majoritatea poeziilor ei: „Dar soldatul iubirii se ridică din cenuşile grele/în timpuri orbitoare de flăcări/Sacrificiul cu ultima suflare de scuturi/găseşte iubirea ca un singur întreg”.
Octavia BradÎn poeziile Octaviei Brad există pe lângă iubirea ideală spre care tânjeşte orice om şi multe frământări, tristeţi, colţuri ale inimii umbroase, incertitudini: „Poate mâine vând durerea şi plec să mă caut în lume/Îmi amintesc de ieri cum priveam spre mare în gol/Nici ploaia sau vânturi nu puteau să mă-atingă/Nici moartă nici vie anii treceau/Mă târăsc lângă apă să-mi treacă de mijloc/Să mă las peste valuri să mă legene lin/Ca o mamă aş vrea să mă ţină în braţe/Să las lacrimi să curgă în semn de trăiri”. („Incertitudine”).
Dragostea ei pentru pictură, (fiind o artistă atrasă spre frumos, în adevăratul sens al cuvântului) se poate observa în mai toate poeziile, pregnant în poezia „Culorile vieţii”: „Culorile vieţii-n curcubee s-apară când curajul se naşte/Într-o seară de vară după ploaia cea caldă să m-aducă la viaţă/Să simt cum îmi mângâie fruntea-aplecată cu anii/Şi-mi recapăt privirea din ochii fără speranţe, sărmanii” ori în poezia „Căutare”: „Un revers în imagini, iau tabloul să-i dispar culori/înspre-un fundal fără noi/Arta noastră era numai frumoasă, ne dădea pre puţine trăiri, în interior”.
Din  aceste prime poezii se observă la Octavia Brad un ego accentuat, o lume a ei în care tristeţea îşi are un rol determinant iar atingerea iubirii ideale se poate face doar prin multe sacrificii, prin căderi şi urcuşuri: „Rădăcinile înfipte în iluzia gândurilor îşi găsesc/hrana de viaţă printre amăgirile ce-mi cară trupul în groapă/Povestea cu tine e însuşi sicriul suflului meu/condamnat să rămână prizonierul uitării” („Sunt în cădere liberă”).
Şi totuşi poeta are vulnerabilităţi, trebuie doar găsită „cheia” spre inima ei: „Uneori păstrările sufletului meu pot fi atinse cu degetul celui ce-i ştie citirea/Să adune-nţelesuri din plângerile scrise cu timpul pe nisipuri de pe marginea mării/Şi frica de valuri ce spală povestea devine orbirea celui ce îşi neagă trăirea/Eu stau şi aştept să înveţe al meu început ce hrăneşte mereu voinţa schimbării” („Păstrările sufletului”.
Pentru poetă dragostea are multe faţete: poate fi luminoasă, umbroasă, sfâşietoare, dureroasă, visătoare, romantică, carnal-erotică şi auditivă: „Înjunghii sunetul dragostei noastre căci eu strâng înţelesul cuţitului ce-mi forţează mâna să renunţe la noi/Chiar şi soarele a dispărut în spatele foarte cunoscutului necunoscut care m-a tulburat de frică” („Sunetul dragostei”).
Despre acest prim volum de poezii al Octaviei Brad a scris în postfaţa cărţii drd. Petronela Apopei: „Trăiri, gânduri, sentimente ale autoarei se perindă prin faţa cititorilor, ancorate într-o iubire în care prezentul (oricare ar fi el) este doar o extensie a trecutului, nelăsând loc altor sentimente. Nimeni nu se poate ridica în slava iubirii, dacă nu e el, acel...el”.
Îndrăznesc să spun că această nouă carte marca „eCreator” va atrage atenţia criticii literare iar poeta Octavia Brad se va impune ca o poetă originală şi de mare valoare şi va avea cititorii ei!