Bocanici Ana NicolaUneori mă gândesc ce mare scriitoare sunt eu şi cât de uşor e să înşiri cuvinte având un pix şi patru foi.
Pot fi mai multe, dar am vrut să pară că ştiu ceva ce alții nu ştiu. Să se întrebe lumea, oare ce semnificație are cifra patru în acest context?
Absurd.
Uneori mi-o iau in cap. Nu gândesc. Intru uşor în depresie din cauza plictisului şi încep să plâng în timp ce curăț covoarele din camera mea. Totul în acelaşi timp.
Apoi, îmi zic că aş putea să scriu o carte. Tot îmi zic asta din clasele primare şi uite la ce m-a adus. La a nu scrie o carte, evident. Dar, de curând învăț să am răbdare şi să fiu mai cumpătată.

Îmi iasă?

Nu.

Nu mereu.



Dar, încrederea de sine mult prea mare nu strică. Te poate scoate din cele mai mari gropi, în care ai început să cazi şi din care nu te-ai mai oprit din căzut de mulți ani.

Încrederea aceasta te trezeşte puțin.

Dar, când te trezeşti, trezeşte-te!


Şi asta sunt eu, scriind la unsprezece noaptea într-o agendă. Nu pe patru foi, neştiind ce fac după ce termin de înşirat aceste propoziții. Dar, scriu şi nu mă opresc.

O carte nu se scrie peste noapte. E nevoie de muncă consistentă, înlocuit de cuvinte, de pus altele mai bune, mai gândite, e nevoie de nervi, e nevoie de timp. Nu se poate să scrii nici măcar un text de câteva fraze cu uşurință. Chiar dacă pare că poți. Mintea noastră ne dă speranța că e totul perfect.

Scrie dacă îți place să scrii! Scrie!

Eu acum învăț şi e greu să scrii.