itfDacă oamenii au stat înghesuiți și urmăriți de securitate în aceste locuri aride, cu vânturi puternice, de libertate deplină se bucurau ciuninii. Vântul îi plimbă ici-colo, fără a poseda identitate, ca un balon imens, rostogolit spre curțile năpăstuiților. Poate nu știați, dar locuitorii acestor ținuturi erau în mare parte deportați aduși forțat, împotriva voinței lor.
Aici vântul te omoră, dar și sărăcia. Era evident că acea detașare forțată nu era alceva decât o formă de lagăr al distanțelor, unde supraviețuirea era un miracol.
Deportații, cei ostili regimului, în mare parte intelectuali ori cheaburi desproprietăriți, erau aduși cu forța pe acest tărâm neprietenos, fiind urmăriți și eliminați de miliția detașată.
Așadar, în lipsa unor preocupări motivaționale, lipsiți de orice mijloc de procurare a hranei, apelau la artificii ce le satisfăceau anumite necesități. Repet, în acest ținut nici iarba nu crește, doar mărăcini. Până la aducerea de pământ fertil, construirea de case cât să crezi că sunt locuite, niște bordeie în pământ, locuitorii  găseau ca utili acești mărăcini smulși de vânt.


Copii alergau rostogolind ciulinii cu mânuțele, mai tare decât vântul și uite așa ajungeau în mijlocul bărăganului, până părinții alertați de strigătele șacalilor, reușeau  să îi recupereze, cu voie de la ăi de sus, ochii și urechile cerului.
Alții, domesticeau ciulinii, ba, le puneau și nume. Ei na, drăcia dracului!
Pe bune! Ciulinii crescuți bine erau la mare căutare, alergau mai repede și erau mai fioroși. Cei mici, erau și neastâmpărați,se cuibăreau prin fiecare orificiu, uneori îi găseau  în casă,fiind băgați de grabă în sobă, încălzind apa pentru buze.
 Ei, da! Puțină apă cu sare și o mână de iarbă, erau suficiente pentru hrana zilei.
Adolescenții își trimiteau țigarete din foi uscate prin ciulini, așteptau bătaia vântului, și direcția, intuind unde vor poposi, erau un fel de curieri.
 Apoi cel care primea, dăruia tot prin aceeași  metodă, urmărind schimbarea vântului, frunze de coada  șoricelului, cunoștea gravele afecțiuni de care suferea destinatarul pachetului, consolându-l astfel pe nefericit.
Neavând permisiune să depășească perimetrul, fiind personae proscrise față de clasa muncitoare, aceștia au găsit mijloace de supraviețuire, folosindu-se de ciulinii bărăganului, iar copii alergau veseli lângă Azorel, Câinica ori Ciulinica.
Se pot captura și astăzi ciulini, ei sunt liberi cum caii de la Letea. Deportații nu au murit, au rămas în conștiința noastră.
Până data viitoare, urc pe-un ciulin nărăvaș și vă las!