a c1.RUGĂCIUNE

Te închini tălpilor obsesiei tale,
ce te poartă în palmele
unui dans al morții,
undeva pe drumul
dintre un orgasm și
un zbierăt de lacrimi.
Ești o surdo-mută pierdută
în simfonia a cincea
a lui Beethoven,
ce poartă ochelari de cal,
maltratându-și viața
pentru un singur cub de zahăr!



Doamne, câtă nebunie
...într-un creier afânat de dragoste!



2.MARIONETĂ

Mi-am aruncat libertatea
în prima fântână din
palmele tale!
Acum,sunt legată de ele,
precum o marionetă
în spectacolul vieții.



3. ÎMPĂRTĂȘANIE
Trebuie să rămân întreagă,
chiar dacă
m-ai rupt ca pe o bucată
de pâine,
până au curs din mine
firimituri furate pe furiș
de ochii tăi!
M-ai împărțit felii în fiecare
zi a depărtărilor tale,
seducându-mi miezul
trupului!
Trebuie să rămân întreagă,
chiar dacă gura ta și-a făcut
din mine o împărtășanie din
miez de pâine și
...sânge!




4.NOAPTEA
Noaptea asta are
picioare și brațe lungi!
Se distrează furând
palmele și buzele îndrăgostiților!
Te lasă să te privești unul pe
celălalt,
să înveți dragostea la distanță!

Noaptea asta este un demon!
Te învață durerea despărțirilor!
Și cine iubește demonii
ce-ți respiră în ceafă?

Palmele mele plecate
vor să mângâie obrazul lunii,
să așeze lumina pe pielea trupului
tău
și scânteia în adâncul ochilor,
să poți sparge noaptea asta
...luninând-o!




5.SINGURA ROCHIE DE MĂTASE
Flăcările și rugul
nu vor înceta să muște
niciodată!
Ai ars și tu în mușcături,
ca o vrăjitoare blamată.
Cicatricile încă te dor
de dinții iubirii!
Ți-a fost furată
libertatea porilor
din care ți-au sorbit lacrimi
buze străine
și ochii ți-au plâns cu sânge
peste păcatul dăruirii
celui ce a ajuns undeva
foarte departe,
de parcă dragostea ta
și-a aniversat vârsta de un secol.







Și totuși , nu poți uita
ultimul vals,
de parcă ar fi fost ieri,
ultimul vals în care
pielea îți era singura rochie
de mătase,
în care gleznele tale
învățau să țină strâns la piept
pașii lui,
crezând că așa nu-i va pierde
niciodată!
I-ai avut o secundă!
doar cât să poți atinge cu
amprentele...
lumina!
Apoi, doar ai ars!
Ai ars în interiorul ființei tale,
ai rămas un gol
...îmbrăcat în singura ta  rochie
de mătase!
 




6.VESTALĂ A ANILOR TRECUȚI
            Poetului ce-mi țipă în tâmple!
Ce căutam acolo?
Pe trotuarul inimii tale?
Probabil o întoarcere la inocență,
un alint menit să spargă piatra
singurătății,
să ridice un zid al fericirii neexistente.
Voiam un popas în casa cuvintelor
tale,
ce-mi făceau urechile să plângă,
pieptul să tremure,
ochii să ceară!

Fecioara zidită în coșul pieptului
a spart oasele  
să se poată scălda în adâncul
unor ochi din azur.
Adio maturitate!
Adio rațiune!
Inima aniversează a opsprezecea
primăvară!




Carcasa trupului ajunsă la jumătatea
vieții
am lăsat-o în urmă,
precum fluturele trupul omizii.
Dar am uitat cât este de fragil,
căt de ușor suferă la prima atingere,
pierzându-și drumul aripilor.

Fericirea , un miez de floare
adulmecat pentru o secundă!

Mâine ...fecioara va păși înapoi
pe ușa spartă a oaselor,
vestală a anilor trecuți,
purtând pe tâmple coroana de
lacrimi
a amăgirii!  







7.BUCATA MEA DE NEBUNIE
Eu sunt tot aici!
Legată cu ață de un soare
spart!
Tu nu!
Am rămas cu pasărea ce mi-o trimiți
cu cioburi în cioc,
să mi le sădească în reavănul inimii.
Mi le înfige adânc, ca într-un ritual
voodoo,
apoi strânge lacrimile din răni,
să ți le aducă ție,
să-ți astâmperi setea de indiferență.
Ești bucata mea de nebunie
pe care o cerșesc palmele
împreunate în rugăciune,
ochii scurși în urma pașilor,
coapsele zidite ieri, de adâncul
degetelor tale.

În haosul celor ce vin
și celor ce pleacă,
zilele aleargă boante de fericire!


Viața asta este doar un vis
Adevărata viață va fi dincolo,
după ce voi trece... râul!
Tu...vei rămâne aici!
Vei fi bucata de nebunie
a unei  alte guri flămânde!



8.SPATELE
Îmi privesc spatele din oglindă!
În spatele lui am închis
o ușă.
În spatele ușii am lăsat
...spatele tău!
M-ai uitat  în spatele ochilor,
rătăcind toate cuvintele din
spatele buzelor.
Mi-ai întors spatele palmelor,
scuturându-le de mângâieri,
mi-ai aruncat în ochi spatele
brațelor,
călcând pe îmbrățișări.
Mi-ai întors spatele pașilor,
uitând... drumul.
Apoi, mi-ai dat în dar spatele
visului.
L-ai întors pe dos ca pe un
ciorap rupt
și l-ai aruncat la coșul de gunoi!

Uneori, alte oglinzi se lasă și ele
seduse de un alt...spate!

9.SENTINȚA
Mă pierd în necunoscutul tău,
rătăcesc prin al tău neînțeles,
ca printr-un tărâm al morții,
ce soarbe respirația ultimei
zvâcniri.
Cutreier locul acela neatins
niciodată.
E o tăcere deasă ce-mi acoperă
inima!
Aud doar chemările mele,
doar suspinele dragostei
divorțate de privirea și palmele
tale!
Pașii aleargă gâfâind izbindu-se
de ziduri de gheață.
Brațele mele înoată bezmetice
prin fiorul rece al unei renăgări,
căutând  mângâierile și sărutările
lăsate moștenire.





Ochii nu reușesc să pipăie
lumina,
gura ta s-a spânzurat în
cuvinte nerostite
și ochii tăi îmi biciuie sufletul
răstignit pe crucea uitării.


Sentința s-a executat, iar eu
n-am știut că m-a trădat
iubirea neterminată a unei zile de
...ieri!





10.MĂTĂNIILE
Ai luat fără nici o plată,
ai dat fără niciun ban!
Lacrimile sunt aceleași
și când ai râs și când ai plâns!
Geamătul din oglindă
seamănă a vis,
chiar dacă ochii pândesc
larg deschiși printre
cioburile lăsate
de mâinile lui
spre ați fi amintire!
Ți-ai strâns la piept inimile
din fiecare bucată spartă,
să-ți faci colier,
să ai ce săruta în fiecare
seară stearpă,
să ai mătăniile tale
spălate de sânge.

Numai așa poți să aluneci
din noapte
în ziua de mâine!


11.NĂSCÂND FERICIREA!
Încă ești mister
în valsul dăruirii cărnii,
deși pașii zilelor au trecut
dansând peste tine,
risipind toamne și primăveri.
Ochii lor nu văd că îți este
din ce în ce mai mult
foame de moarte,
nu văd păianjenul ce îți țese
sufletul, sugrumându-l!
Îți este dor de o mireasmă
ascunsă în ceara lumânărilor
ce a înghițit trecutul tău
cu gură hapsână!
Doar ea a știut să-ți îmbrace
goliciunile,
să-ți sărute tâmplele udate de
ploi!

Uneori...te-ai îngropa în noapte,
ca în pletele negre ale unui înger gol,
venit din lumea aceea renegată.


Ai primi mușcăturile până la os
cu pieptul dezgolit de temeri
și arsura fierului roșu
sedus de pântec,
să mai naști odată,
din tine însuți...fericirea!




MUȘCĂTURA AMIMTIRII TALE

            Celui ce a fost lumina mea
Nimic nou în tâmpla mea!
Decât uneori...mușcătura amintirii tale!
Zilele se nasc egale în nepăsare,
nopțile dor de prea mult amurg,
în care soarele lipsește cu desăvârșire!
Pe pragul ochilor încă pipăi
somnul sărutărilor tale
și buzele mele suspină după sărutul
acela de adio de pe fruntea ta!
Plâng a deșertăciune peste florile
răsărite
din trupul tău,
înfig degetele în lutul rănilor ce au curs
odată cu ploile peste
viitoarea ta naștere
și te strig în visul de sub pleoape!
Genunchii mei zgârie cu gurile căscate
rugăciunile din cuvinte,
doar miezul nopții te mai aduce
aproape într-un sterp răgaz.

O umbră albastră, cu un zâmbet ucis!
13.JUMĂTĂȚI
Nu vreau să-ți mai vorbesc
despre mine!
Aș începe să țip!
Umbra și lumina
m-au tăiat în două!
Vreau să-mi atingi jumătatea
de întuneric!
Jumătatea aia a așteptat
prea mult
Atât de mult că a ajuns
să calce
pe stele!

Jumătatea din lumină
ține în palme visul,
să-ți spele cu el privirea
de orb,
ce nu trece dicolo de fereastră,
nu vede lumina ambelor
jumătăți,
nu vede că nu sunt două
lesbiene,
ci doar o singură femeie
...îndrăgostită!
14.TEAMĂ
Viermele din stomac
mă roade cu măsele de umbră.
Mi-e teamă că am să-ți pierd
ultima dorință umedă
din ochi,
ultimul țipăt al tinereții!
Ca un Adonis cu fruntea
la marginea norilor
mă privești din adâncul tâmplelor
și simt sângele ce se târăște pe
scara din spinare
și fluturii sparți
din omizile ce suspină între sâni!

Oare...mai sunt demnă de tine,
nebunia mea?


15.INOCENȚĂ TÂRZIE
Cât de adânc te înghite
oglinda,
tăind în ridurile realului
pe cele ale visului!
Adevărul îți urlă în masca
de pe față femeie!
Fecioara fără ani și-a rupt
picioarele undeva în coasta
numerelor negative!
Degeaba îți săruți tălpile,
nu mai au milă să te ridice
dintre cioburi!
Până și plânsul ce cerșește
pe la colțuri de noapte iubirea
și-a rătăcit vârsta!

Doar inima îți zace în inocență,
răspunzând zâmbetului lui
cu zâmbet
și uitării cu...rugăciune!



16.OCHII DEGETELOR
M-am înălțat pe spinarea
umbrei,
crezând că pot atinge cu ochii
degetelor
lumina!
Zece ochi deschiși în fiecare
miez de amprentă!
Trezește-i Doamne,
căci nu vor să vadă nimic altceva
decât visul fără de care
lumea se scufundă, devenind
o groapă de mormânt,
la capătul căreia palmele cerșesc
pomană întunericului
în care odinioară au învățat
mângâierea adâncă
până la os,
iar brațele au împietrit
în formă de cruce...
plângând!




17.PRUNC ORFAN
Pasărea asta uriașă,neagră și
slută
a venit odată cu furtuna,
acoperindu-mi ochii cerului!
Cu un țipăt sumbru mi-a lăsat
în lutul sufletului
un ou trist!
Prin coaja lui spartă am simțit
privirea ta oarbă!
Inima mea ți-a îmbrățișat
prima secundă din ochi,
s-a dezbrăcat de patimi
la picioarele tale
și s-a dăruit crudă,
înotând prin gurile iubirii.

Te-am adoptat sub pielea mea
cu sărutări și atingeri,
ca pe un prunc orfan de toate,
așteptând zadarnic să împărțim
la doi...lumina!

Pasărea asta uriașă, neagră și
slută mi-a ciugulit ochii.
Acum,
doar tâmplele...mai plâng
în rugăciunea nopților nebune!


18.PRIMĂVARA ALTEI GALAXII
            Pentru Valeriu
Cu pletele pe sternul
celui venit din altă galaxie,
înghit clipa asta uriașă
cât universul.
Știu că eu n-am să trăiesc
cât va dăinui ea și sunt
fericită!
Fericită că voi trăi
mușcând răsuflarea ta,
rupând din același vis
într-un singur petec de viață,
rătăcind adâncul aceleiași
nebunii!
Omizile din stomac au adormit
înaintea zorilor în care vor plesni
în aripi, învățând fâlfâirea
din gustul cerului!
Păsările ce-ți zboară pe pleoape
poartă în ciocuri lumina
și pe aripi buze crude!
Brațele surâd împletite în trupuri
și roua pielii mele plutește
într-un pas de vals.
Degetele tale înmuguresc
atingeri,
pe pielea mea răsare iarba
și coapsele frământă în
galbenul păpădiei!
Suspinul sărutului îmi trezește
din somn fluturii
și-n raza dimineții respir
primăvara...altei galaxii!




19.GUSTUL RĂZBUNĂRII
Nu poți să-ți permiți să adormi!
Floarea aceea roșie ce a plesnit
în stern,
va deveni piatră,
apoi nisip roșu,
ce-ți va țipa pe coaste și picioare
de fecioară.
Golul rămas va fi doar o pată de sânge,
într-un trup mort,
ca al unui condamnat la execuție!
Pleoapele și genele tale trebuie să
seducă
fiecare soldat din pluton,
precum bila aceea neagră
care dărâmă toate popicele,
prea albe pentru...așa adevăr!
Măselele tale trebuie să mestece
cioburile din minciuni sparte!

Și chiar de vor răni,
vor fi la fel de dulci precum
gustul răzbunării,
ce te va duce căt mai departe de
...moarte!
20.VIAȚA SE CUMPĂRĂ PE CARTELĂ
În magazinul unde viața
se cumpără pe cartelă,
ai să găsești de toate:
spărturi bolnave de îngeri,
inimi de burete spălat în
sânge,
spinări cocoșate în uitare,
picioare...rătăcita-n poteci,
noduri de mâini ruginite,
guri cusute cu ață,
ochi pierduți în tâmple,
visuri de mucegai,
bucăți strâmbe de cer
și timp ros în măseaua
viermilor.
Și toate, absolut toate
înghit feliile proaspete
din viață!

Așa că ție îți rămân câteva
firimituri să le cumperi
pe cartela primită în dar
...de la Dumnezeu!

21.ODISEE
Dimineața este o găleată de
umbră.
Păianjenul ce stă pe tronul
cerului,
a mestecat soarele scuipăndu-l
bucăți în uitarea zilei din apus.
Caut celălalt eu, să ne împerachem
umbrele,
până vor naște scântei de lumină!
L-am scăpat într-un adânc
de fântână,
unde rătăcisem tălpile zâmbetului
tău,
ce călcau pe inima mea.
Cobor în întuneric cu brațele făcute
lumânare,
căutându-l pe el și...pe tine!
În umbre de apă două guri
valsează în sărutări ude,
două trupuri împletesc o dragoste
bolnavă.



Icoana rugăciunii mele imploră
desprinderea,
palmele pipăie în tăcerea buzelor tale
după o inimă înecată,
ce va bate din nou reîntregirea.
Mă agăț de pletele blonde,
ca de frânghia ancorei,
lăsând în urmă gura cusută
cu ața nepăsărilor de chirurgul
întunericului.

Mâine...voi naște primăvara cu soarele
tivit pe pleoape!


22.RĂSTIGNIRE
Sângele meu
a rămas sub pielea palmelor
tale!
Trupu-mi mustește în apa
umerilor încovoiați
de greutatea crucii,
crescute din lacrimi.

Și, orice transfuzie
este imposibilă,
chiar dacă aș gusta
...o răstignire!






23.TO BE OR NOT TO BE?
Umilința și-a julit coatele
și genunchii căutând culcușul
pieptului tău,
cuibul umed al buzelor,
zvâcnirea tâmplelor
cusute în palme
și pofta adâncă a porilor
zidiți în carne.
Și-a rătăcit creierul mare
în lutul ignoranței,
iar pe cel mic în
îmbucătura inocenței.
Degetele ei boante întorc
pe toate părțile
un craniu sterp și fără ochi.
Doar buzele, mușcate de un
roșu aprins de sânge,
rostesc la nesfârșit o întrebare:
to be or not to be?





24.TÂRZIUL
Târziul îți stă în gât
în orice picătură
din toamna ce-ți mestecă
din vene,
ca un os de pește neputrezit
El...și ghearele anilor
ce ți s-au tatuat pe tâmple!
Doar ceasul din piept
se încăpățânează
să bată invers
într-o crudă inocență!
Oare până când?
Până la copilărie?
Până la naștere?

,,Dragostea învinge totul!’’
Parcă așa spunea Virgiliu.
Dar , ce faci când tu ești
...totul?





25.TERAPIE
Ridică-mă în cerul
ochiului tău!
Căderea va fi o dulce
terapie,
ca desprinderea din placentă,
când săruți prima oară
lumina,
cu plânsul ce curge din tine.
Voi fi floarea resemnată
în divorțul de țărâna
dezvirginată
de urma pasului tău.

Cioplește-mă cu amprenta
palmelor tale,
să simți cum Dumnezeu
a modelat femeia
din lutul îngerilor,
ce ți-au adormit în coastă.

Îneacă-mă în ploaia buzelor
tale,
ca pe o împărtășanie dorită
și eu...
voi fi bucata de carne din
mușcătura sufletului tău!


26.PROFANARE
Am profanat plânsul zăpezii
ce zace între noi,
cu crucea crescută în tâmple,
să-i fac mormânt amintirii!
M-am dezbrăcat între oglinzi,
să gust urmele supliciului
pentru ultima dată,
înainte ca dragostea să înghită
nebunia
și să învețe pe dinafară
lecția urei.
A urei mele împotriva mea,
O bucată crudă de lut,
modelată de palme străine
de adorația zidirii unei mânăstiri.
Trupul urlă zdrențuit
în mușcătura ochilor tăi,
pipăind cu degete flămânde
evadarea!

Cerul cade în zăpadă roșie
la ușa unei tăceri...
zidită în sânge!

27.CĂLĂUL
Probabil erai ursit
să-mi fii călău,
încă de când mă hrăneam
din buricul vieții!
Tu trebuia să fii acela
ce-mi decapitează ultima tâmplă,
ce îndrăznește să palpite!
Dar nu-i nimic!
Până și moartea va fi mai dulce
decât gura ta mestecată de
gingiile tăcerii!
Așa că te rog, alege ghilotina
cea mai ascuțită!


Moartea...va fi valsul de pe melodia
ultimului greier,
ce ți l-am strecurat în ureche!






28.PLÂNS
Lacrimile și-au mușcat buzele
și au tăcut,
să nu le auzi oftatul
sau tremurul din voce,
să nu-ți tulbure liniștea,
ce s-a întins alături
de femeia goală
ce vrea să-ți înghită sufletul!
Doar așa, să-ți poată dărui
altul,
măcar cu împrumut.
Unul cu urechi treze,
ochi pătrunzători
și palme flămânde!
Între timp, ea va rămâne
grea
cu sufletul tău,
poate așa, tăcerea buzelor
tale
va ofta prima oară
în sărutul pântecului,
ce mâine va naște...
un plâns!

29.CATIFEAUA
Uneori mă întreb,
dacă nu cumva iubesc un mort,
sau poate un lucefăr
trist și rece,
cu ochii curși în albastrul
 unui vis.
O nu!
Cea moartă sunt eu!

Acum înțeleg de ce în fiecare
dimineață
nu-mi găsesc umbra,
și sângele meu curge albastru,
în catifeaua ochilor tăi!





30.DESPERECHERE
În urma pașilor tăi,
am rămas jumătate,
doar pantoful drept din pereche.
În cel stâng îmi căzuse
inima,
desprinzându-se  din balamalele
ruginite
de prea multe lacrimi!
Pe el, pe cel stâng,
l-ai luat tu,
să-l porți ca amintire!

Of Doamne!
Începând de azi voi șchiopăta
o viață
și
...nici o cârjă nu se va naște
din mine!



 
 

31.DUREREA
Dacă durerea ar divorța,
m-aș plictisi să fiu!
A ros din mine de când
am băut prima dată
...lumina.
Așa că tu ai devenit durerea
mea,
să nu mă plictisesc,
să nu-mi uit nebunia,
să nu rătăcesc respirația
lacrimilor sparte,
ce-mi înghit călcâiele!
Dragostea...m-a devorat
doar în răstignire,
doar pentru secunda nudă
de inimă.


Mai bate-mi un cui iubite!
Să nu uit că sunt vie,
mai dă-mi un prânz din durere,
înainte să-mi moară zâmbetul,
tatuat cu grijă pe obrazul
nudului!
32.MASCA
Oare cât a trecut
de când port masca asta
ce mi-a invadat chipul ca o lepră?
Masca asta care mușcă privirea
 altor ochi
râzând de adevăr!
Respir jocul dintre două măști!
Ce-a care râde și cea care plânge,
la fel cum înghit secunda dintre
naștere și moarte!
Dansez între cer și pământ,
fără a atinge bolta cu degetele
de la mâini,
sau pământul cu cele de la picioare,
precum...
spânzuratul ce încearcă cu ultima
zvâcnire
să mai pipăie viața!
Viața...
un orfelinat în care
prea des ajungi un renegat
de zâmbet
și atunci, nu-ți rămâne decât
...să-ți cumperi unul!
33.ULTIMA CĂDERE
Aștept ultima cădere
în cercul brațelor tale,
ca pe singura gură de viață,
înaintea sufocării
în prăpastia cerului de mâine!

Te aștept,
cu ultima dimineață
ce îmi crește din carne,
spre a fi devorată,
în mușcătura ochilor tăi
...flămânzi de înălțare!






34.MIEZUL PIETREI
În miezul pietrei suntem două.
Eu dorm, cealaltă încă plânge,
ștregându-mi mie umbra stearpă
cu mânecile ei de sânge.

Ea este cea care transpiră
și mă ferește de...rugină,
să pot dormi în ochiul tău,
mușcând adesea din lumină!

E o vestală a iubirii, ce mă
aruncă în plăceri,
ce țes în palma ta iubite,
dorinți pierdute într-un ieri.

Acum nu ești, nu sunt nici eu,
și nu mai suntem azi un ,,noi’’
și piatra asta ce mi-e casă
plânge cu lacrimi ...de noroi!





35.ABANDON
Ești abandonată de ultima
respirație
într-un ospiciu al rătăcirilor,
precum te iartă de viață
acul ultimei perfuzii.
Venele îți plâng uscăciunea
luminii
și zâmbetul ce-ți odihnea
în palme.
Ochii ți-au naufragiat pe un mal
de viață pedepsită la colțul
umbrei și tăcerii!
Degetele tale pipăie scheletul
sentimentelor
în căutarea ultimului centimetru
de carne, ce încă palpită!

Nimicul veghează la capul tău,
precum ultima lumânare
înaintea stingerii
și cerul tău nu e decât
...masca clovnului ce plânge!


36.AM UITAT SĂ...UIT!
Atât de mult ți-am zăcut
la unghia degetului mic,
încât am uitat cum crește iarba,
în dansul luminii,
am uitat să-mi spăl trupul
în ochii curioși ai amanților,
întinderea brațelor spre
fructul pârguit în dorință,
zâmbetul pierdut în gustul
buzelor,
zvâcnetul coapselor în atingeri!

Atât de mult ți-am zăcut
la unghia degetului mic,
încât am uitat să...uit!



37.VIAȚĂ NUDĂ

Întorcându-mi spatele, viața
s-a dezbrăcat de haine,
în albul ochilor mei!
Am să-i urc scara spinării
pentru ultima oară!
Înăuntrul meu, verbul,, a fi’’
se lasă mâncat de molii!
Tu dormi în straie de Adonis
și privirea mi se scurge din
lumină
pipăind umbra trupului de
bărbat ursit jocului cu nemurirea!
Caut flămândă acel adio în
miezul cărnii,
agățându-mă cu disperarea
înecatului,
de un mal virtual,
de sudoarea porilor tăi flămânzi!
Gura caută în împletirea
îmbrățișărilor siameze,
ochii adulmecă împreunarea
într-un singur fetus,
unit într-o singură inimă.

Viața ...își ia adio nudă,
într-un cimitir de sentimente,
mușcând dintr-o ultimă
naștere!




38.OCHII ...ALTEI ICOANE!

Am pășit în cer,
căutând norul pe care
palmele tale mi-au zidit
în plâns de fluturi,
crucea nemuririi!
E atâta liniște!
Pe cearșaful alb
mă privesc eu pe mine.
În pântecul meu se zbate
tăcerea buzelor tale
într-o următoare naștere!
Te pierd în ochii orbului,
ce mă prinde de mâini
și mă târăște într-un joc
de-a alba-neagra
mizând pe verbul ,,a fi’’!
Aleg cu greu privindu-mă
în oglinda ce plânge cu ceara
trupului tău!
Cu degete strâmbe îmi pipăi
fața și nu mă recunosc.
Oglinda a devenit icoană!
Ochii sfântului ce mă privesc
sunt identici cu ai tăi.
Nu mai lipsește nimic,
decât propria mea răstignire
în rugăciunea dedicată
zâmbetului tău!
Și totuși , am câștigat miza
jocului!

Dumnezeu va creea în cele
șapte zile,
modelându-mi lutul
pentru ochii ...altei icoane!



39.PLINUL PAHARULUI
Era nevoie să primesc piatra,
care să-mi rănească obrazul,
să pot mușca
plinul paharului!
Ca pe o soră de cruce,
Maria Magdalena m-a însemnat
cu sânge!
Fereastra și-a depărtat picioarele
născând realitatea
goală de haine colorate de clovn
și fără masca vopsită,
de pe care lacrima nu a curs
niciodată!
Fetusul mi s-a aruncat la sân,
cu chip de șarpe și aripi de
îngeri printre măsele!
Îi privesc golul ochilor.
Zăresc femeia nebună
ce-și îmbracă goliciunea
în plete blonde,
ținând în palme rana unei
inimi sterpe!


Te rog iubite...aruncă-mă
în azilul în care nebunii
poartă pe fețe zâmbete de îngeri!





40.PĂPUȘA OARBĂ DE LEMN
Ștergându-mi picioarele pe
preșul de la intrare,
am trecut pragul orologiului
din perete,
la braț cu umbra și singurătatea
mustind în palme,
precum o Alis în țara minunilor.
Un cuc îmi cântă adâncul dinaintea
tăcerii!
Mă lepăd de gură și buze,
de brațe și palme, de pașii
pierduți în chemări,
mă lepăd de tot și de toate,
de foamea ce-a ros amarul
din tine!
Soarele a căzut în noaptea
ochilor mei!
Îi pipăi galbenul de lămâie acră,
amintindu-mi ultimul tău zâmbet.
În curând, voi deveni păpușa
oarbă de lemn ce va clipi
secunda
la fiecare cântat de cuc!

41.IMPOSIBILA IUBIRE
        Pentru Daniel
Îmi bate iubirea întâmple,
poem îți închin pentru
singura rană
ce-ți curge prin viața orfană,
de mamă, de tată și...tine!

Ți-e golul de înger
uitat de aripă
și zborul prea fraged
se frânge în flori
și ochii tăi verzi îmi plâng
în năframă,
un cântec cu grai de viori!

Nedreaptă e soarta uitată
pe-un munte
și prinsă cu lanțuri de-un
vârf scufundat,
privirea dorinței
în tine mă cheamă
cu gustu-ți amar de tandru
bărbat!



Ți-e dor și ți-e sete de mine,
dar valul e mult prea înalt,
ne frânge din zboruri destine
și cântul din noi
e veșnic...uitat!