esantionEditura ECREATOR din Baia Mare, condusă cu profesionalism de scriitorul Ioan Romeo Roșianu, ne-a pregătit un volum de debut al unui poet ce-și caută cu îndrăzneală Pegas-ul., ((în limba greacă Πήγασος, Pégasos "puternic") a fost, în mitologia greacă, un cal înaripat, fiul lui Poseidon ca zeu al cailor, și al gorgonei Medusa.Legenda spune că Perseu a reușit să o ucidă pe Medusa în timp ce dormea. Când i-a tăiat capul, din gâtul ei retezat au ieșit cei doi fii pe care i-i dăruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul să se împreuneze cu ea: Chrysaor și calul înaripat Pegas. )   
    Este voba despre volumul „Eșantion afectiv„     de Ale Trif-Boianu, o tânără poetă care ne invită să înțelegem eșantionul afectiv al poeziilor sale.Dar să vedem ce înseamnă eșantion, pentru a înțelege intențiile poetei. Eșantion înseamnă Impuls foarte scurt care definește semnalul din care provine la un moment dat.  Cuvântul provine din francezul  échantillon. Apoi să vedem ce înțelegem prin cuvântul afectiv din titlul cărții: Care privește afectul, ce se referă la sentimente. Cuvinte cu nuanță afectivă. Care denotă afecțiune; simțitor, sentimental. Natură afectivă.   


    De-acum înțelegem  intențiile poetei prin evantaiul policrom și multisonor de poeme pe care ni-le propune.   
    Volumul ce cuprinde 54 de poezii, structurat în două cicluri: “Baladele ortului” și “Porțile străvezii “ ne duce cu gândul la un aer de pieta rustic.Pentru a înțelege de la început sensul poemelor din primul ciclu, să vedem ce înseamnă ort.Acest cuvânt are mai multe sensuri:  Monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler, Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj, sau  A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat.  cuv\nt venind din poloneză. ort, și din germană. Ort.
    Prin analiza poemelor din primul ciclu o să aflăm pe care sens a mers autoarea, începând cu “Pădurea amintirii “:Cu-optimism când otrăvesc realitatea/codru-și varsă lacrimile trist,/obosit de-nsemnătatea/circuitului vieții închis.
    În primul vers din acest poem descoperim cuvântul iterate, provenit din limba engleză, însemnând  actul repetării unui proces cu scopul de a se apropia de scopul, ținta sau rezultatul dorit. Fiecare repetare a procesului este denumită și o "iterație", iar rezultatele unei iterații sunt folosite ca punct de pornire pentru următoarea iterație. Pentagonul din dreapta este, de asemenea, un bun exemplu de modul în care iterația se referă la Recursiune. Deși iterația este folosită, de exemplu, pentru a analiza o listă legată, recursivitatea este necesară atunci când trecem la arbori binari. Pentagonul demonstrează ambele.
    Proplema timpului care care condamnă frunza în uitare sunt elemente de poetică poporană, transfigurate cult într-un fel care nu trădează substanța inițială și este în afara discuției că,  pe lângă temă, această reconstituire a unei spiritualități melodice este de memorat:” Condamnată-i frunza la uitare
și păsările călătoare,
ai verdelui verii uscat,
căzător, oamenii uitați de Soare
orbitor

tot mereu mai condamnați
timpului cu anii scufundați
în nisipurile mișcătoare,
pornesc Morții-n urma zării,
socotită-n vânt chemare. “
    Amorul văzut ca un cadavru îmi aduce aminte de T.S.Eliot  care într-o dramă versificată este, iată, încă posibiă..Departe nu este Bacova: “Când funebru, vesperal,
lucesc oase-n diademe,
se înalță-n piedestal
răsfirate frunze-n vreme.

Când funebru, vesperal,
corul lupilor îngână,
tu mă mângâi pe sub voal
și rămâi cu fire-n mână”.(Amor cadaveric ).
    În ciclul “Porțile străvezii “ poeta material este supusă dezvoltărilor estetice, este prin ea însăși predispusă la un tratament poetic specific lirismului și ritualilor: Două eternități diferă,
sucind cheile-n dejun
cu reflexele-adormite,
stinse-n ramele de plumb.

Nechemate, neatinse,
una de cealaltă,
le dor ștanțele topite
în culorile din mască.(Amestec incoerent).
    Această poezie mă izbește cu captarea senzațională, cultul, tactil, aerul de fin de siècle  tremurat de vertebre și rătăciri. Din această trăire a eului, cu amintiri și  mirosuri, din alarma perpetuă a cărnii le găsim în versuri eclatante ce dechid răni într-o biografie spirituaăl, în care descoperim lumea simbolică a unei tinere: “Cu pașii ochilor pili,
să deschid fermoare-n trepte,
lucind arcuri în rotule
și voința în vertebre.

Însă tu, contur diform
înscrii doar stafiile
ce le port  în piept, ozor. “(Rătăcint)
    Plasticitatea și abstragerea sunt de pe acum accente pe care se înalță liricPoetei.Interesant este faptul că Ale Trif-Boianu transformă în poezie tot ce atinge.Chiar banale lucruri.
“Înnodat, plânge un șnur
de lumină-n cori pe abajur,
tatuând juriu-n saiele,
plânse, umbrele pe piele.

Condamnările-nvoiesc
razelor să nu mă cearnă,
căci se împietresc, iar, ele,
și car lacrimile  grele. “(Tribunalul serii ).Aceasta este un soi de poezie filosofică, exaltâmd eul prototipistic, statornic în nesfârșita întocmire și desfacere a lucrurilor.Poeta lucrează ca și D.Anghel, pornind de la o temă, în principiu abstractă, pe care o înconjoară cu imagini, făcându-i un comentariu exhaustiv, care absoarbe toate relațiile posibile.
    Poeta este de construcție visătoare, de aici vine și construcția visului, lentoarea, gestul ritualistic, elegant și făcut cu sistemă ce se află în miezul liricii, în ciuda drumului de început:
“S-ar sinucide nimburi
în stele sacadate
și m-aș ruga la goluri
să mă înghită-n cer.

Ai-nainta spre mine,
călcâiul să-mi străpungi,
să mor precum Ahile.

Îmi înmânezi, iubite,
pământul devorat,
schilod e suflul zării
în piept ce mi s-a ars “(Vise stinse ).
În ciuda unor stângăcii descoperim o sensibilitate primigenă de mare ingenuitate, unde poezia cântă mai în toate formele, într-o suflare vitală cere trage după sine mărul, iubirea și dragostea precum în opera lui Richter, al lui Tieck.