M.O fotopoetul

se lipea de zidurile iatacului răcoros
ascultând bâzâitul indiscret al muștelor

câteodată putea fi zărit ghemuit
lângă troița din sat
cu gândurile fracturate
tăcut ca o stelă egipteană

s-ar fi aruncat în Sena cum Celan ori Gherasim -
ușor ca un fum
poetul ce s-a dezvăluit într-o nuditate barbară
închină azi un pahar


cu nemărginirea


în taină

cât vezi cu ochii
umbrele se  culcă în părul galben al miriștilor
se învelesc cuminți cu pânza răcoroasă a serii
și vorbesc în taină despre întâmplări de peste zi
până ce li se astupă fiecare vocală
cu pământ


decolorare

nu suntem niciodată conștienți
că aceea ar putea fi ultima îmbrățișare
că brusc ne putem trezi nimicitor de singuri
că tăcerea se va revărsa apoi
cum o plapumă groasă și va îngropa orice vis
sub clopotul de pâslă al ploilor

vântul cutremură încheieturile căpriorilor -
treptat
planetele albastre se vor decolora

frunze

trăgeai plapuma peste ochi
și sperai să fixezi în șuruburile memoriei
tot ce ți-era mai drag

alteori deschideai ochii cât mai larg posibil
să înveșnicești ceea ce peste ani obișnuiai a derula
înainte și înapoi
până îți luai gândul
brusc ca un râu nevoit să-și schimbe albia

nu știai pe atunci că toate se vor preface în frunze
că trecutul trăiește în tine doar până ce și tu
te vei transforma într-o frunză

mai aproape

noaptea e răstimpul în care se naște ziua
plesnind încet în vârf cum mugurii
cu pântecul rotunjit de căldură

atunci se deșteaptă în noi
ochi ce-și caută ferestrele
dincolo de rânduielile
statornicite între faliile temporale

atunci încolțește taina fără chip
și se deprinde glasul de cenușă
al celor plecați

atunci tu îmi ești
mai aproape decât orice savaot


de mult timp

se prelungea tăcerea vâscoasă -

nimeni nu se mai întreba ce vor fi visând
cei ce dorm în cuiburi așa de cuminți
de nu mai dau ei niciun semn

nimeni nu mai reținea năprasnicele grimase
ori livida privire de dinainte ca gândurile
să li se spargă de tâmpla nopții urlând

nimeni nu mai vedea
că pe batiste înfloreau ca-n povești
lujerii purpurii

în aerul ud
păianjenii încă măsoară
circumferința uitării