PERSONAJE
Călugăr I
Călugăr II
Strejer I
Povestitorul Strejer II
Mircea cel Bătrân- Domnul Ţării Româneşti Ostaşi
Radu Alună- Căpitan de Călăreţi Popor
Un glas
Cozia- Fată din popor
Mihai- Fiul lui Mircea cel Bătrân
Logofătul Neacşu- Şeful Cancelariei Domneşti
Postelnicu- Cetaş
Constantin- Ohanic
Vorbură- Cetaş
Ursan- Vătaf de plăieşi
Niculai-
Soripcă- Meşteri zidari
Zidaru-
Stolnici- Comis
Dragomira- Viitoarea soţie a lui Radu Alună
Baatur Djahar- Trimisul lui Timur Lenk
Iset Beg- Sol turc
Sofronie-Stareţul Mănăstirii Cozia 2
ACTUL I
POVESTITORUL
( Pe un fond muzical ce sugerează clipocitul apei. ).
Valea Oltului.După lupta de la Rovine , din data de 17 mai 1395, Mircea cel Bătrân se retrage în munţi, spre Braşov, unde se întâlneşte cu regale Sigismund şi încheie cu ungurii un tratat defensive şi ofensiv. Urmat de mica sa oştire, în momentul când boierul Vlad zis Uzurupatorul este recunoscut Domn de către turci. Mircea cel Bătrân face un popas pe malul Oltului în dreptul muntelui Cozia unde domnul Radu I începuse să construiască o biserică.
TABLOUL I
Scena 1.
POVESTITORUL
E seară. Ostaşii sunt adunaţi în jurul focurilor. Vorbesc şi fac glume.Unii cântă. Mihai I, fiul lui Mircea cel Bătrân stă pe un colţ de stâncă de pe malul Oltului, înconjurat de doi oşteni şi vorbesc despre fetele din satele vecine pe care le-au cunoscut. ( Luna se ridică şi arginteşte pădurea şi valurile râului. ).
MIHAI
(Încet şi gânditor.).
Am cunoscut, Postelnice, o fată ieri
Cum n-am văzut în lume nicăieri
Ca albăstrelele avea ochii
Şi sânii stăteau să-I rupă inul rochii.
Avea trupul ca trestia cu seva suptă
Şi se mlădia precum sabia în luptă.
Cum am văzuto, atunci, mi-am zis:
Nu poate fi aeva, e doar un vis!?
CETAŞUL POSTELNICUL
Unde ai văzuto beizadea Mihai, Măria-Ta?
MIHAI
( Arătând cu braţul spre o cotitură a Oltului. ).
La Olt în apa rece se scălda
Acolo unde râul îşi roade malul, 3
De un frasin îşi legase calul
Şi goală cum o făcuse mama ei
Înota, aprinzând flăcări în ochii mei.
Stăteam ascuns ca un hoţ de ham
Şi tot privindo nu mă săturam.
Frângându-se o creangă sub picior,
De ciudă îmi venea să mor,
Ca o jivină a simţit miros de om
Şi a alergat goală în dosul unui pom
OHABNICUL CONSTANTIN
( Curios. ).
N-ai fugit la ea!?
MIHAI
Drept să-ţi spun, parcă îmi stătuse inima.
OHABNICUL CONSTANTIN
Şi ai lăsato să rămâi doar cu un vis din somn?!
Tu, fiul unui prea mărit Domn!?
MIHAI
Nu, Ohabnice Constantin am aşteptat
Până când fata s-a îmbrăcat
Într-o rochie albă ca nedeile păgâne.
CETAŞUL POSTELNICUL
Cred că era zâna dintre zâne.
MIHAI
Era mai frumoasă! Pe sabia mea!
( După o mică pauză. ).
Atunci, sculându-mă, m-am îndreptat spre ea,
Speriată pe cal a încălecat,
Dar şi eu pe roib m-am aruncat.
Prin codru m-am plimbat,.
Şi un cântec de jale şi suspine
Cânta întorcând capul spre mine,
Râdea, când o rugam să oprească
De viaţa ei să-mi vorbească
Dar ea râdea şi alerga,
La rugămintea mea nu sta.
Dar calul ei s-a împiedicat de-un ciot…
CETAŞUL POSTELNICUL
Şi a căzut? Socot!
MIHAI
A căzut cu cal cu tot,
Am dat pinteni s-o rătui cum pot,
Am ridicato şi apoi...
Ne-am plimbat amândoi 4
Aflând că sunt beizadea, pe sabia mea! A vrut să-ngenunche, acolo, unde se afla,
Dar n-am lăsato şi i-am spus
Că mi-e dragă mult, nespus.
Apoi am stat pe iarbă, jos,
Şi-a început că cânte.Oooo, ce frumos!
Un cântec despre viaţa ei,
Despre ani puţini, dar grei,
Fără amândoi părinţii,
Omorâţi de spadă...pe tot sfinţii
Că mă voi răzbuna
Omorând o sută de spahii cu mâna mea!
OHABNICUL CONSTANTIN
Şi de unde e, ţi-a spus?
MIHAI
( Arătând cu braţul în direcţia unde se văd câteva case acoperite cu şiţă şi paie.).
Stă în satul acela pe munte, sus,
La doi bătrâni de care îngrijeşte
Şi pe la ohabnici munceşte!
( Din depărtare se aude un cântec de fată, din ce în ce mai aproape. ).
CETAŞUL POSTELNICUL
Să mă ierţi, te întreb fără teamă,
Pe fată cum o cheamă?
MIHAI
( Printre clipocitul apei şi împletindu-se cu ea se aude un cântec cristalin şi duios.).
Un nume ciudat! Dar frumos! Cozia!
COZIA
(Cântând în depărtare. ).
Hei, hei, munţilor
Voinicilor
Doar voi îmi ştiţi
Al meu dor
După un fecior
De Domn bun…
Hei, hei, pădurilor
În care s-a născut un dor
După un fecior…
Hei, hei, Oltulr…
Doina mi-o şti
Dorul mi-l vei mântui. 5
Scena 2.
POVESTITORUL
Mihai, Postelnicul şi Constantin privesc în direcţia de unde vine cântecul. Toţi văd pe malul Oltului o fată îmbrăcată în alb. Cozia se apropie de Olt cu calul ţinut de dârlogi, şi cântecul lasă calul să se adape. Mihai se ridică şi se îndreaptă spre fată.
MIHAI
( Alergând spre fată. ).
Cozia!...Cozia!...Aici ai venit!?
COZIA
( Mângâind calul pe coamă.).
Din deal te-am zărit
Şi mi-am zis atunci să vin
Să adăp calul puţin
Şi să stăm de vorovit,
Căci luna a răsărit…
MIHAI
Spunei că îţi este teamă de bărbaţi
Mai ales când sunt înarmaţi.
COZIA
De vitejii Măriei-Sale
Nu mi-e teamă de îmi ies în cale.
MIHAI
( Stând pe gânduri şi privindo cu dragoste. ).
Ce frumos ceir pe aici
Şi ce de lighioane mici,
Se plimbă peste tot
Să-şi găsească hrana cum pot.
COZIA
Aşa este şi omul sărac,
Lucrează, de toate fac
Oamenii pentru un codru de turtă,
Să-şi umple goala-i burtă.
MIHAI
Cozia! Ce mult îmi placi!
COZIA
Nu vorbi, nu ai dreptul ! Taci!
MIHAI
( Punând mâna pe mâna ei.).
De ce vorbeşti aşa? 6
Nu pot să-ţi spun ce îmi şopteşte inima!
COZIA
Tu eşti domnişor, tu eşti bogat,
Eu o săracă liberă dintr-un sat.
MIHAI
Iubirea mă hămeii şi nu cunoaşte
De unde ne vom întoarce, din ce moaşte,
Şi când ne vom întoarce, într-o bună zi,
Soaţă, tu, ai să-mi fi.
COZIA
( Bucuroasă, dar şi înspăimântată. ).
Mihai! Eu!?
O să fie tare greu,
Măria-Sa nu o să vrea, bine socoate.
Tu ai fete cinsteşte şi bogate.
MIHAI
Nu de acelea îmi trebuiesc,
Pe ele nu pot să le iubesc,
Îmi trebuie o fată ca tine,
Părtaş şi la rău şi la bine,
Muncitoare şi cuminte
Şi cu teamă de cele sfinte.
În faţa altarului vei jura
Să-mi fi în veci soţia mea.
COZIA
E prea frumos să fie adevărat!
MIHAI
Totul va fi cum îţi vorbesc.
( După o pauză de ezitare. ).
Cozia numai pe tine te iubesc!
( Undeva prin copacii din apropiere cântă o mierlă.).
Ascultă mierla! O auzi acum?
Totul va fi de cum îţi spun,
Ea cântă pentru iubirea noastră, cântă…
COZIA
( Lăsându-şi capul pe umărul lui Mihai. Pletele eu aurii se revarsă în faţă şi pe spatele lui Mihai. ).
Ooo…! Zi prea sfântă!
Ce vis mi-ai dat!
Poate să fie vreodată adevărat!?
Chiar dacă nu se va împlini
Voi ţine minte această zi.
MIHAI
Cozia te rog frumos
Cântă-mi un cântec duios,
Aşa cum tu şti!
COZIA 7
Ce cântec? Zi!
MIHAI
( Mângâindu-i pletele.).
Oricare ar fi.
COZIA
( Stă puţin pe gânduri, apoi începe să cânte,din ce în ce mai tare de răsună văile. Ostaşii se apropie şi se aşează pe iarbă ceva mai departe, ascultând.).
Foaie verde a plopului
Ici pe valea Oltului
Într-un sat îndepărtat
O fată s-a aflat.
N-a dat
Araci la domnie
Nici bani la visterie,
Pârcălabul nu le ştie.
Când Domnul a venit
Sătenii s-au gătit
Şi frumos l-a primit,
Iar fata săracă
A început să-i placă
De Domnişor.
Se topea de dor.
Ea, fată săracă dintr-un sat,
El, viteaz şi bogat,
Dar se înţelegeau frumos,
Ea îi cânta duios
De munmţii stăteau
Şi o ascultau.
Foaie verde a plopului,
Ici, pe Valea Oltului…
MIHAI
( Către sine în timp ce cânta Cozia.).
Dacă ar afla ea…
Că tata nu o vrea…
Ce mult o iubesc,
Dar curând o părăsesc,
Căci tatei nu mă împotrivesc.
( Cântecul este interrupt de sunetul cornului care dă semnalul de culcare. Mihai şi Cozia rămân pe malul Oltului şi apoi dispar în desişul pădurii ţinându-se de mână. Fata cântă acelaşi cântec, care din ce în ce se aude tot mai departe, până se pierde.Linişte.). 8 TABLOUL II
POVESTITORUL
E noapte. Cortul Domnesc este păzit de câţiva soldaţi.În celelalte planuri se desfăşoară zecile de corturi ale oastei. În planul secund al scenei se văd apele Oltului învolburate şi în spate contururile munţilor. Se văd contururile bisericii începute. Se aud cântece de păsări de noapte. Mircea cel Bătrân are un somn zbuciumat. În visul lui, la un moment dat, apare în cort o fată în alb.
Scena 1.
( Întreaga acţiune a scenei se petrece în visul lui Mircea cel Bătrân. ) .
CORUL PATRULEI
( Printre corturi.).
În corturi dorm oştenii
În pădure dorm buştenii,
Somnul tuturo le place
Fiindcă peste tot e pace.
POVESTITOROL
Mircea cel Bătrân doarme.Toată acţiunea ce urmează se petrece în visul Domnitorului.Acesta se ridică pe marginea patului. Undeva în colţul cortului se distinge silueta unei felei îmbrăcată în alb.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Discuţia se poartă pe un fundal care creiază senzaţia de vis.).
Cine eşti de ai venit la mine?
Doreşti să-mi aminteşti că am învins la Rovine?!
Victoria mi-a fost deşeartă, sunt fără ţară.
Vlad şi alţi boieri tronul mi-l uzurpară
Şi din Ungrovlahia mă alungară,
Dar mica mea oştire mă urmează
Credincioasă şi vitează!
Dar spune, cine eşti şi ce doreşti?
COZIA
Mărite Voievod, aceste locuri de iubeşti
Atunci trebuie să şti că tabăra Măriei-Tale
Doarme într-o sfântă vale.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Dar cine eşti ? Spune odată!
COZIA
Vezi muntele acela? Sunt a lui fată,
Mă numesc Cozia şi vreau să-ţi spun
Că noi cei de pe aici îţi zicem Mircea cel Bun, 9
Somnul de ţi l-am tulburat mă doare,
Dar să şti că prin această vale
A trecut şi Măritul Traian Împărat!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Şi...pentru asta m-ai tulburat!?
COZIA
( Palidă se retrage în penumbra cortului. I se vede doar faţa.).
Mă ierte voievodul, eu doresc să-i spun
Că e bines ă mărească biserica începută
De domnul Radu, ctitor şi bun
Cârmuitor în Valahia decăzută.
E loc pentru o mare mănăstire
Să fie pomenire
Pentru tatăl Domniei Tale Radu
Să ştie întregul norod
De Mircea Mare Voievod.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Gândul e bun şi am să trec la fapte…
COZIA
Meşterii de pe aici abia aşteaptă!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Când am să mă întorca din ţara ungurilor,
După ce Sigismund împăratul îmi va da ajutor
Am să ridic aici din stâncă o mănăstire
Lăcaş de rugăcine, pace şi pomenire.
COZIA
De mâine să începi să construieşti
Şi începutul Măria Ta săl sfinţeşti.
CORUL PATRULEI
(În depărtare. ).
În corturi dorm oştenii,
În pădure dorm buştenii,
Somnul tuturor le place
Fiindcă peste tot e pace!
COZIA
Eu plec, rămâi cu bine!
Dimineaţa se apropie, vine!
Nu uita ce ţi-am spus
Domn de Dumnezeu uns,
Unde vei vedea lângă Olt o stâncă
Şi unde apa e mai adâncă
Temelia mănăstirii să fie săpată,
Acolo voi fi şi eu îngropată. 10
(Dispare cu totul în penumbra cortului. ).
Scena 2.
( Mircea cel Bătrân se trezeşte buimăcit de somn. Se ridică pe jumătate în patul domnesc şi strigă la străjeri.).
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Arest! Străjeri ! A fost cineva pe aici? A fost vreo fată?
CETAŞUL VORBURĂ
( Intră cu o făclie în mână şi cercetează cortul. ).
Măria-ta, de două ceasuri sunt
De strjă şi...a fost doar vânt!
A tulburat somnul Măriei-Tale cineva?
Mă ierte Domnul, pe aici n-a fost nimenea!
Doar Oltul îşi cântă doina, val cu val,
Loveşte în stânca de pe mal.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Trecându-şi mâna peste frunte şi apoi mângâindu-şi barba. ).
Cred că am avut un vis!
CETAŞUL VOLBURĂ
De a fost vis urât, să moară în valuri, stins!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Gânditor, privind undeva peste făclia din mâna cetaşului.)
Nu a fost urât, a fost frumos, chiar…
( După o pauză. ).
O basnă trimisă de Dumnezeu în dar.
Dar, de unde te cunosc pe tine!?
CETAŞUL VOLBURĂ
Poate...Măria-ta, de la Rovine.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Se scoală. Se plimbă în anteriu prin cort.).
Da! De la Rovine cu bălţile mâloase
Cu pădurile necunoscute şi întunecoase…
CETAŞUL VOLBURĂ
Unde Măria-ta a ţinut noaptea sfat,
Iar căpitanul Radu Alună m-a îndemnat
În zori la cortul boierului Vlad să mă duc,
Urzeala de trădare s-o apuc,
Să dau de veste Măriei-Tale…
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Aaa, eşti cetaşul Volbură din Corbenii din Vale!?
11
CETAŞUL VOLBURĂ
Da, am luptat la Rovine sub Căpitanul de Făgăraş
Avram Bivol! Viteaz ostaş!
Când ohabnicii olteni le tremurau degetele mâinilor
La gândul cotropirii ocinelor.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Aşezându-se pe marginea patului. ) .
Atunci au luptat vitejeşte printre smârcuri
Arcaşi de Loviştea, ai lui Constantin Spulber, răsleţiţi în pâlcuri .
Au sprijinit din dreapta călărimea domnească
A lui Radu Alună, a căror faptă vitejească
Era ca fiecare călăreţ să moară
După ce zece duşmani doboară.
CETAŞUL VOLBURĂ
( Punând mâna în dreptul inimii şi apoi pe spada de la şold.).
Noi cu credinţă în Dumnezeu am jurat să-ţi fim părtaş
Şi la bine şi la rău în luptele de pe imaş.
CORUL PATRULEI
( Auzindu-se în depărtare.).
În corturi dorm oştenii,
În pădure dorm buştenii!
Somnul tuturor le place
Fiindcă peste tot e pace!
POVESTITORUL
Mircea cel Bătrân cercetează un hrisov, făcut sul ce se afla pe masa unde se văd o mulţime de alte hrisoave cu pecetea domnească. După ce citeşte stă pe gânduri şi apoi îşi spune în gând:
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Îmi sciru plăieşii din Valahia de Jos şi românii din Banat
Că în cete multe şi înarmate s-au adunat.
Oasetei mele se vor alătura cu întreaga fiinţă.
Luptând alături de olăcari şi chabnici pentru biruinţă.
Pe Vlad de Baiazid sprijinit
Îl vor din ţară cât de curând izgonit.
( În depărtare se aude un galop de cal care sfâşie liniştea nopţii.O sentinelă somează călăreţul. Din cortul domnesc se aude conversaţia dintre cei doi.).
STREJERUL I
Stai! Cine eşti!?
URSAN 12
Vătaful de plăieşi Ursan, şi vin cu veşti! Pentru domnul nostru să-i spun cuvânt
De la Căpitanul Alună, că oştenii sunt
Pe drum de întoarcere şi vin aici.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Ascultând conversaţia dintre cei doi se adresează cetaşului Volbură.).
Mergi la Ursan şi să-i zici
Că-l aştept să vină aici,
Degrabă în cortul meu!
( Cetaşul Volbură se retrage cu făclia în mână. Mircea cel Bătrân rămâne singur stand pe gânduri, aşezat pe marginea patului.Aşa îl găsesc cei doi. ).
Scena 3.
POVESTITORUL
În cortul Măriei sale intră cetaşul Volbură cu făclia în mână şi se postează lângă intrarea cortului, apoi pătrunde înclinându-se vătaful de plăieşi Ursan.
URSAN
Măria-Ta! Domn uns de Dumnezeu,
Vin de pe lunca Dâmboviţei desfrunzită
Să-ţi spun că soarta căpitanului Alună a fost pecetluită
De oamenii ohabnicului Vlad şi de spahii încoifaţi
Şi până în călcâie împlatoşaţi.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Se ridică, calm, îl priveşte drept în faţă pe Ursan. ) .
Plăieşii lui Alună cum s-au purtat?
URSAN
Morţi nu sunt mulţi, dar cineva a trădat!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Puţin nervos. ).
Pe cine, oare, inima l-a lăsat
Şi de pământul ţării a uitat!?
URSAN
Ohabnicul Vlaicu din Nămăieşti a trecut
De partea lui Vlad cu tot ce a avut!
Trădarea aceasta l-a supărat
Pe căpitan ce avea obrazul însângerat
De o sabie la podul Dâmboviţei,
Acolo plăieşii au luptat ce nişte smei
Iar o femeie s-a alăturat,
Lângă Alună a luptat ,
Mai bine chiar ca un bărbat!
13
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Cum o chiamă, spune?
URSAN
Dragomira o strigau pe nume,
Bărbatul îi murise la Rovine
De o săgeată ţintită bine.
Mult timp bocise pe Niculai al ei
Şi văzând oştenii luptând ca nişte zmei
I-a luat armele lui,
Agăţate lângă icoană într-un cui,
Şi-a intrat în luptă dreaptă
Dând duşmanilor veşnicia drept... răsplată.
Iar popa Crându îşu făcea cruci mari,
Călăreţii au sărit de pe armăsari,
Simţeam la inimă că fapta ei ne unge,
Iar popa îşi ştergea de anteriu sabia cu sânge.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Aştept să cunosc această femeie vitează
A cărei faptă drumul spre viitor îl luminează
Şi din tot ce spusa-i mie
Lui Alună merită soaţă să-i fie!
( Privind afară prin fereastra tăiată în partea stângă a cortului. Coprtină muzicală.).
Se luminează de ziuă.Ooo..noapte urgisită
Făcuta-i s-apuc o altă cale ursită!?
( După o pauză în timpul căruia Mircea cel Bătrân stă pe gânduri în dreptul ferestrei. ).
De mâine am să încep aici să construiesc
O mănăstire, prin ea urmaşilor să le vorovesc
Despre dragostea de moşie, despre acest pământ iubit
Pentru care plăieşii s-au jertfit.
( După o altă pauză cu cortină muzicală.).
Ursan, poţi să pleci, eşti oboist,
Ai nevoie de câteva ceasuri de dormit.
(Ursan se retrage şi îl lasă pe Mircea pe gânduri în dreptul ferestrei. Se aud paşi care se îndepărtează. ).
CETAŞUL VOLBURĂ
Să mă ierte Măria-Ta,
Mai este nevoie de prezenţa mea?
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Surprins de prezenţa lui Volbură.).
Mai eşti aici? Crezusem ca-i plecat!
Să-i spui Logofătului Neacşu că după ce hrisoavele primite
Au fost în canţelarie desluşite 14
Să vină la mine negreşit.
Că avem multe de vorovit.
POVESTITORUL
În acest timp cetaşul Volbură se retrage.Mircea cel Bătrân rămâne gânditor privind pe fereastra cortului prin care se văd grupuri de oşteni ce s-au sculat.Pâlcuri, pâlcuri, dintre aceştia se îndreaptă spre Olt unde se îmbăiază. Veseli, glumesc şi cântă.În depărtare se aud cântecul cocoşilor, împletindu-se cu cântecul patrulei.
CORUL PATRULEI
( Trecând printre corturi.).
Oşteni sculaţi!
Şi vă spălaţi!
Armele să pregătiţi,
Pe valahi să-i dezrobiţi!
( Se aude cornul deşteptării.).
TABLOUL III
POVESTITORUL
În cortul domnesc Mircea cel Bătrân stă la masă împreună cu logofătul Neacşu. Pe masă sunt multe hrisoave, făcute sul cu pecetea mare domnească. Pe rând cei doi le desfăşoară şi le cercetează.de o parte şi alta a cortului sunt doi străjeri.
( În planul 2 al scenei se văd corturile taberei. În general acelaşi décor ca în al 2-lea Tablou.).
Scena 1.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Ridicându-se de la masă.).
Logofete Neacşu ce desluşeşti politica cu firea
Ce zici de hotărârea mea cu monăstirea?
Vreau ca biserica de tata începută
Să fie mare şi avută!
O monăstire să fie cum nu s-a mai zidit.
Turnul ei să fie, la temelie, de apă lovit,
Acolo să am o chilie,
Altar de rugă în restrişte să-mi fie.
LOGOFĂTUL NEACŞU
Prepun că-i bună, dar m-aţi luat c-am negrijit,
Nu am avut prea mult timp de gândit,
Dar totuşi sunt nevoitor să fac tot
Pentru a ridica monăstirea, aşa socot.
Pentru alat va fi un bun sfetnic,
Pe omul rău, monăstirea îl face omelnic. 15
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Valahii sunt oameni buni şi muncitori,
Monăstirea o să le fie precum soarele în zori,
Loc de lumină, de citanie şi învăţătură,
Omul luminat e mai puternic sub armură!
Cum s-a crăpat de ziuă am trimis
Trâmbiţaşi prin sate să dea de veste al meu vis,
Să aducă de peste tot chiar în aceste dnii
Ucenici, calfele şi meşterii.
Căci vom sta aici cu întreg efectivul aretului
Până când Radu Alună va veni cu călărimea lui.
LOGOFĂTUL NEACŞU
( Tainic, în şoaptă.).
Mi-a ajuns la urechi o vorbă de la solul ce-a venit
Că Alună, căpitanul, soaţă şi-a găsit.
Am bănat că e o mică aventură
Cum ştim prea bine căpitanii oricând avură.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Tresărind şi apoi hotărât.).
Îl cunosc pe Alună ce om este
Nu poate fi la el această …poveste!
LOGOFĂTUL NEACŞU
Să mă iertaţi Măria-ta, dar aţi uitat
De iubirea lui cu Azize pentru care s-a luptat
S-o elibereze din turla lui Eski-giami?
De supărare acesta uitând din Coran psalmii!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Era mai tânăr şi nu era de-a noastră,
A dorit şi el o aventură…vitejească…
STRĂJERUL II
( Intrând în cortul domnesc. ).
Măria-Ta! Meşterii sosiţi
Aşteaptă să le vorbiţi!
Scena 2.
POVESTITORUL
Mircea cel bătrân iese din cort urmat de logofătul Neacşu şi Străjerul al doilea. Împreună se îndreaptă spre grupul de meşteri, printre care se află şi o fată îmbrăcată în alb.Se opresc la câţiva metri de ei. Meşterii îşi scot cuşmele de pe cal şi îngenunche, şi vor să se apropie să-i sărute cismele.Domnitorul le face semn să se ridice. Fata în alb este Cozia, se înclină. Meşterii îşi strâng cuşmele în palmele lor bătătorite. 16
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Ridicaţi-vă meşteri ce veţi înălţa aici veşnicia!
Voi ce nu cunoaşteţi vraitul şi nimicnicia
Nu trebuie să îngenunchiaţi în faţa odăjdiilor domneşti,
Chiar dacă în ele se află Domnul Ţării Româneşti!
Voi sunteţi de toate mai presus
Căci puterea divină va uns
Cu harul de a ridica ce alţii n-au făcut
Un mândru lăcaş, loc de rugăciune şi scut.
Vlad, vă spun, a urzit trădarea şi dacă plec
Curând am să mă întorc şi-am să-l petrec.
Nu pentru scaunul domnesc, el nu mă ţine,
Dar pentru ţară şi al ei bine!
Pentru voi mă voi întoarce,
Pentru acest pământ îndurător ce...tace,
Ocina să cunoască numai pace.
Hei! Ce ziceţi, monăstirea o vom ridica?
Spune meşter Niculai părerea ta!
( Se lasă liniştea. Meşterii se privesc. ).
MEŞTERUL NICULAI
( Înaintând un pas, emoţionat, având cuşma în mână. ).
Dorinţa e poruncă, Măria –Ta!
( După o pauză, în timp ce priveşte înapoi la tovarăşii lui. ).
O zidim din piatră, slavă Domnului,
E destulă pe Valea Oltului!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Planul monăstirii l-am încropit noi,
Împreună cu logofătul Neacşu, dar cu voi
Îi vom aduce adausuri după nevoi
Îl vom îmbogăţii
Şi locul zidirii îl vom stabilii.
COZIA
( Îndrăzneaţă.).
Mă ierţi Mărite că am oprit
Cuvântul Măriei-tale, prea cinstit,
Dar noi moşenii mai cunoaştem şi ştim
Unde ar fi bine monăstirea s-o zidim,
Doar suntem din Hinteşti de când ne pomenim.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Către logofătul Neacşu, în şoaptă.).
Îndrăzneaţă! Nu ştiu îndată
Unde am văzut această fată?
( Către meşteri, dar privindo stăruitor pe Cozia. ). 17
Voi hotărâţi că ştiţi mai bine
Temelia s-o puneţi unde se cuvine.
MEŞTERUL NICULAI
Dacă porunciţi noi mergem acum
S-alegem locul cel mai bun.
LOGOFĂTUL NEACŞU
Vom merge îndată,
Dar să stabilim a voastră plată!
MEŞTERUL NICULAI
( Înţelegându-se din priviri cu ceilalţi tovarăşi.).
Cât despre a noastră nefacă,
Mai întâi să vă placă
Ce vom zidi
Şi-apoi vom vorovi!
MIRCEA CEL BÂTRÂN
Logofătul Neacşu în socoteli e priceput
Şi zice bine! Să ştie omul de la început!
( Râzând în barbă.).
Cât mălai dai pe un vătrai…!
( Toţi încep să râdă. ).
Şi, Io Mircea Voievod hotărăsc
La fiecare să vă dăruiesc
Câte o curătură şi cât voi trăi
De desetină domnească vă voi scuti.
MEŞTERUL NICULAI
Mulţam prea bune Domn al ţării,
Noi, zilnic vom lucra până la lăsatul sării,
Cu braţele noastre monostirea o zidim
Pe Măria-Ta, şi natul, să-l mulţămim.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Atunci cu toţii să mergem
Locul să-l alegem!
POVESTITORUL
Voioşi, dar preocupaţi, toţi merg în frunte cu Mircea cel Bătrân spre malul Oltului.Domnitorul priveşte stânca din faţa sa şi tresărind îşi aduce aminte de vis.
( Glasul Coziei se aude în gândul lui Mircea cel Bătrân parcă venind din ală lume.Se aude practice în difuzoare. Glasul Coziei predomină toată scena.).
COZIA
Mă ierte Voievodul, doresc să-i spun
Că e bine să mărească biserica începută 18
De Domnul Radu, ctitor şi bun
Cârmuitor în valahia decăzută.
E loc pentru o mare monăstire
Să fie pomenire
Pentru tatăl Domniei tale, Radu
Şi pentru fratele Dan frumos ca bradu,
Să ştie întregul popor
De Mircea mare conducător.
Eu plec! Rămâi cu bine!
Nu uita ce v-am spus
Domn de Dumnezeu uns.
Unde vei vedea lângă Olt o stâncă
Şi apa limpede, adâncă,
Temelia monăstirii să fie săpată.
Acolo voi fi şi eu îngropată!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Către meşterul Niculai. ).
Am să-ţi vorbesc meştere Niculai
( Meşterul se apropie de Domnitor. ).
Aşa cum mi-a spus Mihai
Pe Cozia o iubeşte şi nu pot
Să-l las cu ea, aşa socot.
În vis mi s-a întrezărit,
De aceea ea aici a venit
Cu aşa mare zel
Să fie mai aproape de el,
Fă aşa cum poţi
Să ne scapi de ea pe toţi.
MEŞTERUL NICULAI
Măria-Ta, hotărârea aceasta mă doare,
Cozia e fată muncitoare.
Dar, dacă Domnia Ta a zis aşa
Am s-o înlătur din ceata mea.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Către Cozia.).
Dar, tu, fată, la ce-ai lucra?
COZIA
La toate, Măria-Ta!
La cuhane am lucrat,
Pe câmpuri am arat.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
La acest lucru să te gândeşti,
Poţi, tu, la monăstire să zideşti!?
Mai bine să lucrezi undeva
După puterea ta!
19
( Către ceilalţi. ).
Am hotărât! De aici zidul să fie început!
(Către sine.).
Nici pe Mihai n-am să-l mail as
Să mai facă către ea vreun pas.
( Către grupul de meşteri. ).
Asta e dorinţa mea!
CORUL MEŞTERILOR
( Pe un fundal musical. ).
Am înţeles Măria-Ta!
Aici vom ridica
Sfânta monăstire
Să fie pomenire
Peste veacuri să se ştie
De prea Sfinţia Ta Mărire
Şi în suflete cu dor
Să cânte întregul popor!
TABLOUL IV
POVESTITORUL
Mircea cel Bătrân şi logofătul Neacşu se află între zidurile, pe terminate, ale Bisericii începute de domnitorul Radu I. Discută calm şi cu voce domoală despre planul mănăstirii. În depărtare se văd venind un mare pâlc de cai cu călăreţi.Nu departe meşterii lucrează la zidirea viitoarei mănăstiri.
Scena 1.
COMISUL STOLNICUL
Măria-Ta! Alună a sosit!
De Dragomira însoţit,
Şi vă roagă să fie primit
Că are multe de vorovit.
Călărimea toată a dezhămat…
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Spunei căpitanului că e aşteptat
Şi să vie cu viteaza lui
Despre care mi-ai vorovit destui.
( Comisul Stolnic pleacă. ).
LOGOFĂTUL NEACŞU
Să fi mai acatării Măria-Ta!
Călărimii e bine a te înfăţişa
Pentru a încuraja Obozul în această zi 20
Când spre înserate, spre Braşov vom porni.
Înainte de olecare e bine a vorovi!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
La aceasta m-am gândit, şi la apus de soare
Să se adune în faţa zidurilor întrega suflare!
Dar, uite că vin şi cei aşteptaţi!
Seamănă. Parcă ar fi doi fraţi.
LOGOFĂTUL NEACŞU
( Privind în direcţia de unde vine Radu Alună şi
Dragomira. ).
Omul până nu se asemează
Nu se împerechează!
( Radu Alună şi Dragomira se apropie. Suita lui Mircea cel Bătrân iese în pragul bisericii neterminate,
Întîmpinându-i. ).
RADU ALUNĂ
Măria-Ta, e clipa ce mă fericeşte
Şi din visul frumos mă trezeşte!
Pentru că, iată, m-am întors
Şi de vlagă nu sunt stors!
Chiar dacă, acum, o bătălie am pierdut
Sunt gata mai aprig s-o iau de la început.
Aşa cum giuruit-am am venit
Să urmez pe Domnul prea slăvit.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Bine ai venit, viteazul meu căpitan!
Cum îţi spuneam la curte, mai aman,
Să-ţi găseşti o soaţă pe seama ta,
Văd că ai ascultat îndemnarea mea.
RADU ALUNĂ
Eram mai tânăr pe atunci
Ascultând de-al sângelui porunci,
Dar pe cum vedeţi Măria-Ta
Mi-am găsito pe soaţa mea!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Privindo pe Dragomira şi punându-I mâna pe umăr.).
Am auzit că în luptă ai fost vijelioasă,
Precum eşti de vânjoasă!
DRAGOMIRA
( Emoţionată. ).
Mărite Domn, mi-am făcut o datorie
Faţă de ţară şi-a Voastră Domnie,
Căci poporul vă cunoaşte de om bun şi drept! 21
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Întrerupândo.).
Iată, vorovirea unui înţelept!
LOGOFĂTUL NEACŞU
Alună, ce mai aştepţi!? Ascultă!
Pe când jucăm la nuntă?
RADU ALUNĂ
Cât de curând aşi vrea!
LOGOFĂTUL NEACŞU
Dar mireasa ce zice ea?
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Glumind către Alună. ).
Te vrea?
DRAGOMIRA
Îl vreau, nu-l vreu
Mi-a căzut la inimă greu!
( Toţi râd. ).
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Alună! Când te întorci te vei cununa
Aici, în monăstirea care se va înălţa!
RADU ALUNĂ
Domnul nostru bun,
Ei şi Dragomira dorim să ne fiţi nun!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Primesc cu dragă inimă, copii mei!
Şi vă doresc, de pe acum, ca anii grei
Să nu-i cunoaşteţi niciodată!
LOGOFĂTUL NEACŞU
Dar, ce se aude dinspre ceată!?
POVESTITORUL
Surprinşi, membrii suitei Domnitorului se uită înspre tabără de unde apar doi oşteni înpingând şi lovind un om îmbrăcat în zdrenţe care se văita întro limbă necunoscută.
Scena 2,
POVESTITORUL
Cei doi ostaşi erau Volbură şi cetaşul Postelnicul care prinseseră lângă conoveţelii cailor un tătar. Crezând că-i o iscoadă îmbrăcată în haine de cerşetor.
CETAŞUL VOLBURĂ
( Înclinându-se. ).
Măria-Ta! L-am prins stand la pândă!
22
CETAŞUL POSTELNICUL
O fi iscoadă, să ne vândă!
CETAŞUL VOLBURĂ
La conoveţele cailor stătea
Şi ce voroveam, el ne asculta,
Dar, l-am prins uşor că se vedea!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Adresându-se necunoscutului îmbrăcat în zdrenţe.).
Apropie-te străine! Spune de unde vi, din care zări?
Nu-ţi fie teamă, în faţa ta e Domnul acestei ţări.
BOATUR DJAHAR
( Scoţând din sân un semn de bronz, ca o pecete, pe care era desenat un călăreţ, şi pe care scria Timur Mare Han. Închinându-se arată semnul. Vorbeşte cu demnitate de senior. ).
Mă înclin în faţa Domnului prea- cinstit
Şi după cum vedeţi din semn eu am venit,
Nu cu gând telpiz, ci de prieten am venit,
Trimis de marele Han Timar-Lenk în Valahia Mare
Să aflăm, de-i nevoie, s-o ajute hoardele tătare.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Bine ai venit Baatur Djahar! Veşti aveam
Că o să vi, dar nu ştiam
Ce şiretlicuri vei folosi,
Să ne ajungi pe noi aici.
Iartă-i pe aceşti cetaşi că au primit
În felul acesta un prieten de nelipsit!
BAATUR DJAHAR
Valahii datoria şi-au făcut acum!
( După o pauză. ).
…şi eu mi-am găsit în Evropa drum
Să aflu stările de lucruri, întărind
Legătura dintre noi şi zărind
O cruciadă potrivnică lui Ilderim,
Ca de pe aici să-l izgonim.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
O să aveţi conciliabule de înţelegere
Cu logofătul Neacşu şi veţi face alegere
Privind mijlocul bun şi mai trainic
Pentru lupta noastră comună, dar tainic
Să fie totul, să nu prindă de veste
Turcul. Şiret a fost şi este!
BAATUR DJAHAR 23
Domn prea cinstit
O să avem multe de vorbit,
Am să rămân lângă Domnia-Ta
Câtă nevoie de mine veţi avea.
Dar am o rugăminte mare,
Fiindcă nu mai este mulot până la apus de soare
Să trimiteţi pe cineva în pădure unde
Slujitorul meu, cu calul, se ascunde.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Către cetaşul Volbură. ).
Să te duci Volbură şi adu
Lui djahar slujitoru!
Pregăteşte un cort pentru odihnă
Prietenilor noştri, şi o masă luată-n tihnă!
( Volbură pleacă conducândul pe Baatur Djahar. Apoi se adresează către cetaşul Postelnicul. ).
Iar tu Postelnice dă cetei veste
Când soarele se va coborâ după creste
Să fie gata de plecare...
( Postelnicu pleacă.).
RADU ALUNĂ
( Strigând către Postelnicu.).
Să fie strânşi cu toţi la care!
Că Măria-Sa poruncii
Să fim prezenţi cu toţii, că va vorovi!
Scena 3.
( Zeci de meşteri lucreză la turnarea temeliei mănăstirii. Se transportă blocuri de piatră pe tărgi de lemn.Meşterii după ce au privit pe furiş la scena primirii lui Baatur Djahar vorbesc despre dispariţia Coziei din sat.Eveniment petrecut cu câteva zile în urmă.).
MEŞTERUL NICULAI
Scripcă ai auzit?
Cozia a fugit!
MEŞTERUL SCRIPCĂ
Niculai, bătrânii ei spun
Că a luato Oltul străbun!
MEŞTERUL ZIDARU
Unii au auzito, din când în când,
Pe munte cântând.
MEŞTERUL NICULAI
Am auzit şi eu cântând în zori
Dar a crezut că-s fete după flori.
MEŞTERUL SCRIPCĂ
Biata fată a suferit!
MEŞTERUL NICULAI
24
De porunca Măriei-Sale a auzit!
MEŞTERUL SCRIPCĂ
Pe Mihai mult l-a iubit!
MEŞTERUL ZIDARU
Nu se amestecă sângele domnesc!
MEŞTERUL NICULAI
Abaterile de la legile domneşti se pedepsesc!
MEŞTERUL SCRIPCĂ
Săracul să se mulţumească
Ce-i dă mila domnească!
MEŞTERUL NICULAI
Umblă acum prin munţi ca o nălucă
Şi mănâncă ce apucă!
(Perdea muzicală. Dinspre porţiunea din tabăra care nu este încadrată în scenă se aude glasul lui Mircea cel Bătrân vorbind ostaşilor săi. Meşterii se opresc din lucru şi ascultă.).
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Io, cel întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul
Şi bine cinstitorul şi de Hristos iubitorul
Şi singur stăpânitorul,
Io, Mircea, mare Voievod şi Domn,
Cu mila lui Dumnezeu
Şi cu darul lui Dumnezeu
Stăpânind toată ţara Ungaro-Vlahiei
Şi părţile tătărăşti şi Almaşului
Şi Făgăraşului,
Herţeg şi Banatului,
De Severin Domn
Şi de amândouă părţile de peste toată Dunărea
Şi până la Marea cea Mare
Şi Cetăţii Dâstarului stăpânitor...
( Peste cuvântarea Domnitorului se suprapune cântecul Coziei care coboară dinspre crestele muntelui, acoperind văile.).
MEŞTERUL SCRIPCĂ
Meştere zidaru! Ascultă!
Cozia pe munte cântă!
COZIA
Într-un sat îndepărtat
O fată s-a aflat,
Nu a dat
Araci la Domnie 25
Nici bani la visterie,
Pârcălabul nu le ştie,
Când Domnul a venit
Sătenii s-au gătit
Şi frumos l-au primit
Iar fata săracă
A început să-i placă
Domnişorului
A cărui inimă era cuprinsă de mrejele dorului.
MIHAI
( Intrând în scenă agitat şi întrebând pe meşteri de Cozia.).
Meşteri! O auziţi? E ea!
MEŞTERUL ZIDARU
E biata Cozia,
Umblă nălucă pe munte,
Soarta a lovito crunt sub frunte!
MIHAI
Mă duc s-o caut, s-o găsesc!
Să-i spun că n-o părăsesc.
( Iese din scenă, alergând. Meşterii rămân mai departe lucrând şi ascultând cântecul ce vine de pe munte.).
UN GLAS
( Venind dinspre tabără. ).
Beizadea Mihai, întoarcete odată!
Nu alerga după o cătănoaie de fată!
COZIA
( Glasul ei se aude din ce în ce mai departe. ).
În visul Măriei-Sale
Care dormea în cortul din vale,
Fata în vis i-a apărut
Şi i-a zis cum a putut
Să zidească o monăstire,
Să fie pomenire,
Cum a fost în vis
Domnul aşa a zis,
Şi fata s-a bucurat
Că monăstirea se înalţă
Dar domnişorul a plecat
Şi de fată a uitat.
Foaie verde a plopului,
Ici, pe Valea oltului…
(Se lasă o linişte apăsătoare. Treptat , în crescendo se ascultă o perdea muzicală. ).
26
ACTUL II
POVESTITORUL
Anii au trecut. Mănăstirea a fost ridicată. După multe intrigi şi repetate lupte dintre pretendenţii tronului lui Baiazid Ildârâm, Mahomed reuşeşte să refacă unitatea imperiului turcesc după ce învinge pe cei doi fraţi ai săi, Murat şi Mustafa. În pridvorul mănăstirii, déjà terminată, în aşteptarea domnitorului se găsesc logofătul Neacşu, căpitanul Alună, Baatur Djahar şi alţi boieri şi curteni care discută cu nelinişte ultimile evenimente sosite cu un curier special turc de la Salonic, unde Mustafa protejatul lui Mircea cel Bătrân a fost prins şi reţinut pe insula Lemnos. Domnitorul se refugiase pentru câteva zile de odihnă şi reculegere. Acum Mircea cel Bătrân se află în chilia sa de rugăciune.
Scena 1.
LOGOFĂTUL NEACŞU
( Către Radu Alună.).
Mahomed Salonicul l-a înconjurat
Şi cu Împăratul Constantinopolului învoială a încheiat,
Pe Mustafa să-l reţină pe insula Lemnos sub pază
Ca pe un vraci, ca pe o piază.
RADU ALUNĂ
Am aflat că a fost prins prin trădare
În schimbul unui apanagiu anual ca dare
Împăratului de 300000 de aspri, bani grei!
LOGOFĂTUL NEACŞU
Se încurcă iţele şi oamenii mei
Vorovesc de un răzbel de răzbunare,
Să pedepsească Valahia de neascultare.
În canţelarie am desluşit hrisoavele sosite
Care pomenesc de Bedreddin şi sunt dovedite
Vizitele lui Mustafa în Valahia şi ajutorul dat.
RADU ALUNĂ
Veneţia urăşte de moarte pe Sigismund împărat!
LOGOFĂTUL NEACŞU
Duce o politică dublă şi mârşavă,
Fără a face în jurul acţiunilor zarvă.
RADU ALUNĂ
Să vedem, Măria-Sa ce zice acum?
Pe ce cale apucăm, pe ce drum!?
27
BAATUR DJAHAR
Marele Timur ne v-a sprijinii,
Noroadele lui Alepul cucerii
Palatele de aur şi femei din Damasc,
Metresele din Sivas sub soare tătar nasc!
Mircea Marele Domn e bine
Să ia hotărâri cum se cuvine,
Dunărea s-o treacă, lovituri să dea
Cetăţilor turceşti. Asta e părerea mea!
Mahomed se teme şi inima nu-i dă ghes
La ce tatăl său Baiazid nu a avut succes.
RADU ALUNĂ
Chiar dacă am îmbătrânit mi-e dor
Să încalec pe murg şi să zbor
În luptă! Să am avânt
Cu moartea în faţă. Şi să cânt!
LOGOFĂTUL NEACŞU
În locul sabiei e mai bună preparative de pace şi ascultare
Unde a fost nori ieri, azi răsare soare.
Sub ropotul ploii pământul devine reavăn şi se înmoaie,
Capul plecat nicio dată nu se taie!
BAATUR DJAHAR
Totuşi o înţelegere e bună atunci
Cănd rămâi liber şi n-asculţi de porunci.
RADU ALUNĂ
Şi aşa e…bine,
Să zici ca el, să faci ca tine!
LOGOFĂTUL NEACŞU
Dar, iată, Măria-Sa cu alaiul întreg,
E însoţit de solul turc Iset beg!
Scena 2.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Aşezându-se pe un jilţ înalt adus de un călugăr. Toţi se înclină. ).
Bine aţi venit, copii mei!
De-acum ne aşteaptă ani mai grei!
RADU ALUNĂ
Sănătos să fi Măria-Ta!
Noi, ori unde te-ai afla,
În luptă pentru ţară ne vom arunca!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Sunt vorbe mari, Alună! 28
Ţara se află în cumpănă.
Treizeci de ani am luptat
Ca pământul nostru să fie neatârnat,
Şi mă doare când văd
În plean al meu norod.
BAATUR DJAHAR
Cu puţin şiretlic şi iscusinţă
Se poate avea linişte, fără biruinţă.
ISET beg
l-am ajutat pe Musa dar a căzut,
Acum chiar dacă nu mi-e prea plăcut
Mă linguşesc pe lângă Mahomed cu mare zor
Să vă fiu la pace de ajutor.
LOGOFĂTUL NEACŞU
Pacea va fi scumpă pentru noi!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Eu ştiu…!? Să începem un nou război!?
ISET beg
Decât sânge valah în luptă cumplită,
Mai bine o pace plătită!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Valahul nu a cerşit niciodată pacea şi nici acum!
Nu voi alege acest drum!
RADU ALUNĂ
Aşa, Măria-Ta ! Vitejii mei
De-abia aşteaptă să se bată ca nişte zmei!
BAATUR DJAHAR
Sunt clipe grele, să nu ne pripim!
Înainte de a lua o hotărâre, să gândim!
LOGOFĂTUL NEACŞU
Să stăm strâmb şi să judecăm drept
Cu dragostea de oameni în piept!
Eu sunt de părere să plătim!
Turcii au cucerit Giurgiu şi akingii s-au răspândit
În Dobrogea şi Muntenia şi-au jefuit
Satele noastre, au luat robi până şi femei pentru paşalâc!
ISET beg
Dunărea va duce bogăţiile la vale!
BAATUR DJAHAR
Plătind, ţara va fi în linişte deplină!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Adresându-se unui călugăr prezent. ).
Înainte de a lua o hotărâre să vină
Stareţul Sofronie şi s-aducă
29
Uneltele de scris şi cerneală din nucă.
CĂLUGĂR I
Mă duc să-i spun să aducă o pană şi-o piele de miel,
Iau şi o călimară din rastel,
Sunt vremuri de restrişte şi mare însemnătate
Ceea ce se scrie să rămână-n eternitate!
( Pleacă. ).
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Către logofătul Neacşu. ).
Neacşule! Am îmbătrânit!
Creştinătatea m-a părăsit,
Mahomed a înăbuşit
Răscoala lui Bedir-Ed-Din!
Ienicerii lui mereu vin
Şi calcă brazda străbună.
LOGOFĂTUL NEACŞU
Măria Ta! Cu inima bună!
Ţara aceasta care a suferit
Şi de-atâtea ori a plătit
V-a scăpa şi de această dată.
ISET beg
Cu vorbă bună şi cu plată
Îl voi îndupleca pe Mahomed Împărat
Ca acest popor să nu fie atacat.
STAREŢUL SOFRONIE
( Intrând cu pielea de oaie, înclinându-se în faţa Domnitorului. Aşează pielea pe spatele unui călugăr. ).
Măria-Ta! Aşa cum m-aţi chemat
Iată! M-am prezentat!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Da! Aşazăte şi scrie!
Ca peste veacuri să se ştie
Că “Io Mircea mare Voievod şi Domn
A toată ţara ungaro-Vlahiei a binevoit
Domnia Mea să ridic din temelie
O Monăstire în numele Sfintei Troiţe
La locul numit Călimăneşti pe Olt
Care a fost mai înainte satul boierului
Domniei Mele Nan Udobă, pe care cu dragoste
Şi cu multă osândire,
După voia Domniei Mele, l-a închinat
Mai sus zisei monăstiri. “
( Semnează. Pauză. ).
30
Acum dute, poţii să pleci!
Şi pravila în documentele monăstirii s-o treci!
STAREŢUL SOFRONIE
O s-o păstrăm cu sfinţenie,
Şi o citim la fiecare denie
Să amintim întregului norod
De Mircea Mare Voievod!
Care din dragoste de ţară cu iubire
A ctitorit aici o sfântă monăstire!
( Pleacă însoţit de călugărul care ţine pielea de oaie. ).
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Către ceilalţi.).
Oh! M-am răcorit puţin!
Şi totuşi mi-e sufletul plin
De amar şi de venin
Că nu văd această ţărişoară
Liberă. Fără povară.
Dar, m-am hotărât, prietenii mei
Voi plăti haraci, bani grei.
Fac acest lucru acum
Să scap ţara de sabie şi scrum!
Iar tu, Iset beg, la împărat
Vei duce banul adunat
Şi cuvântul meu de pace să-l dai,
Al meu şi al lui Mihai!
( Către Radu Alună. ).
Să trimiţi un călăreţ bun
Să-l aducă pe Mihai din Argeş, să-i spun
Schiverniseala domniei mele de acum.
RADU ALUNĂ
Chiar în seara aceasta voi trimite la drum
Soli spre Cetatea de Scaun.
( Perdea muzicală. Cade cortina. ).
TABLOUL II
Scena 1.
POVESTITORUL
Mircea cel Bătrân copleşit de grijile ţării se roagă în micul altar.Îl aşteaptă pe Mihai.
( De afară se aud bătând clopotele Mănăstirii, pe fondul cărora se aud oameni rugându-se. ).
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Îngenunchiat. ).
31
Doamne, Dumnezeul meu!
Ce mi-ai fost martor la bine şi la rău,
Ajută-mă să scot din ţară
Duşmanii ce-mi sunt povară!
De am greşit vreodată
Fi bun şi iartă!
Iar dacă acum greşesc
Pedeapsa să mi-o ispăşesc!
Fă Doamne minunea prin braţul meu
Să scap ţara de jugul greu!
Miluieşte-ne pre noi, milosteveşte-te de noi...
( Rugăciunea este întreruptă de un cântec ce vine din depărtare. Mircea cel Bătrân este surprins. Tace şi ascultă.).
COZIA
Într-un sat îndepărtat
O fată s-a aflat!
N-a dat
Araci la domnie
Nici bani la visterie.
Pârcălabul nu le ştie
Când Domnul a venit
Sătenii s-au gătit
Şi frumos i-au primit,
Iar fata săracă
Domnişorului a început să-i placă
Care se topea de dor…
În visul Măriei-Sale
Care dormea în cort în vale,
Fata i-a apărut
Şi i-a zis cum a putut
Să zidească o monăstire
Să fie pomenire.
Cum a fost în vis
Domnul aşa a zis,
Fata s-a bucurat
Că monăstirea s-a înălţat,
Dar Domnişorul a plecat
Şi pe fată a uitat,
Iar Măria-sa m-a alungat!
De atunci nu am somn…
Şi plâng pentru măreţul domn
Ce se află în cumpănă, şi ţara
Va cunoaşte jugul şi povara!
Foaie verde a plopului,
Ici pe valea Oltului… 32
( Cântecul încetează. Mircea cel Bătrân îşi continuă rugăciunea. Apoi se ridică şi chiamă un călugăr. ).
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Să vină cineva!
CĂLUGĂR II
M-aţi chemat, Măria-Ta?
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Cine este fata care a cântat?
Ce este cu ea? Ce s-a întâmplat?
CĂLUGĂR II
E o cătănoaie! O biată fată din sat.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Aşi vrea s-o aduceţi, să vorbesc cu ea!
( Apoi cu glas stins.).
Dumnezeule puternic! Iartă!
De am făcut greşit o faptă!
COZIA
( Apărând în alb ca o nălucă în penumbra sitarului.).
Ai făcut destule! Mărite!
Şi-acum iertare ceri la cele sfinte?!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Războaie de-am purtat
Şi sânge mult de s-a vărsat,
Am făcut să scap această ţară,
Să nu simtă a jugului povară!
COZIA
Sânge s-a vărsat
Lupte multe ai câştigat,
Dar săracul tot a dat
Araci la domnie
Şi bani la visterie.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Doamne! O viaţă am luptat,
Valahul să nu fie prădat!
Osebire să nu fie
Între opincă şi domnie.
COZIA
Osebire ai făcut
Stunci când de cineva nu ţi-a plăcut.
Îţi aduci aminte
De o fată săracă, cuminte?
Nu ai lăsato să iubească
Pe fiul tău, faţă domnească!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Surprins şi înspăimântat.). 33
Dar, cine eşti de-mi tulburi rugăciunea!?
COZIA
Cozia, aşa îmi spune lumea,
Măria-Ta, mai cunoscut odat,
De lângă Mihai m-ai alungat.
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Aaa…! Tu eşti nebuna
Care cânţi prin munţi, într-una?!
Pleacă nălucă, piază rea!
( Strigând. ).
Pleacă! Pleacă! Pleacă!...
( Cozia dispare.).
CĂLUGĂR II
Nu se poate vorbi, Măria-ta!
Nimeni de ani de zile
Nu a văzuto la faţă bine!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Atunci chiamă-l pe stareţul Sofronie,
Aici să vie!
Am îmbătrânit şi mereu îmbătrânesc
Şi vreau să mă spovedesc!
Am avut şi eu păcate,
Crezând că fac dreptate!
( Călugărul pleacă.).
Scena 3.
( Intră Radu Alună. ).
RADU ALUNĂ
Măria-ta, solul s-a întors şi vrea
Să vorovească cu Măria-Ta!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Spunei să vină imediat!
RADSU ALUNĂ
( Deschizând uşa. ).
Eşti aşteptat!
( Solul intră făcând plecăciuni. ).
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Către solul care a intrat. ).
Hai! Spune ce s-a întâmplat?
SOLUL
Măria-ta, Doamna e la pat!
E bolnavă şi domnişorul o veghează!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Pe Mihai treburile ţării nu-l interesează!?
34
SOLUL
A spus că acolo vă aşteaptă
Cât de curând şi cu a Măriei-Tale faptă!
E de accord să daţi plată
Pentru liniştea ţării!
MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Către Radu Alună. ).
A sunat ceasul plecării!
STAREŢUL SOFRONIE
M-aţi chemat Măria-Ta?
MIRCEA CEL BĂTRÂN
Da!Voiesc să mă spovedesc!
Dar, nu am timp, mă grăbesc!
( După o pauză. ).
Să adaugi pe hrisovul de ctitorie voinţa mea,
Monăstirea sp fie numită COZIA!
TABLOUL II
Scena 1.
POVESTITORUL
Mircea cel Bătrân moare la Curtea de Argeş.E adus cu un cortegiu de căruţe la Mănăstirea Cozia. Sute de oameni cu lumânări în mâini înconjoară carul mortual.( Se aud clopotele mănăstirii care predomină toată atmosfera. ).
În primele rânduri, după stareţul Sofronie, corul de călugări şi de copii cântă un cântec de jale.
( Din depărtare se aude glasul Coziei, iar peste toate predomină glasul lui Mircea cel Bătrân.).
GLASUL COZIEI
Şi fata s-a bucurat
Că Monăstirea s-a înălţat!
Dar Domnişorul a plecat…
GLASUL LUI MIRCEA CEL BĂTRÂN
( Predominând scena. Clopăotele se aud. ).
Io, cel întri Hristos, Dumnezeu binecredinciosul şi bine cinstitorul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul,
Io Mircea, mare Voievod şi Domn…
Doresc ca această ţară
Şi acest popor
Să trăiască în pace
În vecii, vecilor!
( Cortina cade în timp ce clopotele se aud tot mai puternic pe un fundal de melodie adecvată. ).
August 1976-octombrie 2009