Personaje  
 
Cocuţa-secretarǎ şi vânzǎtoare în magazin  
Arcadie Visescu - patronul magazinului în care se vând casete video, CD cu muzicǎ, discuri.  
Minodora, alias Mica Dora-soţia patronului.  
Arcadie Visescu (povestitorul): Dragii mei, în seara aceasta am sǎ vǎ povestesc o întâmplare cum rar se poate petrece în cazul unui om de afaceri la început de drum.  
 
Aşa cum ştiţi şi cum îmi cunoaşteţi activitatea, în târgul nostru nimic nu ne poate scǎpa atenţiei. Am deschis, acum doi ani, magazinul Arca frumoaselor vise de vânzare. Acesta pune, dupǎ cum ştiţi, la dispoziţia dumneavoastrǎ, discuri, DVD-uri, CD-uri, casete audio şi video cu muzicǎ, video-clipuri, filme, de fapt vise care ne marcheazǎ sufletul şi timpul.  

 
Vǎ rog sǎ mǎ scuzaţi cǎ îmi fac publicitate mascatǎ. Nicidecum! Unor vise nu le putem face publicitate. Ele existǎ prin însǎşi prezenţa lorși atât. Frumoase, urâte, ele ne acapareazǎ, pun stǎpânire pe psihicul şi existenţa noastrǎ.  
 
Însǎ, povestea este cu totul alta. Dar, vǎ las pe dumneavoastrǎ s-o descoperiţi.  
 
(Dispare în umbrǎ. Se ridicǎ cortina).  
 
SCENA 1.  
 
(Într-o camerǎ din spatele magazinului Cocuţa-secretara patronului şi vânzǎtoare în magazin- citeşte Mica publicitate, din ziarul local. Pe birou se aflǎ un telefon, un calculator. Pe peretele din stânga se vede un fişet, o etajerǎ cu mai multe bibliorafturi. Alǎturi o mǎsuţǎ cu o cafetierǎ. Pe peretele opus al uşii ce duce în magazin se aflǎ o oglindǎ de statura unui om în care se oglindesc toate mişcǎrile din magazin atunci când uşa este deschisǎ. ).  
 
Cocuţa: (Gânditoare şi contrariatǎ). Ce proastǎ va mai cǎdea în plasa lui Arcadie Vizescu!  
 
? Toţi vorbesc prin târg cǎ patronul angajeazǎ vânzǎtoare numai dupǎ ce o... încearcǎ, cum doarme, în patul lui... ?! Despre mine gura lumii a zis vrute şi nevrute. Dar, nu a fost cum s-a crezut. Și-au înghiţit cuvintele…  
 
Arcadie Visescu: (Intrând pe uşa lateralǎ). Bunǎ dimineaţa, Cocuţa!  
 
Cocuţa: Bunǎ !  
 
Arcadie Visescu: Ce citeşti cu atâta interes! ?  
 
Cocuţa: Anunţul pe care l-aţi dat!  
 
Arcadie Visescu: A apǎrut! ? Poate avem norocul sǎ ne vinǎ o vânzǎtoare profesionistǎ. În magazinul nostru în care vindem… vise la pachet, pe benzi, CD-uri, în casete. Numai o profesionistǎ a ... viselor poate sǎ ne aducǎ profit.  
 
Cocuţa: Aveţi dreptate, domnule Arcadie... și eu de câte ori m-aţi trimis sǎ înlocuiesc vânzǎtoarea ce absenta din diferite motive, aşa... alunecam în visare atunci când le încercam clienţilor casetele, încât uitam sǎ le restitui… restul bnilor. Ba, chiar, clienţii uitau , uneori, sǎ –l ia de lângǎ casa de marcat.  
 
Arcadie Visescu: Dragǎ, Cocuţa, dupǎ câte ştiu acest “rest”nu apare în situaţia de casǎ la ora închiderii.  
 
Cocuţa: Aceştia erau ai mei. Uitucii şi... galanţii, mie îmi lǎsau mǎrunţişul. Destul vǎ rǎmâne dumneavoastrǎ... De fapt, acest rest reprezintǎ rǎsplata visului oferit. Sau ce rǎmâne dupǎ spulberarea lui.  
 
Arcadie Visescu: ( Plimbându-se prin camerǎ). Banii aceia sunt tot ai mei. Reprezintǎ efectul viselor induse de produsele pe care le vindem. De aceea caut o vânzǎtoare inteligentǎ, cinstitǎ, cultǎ, frumoasǎ şi cu... lipici.  
 
Cocuţa: Nu ştiu unde o sǎ gǎsiţi un astfel de... specimen.  
 
Arcadie Visescu: (Oprindu-se din plimbare. Gânditor). Nu aduce anul, cât, poate, aduce... clipa.  
 
Cocuţa: Da! (Dupǎ o pauzǎ). Aţi bǎut cafeaua de dimineaţǎ?  
 
Arcadie Visescu: Nu! Chiar, te rog sǎ-mi faci una scurtǎ. De când a plecat soţia în Statele Unite pentru tratament şi operaţie esteticǎ, nu mai are cine sǎ-mi facǎ o... cafea bunǎ.  
 
Cocuţa: Știu. Era supǎratǎ pentru faptul cǎ nu o lǎsaţi sǎ fie vânzǎtoare aici.  
 
Arcadie Visescu (Mirat şi intrigat). Vânzǎtoare de vise Minodora Visescu! ? În magazinul nostru? ! Niciodatǎ! Este vânzǎtoare de... vise acasǎ!  
 
SCENA 2.  
 
Cocuţa: (Pregǎtind cafeaua la cafetierǎ de pe mǎsuţa de lângǎ raft). Sunteţi aspru. Și doamna are dreptul la muncǎ.  
 
Arcadie Visescu: Nu o împiedic sǎ munceascǎ. Doamne fereşte! Acasǎ are destule treburi, pe deasupra mai are şi de învǎţat. Dupǎ cum şti, e studentǎ la teatru. Vorba proverbului...  
 
Învǎțǎtura la om e comoarǎ… şi munca cheia ei. Pǎzeşte bine cheia, ca sǎ nu pierzi comoara.  
 
Iar de bani, nu ne plângem.  
 
Cocuţa: Și... plǎcerea de a muncii este condiţionatǎ de mulţi factori. De... condiţiile oferite la locul de muncǎ, de competenţa dintre ceea ce faci şi afinitǎţile pe care le ai faţǎ de activitatea depusǎ. Și nu în ultimul rând... retribuţia.  
 
Arcadie Visescu: Vǎd cǎ ştii teorie, dar la practicǎ…  
 
Cocuţa: Domnule Visescu, nu m-am descurcat singurǎ de-atâtea ori în magazin! ? Arcadie Visescu: Am zis eu cǎ nu! ? Numai cǎ îţi lipseşte acel ceva care sǎ-l facǎ pe client sǎ cumpere visul ce se odihneşte pe raft şi nu are gurǎ sǎ strige.  
 
Cocuţa: Nu pun eu casete, benzile la casetofon sǎ le asculte clientul? Nu pun eu CD-urile, DVD-urile pentru toate gusturile clienţilor, pentru a le asculta şi a le viziona?  
 
Arcadie Visescu: (Împǎciuitor. Soarbe din cafea). Le pui, nu zic nu! Dar, nu este de-ajuns. Trebuie sǎ şti sǎ canalizezi, sǎ atragi atenţia cumpǎrǎtorului cǎtre acel cântec, videoclipul oferit pe sticla monitorului. Și... nu oricum. Povestind viaţa protagonistului, intrând în istoria evoluţiei lui, dar fǎrǎ sǎ agasezi clientul. Totul fǎcut cu subtilitate şi tact...  
 
Cocuţa: (Ridicându-se de la birou şi fǎcând câteva piruete). Domnule cumpǎrǎtor, magazinul nostru vǎ oferǎ, pe lângǎ marfǎ, vise la pachet. Acestea din urmǎ v-i le dǎm gratuit. Avem vise pentru toate vârstele şi toate gusturile. Avem Jon Rǎtǎcitorul, liber, divorţat de câteva ori. Acum cochetând cu cea care în fiecare sâmbǎtǎ ne aduce bucuria în case, la televizor.  
 
Arcadie Visescu: Încet, încet, te apropii de... adevǎr. Întotdeauna sǎ nu uiţi, douǎ puncte... Noi suntem vânzǎtori de vise, de frumos. Fiindcǎ, cum spunea Boileau Nimic nu este mai frumos ca adevǎrul.  
 
Cocuţa: Însǎ, vorba francezului... Toutes verites ne sont pas bonnesa dire.  
 
Arcadie Visescu: Nu uita, în magazinul nostru toate adevǎrurile despre staruri şi artişti se pot spune. Fiindcǎ, sǎ te completez, tot francezul spune Ce que tout le monde dit doit etre vrai. (Dupǎ o pauzǎ, uitându-se la ceas). Ne-am luat cu vorba, şi iatǎ, estre ora de deschdere. Îţi mulţumesc pentru cafea.  
 
Cocuţa: Nu aveţi pentru ce. Mǎ duc sǎ deschid. Sper... cât de curând sǎ avem o vânzǎtoare. Arcadie Visescu: ... şi nu oricum. Și nu oricare. O vânzǎtoare de vise pe care o caut de câţiva ani.  
 
Cocuţa: (Înainte de a ieşi). Visele sunt efemere !  
 
SCENA 3.  
 
Arcadie Visescu: (Rǎmas singur în birou, vorbind de unul singur, gânditor) Nu! Visul nu este efemer. Când stǎrui în realizarea lui se materializeazǎ. Îmi aduc aminte, pe când eram student la filologie visam sǎ fac bucurii oamenilor. Sǎ am bani pentru cǎlǎtorii. Sǎ am o soţie iubitoare…Dupǎ ce am absolvit facultatea, am reuşit sǎ-mi realizez o mare parte din vise. Dar ce pǎcat, numai unul nu l-am putut sǎ-l realizez, pânǎ în prezent. Cǎlǎtoriile…(Dupǎ o pauzǎ, în care de dincolo de zid, din magazin, se aude o melodie romanticǎ. ). Hee... ce dor îmi este  
 
... de ducǎ... Dar, dacǎ plec în cǎlǎtorie, pe mâna cui îmi las afacerile! ? (Sunǎ telefonul. Arcadie întinde mâna şi ia receptorul). Alo! Da! Magazinul Arca frumoaselor vise de vânzare! Doriţi sǎ vǎ prezentaţi la concurs? Da... la orice orǎ, pânǎ la 18. În orice zi... Dacǎ nu sunt eu, e secretara... Vǎ poate... ”examina”... chiar ea. Toatǎ încrederea. Ce vârstǎ aveţi? ... Frumoasǎ... frumoasǎ... ! ? Da... aveţi dreptate. Nu e frumos ce este frumos, ci ce ne place… Vorba lui Clement Alexandrinul Mǎsluirea feUei…Nu e aceasta semnul celei mai mari neruşinǎri? ... Face parte din…cultura generalǎ... Aaa... nu comerciant de profesie...  
 
Filolog, devenit vânzǎtor. Dar, nu vânzǎtor de orice marfǎ. De vise... doamnǎ. Nu! ? ... Cu atât mai bine... cǎ nu sunteţi... încurcatǎ... Ce spuneţi! ? ... Da! Sunt... însurat. Dar, ... soţia m-a pǎrǎsit... Nu de tot... e plecatǎ peste ocean... la tratament. Vǎ pare rǎu! ? ?i mie... Un glas ca al dumneavoastrǎ... mǎ face s-o uit. Îmi pare nespus de rǎu... Vǎ rog, nu mǎ înţelegeţi greşit... Telefonul dumneavoastrǎ şi discuţia aceasta mi-a alungat singurǎtatea…Vocea pe care o ascult acum îmi aduce aminte de ceva… de cineva…Sigur…, cred în asemǎnǎri…în similitudini…Unde locuiţi? În oraş s-au faceţi naveta? O sǎ vǎ fie greu cu naveta... Înţeleg... înţeleg... Studentǎ la teatru! ? Frumos! ... Nu vǎ împiedicǎ cursurile sǎ şi lucraţi? E... atunci, da. Pregǎtiţi lucrarea de diplomǎ, se poate... Sǎ vedem cum vǎ prezentaţi la... concursul nostru. In acest caz, ca şi în teatru, trebuie sǎ fi nǎscut cu... talent. Dumnezeu este rǎspunzǎtor dacǎ... la hǎrǎzit pe cineva cu talent pentru a ieşi din... pluton. Se zice cǎ Dumnezeu , pentru a face un om cu talent, indiferent în ce domeniu, dar mai ales în artǎ, a stricat 10 oameni. Da... , sigur... în cazul nostru mai intervine... rǎbdarea şi... tactul. Fiindcǎ, talentul este o forţǎ, spunea un scriitor, iar tactul este abilitatea. Sigur, aveţi dreptate... talentul este o greutate, dar tactul este un moment. Talentul, dragǎ necunoscutǎ... dacǎ îmi permiţi sǎ-ţi spun aşa, este bogǎţie, în timp ce tactul este banul gheaţǎ. Cel concret. În situaţia noastrǎ... da... da... aşa este cum spui... tactul primeazǎ.  
 
Sigur... , ar fi multe de spus...  
 
Cocuţa: (Intrând în birou). Domnule Arcadie, vǎ aşteaptǎ un client în magazin!  
 
Arcadie Visescu: Scuzǎ-mǎ, dragǎ necunoscutǎ... trebuie sǎ intru în magazin. Mǎ aşteaptǎ un client... dar, nu te-am întrebat, cum te cheamǎ. Aşa... aşa... sǎ ştiu şi eu cu cine am... parlamentat. Cum! ? Dora? Și mai cum? Mica Dora... nume frumos... dacǎ doreşti, te las sǎ-ţi spunǎ mai multe amǎnunte despre magazinul nostru secretara mea, Cocuţa. Pe curând! (Întinde receptorul Cocuţei. Arcadie Visescu iese pe uşa ce duce în magazin. ).  
 
SCENA 4.  
 
(Cocuţa se aşeazǎ pe scaun, picior peste picior . Îşi aprinde o ţigarǎ. )  
 
Cocuţa): Alo... ! Mai eşti pe... fir? ... Mǎ bucur... Ne mai trece timpul... da... da... oricând poţi veni. Dacǎ nu e şeful... mǎ gǎseşti pe mine... Depinde câţi candidaţi vom avea...  
 
Sigur... pe cinstite. Condiţii! ? Inteligenţǎ, abilitate de comunicare, cultǎ, plǎcutǎ... Eeee... ! Nu exagerez... Nu este vorba de ... manechinǎ. Am spus... plǎcutǎ, şi ... pe deasupra, în limita convenţionalului, cu notǎ de... bunǎ purtare... Nu... nu... , nu o sfântǎ, dar, nici sǎ fie de aceea intratǎ în... gura târgului. Da... , sigur... Confucius în Cartea sentimentelor, din care ai citat... este un moralist pe care îl acceptǎm şi azi. Însǎ, (dupǎ o pauzǎ), O femeie trebuie sǎ facǎ tot ce-i cu putinUǎ spre a avea o bunǎ purtare. Da... aşa este... am citat din Frumosul om tânǎr, actul l, scena lll, de Alfred Capus... (Îşi schimbǎ piciorul peste celǎlalt şi stinge ţigara în scrumiera de lângǎ telefon). Acum... înţeleg de unde şti citatul... Studentǎ la teatru... e altceva... Poţi sǎ te dedublezi. Chiar sǎ joci teatru în faţa clienţilor. Sǎ-i “vrǎjeşti”sǎ cumpere “visele”noastre. Frumos ambalate... şi cu chipul idolilor. Ai dreptate... concurenţa mare o avem din partea televiziunilor. Diversificarea programelor  
 
... şi videoclipurile transmise ne... furǎ... , dǎ-mi voie sǎ spun aşa... , din clienţi. (Dupǎ o pauzǎ, în timp ce îşi aprinde o ţigarǎ. ). Scuzǎ-mǎ! Am aprins o ţigarǎ. Da... da... interesantǎ idee. E bunǎ observaţia. Cu cât televiziunile... ”injecteazǎ”aceastǎ nebunie a videoclipurilor, ele devin asemeni drogurilor... o necesitate. În felul acesta... ”drogaţii”muzicii, sǎ le spun aşa, vin la magazinul nostru sǎ-şi cumpere... ”drogul”. Bunǎ idée! Observaţie finǎ. Am sǎ-i spun patronului. Drept sǎ-ţi zic... nu m-am gândit la acest fenomen. Ai mai lucrat în acest domeniu? ... Nu! ? ... O sǎ înveţi. Greul este în faptul cǎ trebuie sǎ stai opt sau zece ore în picioare... Apoi... sǎ laşi un client... sǎ te opreşti din explicaţii, sǎ fugi la Casa de marcat, sǎ încasezi banii, de la alt client ce aşteaptǎ sǎ plǎteascǎ... Ce spui! ? Da... asemeni unei consultaţii la... psiholog. Ce zici? Melomanul, indiferent ce muzicǎ îi place, este un…bolnav. Aha…Aha…(râde cu poftǎ). Da…da…îi administrǎm “drogul”de care are nevoie. Sigur... din discuţiile, cum spui, cu clientul, aflǎm subtil, stadiul... ”bolii” lui şi astfel îl îndreptǎm... spre raftul cu CD-urile... preferate.  
 
Sigur... toate incluse într-un fel de... povaţǎ. Vorba lui Shaekespeare, în Hamlet... aşa cum zici. PoveUe ia, dar judecǎ tu însuUi. Da... actul întâi... scena trei... Eu! ? ... Inginer. Am fost colegǎ de an cu soara lui Arcadie. Nu... în domeniul meu n-am gǎsit. Nu vezi... industria grea a dat faliment. Specialitatea? Zici... ? Turnǎtorie. Aaa... nu la secu... În metal. Pe atunci eram studentǎ în anul întâi. Da! Unde rǎmǎsesem... ? Aaa... la povaţǎ. (Dupǎ o pauzǎ). Povaţa este un sfetnic şi legea o luminǎ, spunea Solomon. Iar... îndemnurile care dau învǎţǎtura... sunt calea vieţii. Aaa... nu mǎ flata. Le mai ştiu şi eu din ... şcoalǎ... din auzite... De citit... nu prea am timp. Aşa este cum spui. Dar sǎ nu ne împǎunǎm. Noi... totuşi... dǎm învǎţǎturǎ clienţilor noştri. Nu uitǎm. În ultimul rând suntem... simpli vânzǎtori. Dar... nu oricare... de vise... la... Arca frumoaselor vise de vânzare. (Dupǎ o pauzǎ în care trage din ţigarǎ). Te aştept sǎ ne cunoaştem. Când vii? Mâine! ? ?i astǎzi, poate? ... Bine... Închid, cǎ joacǎ dirindeaua, cred, de nerǎbdare, patronul în magazin. Nu-i prea place sǎ stea acolo. Pa! Te aştept! (Pune receptorul în furcǎ. Stinge ţigara în scrumierǎ şi se îndreaptǎ spre uşa ce duce în magazine).  
 
SCENA 5.  
 
(În uşa biroului apare Arcadie Visescu).  
 
Cocuţa: Acum am terminat convorbirea cu... viitoarea concurentǎ. (Privind cu subânţeles la patron)  
 
Arcadie Visescu: Când vine la interviu?  
 
Cocuţa: Mâine! (Dupǎ o pauzǎ). A rǎmas magazinul ne supravegheat. Plec. Poate vine un client. (Iese pe uşa ce duce în magazin. Arcadie Visescu se aşeazǎ la birou. Din când în când se uitǎ pe monitorul în care se vede cum Cocuţa discutǎ cu un client).  
 
Arcadie Visescu: (Cǎtre sine). Cât de mic este magazinul, pe aceeaşi mǎsurǎ este şi activitatea lui. Nu am ce face... fiscul ne omoarǎ. Mai ales cu birocraţia. Acte şi iar acte şi... deasupra alte acte. Am ajuns în situaţia sǎ întocmim documente pentru atestarea valabilitǎţii altor documente întocmite tot de noi. Tâmpiţerii... moştenite de pe timpul... comunismului (ironic) multilateral d e z v o l t a t... Îmi spunea taicǎ-meu, Dumnezeu sǎ-l ierte, cǎ între cele douǎ rǎzboaie mondiale, el fiind bǎiat de prǎvǎlie, nu se cereau atâtea hârţoage. Perceptorul cunoştea totul... Astǎzi o armatǎ de scârţa, scârţa pe hârtie nu face cât un ... perceptor. Iar înţelegerea dintre un furnizor şi beneficiar se fǎcea bǎtând ... palma. Îşi spuneau noroc şi de la vorbǎ nu mǎ întorc! Înţelegerea era sfântǎ. Atât. Marfa venea la timp. O singurǎ datǎ dacǎ se întâmpla sǎ se încalce înţelegerea, adio... afacere pentru furnizor. Sau pentru beneficiar. În funcţie de cine cǎlca acest”contract”direct şi verbal. Azi se încheie contract scris, parafat, uneori şi de jurişti, şi... ciuciu respectarea termenelor de livrare, calitate şi... cantitate. Sǎ-l dai în judecatǎ! ? (Se adreseazǎ publicului). Înseamnǎ sǎ-ţi cheltui toatǎ bruma de beneficii cu... şnapanii de avocaţi. Pentru orice vorbǎ te taxeazǎ. Iar legile, care sunt fǎcute de confraţii lor, îi protejeazǎ şi sunt în avantajul lor. Ce mai! E ţara ... hoţilor cu Legea în mânǎ. Pǎi, e drept? Eu, fetele din magazin obosim îndrumând şi oferind sfaturi clienţilor şi nu-i mai “taxeazǎ”nimeni. Mǎ gândesc sǎ-i fac o figurǎ avocatului meu, ce ziceţi? Când ar veni în magazin(Arcadie ia o poziţie sobrǎ), i-aşi spune: da, domnule, ce doriţi? Avocatul ar rǎspunde: Aşi dori un CD cu concerte simfonice dirijate de George Georgescu, dar nu cunosc ce clasici a... dirijat. Foarte simplu , aşi zice eu: plǎtiţi dumneavoastrǎ la casǎ suma de 15 lei, taxa de consultaţie, şi vǎ voi spune ce clasici a dirijat cu Orchestra Simfonicǎ a Radiodifuziunii, şi vǎ arǎt şi raftul unde puteţi gǎsi CD. Ha... ha... ha... (Râde cu poftǎ).  
 
Uitaţi-vǎ, la Cocuţa(aratǎ spre monitor şi vorbind cu un interlocutor imaginar), cu câţi clienţi vorbeşte. Îi sfǎtuieşte, le dǎ informaţii despre cântǎreţ şi... altuia despre formaţie, şi nu le cere nici-un ... sfanţ. Priviţi! (Arǎtând din nou spre monitor) Cum se apleacǎ sǎ ia caseta, îşi aratǎ nurii, pulpele, numai sǎ-l facǎ pe client sǎ cumpere. Vorba aceea! Clientul nostru, stǎpânul nostru! Îşi aratǎ toatǎ”geografia”... trupului. Apropo! ... Am citit într-o cǎrţulie despre ... Geografia femeii. (Se ridicǎ de la birou şi se aşeazǎ în faţa oglinzii). Între 15-20 ani, femeia este ca Africa: pe jumǎtate descoperitǎ, pe jumǎtate sǎlbaticǎ. Între 20-30 ani, este ca America: total descoperitǎ şi perfectǎ din punct de vedere ştiinţific. Între 30-35 ani, este ca India şi Japonia, fierbinte, înţeleaptǎ şi minunatǎ. Între 35-40 ani, este ca Franţa, pe jumǎtate distrusǎ dupǎ rǎzboi, dar, încǎ atrǎgǎtoare. Între 40-50 ani, este ca Germania, a pierdut rǎzboiul, dar nu şi speranţa. Între 50-60 ani, este ca Rusia, foarte latǎ şi foarte liniştitǎ. Între 60-70 ani este ca Anglia, cu un trecut glorios, dar fǎrǎ viitor. Peste 7o ani este ca Siberia, toatǎ lumea ştie unde este, dar nu vrea sǎ meargǎ acolo. Ei, ce zici? (Se adreseazǎ oglinzii). E bun bancul? (Râde). Am dat în mintea copiilor. (Sunǎ telefonul).  
 
SCENA 6.  
 
(Arcadie Visescu vorbeşte la telefon).  
 
Arcadie Visescu: Mǎ scuzaţi, doamnǎ contabilǎ. Mai sunt câteva minute şi închidem magazinul pentru pauza de prânz. În timpul acesta vin. Ne întâlnim la financiarǎ. Da... da... în hol. Da, sigur, iau şi ştampila. Ultimul bilanţ? Îl iau. Actele de casǎ! ? Pe ce perioadǎ…? Bine…Mulţumesc. Multe mai doresc şi ǎştia. E ţara lui Papurǎ Birocratul. Numai comuniştii au putut sǎ facǎ acest lucru. Ei au încurcat lucrurile şi ǎştia, ce vin tot de acolo, nu pot sǎ le descurce. Sǎ mai simplifice din hârţogǎraie. Vorba aceea…un nebun aruncǎ o piatrǎ în apǎ şi zece înţelepţi nu pot s-o scoatǎ. Da…da…aveţi dreptate! (Se uitǎ în oglindǎ). Nu meritǎ sǎ mǎ inervez…Sigur! Nu doresc sǎ fac pe eroul. Cunoaşteţi…dictonul englezesc care spune cǎ eroul este criminalul aflat, din întâmplare, de partea baricadei potrivnice, la momentul potrivit, s-au nepotrivit? Da... da... Aşa este! Muncǎ şi iar muncǎ. Omul este fǎcut pentru muncǎ la fel ca pasǎrea pentru zbor. Haa... haa... (Râde cu poftǎ). Vǎ spun şi eu una: Munca este izvor de sǎnǎtate, s-o lǎsǎm pentru cei bolnavi! (Râde. Ascultǎ). E bunǎ! Vǎ mai spun un banc. ?tiţi un român la un miting a lui Ceauşescu striga lozinca: Sus munca! Apoi cu o voce moale şi în surdinǎ: sǎ nu ajung eu la ea! (Râde).  
 
Doamnǎ contabilǎ, chiar acum a închis magazinul Cocuţa. Ne întâlnim acolo. Pa! Sǎrut mâna! (Pune receptorul în furca telefonului).  
 
SCENA 7.  
 
(Cocuţa se vede în oglindǎ, dar şi pe monitor, cum se îndreaptǎ spre uşa biroului. Apare în pragul ei. ).  
 
Cocuţa: Am închis, şefu!  
 
Arcadie Visescu: Au fost ceva clienţi?  
 
Cocuţa: De ce mǎ întrebaţi? ! Nu aţi vǎzut pe monitor şi pe”televizorul”nostru! ? (Arǎtând cu capul spre oglindǎ).  
 
Arcadie Visescu: Crezi cǎ am avut timp sǎ mǎ uit în... oglindǎ, sau pe monitor? Au fost şi alte... probleme care m-au împiedicat sǎ... mǎ uit. (Dupǎ o pauzǎ). Vezi cǎ plec la fisc. (În timp ce vorbeşte i-a de pe etajerǎ un biblioraft, îl deschide şi desprinde câteva dosare pe care le introduce în geanta diplomat).  
 
Cocuţa: Bine! Nu plec nicǎieri. În pauzǎ, dupǎ ce mǎnânc, mai aranjez dosarele în fişet.  
 
Arcadie Visescu: Ceau! (Iese).  
 
Cocuţa: (Aşezându-se pe scaun. . Îşi aprinde o ţigarǎ. Ciuguleşte ceva dintr-un pacheţel şi apoi trage câte un fum din ţigarǎ. Îşi pune picioarele pe masǎ. ). Of, mǎ dor de atâta stat în picioare. ?i asta este un sport, ar fi zis patronul. (Râde). Doamne! La ce mǎ gândesc...  
 
Bunǎ... e povestea cu un scoţian şi nevasta lui care aşezându-se la o masǎ, într-un restaurant, au comandat douǎ porţii de fripturǎ. Ce bunǎ ar fi, acum, mǎcar una pentru mine! Dar, de unde atâţia bani? La salariu meu... La un moment dat, chelnǎrul vǎzând cǎ doar scoţianul mǎnâncǎ, iar soţia stǎtea şi se uita la el, se apropie şi întreabǎ: (îşi îngroaşǎ vocea)Doamnǎ, dumneavoastrǎ de ce nu mâncaţi, nu vǎ place mâncarea? Da, da! Îmi place, rǎspunde doamna,  
 
dar aştept sǎ termine soţul de mâncat, sǎ-mi împrumute proteza. (Râde de una singurǎ). Ce sǎ-i faci! Deşteptul râde de ce îşi aduce aminte şi prostul de ce aude. Sau invers? ! Marius, prietenul meu , când mi-a spus acest banc, râdea înainte de-al povesti. (Aruncǎ la coş hârtia cu care era învelit pachetul cu mâncare. Îşi pune din nou picioarele pe masǎ. ). Îmi aduc aminte de o glumǎ pe care am auzito de la un client. Inteligentǎ glumǎ despre bǎrbaţi... care suna c-am aşa: (Se ridicǎ de pe scaun şi se aşeazǎ în faţa oglinzii. Joacǎ teatru). Între 15-20 ani, bǎrbatul este ca şi China: potenţialul sǎu este uriaş, viitorul sǎu este de neprevǎzut şi nu-l ia nimeni în serios. Între 20-25 ani, este ca Franţa în secolul optsprezece: revoluţionar, însufleţit şi cautǎ numai plǎceri. Intre 25-30 ani, este ca Rusia: se închipuie puternic, dar, încǎ, tot dirijat de bǎuturǎ şi... curve. Of, ce nume urât! Între 35-40 ani, este ca Brazilia: întreţine tot mai multe guri flǎmânde şi-l intereseazǎ doar footbalul. Între 40-50 ani, în el vedem Germania: a crescut un uriaş, are bani, dar e mortal de plicticos şi rateazǎ din ce în ce mai des. Între 50-60 ani este ca Vaticanul: are încredere numai în Dumnezeu, pentru cǎ numai El îl poate ajuta în... pat. Peste 60 ani este ca Europa: tot timpul se gândeşte la cei 40 ani trecuţi şi la felul cum şi-a stricat viaţa. (Râde. Se aude soneria de la intrare.). Cine o fi? (Intrǎ în magazin. În oglindǎ şi pe monitor se vede cum se îndreaptǎ spre intrarea în magazin).  
 
SCENA 8.  
 
(În oglindǎ se vede cum se întoarce Cocuţa cu o femeie înaltǎ, bine fǎcutǎ. Discutǎ. Gesturi. Intrǎ în scenǎ. Întâi Cocuţa şi apoi Mica Dora).  
 
Mica Dora: (Zâmbitoare). Mǎ bucur cǎ te-am cunoscut, Cocuţa. Chiar aşa cum eşti, te imaginam.  
 
Cocuţa: Mǎ flatezi... Cum sǎ-ţi spun... ? Mica Dora sau numai Dora?  
 
Mica Dora: Pe numele mic, Dora! Doar suntem de-o seamǎ, sau pe aproape. Dupǎ cum se vede. Dacǎ nu greşesc...  
 
Cocuţa: La treizeci ani femeia este în deplinǎtatea calitǎţilor sale.  
 
Mica Dora: (Râzând în oglindǎ)... ?i Balzac a abordat aceastǎ temǎ într-un roman. Cocuţa: Femeia de 30 de ani. Te rog aşeazǎ-te pe scaun şi sǎ te faci comodǎ. Mai avem o orǎ pânǎ deschidem magazinul.  
 
Mica Dora: (Se aşeazǎ pe scaun. Pune geanta pe masǎ. ). Femeia la 30 de ani am citito când aveam 18. Acum, la vârsta pe care o am, n-aşi mai putea s-o citesc.  
 
Cocuţa: Întotdeauna existǎ curiozitatea de a cunoaşte vârsta prin care n-am trecut.  
 
Mica Dora: Ne-am luat cu vorba şi eu am venit pentru…interviu. Am adus şi Curriculum vitae. (Scoate din geantǎ o hârtie pe care o înmâneazǎ Cocuţei. ).  
 
Cocuţa: (Uitându-se fugitiv peste hârtie. ). Pǎi... tocmai aceastǎ discuţie face parte din interviu.  
 
Mica Dora: (Miratǎ). Nu voi fi intervievatǎ de... patron! ? Cocuţa: (Dându-şi puţinǎ importanţǎ). M-a însǎrcinat pe mine. Mica Dora: (Glumind). La propriu sau la... figurat?  
 
Cocuţa: (Cu subînţeles). Poate... şi una şi alta.  
 
Mica Dora: (Aţâţatǎ de curiozitate). Ai atâtea calitǎţi, dupǎ cum se vede, pentru a îndeplini şi una şi... alta.  
 
Cocuţa: Sǎ lǎsǎm gluma de-o parte. Șeful, dupǎ cum îl cunosc de doi ani, de când lucrez aici, este un om echilibrat şi... serios. Drept sǎ-ţi spun, niciodatǎ nu mi-a fǎcut un... avans. Cum mai procedeazǎ uni patroni. De hǎrţuire sexualǎ nici nu mai încape vorba.  
 
Mica Dora: (Mai destinsǎ). Cu aşa femeie lângǎ el…înseamnǎ cǎ e un …bleg.  
 
Cocuţa: Îşi iubeşte soţia. Are... prinţipii, cum ar spune Conul Caragiale şi concepte morale sǎnǎtoase despre familie.  
 
Mica Dora: Alţii le numesc învechite.  
 
Cocuţa: Acesta este adevǎrul. Nevastǎ-sa, acum, este în America. Poate fi fericitǎ şi ... sigurǎ cǎ nu o înşealǎ. În acest sens te... avertizez, dacǎ ai un gând... necurat.  
 
Mica Dora: (Zâmbind imperceptibil, subtil). Nu bǎga mâna în foc pentru nimeni. Poate te frigi.  
 
Cocuţa: ... ?i asta e un adevǎr. Dar, şeful, cred, se aflǎ în afara lui. (Mai sunt câteva minute şi trebuie sǎ deschid magazinul. Aşa cǎ, dacǎ eşti de acord, dǎ-mi Curivullum vitae şi ascultǎ câteva sfaturi.  
 
Mica Dora: Este pe masǎ în faţa ta.  
 
Cocuţa: Aaa... scuze... (Se uitǎ fugitiv peste hârtie şi o aruncǎ neglijent în sertarul biroului).  
 
Cortin  
 
SCENA 9.  
 
Povestitorul: (Arcadie Visescu). (În faţa cortinei, pe fundalul cǎreia se aflǎ faţada magazinului. Se vede citeţ firma acestuia, „Arca frumoaselor vise de vânzare”. A trecut o sǎptǎmânǎ de când am angajato pe domnişoara Mica Dora. Aşa cum vǎ spuneam la începutul povestirii noastre, noi vindem... vise. Acum, rafturile au început sǎ se goleascǎ de aceste... vise. Sunt nevoit sǎ alerg prin ţarǎ, la studiouri şi furnizori, sǎ aduc noi şi noi... vise. Chiar dacǎ ele se aflǎ imprimate pe bandǎ magneticǎ, celuloid, DVD sau CD, ele rǎmân ... prelungirea viselor noastre, dacǎ nu, chiar visele însǎşi. Ele se armonizeazǎ cu speranţele fiecǎruia. Cum vǎ spuneam, de când a venit aceastǎ domnişoarǎ, parcǎ aţi înnebunit, dragii mei. (Adresându-se publicului). De cum deschidem magazinul daţi buzna sǎ vǎ cumpǎraţi... visele care vi se potrivesc. Nu ştiu cum a reuşit Mica Dora sǎ vǎ facǎ sǎ cumpǎraţi atâtea vise. Un filosof de prin oraşul nostru spunea: acestea sunt “proteze”pentru …vise. Iar un economist, prieten cu mine, le definea a fi “droguri”, altul spunea cǎ sunt... iluzii... efemeride. Adevǎrul este cǎ visele se vând în beneficiul... dumneavoastrǎ, al meu, dar şi al artiştilor. Toţi avem ceva de câştigat. Însǎ... , de multe ori mǎ gândesc cǎ parcǎ o cunosc de undeva pe noua mea angajatǎ. Are unele gesturi care îmi trezesc amintiri.  
 
SCENA 10.  
 
(Se ridicǎ cortina. Mica Dora întredeschide uşa magazinului. Acelaşi decor, camera-birou din spatele magazinului. ).  
 
Micva Dora: Domnule patron, vǎ rog poftiţi înǎuntru. (Arcadie Visescu înainte de a intra în camerǎ adreseazǎ câteva cuvinte publicului din faţa magazinului. ).  
 
Arcadie Visescu: Vǎ rog sǎ mǎ iertaţi cǎ nu mai continuǎm dialogul nostru. Mǎ retrag în magazin. dar, ce v-am spus este purul adevǎr. (Intrǎ în camera-birou).  
 
Mica Dora: Ce v-a gǎsit sǎ vorbiţi oamenilor din faţa magazinului probleme legate de visele noastre? Poţi deveni...  
 
Arcadie Visescu: (Surprins) Caraghios. Cred cǎ asta vroiai sǎ spui.  
 
Mica Dora: Nu am spuso! Dar aţi fi meritat.  
 
Arcadie Visescu: Tu o spui? ! Ce am fǎcut eu în stradǎ, o faci tu zilnic în magazin. Și, apoi, ei (aratǎ spre public), nu sunt oricine. Sunt o parte din cumpǎrǎtorii viselor noastre. Au dreptul sǎ afle şi unele intimitǎţi ale salariaţilor magazinului, ale magazinului nostru.  
 
Numai aşa , ne mai existând bariere între vânzǎtor şi cumpǎrǎtorul de vise, putem sǎ ne vindem marfa. Cǎci, pânǎ la urmǎ şi visele devin marfǎ când le cumpǎrǎm pe bani. Tocmai  
 
acest schimb, felul şi modul cum îl facem, se numeşte comerţ. Astfel, s-ar fi numit, ca în epoca primitivǎ, troc.  
 
Mica Dora: (Ironicǎ). Ia, uite! Te pomeneşti cǎ toate acestea le aflu pentru prima oarǎ de la dumneata! ? Acum…le aflu prima oarǎ! ? Pe deasupra, sǎ ştiţi, m-aţi supǎrat. Ce trebuia sǎ spuneţi virtualilor noştri cumpǎrǎtori de…vise poveşti despre mine. (Îmbufnatǎ). Cum o sǎ scot eu capul în lume, când aţi spus cǎ eu i-am... înnebunit! ? O sǎ mǎ priveascǎ cu suspiciune pentru faptul cǎ îi amǎgesc cu vorbe bine ticluite. Asta o spun între patru ochi, bine cǎ ei nu ne aud.  
 
Arcadie Visescu: (Autoritar). Domnişoarǎ Mica ... Dora!  
 
Mica Dora: Altǎ datǎ îmi spuneaţi mai pe... scurt, Dora.  
 
Arcadie Visescu: Nicio... Dorǎ! Trebuie sǎ înţelegeţi cǎ nu numai marfa noastrǎ conţine în ea o fǎrâmǎ de... vis. Aşa cǎ , sǎ nu-ţi arogi... ”patentul”asupra felului cum vinzi... visele noastre. ?i alte vânzǎtoare de la magazinele de pretutindeni vând tot... vise. Practic, orice marfǎ doritǎ şi cumpǎratǎ, conţine în ea un... vis. O speranţǎ, dupǎ ce este cumpǎratǎ, devine realitate. Visul, nu mai este vis, este o realitate palpabilǎ. Dar, în locul visului realizat apare un alt vis. Aşa omul trǎieşte numai din vise. Unele se realizeazǎ, altele rǎmân... vise. Pânǎ când...  
 
Mica Dora: Tot ce spuneţi dumneavoastrǎ, noi vânzǎtoarele, le cunoaştem. ?i... nu numai atât, le punem în aplicare.  
 
Arcadie Visescu: (Zâmbind). Noi, suntem buni la ... teorie. Dar... praftica ne omoarǎ.  
 
Mica Dora: În cazul nostru este... invers.  
 
Arcadie Visescu: Vǎd cǎ tragi... turta pe cenuşa ta.  
 
Mica Dora: Nu! Beneficiul este al dumneavoastrǎ, domnule... patron.  
 
Arcadie Visescu: Ai luat destui bani, din procentele vânzǎrilor, peste salariu.  
 
Mica Dora: De aici se vede cǎ dumneavoastrǎ, ca patron, vǎ gândiţi numai la bani. Nu la asta mǎ refeream. .  
 
Arcadie Visescu: (Mirat). Dar la ce! ?  
 
Mica Dora: La faptul cǎ dumneavoastrǎ ca proprietar al acestui magazin, inclusiv proprietar de... vise, aţi devenit foarte cunoscut, prin diversitatea mǎrfurilor noastre, sǎ nu zic... vise, prin felul cum noi, adicǎ eu şi Cocuţa, ştim sǎ le facem cunoscute clienţilor. Acest fapt s-a concretizat prin”Cupa”şi “Diploma” primitǎ ieri de la AsociaUia Patronilor şi Micilor Meseriaşi. Când vi s-au înmânat aceste distinţii, o vorbǎ n-aţi spus despre noi. ?i noi am avut un rol în succesul firmei dumneavoastrǎ... ce cu onoare o deţineţi şi o... pǎstoriţi. De ce aţi tǎcut?  
 
SCENA 11.  
 
(Intrǎ Cocuţa. Priveşte miratǎ la cei doi. Ia un biblioraft de pe raft şi îl rǎsfoieşte pe birou). Cocuţa: ?efule! este un proverb românesc: ”Vorba multǎ, sǎrǎcia omului”. Uite aici! (Aratǎ la un act din biblioraft). Mai avem puţine CD şi DVD-uri cu opere clasice şi arii din opere. Trebuie sǎ vorbeşti cu furnizorii. Am observat cǎ de când la Conservator a venit lectorul acela tânǎr ce ne frecventeazǎ mereu magazinul, studenţii cumpǎrǎ astfel de lucrǎri.  
 
Mica Dora: ... şi elevii de la liceul de muzicǎ!  
 
Cocuţa: Acolo este profesoarǎ soţia acestui lector de care vorbeai.  
 
Arcadie Visescu: Ce se întâmplǎ aici! ? Magazinul nostru s-a transformat în serviciu de... evidenţa populaţiei! ?  
 
Cocuţa: (Ironicǎ). Nu ţinem nici o evidenţǎ, însǎ situaţia este... evidentǎ.  
 
Mica Dora: (Dupǎ o pauzǎ). Aţi ocolit întrebarea. Nu mi-aţi rǎspuns, de ce aţi tǎinuit şi nu aţi spus, mǎcar, douǎ cuvinte şi despre noi la manifestarea de premiere? Eram amândouǎ în salǎ, în spate... în penumbra reflectoarelor, şi ne-am bucurat când v-a strigat numele şi firma la care lucrǎm. Trǎiam emoţiile din plin, chiar ne-au dat lacrimile ştiind cǎ în succesul firmei este şi o fǎrâmǎ din strǎdania, munca, speranţa şi, chiar, visele noastre.  
 
Arcadie Visescu: Credeţi-mǎ, îmi fǎcusem acasǎ un mic speech, am repetat în faţa oglinzii, acolo aminteam şi despre voi, dar... în faţa oficialitǎţilor şi în faţa publicului am uitat totul. Mǎ simţeam elevul prins cu lecţia neînvǎţatǎ. Am... îngǎimat câteva cuvinte de mulţumire, am luat Diploma şi Cupa, dupǎ care am rǎsuflat uşurat cǎ am scǎpat de... coşmar. Când m- am trezit coborâsem, deja, treptele de pe scenǎ.  
 
Mica Dora: (Sare şi-l ia de gât pe Visescu. Îl sǎrutǎ pe obraz). Fiindcǎ aţi fost sincer vǎ iert. Cocuţa(Fǎcând pe geloasa). Uite, domnule... cum se înfiripeazǎ o... idilǎ. Dacǎ aflǎ doamna... ! ?  
 
Mica Dora: Ce-o sǎ ne facǎ! ? Doar nu-i fur... prinţul. El rǎmâne tot al ei. (Dupǎ o micǎ pauzǎ)... ?i al nostru... în timpul programului.  
 
Arcadie Visescu: (Autoritar). Gata cu discuţiile! Sǎ nu mai aud ieşind din gura voastrǎ o... ironie!  
 
Mica Dora: Da! Ai dreptate! În discuţia noastrǎ s-a încǎlcat şi cel mai elementar tact. De- acum înainte voi respecta înţelepciunea unui proverb chinezesc.  
 
Arcadie Visescu: Care?  
 
Mica Dora: E necesar sǎ-l ştii! ?  
 
Arcadie Visescu: Pǎi... de ce ai mai amintit de el! ? Pentru mine îmi este indiferent...  
 
Mica Dora: Observ cǎ mǎ iei peste... cuvinte. Sǎ nu zic, peste picior.  
 
Cocuţa: Terminaţi cu ... hârjoana. Trebuie sǎ te retragi, pentru ca sǎ sari bine. Cred cǎ acesta este proverbul de care fǎceai vorbire.  
 
Mica Dora: Nu! Acesta, dacǎ nu mǎ înşel este proverb german. Eu spuneam de unul... chinezesc.  
 
Cocuţa: Spune-l! Doar... nu-i secret de... stat.  
 
Mica Dora: Dar, de ce ţineţi neapǎrat sǎ-l cunoaşteţi! ?  
 
Arcadie Visescu: Sǎ cunoaştem şi noi... strategia ta de-acum înainte.  
 
Mica Dora: Nu este vorba de strategie. Am spus tact, domnule Visescu! Ceea ce este cu totul altceva. Adicǎ, simţ al mǎsurii în comportare, atitudine corectǎ, atentǎ şi adecvatǎ înprejurǎrilor...  
 
Arcadie Visescu: Da... ! Iar strategie înseamnǎ o parte importantǎ a artei militare, care se ocupǎ de pregǎtirea şi dirijarea în ansamblu. Nu doresc sǎ fac pe grozavul, dar... observaţi cǎ şi tactul şi strategia au un element comun. Acela este atitudinea adecvatǎ împrejurǎrilor.  
 
Mica Dora: Eşti pe... aproape...  
 
Cocuţa: Dragii mei, fiindcǎ suntem la... capitolul proverbe şi maxime, zic şi eu una înainte de a intra în magazin.  
 
Arcadie Visescu: Spune-l repede!  
 
Cocuţa: Iatǎ ce zicea La Bruyere: Un om cu tact, adicǎ abil şi cu bun simU îşi dǎ seama dacǎ e bine venit sau dacǎ îi plictiseşte pe cei din jur şi ştie sǎ disparǎ o clipǎ mai devreme de aceea în care ar fi de prisos. (Dupǎ o pauzǎ). Nu-mi rǎmâne decât sǎ dispar. (Intrǎ în magazin).  
 
SCENA 12.  
 
(Rǎmaşi singuri în birou).  
 
Arcadie Visescu: Mǎ uimiţi fetelor! Nu ştiam cǎ am de-a face cu nişte... enciclopediste.  
 
Mica Dora: Se simte ironia pe care o picuri în cuvinte. Nu meritǎm sǎ ne… ironizezi. Arcadie Visescu: Nu doresc acest lucru. În multe cazuri ... în spatele ironiei se aflǎ o înţelepciune.  
 
Mica Dora: De aici provin şi cuvintele lui Publius Syrus... Defectele altora, pe care le încriminǎm, adaug eu, învaţǎ pe înţelept sǎ le îndrepte pe-ale sale.  
 
Arcadie Visescu;(Uimit, mirat). Acest aforism îl folosea, de multe ori, nevasta mea... Mica Dora: (Zâmbind subtil). Doar nu vrei sǎ spui cǎ o persoanǎ, ori care ar fi ea, poate sǎ monopolizeze un aforism. Bun cultural universal.  
 
Arcadie Visescu: Nu! Nu asta am dorit sǎ spun. Mǎ mirǎ... coincidenţa.  
 
Mica Dora: ?tii... legea... legea probabilitǎţilor. Accept-o ca atare.  
 
Arcadie Visescu: ... Se mai spune cǎ întâmplarea face regula.  
 
Mica Dora: Nimic nu este întâmplǎtor pe lume. Totul face parte dintr-un întreg programat. Chiar şi... frumuseţea.  
 
Arcadie Visescu: Frumuseţea e pretutindeni. Dar, nu se dezvǎluie decât dragostei. Aşa... îi spuneam soţiei când ne-am cunoscut.  
 
Mica Dora: (Zâmbind cu subînţeles). Nu mǎ intereseazǎ…ce-i spuneai doamnei tale.  
 
Arcadie Visescu: E... doar o precizare! Mica Dora: S-au o formǎ de a învinge dorul. Arcadie Visescu: Poate ai dreptate...  
 
Mica Dora: ?i când se întoarce?  
 
Arcadie Visescu: Trebuie sǎ se întoarcǎ... dar mi-a trimis un e-mail din Pittsburgh, cǎ mai întârzie douǎ sau trei sǎptǎmâni, fiindcǎ pleacǎ într-o croazierǎ pe Ohio cu verişoara sa.  
 
Mica Doar: Ferice de ea! ... Cǎ poate sta atâta timp departe de un... un soţ ca tine.  
 
Arcadie Visescu(Mirat). De ce nu ar putea! ?  
 
Mica Dora: Îţi rǎspund cu ce zicea Cervantes în Don Quijote…Gelozia este tiranul regatului iubirii. Sunteţi mulţumit?  
 
Arcadie Visescu: (Dupǎ un moment de meditaţie). Nu ştiu ce sǎ mai... zic. Acest aforism îl folosea adesea Minodora. Nu este prima oarǎ când multe exprimǎri ale tale mǎ trimite cu gândul la soţie.  
 
Mica Dora: Vrei sǎ spui cǎ Minodora ta s-a... teleportat în mine! ? ?i, ca un aventus, cum spuneau latinii, s-ar fi produs prin... mine! ?  
 
Arcadie Visescu: Nu ştiu ce sǎ mai înţeleg. Sunt multe... coincidenţe. (Dupǎ o pauzǎ de gândire). Când mǎ uit, aşa... la tine, nimic nu seamǎnǎ cu Minodora. Ba, da! Dacǎ stau sǎ mǎ gândesc. Culoarea ochilor. Îi ai ca ai ei. Ceva din staturǎ şi picioarele... pânǎ la genunchi, cǎ mai sus n-am cum sǎ te verific. În rest nimic. Da... era sǎ uit. Mai adaug la toate acestea... coincidenţele de care vorbeam.  
 
SCENA 13.  
 
(Cocuţa intrǎ având în mânǎ o ilustratǎ).  
 
Cocuţa: Ce vǎ uitaţi la mine ca la o stafie? Domnule Visescu a venit poştaşul şi v-a lǎsat o ilustratǎ de la soţia dumneavoastrǎ, din America.  
 
Arcadie Visescu: (Ia vederea cu înfrigurare şi o citeşte). E bine! Vine peste o sǎptǎmânǎ. Pânǎ atunci trebuie sǎ fac curǎţenie în casǎ. Trebuie sǎ o primesc... sǎrbǎtoreşte.  
 
Mica Dora: (Ironicǎ). Și... cu flori peste tot, chiar şi în patul... conjugal.  
 
Arcadie Visescu: De ce nu! ?  
 
Cocuţa: O familie care se respectǎ mai pune pe masǎ şi o... şampanie.  
 
Mica Dora: Și…câteva lumânǎri aprinse, iar pe pat o cǎmaşǎ de noapte transparentǎ(Ironicǎ), sǎ fie reîntâlnirea... mai apetisantǎ.  
 
Arcadie Visescu: Poate, chiar aşa voi proceda, în acest sens, am sǎ vǎ cer câteva sugestii.  
 
Cocuţa: Pânǎ atunci... mǎ duc în magazin. (Iese).  
 
Mica Dora: Vin şi eu!  
 
Arcadie Visescu: Mai stai. Cu dumneata n-am terminat de... tranşat problema.  
 
Mica Dora: Pǎi... unde am rǎmas?  
 
Arcadie Visescu: La... coincidenţǎ.  
 
Mica Dora: Nu mai are nici o relevanţǎ. În cazul acesta coincidenţa nu face regula. O confirmǎ chiar vederea care ai primito…  
 
Arcadie Visescu: Mai e ceva cu aceastǎ... coincidenţǎ. Nu cred în ea. Fiecare om are o particularitate distinctǎ. Tocmai aceasta ne diferenţiazǎ.  
 
Mica Dora: Atunci... ce mǎ diferenţiazǎ de doamna ta?  
 
Arcadie Visescu: Multe...  
 
Mica Dora: Ce anume?  
 
Arcadie Visescu: În primul rând eşti mai…vorbǎreaţǎ. Spui multe…vrute şi nevrute. Apoi, eşti mai puţin frumoasǎ decât Minodora. Ai picioarele mai strâmbe…iar buzele…nu sunt…aşa…cum sǎ spun…precum cǎpşunele.  
 
Mica Dora: Sǎ spui cǎ buzele mele nu sunt precum... cǎpşunile, fǎrǎ sǎ le sǎruţi... este o aberaţie... o inexactitate. O jignire, ce mai!  
 
Arcadie Visescu: Nu trebuie sǎ te sǎrut pentru a-mi da seama de…diferenţǎ. Buzele Minodorei, parcǎ, erau mai arcuite. Ale tale…  
 
Mica Dora: Ce ai zice dacǎ am înlocui coincidenţele cu confirmarea... realitǎţii... existente?  
 
Arcadie Visescu: (Mirat, surprins)Cum adicǎ! ?  
 
Mica Dora: Paralelismul asemǎnǎrilor dintre mine şi Minodora, poate, se întâlnesc într-un punct.  
 
Arcadie Visescu: Douǎ paralele nu se întâlnesc niciodatǎ.  
 
Mica Dora: Dacǎ... aceste paralele se tranziteazǎ într-una singurǎ, paralelismul dispare. ?i avem de-a face cu o singurǎ dreaptǎ.  
 
Arcadie Visescu: (Contrariat). Ce vrei sǎ spui! ?  
 
Mica Dora (Sigurǎ pe ea). Ce-ai auzit!  
 
Arcadie Visescu: Vrei sǎ spui cǎ tu eşti... ceea ce nu eşti! ? (Dupǎ o pauzǎ. Serios). Nu uita cǎ substituirea de persoanǎ se pedepseşte aspru de lege.  
 
SCENA 14.  
 
Cocuţa: (Intrând şi punând pe birou un registru). Am închis! S-a terminat programul... dar... ce este cu... voi! ? Ce se întâmplǎ! ? (Îi priveşte contrariatǎ). Vǎ uitaţi unul la altul de parcǎ acum descoperiţi... universul!  
 
Arcadie Visescu: Asta... (Arǎtând cu capul spre Mica Dora) nu-i pot sǎ-i mai pronunţ ... nici numele, zice cǎ ar fi... Minodora.  
 
Cocuţa: ?i... dacǎ ar fi, ce! ?  
 
Artcadie Visescu: Voi mǎ înnebuniţi. Nu ştiţi cǎ Minodora este în... Staterle Unite! ? Nu chiar tu mi-ai adus ilustrata de la ea, trimisǎ de acolo?  
 
Mica Dora: Intradevǎr ai... dreptate. Minodora este în Statele Unite , dar... ale Europei. Adevǎrul este cǎ i-am lǎsat prietenei mele din Pittsburgh o ilustratǎ gata scrisǎ s-o expedieze mai târziu... pentru a te face sǎ crezi cǎ eu sunt acolo.  
 
Arcadie Visescu: Dar... e-melurile! ?  
 
Mica Dora: Îţi rǎspundea la ele tot ea.  
 
Arcadie Visescu: Nu te cred! Pe amândouǎ, ţine minte Cocuţa! Vǎ dau în judecatǎ. Pe tine pentru complicitate şi pe astǎlaltǎ pentru substituire de persoanǎ.  
 
Mica Dora: (Miratǎ). Dar... tu, Cocuţa, de unde ştiai cǎ sunt Minodora! ?  
 
Cocuţa: Te-am urmǎrit de câteva ori când te duceai... acasǎ. Nu mergeai niciodatǎ la adresa pe care ai specificato pe cerere. Intrai la mǎtuşa domnului Arcadie. ?i... iartǎ-mǎ! Am ascultat, de douǎ ori, convorbirile telefonice tale cu aceastǎ mǎtuşǎ. La telefonul cuplat din magazin.  
 
Arcadie Visescu: (Supǎrat şi agitat). Gata cu poveştile... voastre! Chem poliţia. (Se îndreaptǎ spre telefon). Sunteţi nişte... impostoare... infractoare! Trebuie sǎ închid magazinul. Neapǎrat e necesar sǎ fac inventarul. Precis m-aţi ... jefuit.  
 
Mica Dora: Stai! (Îl împiedicǎ sǎ punǎ mâna pe receptor. Pe mânǎ i se vede o aluniţǎ). Arcadie Visescu(Privind cu atenţie mâna lui Mica Dora). De unde ai aceastǎ aluniţǎ? Mica Dora: Cum, adicǎ, de unde o am! ? Din... naştere!  
 
Arcadie Visescu: ?i... Minodora... şi Minodora avea tot pe mâna dreaptǎ o... aluniţǎ.  
 
Mica Dora: O are... o am... fiindcǎ aceea şi aceasta sunt tot eu... Minodora.  
 
Arcadie Visescu: Minodora avea un semn pe…pulpa stângǎ…rǎmas de când a sǎrit gardul la vecin sǎ…ia cireşe.  
 
Mica Dora: De la nenea... Bleoţ! (Îşi ridicǎ fusta şi îşi aratǎ semnul). iatǎ... semnul! Arcadie Visescu: (Din ce în ce mai intrigat). Minodora mai avea un semn pe sânul drept. O muşcasem când ne-am ... culcat prima oarǎ împreunǎ.  
 
Mica Dora: (Îşi desface nasturii de la bluzǎ). Iatǎ! ... Îl vezi?  
 
Arcadie Visescu: Sǎ zicem cǎ eşti tu... adicǎ, ea... eşti tu... atunci de ce ai procedat în felul acesta! ?  
 
Mica Dora: Foarte simplu... de complicat ce este! Tu, sper... cǎ-mi permiţi, dupǎ ce ţi-am dovedit cǎ sunt eu, sǎ-ţi spun pe nume... Adevǎrul este cǎ tu nu doreai sǎ muncesc, doreai sǎ mǎ ţi acasǎ, ca un ... cum sǎ-ţi spun, bibelou de... porţelan. Doream sǎ fiu alǎturi de tine, sǎ te ajut, sǎ împǎrţim bucuriile şi... necazurile muncii noastre. Dar... tu mǎ ţineai ca un obiect  
 
de... muzeu, fǎrǎ sǎ fac nimic. Menajera fǎcea totul... Eu, cred cǎ... iubirea se manifestǎ nu numai în... acţiuni intime, dar şi în a fi alǎturi, mereu, ca ajutor partenerului. Acest lucru, tu nu-l înţelegeai. De aceea am recurs la aceastǎ... strategie cu iz tragi-comic. Sau de ... farsǎ comicǎ.  
 
Artcadie Visescu: Mǎ convingi numai dacǎ mǎ sǎruţi, aşa, cum numai Minodora o fǎcea.  
 
Mica Dora: Înainte de a face acest lucru, tu nu ţi-ai dat seama cǎ numele de Mica Dora era o anagramare a numelui meu? ! Nu îţi dǎdeai seama cǎ atunci când vorbeai îţi... sorbeam cuvintele, gesturile! ?  
 
Arcadie Visescu: Nu aveam ochi şi urechi pentru Mica Dora, toate …inclusive sufletul, îmi erau dǎruite Minodorei. Ţi-ai jucat foarte bine rolul. Se vede cǎ eşti studentǎ la teatru. Acest caz poate sǎ-ţi fie subiect pentru Diplomǎ.  
 
Minodora: Haide... sǎ te sǎrut! (Se îmbrǎţişeazǎ, se sǎrutǎ prelung).  
 
Cocuţa: În sfârşit... cǎpitanul corǎbiei viselor frumoase şi-a regǎsit... sirena.  
 
Cortina