Florin DRAGOMIRCAUTĂ-MĂ ÎN VIS!

Caută-mă în vis,
Să ne-ntâlnim iubito, așa cum ți-am promis!

Îți voi recita multe poezii la gura sobei și te voi înveli cu poeme de dragoste ca să nu-ți fie frig peste noapte.

Voi inspira poezii din părul tău și ți le voi spune în șoaptă la ureche.

Ne vom plimba de mână prin lumea viselor, în cele mai frumoase locuri din lume.



Ne vom opri sub un palmier, pe o insulă pustie, doar cât să ne răcorim dintr-o nucă de cocos, apoi ne vom arunca în mare după cuvinte nescrise, după vise neatinse...

Când vom ieși la suprafață, să mă ții strâns de mână, de mâna în care am prins nisip de aur de pe fundul mării spre a-i arăta lumii din sat că am găsit fericirea, că fericirea mea ești tu!

 - Iubito, rămâi în plutire, să nu mi te cufunzi, că nu știu visa fără tine! Mai rezistă puțin și-mpreună vom ajunge la liman, iar pe plajă îți voi oferi iubire.
 - Iubitule, dar valurile ne poartă în sens contrar dorințelor noastre și ne trag spre mijlocul mării unde apa nu se mai termină cât e lumea și amantele mării mă vor despărți de tine pe vecie!

Dacă mi te va răpi vreo sirenă, atunci eu, singură, nu voi putea ieși nici din mare și nici din vis, fără de tine. Voi rătăci veacuri în căutarea ta printre ape fără a putea trăi și fără a putea muri.

-Ține-mă de mână iubito, nu te risipi prin gânduri, lasă-te purtată de valuri, ascultă marea cu urechea, o să-ți dai seama cât e de zbuciumată și ea, dar tu ai încredere în mine!

Lupii mării ne urmăresc cu ochi sclipitori, dar nu-i băga în seamă.

Rechinii au comandă de la Dumnezeu să nu ne mănânce.

Spun și astrele din zodiac că un vapor se va trezi de pe fundul mării și va urca la suprafață ca o balenă cu suflet mare plângând în lacrimi de bucurie când ne va găsi pe noi.

Ea e trimisă de Poseidon, zeul mării, pentru a ne ajuta și el cu ce poate.

Iubirea a învins! Acum urcă-te pe balenă călare.

S-alergăm peste valuri în salturi uriașe

Ținta... ni-s zorii! Iar când ne vom trezi din noapte

Și raze de lumini se vor răsfrânge printre ale tale pleoape

Găsindu-ne în plin amor și în poezie îmbrățișați cu sete,

Tu spune-i Dimineții ca să nu ne certe!

C-avut-ai astă-noapte poetice simțiri,

Căci te-a iubit Poetul, fantastice trăiri...

 

BINE-ȚI MERGE... LASĂ-ȚI MEARGĂ!

E dimineață, te-ai trezit?
Sau mă pun să-ți fac de o cafea
Soarele de mult a răsărit,
Cât de mult mai vrei să dormi, iubita mea?

Du-te și mulge vaca aceea,
Că rage din toți rărunchii
Ridică-te, n-auzi Salomeea?
N-auzi cum ne zbiară și pruncii?

Nici de tocană nu ai pus
Să fiarbă la noi și la purcei,
În două oale, ți-am tot spus,
Nu vreau dintr-una să mâncăm cu ei.

Cârâie gâștele a foame,
Câinele se-aruncă-n pridvor,
Tu visezi doar unghii false,
De cu seară până-n zori.

Mai lasă-l încolo Facebook,
Că eu trebuie să merg la plug.
Caii-s în ham, sunt pregătiți,
Măcar ei sunt bine hrăniți.

Eu, săracul, stors de foame,
Spatele ca dosul lingurii,
Cât voi mai rezista oare?
Abia mai stau pe mine și ciucurii.

Eu pe când să merg la lucru,
Tu mereu dormi ca butucu'
Tu ești grasă, nu ai treabă,
Bine-ți merge... lasă-ți meargă!


UITE CE FRUMOS, IUBITO!

Uite ce frumos, iubito,
Se vede Luna prin ram
Toată noaptea am ochit-o,
Tu dormeai pe un buștean.

Am privit-o cum se plimbă
Printre crengi, copilăroasă,
Până-a ceasornicului limbă,
A ajuns spre dimineață.

Razele-i ți-au luminat,
Fețișoara ta cea blândă,
Eu cu mâna te-am mângâiat,
Încetișor, pe-obraz, pe tâmplă.

La ureche ți-am șoptit
Cât de mult te mai iubesc,
Lângă tine-s fericit,
Clipe magice trăiesc.

În picurii de rouă căzuți peste tine,
Am văzut un înger care te privea,
Iar haina lui, țesută din mii de lumine,
Mai tare ca soarele strălucea.

Cine ești tu luminoasă făptură,
De stai așa sfios și te uiți la noi?
Am fugit din cer pe-a raiului gură,
Să văd ce-i iubirea, cu ochii mei goi.


DE MIC M-AM ÎMPRIETENIT
CU CODRUL

De mic, eu am iubit plimbările,
Prin codrii seculari, uitați de vreme,
Unde numai lupii îmi știau cărările,
Pe care mai treceam, din vreme-n vreme.

De mic m-am împrietenit cu codrul,
Cu codrul cel bătrân, bătut de gând,
Adesea, mă jucam lângă izvorul,
Lângă care adormeam, din când în când.

Îi ascultam cu-atâta drag
Poveștile, ce-avea să-mi spună
Izvorul, de sub rădăcini de fag
Îl ascultam, cu sufletul la gură.

Puneam urechea jună la pământ
Ascultându-i cântecul acela vechi și sfânt
Venele din el pulsau înrâurate,
Inima Pământului o auzeam... cum bate.

 
TU VREI

Prin lunci pustii, prin codrii reci
Tu singuratic vrei să pleci,
Și vrei s-auzi glas de izvor
Când susură încetișor...

Tu vrei să stâmperi setea ta
De codru rece, și ai sta
Prin umbra lui, o vară-ntreagă
Purtând pe umăr o desagă.

Prin respirări de frunze verzi,
Tu fruntea vrei să ți-o dezmierzi,
Croindu-ți drum prin codru' des,
Urmând un dor de ne-nțeles.

E glasul codrilor de-aramă,
Care te-ndeamnă și te cheamă,
Spre acea pură libertate
De care-n lume nu ai parte.

MELANCOLIE

Mi-e dor să fiu din nou copil,
Când mă jucam pe-afară,
Să fug, s-alerg, să cânt, să strig,
Din zori și până-n seară.

Să zburd pe câmpul înflorit,
Ușor precum o pană,
S-alerg desculț prin păpădii,
Să urmăresc fluturi prin iarbă.

Că nicio grijă nu aveam
Și nu știam ce-i ăla stres,
Iar de vreo năzbâtie mai făceam
Mama, mă ierta bine-nțeles!

Îmi mai făceam sora să plângă
Și-i sugeram respectul,
Cu o urzică o băteam
Să îi arăt cine e șeful.

Când îi vedeam ochii în lacrimi
Sufletul mi se rupea,
Repede îi dădeam dulciuri și îi spuneam:
„- Nu mai plânge draga mea!”

 „Nu știu ce-a fost în capul meu
De-așa rău te-am urzicat,
Acum îmi pare-atât de rău,
Promit să nu mai fac niciodat'!”

Atunci s-a oprit din plâns
Și a mușcat din ciocolată,
Căpșorul ei la piept l-am strâns
Și sărutându-i fruntea, ea mi-a zâmbit îndată.

Toate s-au dus ca și prin vis
Și mi le-aduc aminte,
Parcă mai ieri am fost copii
Cu chip de îngeri și cu inimi sfinte.

Cu inimi pline de iubire,
Noi nu știam ce-i aia ură,
Căsuța noastră... o comoară,
Părinții noștri... o icoană!

Toate v-ați dus cu anii pe rând,
Căci cursul vremii pe nimeni nu iartă!
Adeseori stau gândind suspinând,
Cu o inimă plină de dor încărcată.

Unde s-au dus apusurile sfinte
De pe cerul frumos al copilăriei mele?
De ce cocorii nu mai cântă așa de frumos
Venind în cârduri dinspre țările calde?


Unde-s poveștile,
Basmele, căci noi credeam în ele,
Unde-s luptele cu săbii,
Zmeii cei cu solzii de-oțele?

Unde-s emoțiile june
Ce le simțeam la școală?
Prin colbul școlii s-au pierdut,
În veci n-o să mai vie iară'!

Toate v-ați dus, cu anii v-ați dus...
Lăsându-mi în suflet un dor de nespus,
Doar printr-un cântec trist mai reaprind fiorul,
Toate v-ați dus cu anii, v-ați dus... ducu-vă dorul!