titina teneGata! Mă lămurisem de oraş. Niciodată nu mai merg acolo. Pentru că acolo sunt filme cu oameni care se omoară între ei, acolo este bere pe care dacă o bei te ameţeşti şi nici nu mai vezi trenul şi mai ales pentru faptul că acolo fumează chiar şi femeile. Eu ştiam că numai bărbaţii fumează, dar acum ne-a venit o profesoară de la oraş. Şi ce credeţi? Am văzuto, cu ochii mei, cum fuma, în recreaţie. Am rămas cu gura căscată. Scotea fum pe gură şi nas. Abia am aşteptat să vină fratele meu cel mare de la oraş să-l întreb ce înseamnă să fumeze o femeie. El a zis că “aşa e la oraş, lumea se emancipează. Primul om din Europa care a fumat a făcut puşcărie şi când a ieşit fumau toţi! “ Eu nu am înţeles nimic din explicaţia lui. Nici nu ştiam ce înseamnă emancipat. Mi-a venit o idée genială, credeam eu. Dacă nu mă mai duc la oraş, atunci de ce să mai  merg  la şcoală? Şia aşa erau7 kilometri până la şcoală. Iarna ne îngheţau picioarele în opinci, iar vara vroiam să ne jucăm. Şi apoi nu vedeam în ruptul capului nici o legătură între radicali şi sapă, sau între fracţii şi sapă. Ce nevoie aveam de şcoală? Aşa că am hotărât, împreună cu altă fată din sat, să nu ne mai ducem la şcoală. Plecam de dimineaţă la şcoală dar nu ajungeam acolo.

Plecam pentru că mama atât ştia: să mă duc la şcoală, iar ea la sapă. Ne opream sub podul din Beica până treceau la şcoală toţi copiii. Apoi ieşeam de acolo. Soarele strălucea puternic, apa clipocea, iar în zăvoiul de pe mal înfloriseră viorelele, cânta cucul, aşa că era mult mai frumos ca la şcoală, unde profesorii ne băteau dacă nu ştiam lecţia, pe care nici nu o explicaseră.  Ne puneau mereu să citim. Eu nu înţelegeam de ce, că doar ştiam să citim. Făceam gropi adânci pe malul apei, unde puneam broaşte şi peştişori. Culegeam flori şi le plantam pe malul râului; eram sigură că se prind şi vor înflori şi la anul.
    Au fost două săptămâni de vis. Fără grijă, fără şcoală. Numai că în duminica aceea frumoasă de mai a venit, chiar acasă la noi, diriginta clasei a şasea. Când am văzut-o, parcă am văzut pe dracu. M-am ascuns în spatele casei. Eu ascultam la colţ. Zice către mama:”de ce nu trimiteţi fata la şcoală? “ Eu am îngheţat, cu toate că soarele vărsa peste sat valuri de căldură. Mama îşi face cruce şi zice: “Cum nu o trimit!? Că pleacă în fiecare dimineaţă. Ba în ultimul timp nu mai trebuia să trag de ea să meargă la şcoală, mergea cu mare voie bună. “
    M-am strecurat, după ce a plecat învăţătoare, în lanul de cânepă din Dadeşu toată ziua. Aşteptam să vină acasă tata, că ştiam că el nu o lasă pe mama să mă bată. Tata, când a auzit, mi-a zis:”Ai făcut o boacănă cât casa. Ce vrei tu să faci, că de sapă nu eşti bună, că eşti denevoie. Învaţă carte, ca să nu munceşti. Din carte vine lumina. Şi nu înveţi pentru profesori sau pentru părinţi, înveţi pentru tine. “ Din aceste fraze ale lui tata am înţeles cât nu înţelesesem în şase ani de şcoală de la profesori. Eu credeam că învăţ pentru mama şi tata şi pentru profesori. Iar lumina sigur vine de la lampa cu gaz, de la soare, lună şi stele. Cum să vină de la carte!? Oricât aş ţine o carte în întuneric, nu luminează. Ba chiar am pus o carte noaptea să lumineze şi nu a luminat. De multe răspunsuri aveam nevoie, dar nu avea cine să mi le dea. Seara, la culcare, am plâns. Sora mea, Torica, m-a liniştit puţin, spunându-mi: “Lasă, a zis tata că ai făcut o boacănă cât casa, dar casa noastră este mică, ce te făceai dacă era ca cele de la oraş, cu etaj, adică pusă una peste alta!? “