20210426 102608Clepsidra…

O viață
fragilă, ca un fir de ață,
rămâne, tot…
ce a fost…pentru mâine.
O secundă,
durerea în ea vrea să se  ascundă,
pe sicriu, se-așterne pământ
plumburiu,
o floare,
ultima chemare,
durere,


resimt în visele mele,
pulsează
la fel cum ploaia dansează,
murim
de-ajuns pentru cât trăim,
plecăm,
locuri vechi uităm,
singurătate,
cuvânt rupt dintr-o carte,
viață
un șir lung plin de speranță.


Sunt obosită…

-Ce faci?
Sunt obosită,
de viață strivită
Și curge
șiroaie
pe rana deschisă, ce doare.
Chiar doare!
Sunt obosită
de viața lipsită de
gândul meu ce arde…
Și totuși,
încerc să găsesc,
soluții care de niciunde
Sosesc.
Sunt obosită!
Lumea chiar mă irită,
nu se oprește
Și cade
În curcubee fade,
Cu râsete de copii
Și monștri ce fură jucării
Sunt obosită…
Singurătatea las să cuprindă
 Ce-i viu,
Și totul devine pustiu…
Și sânge,
Suferință,
O ultimă dorință,
Uitare,
Tăcere
Vid.
Tot ce am spus a fost
Un apus. …un apus…
Un apus!

 NU AM NEVOIE

Nu am nevoie de soare,
Nu am nevoie de cer,
Nu am nevoie de nori,
Nu-mi place să sper!
Spulber dorințe-
Spulber priviri-
Arunc săgeți
În ale vieții opriri.
Nu am nevoie de cântec,
Nu am nevoie de dor,
Nu am nevoie de oameni…
Au plecat mult prea ușor.
Cum cerul e negru prin ale nopții perdele
privesc
Negre stoluri de rândunele
Nu am nevoie de stele,
Nu am nevoie de mister,
Pe drumul întunecat,
Pornesc ca un ins stingher.
Nu am nevoie de viață,
Nu am nevoie de moarte
De ea
Doar o clipă ne mai desparte.


 GUST DE UITARE

Visez
Cum în ploaie dansez.
Și stropi,
îmi murmură-n ochi.
Cunună de stele, se-așează,
privind cum  șoaptele mele
mimează,
Durerea neștearsă...
Ce-adânc
savurează
tot ce-a rămas
Bun și blând…
Se pare c-a dispărut,
 că s-a transformat în pământ,
 lăsând,
un morman  de regrete,
un soare cu lacrimi,
cu nori întunecați,
uitați,
în valuri de mare
scufundați.