almIubitule, citește-mă de la început!

Iubitule,
Citește-mă de la început
Chiar dacă cartea mea a fost închisă de demult
Citește-mă să aflu înc-o dată
Cum am putut trăi
Fără să știu că  eu
Nu am iubit pe nimeni niciodată
Iubitule,
Citește-mă, iubește-mă
Cu fiecare rând
De care se lipește geana ta zâmbind


Citește printre rânduri gândul meu
Pe care l-a scris însuși Dumnezeu
Dar nimeni n-a putut citi nici ști
Că-această carte
Doar a ta va fi
Citește-mă, iubite încet
Ca fiecare rând și pagină să o percep mai altfel
Nu ca la început
Când am iubit și m-a durut
Citește-mă căci fericită astăzi sunt
Ce fericire că te-am întâlnit
Ce fericire că prin tine eu m-am regăsit
Iubitule,
Dacă nu veneai în ploaia despletită dinspre rai
Eu nu credeam că aș putea trăi, simți, iubi
Cu inima, cu mintea și cu firea
Îți mulțumesc că iar trăiesc
Pe-aceiasi iarbă iar pășesc
Dar nu merg – zbor cu aripile fericirii
Ce îs scăldate și clătite în dor
Câ merg prin ploaia care iar m-a botezat
Prin fire de argint
Cu unicul bărbat ce și-a dorit demult această carte
Cu pagini necitite de iubiri ratate
Ce au deschis-o și nu au putut citi
Pentru că limba-n care am fost scrisă
De tine poate fi citită cu adevărat
Iubitule,
Și ce minune c-ai venit
După ce-n gALAntarul fericirii am pus eu fila 45
Iubitule,
Vreau să fiu citită ca să aud și eu
Ce vrea să-mi spună Dumnezeu
Prin gura ta
Citește-mă, iubește-mă
Că-mi place ca să fiu citită și citată
Citează-mă și povestește-mă frumos
Ca pe-o legendă sau ca pe-un poem
Cu flori de tei și ploaie despletită
Cu fulger ce a apărut
Când prima dată-n viață am fost așa citită
Încât și eu am înțeles că vreau și trebuie
să fiu citită eu mai des de tine
dar cu voce tare
ca nimeni altul să nu se atingă
de paginile mele ce le-ai citi doar tu
mult timp-nainte
iubitule,
să nu mă pui într-o bibliotecă
sau să mă lași pe-o bancă sau pe o planetă
păstrează-mă în locul cel mai sfânt
ce nu mai are hartă pe acest pământ
păstrează-mă în inima ta mare
și cheile aruncă-le în mare
căci l-anceput am fost o scoică
și valul m-a adus spre malul fericirii
am fost și piatră de la fund de mare
și tot ce-a fost când a dispărut marea
eu am păstrat-o pentru tine
iubitule,
și cine oare totuși sunt?
iubitule,
și cine oare totuși pe mine-ncet m-a scris?
Sau nu-s o carte sunt un vis?
Iubitule,
Citește-mă și ieri și azi și mâine
O carte ce o părți pe palmele de pâine
Citește-mă și să adormi cu mine
Cu gânduri de iubire pline

*****

Renăscută din ruine prin iubire

mi-am desfăcut aripile prin ploaie
și-n vers de rugă pe Domnul am rugat:
mai lasă-mă să fiu iubită înc-o dată
să văd că din ruine mă renasc
mai lasă-mi clipa ce mi-ai dat-o
nu pentru simplu a o trăi
dar s-o trăiesc iubind și prin iubire
să știu că iarăși pot trăi
și dacă pot trăi
deci, pot iubi
și prin iubire să te pot citi
ca să mă regăsesc în versurile tale
pe care învățându-le din cărțile
scrise de  penița lui Esenin
mă căutai
și nici nu bănuiai
că prin această regăsire a ta
poemul ce-l rosteai mă invoca
și am venit
cu teiul parfumat și înflorit
pe care tu prin poezie
mi l-ai dăruit
ce suflet chinuit mă căuta în poezie
și fără ca să știe
vorbea cu mine într-o îngânare chiar prin poezie
ce bine că m-ai invocat
și ce plăcere că nu te-am căutat
te-am invocat și descântat în propria-mi poezie
cântată de-al meu suflet chinuit
când m-ai găsit trăiam în poezie
azi sunt doar versuri pe care le-ai cântat
când fericit m-ai căutat în fiecare rând
ca să fiu poezie, să fiu cânt
găsindu-mă în fiecare gând netălmăcit
și încâlcit dar spus de alte soarte
azi sunt cuvânt
sunt rând
sunt vers
sunt univers

*****

Dorința

ca să-nțeleagă omenirea
cum și cât de mult
tu mă iubești
din ziduri de cuvinte biserică să construiești
cum mă iubești în gând
căci soarta mea e sfântă pe pământ
și ca să simtă a mea iubire Omenirea
ar trebui să între cu picioarele curate
în templul fericirii de tine pentru mine ridicată
ce fericire și ce-ar putea fi mai frumos
când locuiești în acest loc frumos
iar lumea vine să se-nchine
l-această iubire - lumină pentru mine
ira prin mine lumina ce-o împarte Dumnezeu
e ca să-i scalde în iubire
și să-i binecuvânteze spre fapte bune gândul să lucreze
îți mulțumesc că prin Biserică ai construit
un veșnic luminat cuvânt-
IUBIRE!

****

Incertitudine

da, sunt un roman fără tipologie
născută recent dintr-o emoție stihie
legat cu penița  de sistemul solar
plasat în al vieții mele galantar
gata scris pentru de mâna lui Dumnezeu
și cititorul sunt însuți eu
și îl citesc cu sens chiar dacă este închis
da, sunt o odă închinată cuvântului arhetipal
scris cu penița sufletului pal
o voi păstra printre stele
să poată citi în ele
cel ce este îndrăgostit
de cea care a ars demult când a iubit
Da, sunt o romanță
legată de  lună cu o vrăjită ață
din dalba ie purtată de heruvimi
da, sunt un imn al răsăritului de cuvânt
și-am să-l păstrez în al inimii gând
dacă am fost o elegie
a iubirii stinse
de-o iarnă de mus
voi păstra-o pe crucea lui IIsus
să pot vorbi cu ea uitându-mă în sus
 ca să te citesc în nori și stele
să îmi găsesc gândurile despletite în ele
dacă am fost o meditație profundă
trimisă pe-a razei edenice undă
o voi păstra-o pe un altar
al planetelor galantar
dacă am fost
atunci
știu că sunt și voi fi
dorul albastru din fiece zi

****

Tăcerea albastră

după o tăcere lungă ce-a vorbit
am ascultat doar inima
azi am decis să-ți spun că-n ziua în care te-ai născut
să-ți spun un ,, mulțumesc,,
că eu te-am cunoscut în ceas de seară
venită cam rebelă dintr-o vară
ce-avea aroma toamnei în pletele-mi de aur pline
și ce-mi spuneau povestea depozitată într-o cămară plină
cu ură, deznădejde și-un car de bunătate
ce să-ți doresc în ceas de noapte?
când s-ar părea că ai cules destule spice și ai tu de toate
ce să-ți doresc?
pot doar să-ți dăruiesc ce pentru mine este cel mai sfânt
cuvântul - osul demnității pe pământ
te rog să îl auzi chiar dacă nu e spus
ușor nu e deloc să cauți cuvântul ce-l pierdut printre planete
să vină el la mine sau la tine tocmai atunci când de cuvânt ne este sete
pot să-ți doresc să fii Duminică eternă
credința să ți-o pui ca pernă
să fiu Duminică în suflet și în grai
să te-odihnești și să te lepezi de păcatul ce nu-l ai
să fii lumină albastră peste omul cel comun
puternicii înving, nu numai spun
să fii curat la suflet ca apa din fântână
prin care Dumnezeu de sus privește înlăuntrul tău
să fii cărare nebătătorită pe care să pășească-n stropi de rouă
cea care-ți va ghici cuvântul, fapta, gestul, gândul
să fii doar spic ce prin răbdare îndură vânt, furtună, ploaie
și nu se - apleacă la pământ căci e simbolul demnității pe acest pe pământ
să nu te-nchini în fața nimănui
decât în fața mamei ca să-i spui un ,,mulțumesc,,
că tu prin ea trăiești și vezi, te bucuri, plângi și râzi
când sufletul în fața mamei ca pe-un altar îl pui
ce să-ți doresc în ceas de seară când anii tăi încet se leagă
de cifre pline de mister
ajunge patruzeci de clipe pline pe care le-ai trăit cu-adevărat
dar, după - să fii bob curat și să-ți găsești pământul roditor
în care să te culci să te-odihnești și să-ncolțești cu vise și speranțe
ca un copil la mama sa în brațe
nu, viața nu s-a terminat
abia începe viața scumpule bărbat
trăiește-ți clipa
COGNOSCE-TE IPSUM
ca să ajungi la rangul sacrului sublim
puternic e acela ce învinge păcatul
și care domnește asupra corpului și minții
și-n echilibrul lui vorbește cu cel ce a creat și ce domnește
vorbești în șoaptă cu al nostru Dumnezeu
ce să-ți mai spun în acest miez de noapte
eu, sunt o carte și dacă vei dori să mă citești
găsește-mă, citește-mă ca prin cuvintele ce îmi răsar
să vrei să te renaști tu iar și iar
din doruri multe și pierdute înzădar
din pagini arse și uitate ca într-o bibliotecă care a ars
dar nu a dispărut
fii fericit și mândru
privește iar spre soare
de-ți va fi cald aruncă-te în mare
trăiește, iubește, întreabă și răspunde
oferă, cere, bate și ți se va deschide
fii tu
ascultă-ți inima
nu bocetul

*****

Planete ce se răscoresc  

noi trebuia ca să ne răcorim
de dorul ce-a aprins soarele plin
căci ne-am atras ca două puternice planete
și la ciocnirea lor și Dumnezeu
s-a deșteptat din obosiții nori
și a tunat c-un semn prelung
ca urletul de fericit bărbat
apoi s-a odihnit
și mă privea din nori
cu ochii liniștiți și fericiți că eu sunt fericită
ne răcorim în vară emoțiile prăjite de atâtea șoapte
scuipate cu venit de guri de șarpe
ne-am depărtat ca să-nțelegem că ce este frumos
din zare doar se vede
distanța nu-i durerea mea și nici a ta
e doar stihia prin care se creează
poezia, dorul, melodia
c-a să se atragă iar planetele
ar trebui ca timpul să decidă
momentul programat
cu mintea cea lucidă
ce dor imens mă leagă de teiul înflorit
într-o ogradă a lui Dumnezeu
ce dor simți tu?
nu-ncerc să îl ghicesc
pentru că știu prin dorul meu nebun
voi face ordine și echilibru între nebunele planete

.******

știi ce-am simțit când ai ieșit din raiul prefăcut
în iad când am rămas prin guri de șarpe ca să mă întrebe
să șuiere prin zbierăt că tu m-ai părăsit și m-ai abandonat
ca pe-o chei ce special uitată în rai
a transformat iubirea și a luat-o într-un alt rai
iubite de setea ta atunci am înghițit o mare
și am făcut pustiu peste planetă
ca să pășesc și să mă frig de talpa iadului
și să nu sar
să nu pășesc pe muchie de cuțit eu iar și iar
am mers printre pustiu cu un suflet pârjolit
și nu m-ai căutat și n-ai venit
deci eu te-am izgonit din rai
căci eu decid că acolo unde sunt și eu esteun rai
iar cel ce nu-ntelege soarta mea
nicicând nu se va mai apropia
ce suflet inocent ar trebui să ai
ca să te așezi pe gura mea de rai
și să te culci lângă acest picior de plai
ar trebui să urli cu un nai
nu cu un bucium sau cu o vioară
dar cu trompete și slove ce-s muiate în focuri și otravă
m-ai lăsat legată de o vorbă încolțită pe o buză ruptă a unui șarpe
cu chip de o femeie îmbătrânită
ce m-ancolțit și m-a scăldat într-un venin
încât am ars si dintr-o proprie cenușă
am renescut ca să îți bat la ușa sufletului tău prea obosit
sau poate la poarta ta ce niciodată nimeni n-a îndrăznit
ca să te bată așa de sincer umilit
da, ești o poartă la care am bătut
și urletul prelung dintr- o bubuitură
am înțeles-o ca ai așteptat
de mine să fii căutat
dar eu nu caut eu găsesc
când pe potecile cu soare
merg și strig cu flăcări că iubesc
să fiu  găsită poate într-o pagină mototolită
citită de însuși Dumnezeu
când ai ieșit din raiul de cuvinte pe care mi l-ai dăruit
cînd cerul plin cu stele părea un munte ciuruit
am înțeles că trebuie să lupt ca o leoaică
să fiu puternică și să rabd furtună, ploi, tsunami
blesteme, bârfe, cuie, și venin plasat în cupe
pe care să le beau până la fund
ce e o cupă cu venin întinsă într-adins
când știi că prin această resemnare doar am de învins
păcatul omenirii ce a cuprins printr-o epidemie rară
planetă întreagă
și am zis
că trebuia acest popas în conștiință
ca fiecare să trăiască lângă copii și-n casa lor a doua oară
ce bine când ai casă și copii
dar ce au făcut oare cei fără casă și cu multe vicii
de ei oare cine s-a îndurat
că nu prea am auzit să fi murind
vreun vagabond sau vreun alcoolizat
sau din penitenciare vreun maniak
au fost luați de lângă noi
doar oamenii curați
dar slabi de înger
și am rămas doar noi ca să învingem
prin credință păcatul ce încă nu s-a terminat
și ce putere mare ar trebui să avem în cuget , gînd, speranțe, vise
ca să învingem și să scăpăm de virusul care străbate planeta toată
ar trebui ca să dispară o planetă
și unde ea va dispărea?
și-atunci de atâta luptă pentru viață dacă cu toții
vom muri încet și vom încape toții într-un sonet
sau poate elegie
vom fi și vom trăi prin poezie
ea va rămâne printre multele planete
să cânte fericirea când de oameni va fi dor și sete
noi, ce vom fi?
vom doar stele departate în galaxii albastre
și cine ne va urmări
din care colț de rai eu te voi mai putea privi?
când noi ne-am întâlnit
mi se părea că a coborât chiar înșuși Soarele într-o noapte pe pământ
la soră-sa - Frumoasa  lună
pe care la început fără știe o iubea nebun
dar a sosit blestemul
pentru acest incest
de atunci se văd doar într-un echinocțiu
în rest ei se iubesc mai tare
și noi privind la ei ne îndrăgostim
de lună și de soare
dar nu iubim ne aprindem
iar dacă ne dezamagim
nostalgici ca și luna devenim
și luna plânge cand pe cărările iubirii
merg cei ce nu-și deschid bagajele iubirilor ratate
și congelate pentru alte soarte
nu, nu poți ieși din raiul de cuvinte
nu poți să porți o altă soartă
când Dumnezeu printre ruine iarăși ne îndreaptă
în suflet raiul trebuie purtat
cu suflet dorul trebuie să fie ascultat
și va domni peste câmpia înstelată
doar soarta noastră pe pământ lăsață ca o bijuterie
nu ca o simplă jucărie din lut când a creat-o pe Lolitta
eu sunt creată din a ta ființă integrală
nu , nu coastă căci e prea banal
eu sunt creată din tine pentru tine
cu dorul fericirii insuflată-n mine
de harul cel divin
de ce ar trebui să cauți și de ce eu ar trebui să caut
când suntem unul pentru altul noi creați
din ceea ce a fost cuvânt și ram
pe Eva și Adam
să fim deci fericiți în raiul nostru
și  nici să mușc nu vreau
din fructul cel întins de dese ori de cel
pe care l-am învins doar cu credință
știu ce va mai fi odată
dacă izgoniți din rai
vom mai trăi prin chin
vreau fericirea s-o cunosc deplin prin tine și cu tine
în raiul nostru cel primordial
să ne păstrăm iubirea în palmele lui Dumnezeu
vreau să fiu tu iar tu să fii doar eu.