Etichetele puse de "progresiștii" de azi cruciadelor, spun că ar fi fost razboiae laice, cu intenții acaparatoare, sub pretextul religiei. Eventual, afirmă că religia a provocat războaie de jaf, care au adus numai nenorociri. Studiind epoca și refăcând mentalitatea generală, lucrurile nu arată așa. Dar deloc. Nu putem exclude ideea că războaiele sfinte au fost utilizate și în scopuri laice. Capetele încoronate ce au participat la lupte, împărțirea teritoriilor cucerite, cucerirea Constantinopolului(?!!!) creștin, la ațițarea venetenilor, arată că s-a intimplat și așa ceva. Din păcate. Dar ideea de bază era adînc implantată în conștiința maselor credincioase. "Țara Sfinta" trebuia eliberată de sub ocupația păgână. Nu poți să înțelegi mentalitatea preistoricilor, anticilor și medievalilor, dacă faci abstracție de credință.

Aveau cu totul altă mentalitate, atunci. Religioasa. Că așa stau lucrurile, o dovedesc numeroase fenomene. De excemplu, prima cruciadă pornește la apelul Papei către cavalerii francezi de a elibera Ierusalimul, dar la apel răspund spontan mase mari de oameni, din tot Occidentul. Cavaleri și regi, dar și țărani, tîrgoveți. Elanul religios era de necontestat. O situație oarecum asemănătoare s-a intimplat la 1212. Din Franța și Germania, o mare armată (de fapt câte una din fiecare țară) de copii, a/au plecat spre Ierusalim. Se vorbește de 20.000-30.000 de copii de fiecare grupare. Papalitatea nu a adresat nici un îndemn la cruciadă. Fenomenul este mai ciudat, se leagă de tradiții precreștine, preluate de creștinism (și se pare că și de "progresiștii" contemporani). Omenirea credea (unii mai cred) în puterea inocenților. În credință(rugăciune), medicină, război etc. Acolo unde oamenii maturi nu puteau reuși, datorită păcatelor lor, copii puri ar fi reușit. Fie cu fapta, fie cu ruga. Catolicismul a preluat aceste credințe și le-a dat noi impulsuri și forme. Ziua de 28 decembrie, era "ziua copilului". (În legătură și cu Isus copil și uciderea copiilor, de către Irod.) Zi în care copiii puteau face tot ce voiau, fără a fi pedepsiți. (Și azi există teoria lipsei de pedeapsă pentru copii. Nu doar o zi pe an.) Evident, când se dezleagă hățurile total, apar și manifestări nedorite. De multe ori, ziua era în pragul transformării în adevărate saturnalii . Dezmățul fiind omniprezent. Papalitatea a luptat cu aceste manifestări și a încercat să reprime dezmățul, dar nu a reușit. (Fără pedeapsă, numai pe conștiință, nimic nu merge. Mai ales la copii, care nu au o conștiință atît de elevată.) În tot Evul Mediu, ziua a fost sărbătorită cu toate formele posibile. În funcție și de conducerea fiecărei localități. Acest fenomen, îmbinat cu altele: alegerea unui episcop (căpitan etc.) al copiilor, pentru un an, sau formarea unor cruciați penitenți copii care să ajute la ridicarea catedralelor, au făcut ca fenomenul din 1212 să fie un lucru firesc pentru mentalitatea medievală. În Franța, un copil are revelația cruciadei și dorește să-l vadă pe rege, pentru a-i pune la dispoziție corăbiile necesare. Regele nu-i primește, dar cu o mare mulțime de copii (desi unii au renunțat și s-au întors acasă, cerșind pentru a se întreține), copilul lider se îndreaptă spre Marsilia. Nu erau înarmați. În Marsilia, au fost îmbarcați în șapte corăbii. Ceea ce era destul de mult, pentru epocă. La scurtă vreme de la plecare, o furtună cumplită a risipit corăbiile. Două s-au scufundat în aproiere de Sardinia. Multe trupuri au fost scoase la mal, de marea calmată după furtună. Au fost adunate cu grijă și inmormintate. Deasupra lor s-a ridiat o biserică. Papalitatea i-a sfințit pe micii cruciați decedați. Celelalte cinci corabi au ajuns în Egipt, unde copiii supraviețuitori au fost vinduti ca sclavi. (?!!!) Se pare că armatorii aveau acest plan încă de la Marsilia, vazind că nu sunt înarmați și nu pot plăti călătoria. Probabil și notabilitățile orașului au uneltit, să scape orașul de noii veniți. Cruciații germani au avut o soartă și mai grea. Ei au ales drept căpitan un copil însemnat. Pe umărul drept avea un semn din naștere, asemănător cu o cruce. Avind doar 8 ani, nu putea conduce. Dar era însoțit de tatăl său. Au plecat din Koln, au trecut Alpii și au ajuns la Genova. Republica nu le-a dat nave. Speriați de aspectul jalnic al copiilor și de prezența fetelor în mulțime, i-a gonit spre Roma. Nici acolo nu au reușit. Dezamăgiți că apele nu s-a deschis în calea lor, ca în fața lui Moise, s-au întors în Germania. Puțini au reușit să ajungă acasă. Nimeni nu-i primea. Nu aveau de mîncare, nu aveau bani. Cei mai mulți au murit. Vă dați seama ce au trebuit să facă ceilalți, pentru a supraviețui.(Cerșetorie, prostituție sau chiar brigandaj.) În felul acesta se încheie o mișcare spontană, de mase, pentru eliberarea "Țării Sfinte". Nu era nici un interes material la mjloc. Era doar credință. Pură. Și tradițiile Occidentului. Credință în Inocenți și puterile lor. Azi, copiii sunt protejați (cam prea protejați, am putea zice) de tot felul de legi. Și se interzice -expres- orice fel de pedeapsă pentru copii. A mai fost mentalitatea asta, cu rezultate negative. Totuși, "progresiștii" nu ezită să apeleze la tradițiile medievale, pe care le condamnă, și să arunce în focul luptei politice copii/copile. Pentru emoționarea interelocutorilor. Uneori, acești copii/copile au probleme psihice datorită presiunii la care au fost supuși. Oare e corect ce se face cu ei? Oare "progresiștii" știu ce fac? De acord, au un scop nobil, dar nu trebuie să uităm că "Pînă și Iadul este podit cu intenții bune." Important este și ce căi și mijloace alegi, pentru a-ți atinge obiectivul.