Poza Teleormanul 180Pornind de la spusele lui Mircea Eliade: „Cărțile ne obligă să ne petrecem timpul într-o manieră inteligentă”, colectivul de redacție al revistei „Teleormanul cultural”, din Roșiori de Vede, ține să facă acest lucru, cu prisosință, conectând și captând atenția cititorilor printr-o nouă apariție a acestei reviste de cultură și atitudine, prin numărul din aprilie 2021 - anul V, nr. 2 (17), număr care țintește publicul cititor fidel, oferind o nouă bibliotecă în paginile ei.
Editorialul este semnat de secretarul de redacție al revistei, omul de cultură și fiu al Teleormanului, Ioan Romeo Roșiianu care prin materialul despre „Arta comunicării și persuasiunea” trage un semnal de alarmă pentru trezirea conștiinței „într-o lume clar improprie visului și poeziei, într-o lume cu sisteme de valori răsturnate” în care cititul plânge uitat într-un colț, fiind considerat desuet, iar creatorul de scriitură înălțătoare trăiește drama însingurării în propria-i lume, prin „retragerea sinelui în știință”.
Dar „Nihil sine Deo”, deoarece credința a fost și rămâne baza spiritualității românești, iar speranța că actul creator va fi cartea de căpătâi a românului, rămâne lumina de la capătul tunelului.

Asta susține și preotul Vasile Didoacă Dojană în poemul său, aflat în completarea parcă a editorialului: „Am scris mereu în versul meu, / Ce-i luat întreg din armonia lumii, / Nimic nu-i fără Dumnezeu! / El e izvorul soarelui și-al lunii.”, dar și materialul semnat de preotul Nicolae Sin.
Ca de fiecare dată, revista, o dată deschisă, te primește cu brațele încălzite de lumina ce răsare din paginile ei. Astfel stau bine meșteșugite materiale care satisfac gusturile oricărui iubitor de frumos.
Sunt menționate câteva evenimente ce au avut loc în luna martie și aprilie (Ziua Poeziei, Expoziția de sculptură a sculptorului Costel Păun, Expoziția de fotografie vernisată de G. Argeșeanu), dar și un interviu cu Mihai Vintilă, redactor-șef al revistei „Litera 13”, realizat de Cristian Gabriel Moraru.
Poezia stă la loc de cinste, prin creațiile lui Florin Dochia, Ion Toma Ionescu, ale Danielei Achim Harabagiu, Ștefan Augustin Doinaș, Cristian Gabriel Moraru, dar nu a fost uitată nici epigrama regretatului Nicolae Burlănescu-Alin (readus în luminile rampei de Nelu Vasile-NeVa).
Critica literară este oferită de: Iulian Bitoleanu, Domnița Neaga, Tudor Matreșu (Miscellanea), Nicolae Dina, Alina Florica, dar și de Mihai Merticaru, Daniel Luca și Petronela Apopei, ultimii trei au supus dezbaterii volumul „Libertatea sinelui unic” al autorului Cristian Gabriel Moraru, o carte ce merită a fi devorată de orice iubitor de poezie, deoarece dezvoltă o largă paletă coloristică lirică.
Nu au fost uitate nici „Monografiile sătești teleormănene”, material despre comuna Bragadiru, realizat de Ion Scarlat, dar nici Cronica lingvistică a Eminei Cărpenișan.
În interviul dat de Mihai Vintilă, acesta a afirmat: „De Teleorman suntem legați încă de la înființarea revistei” și asta vine să concretizeze crezul meu că oricine citește această revistă realizată de profesioniști va fi legat sentimental de revistă, dar și de inimosul colectiv de redacție cât și de colaboratorii acesteia.
Cu un conținut bogat, plin de frumusețe, „Teleormanul cultural” îndeamnă orice lector înspre tainele cititului, pentru că arta este „strâns legată de tot ceea ce au creat și materializat străbunii” (Ioan Romeo Roșiianu), iar noi trebuie să fim continuatorii muncii lor de veacuri, fiecare după putința sa de înălțare către Lumină.
Pășiți înspre Lumină, cititorilor!