Iulia Maria Ciherean             Evocarea temei copilăriei este des întâlnită în scrierile marilor autori români, dar și autori din literatura universală. Copilăria este o temă ce dă naștere marilor capodopere din literatura română, dar și din cea universală. Literatura este scena pe care copilăria debutează și prinde mereu viață.
           Copilăria este modalitatea prin care sentimentele, gândurile, trăirile, emoțiile scriitorului ajung sub diverse forme la cititor pentru a-l sensibiliza, pentru a-l emoționa și pentru a-l introduce în universul creat de autor. Ea este o sursă inepuizabilă de experimentare a realității, prin care trăiești vremuri de mult trecute prin intermediul memoriei involuntare sau prin intermediul fotografiilor, care stau ca mărturie la tot ceea ce s-a petrecut de-a lungul vieții noastre și reprezintă o lume, în care imaginarul predomină absolut, o lume în care visele devin realitatea imediată, o lume în care orice pare imposibil, se transformă rapid în posibil.
            Anii copilăriei, ca perioadă distinctă de viaţă cu particularităţile sale specifice, sunt considerați fundamentali. Jean Piaget credea că: ,,Orice adult care încearcă să-i înţeleagă pe copii este asemenea unui explorator care redescoperă el însuşi, în alţii, ceea ce societatea a descoperit înaintea sa, astăzi tema copilăriei a redevenit un subiect central pentru cercetările din domeniul educaţiei în societăţile moderne.”


            Privită din perspectivă imaginativă, copilăria e plină de spontaneitate, de naivitate și de nevinovăție sufletească. Jocul este principala activitate a copiilor. Prieteniile cele mai importante sunt legate prin simplul joc între micuți, dar și prin jocul părinților cu pruncii lor.    
             Printre marele personalități care au spus ceva lumii, ca Edison de exemplu în lumea științei, au existat și mulți scriitori importanți, recunoscuți în întreaga lume, care nu au avut propriu-zis o copilărie normală cum au alți copii, ci anii copilăriei lor au fost presărați cu neajunsuri materiale, din păcate. Primii ani ai vieții lor  s-au derulat sub semnul sărăciei, al mizeriei și al unor neajunsuri greu de imaginat. Printre scriitorii care se încadrează în această tipologie, se numără și: Maxim Gorki, Jack London, Mark Twain, Charles Dickens și alții. Aceștia, fiind mânați de o voință de fier aproape de a-și depăși condiția, de a răzbate și de ajunge ceva în viață, dar și de a-i ajuta pe alții la rândul lor să se ridice și să ducă o viață decentă, prin operele, prin gândirea și vorbele lor, au lăsat importante amprente în urma lor. Ei și-au dedicat întreaga existență studierii vieții umane, studierii cărților, având strânsa și puternica gândire privind cartea ca fiind: ,,cea mai complicată și cea mai măreață minune dintre minunile create de omenire în calea ei spre fericire” , după cum însuși Maxim Gorki a afirmat.
           Maxim Gorki, pe numele său real, Alexei Maximovici Peșkov a fost un scriitor rus, un activist politic și fondatorul realismului socialist în literatură. S-a născut în orașul Nijni Novgorod, în 1868 și a încetat din viață la Moscova, în anul 1936.
           Alexei Maximovici Peșkov are o poveste de viață foarte interesantă, întrucât rămâne orfan la vârsta de doar nouă ani, fiind crescut de bunica sa. Acest eveniment tragic îi va marca întreaga existență a tânărului în formare, scenă ce va constitui subiectul multor opere viitoare de-ale sale.
          Bunica lui Maxim Gorki, Akulina Ivanovna,  a fost persoana căreia Gorki i-a datorat dragostea pentru frumos, dragostea și pasiunea pentru cântecele și legendele poporului rus și o mare dragoste și înțelegere pentru oameni și pentru natura patriei.
              A fost puternic atașat de toate învățăturile primite de la bunica sa, dar și de sfaturile acesteia, sfaturi după care tânărul Gorki și-a ghidat întreaga existență. După moartea bunicii sale, tânărul este puternic afectat și încearcă chiar să-și pună capăt zilelor, însă scapă cu viață din toată această tragedie continuă ce l-a afectat puternic.
              Fiind frustrat de anii grei ai copilăriei sale, Alexei Maximovici a fost obligat să muncească din greu pentru a-și depăși condiția și a răzbi. Acesta și-a schimbat profesiile una după alta, lovindu-se de diverse obstacole.
            O copilărie frustrată din cauza multor nedreptăți și a multor umilințe la care a fost supus scriitorul, va alimenta efortul acestuia de a-și retrăi copilăria, încălzită de sentimente și de trăiri ce i-au fost cândva refuzate într-u totul și luminată de un zâmbet trist uneori. Gorki se întreabă pentru ce reînvie amintirile neplăcute din trecutul său și tot acesta oferă un răspuns pentru nelămuririle sale ,,[…] deoarece ele-s un adevăr adânc înrădăcinat, care n-a fost stârpit nici până în ziua de azi și pentru că prin stratul acesta răzbate totuși biruitor elementul viu, sănătos și creator și, odată cu el, cresc bunătatea și omenia ce trezesc nădejdea în renașterea noastră la o viață omenească.”
           Aventura trecutului pe care Maxim Gorki o întreprinde este o adevărată aventură a cunoașterii. Toate confruntările acestuia cu realitatea sunt pentru el un bun prilej de a descoperi adevărul vieții și de a găsi multe răspunsuri pe care le căuta cu atâta ardoare. Acest adevăr era de cele mai multe ori mult prea dur și prea amar pentru autor care consemna ,,Când mă gândesc la copilăria mea, mă asemuiesc cu un stup de albine în care tot soiul de oameni șterși au adus întruna, ca albinele, mierea cunoștințelor și gândurilor lor despre viață, îmbogățindu-mi sufletul, fiecare cu ce se învrednicea.”  
          Lovit de viață, aruncat de colo-colo, Maxim Gorki va păstra mereu marea sa dragoste față de oameni, încrederea în viață, tăria și frumusețea sufletească. Iar când, scriitor cu renume fiind, îi va citi lui Lev Tolstoi capitolele din opera sa intitulată Copilăria, acesta va remarca cu uimire ,,E de mirare că ți-ai păstrat omenia, ai rămas bun, deși puteai să devii rău. Ești tare, și e bine să fii așa.”
             Apoi, acesta își trezește conștiința, încercând să găsească răspunsuri la niște întrebări ce-i măcinau sufletul, întrebări precum: Ce este omul?, Pentru ce suferă?, Care este rostul omului pe pământ?, Care sunt relațiile lui cu lumea din jurul său?, De ce omul se simte atât de singur uneori?, Care e sensul vieții omului?, Care este calea pe care trebuie să meargă omul?, Unde este adevărul? și multe alte întrebări privind existența umană. Tânărul Alexei își  frământă mintea cu astfel de întrebări, întrebări pentru care acesta a început să caute răspunsurile potrivite. Astfel, frământările interioare ale lui Alexei Maximovici și răspunsurile găsite vor constitui esența viitoarei sale opere.
             Numele autorului, Gorki, înseamnă ,,amar”, ,,jalnic”, ,,nenorocit”. Astfel, pseudonimul ales de Alexei Peșkov se va potrivi cu exactitate destinului său amărât și vieții sale marcate de tristețe, dezamăgiri și mâhniri. Acest epitet trimite cu gândul la sintagma ,,soartă amară”, sintagmă prezentă în proverbele rusești. Nu degeaba își va alege acest pseudonim Alexei Peșkov, indicând încă din numele său ceea ce i-a marcat întreaga existență: o viață mult prea dură și greu de imaginat că poate fi reală și trăită de cineva.
            Maxim Gorki și-a descoperit talentul de scriitor și și-a început drumul literar cu legende, cântece și povestiri pline de pilde sau de zicale devenite aproape ca niște maxime. Acesta a debutat cu piesa de teatru ,,Copiii soarelui”, piesă scrisă în exil, unde a stat ceva vreme. Acțiunea piesei de teatru este plasată în timpul unei epidemii grave de holeră din anul 1862, de pe teritoriul rus și nu numai, însă toată această poveste cu epidemia era de fapt o mască sub care se ascundeau realitatea crudă din acea acea perioadă și toate evenimentele nefericite prin care trecea societatea acelor timpuri.
             Opera sa este vastă, cuprinzând multe romane și drame. Printre romanele autobiografice se numără și: ,,Copilăria” (1913-1914), ,,În lume” (1915-1916) și ,,Universitățile mele” (1923). Alte romane importante ale scriitorului sunt și: ,,Mama” (1907), ,,Vara” (1909), ,,Orășelul Okurov” (1909), ,,Viața lui Matvei Cojemeakin” (1910), ,,Întreprinderile Artamonovilor” (1925) și altele. Ca piese de teatru, a scris ,,Copiii soarelui” în 1905 și ,,Azilul de noapte” din 1902, precum și ,,Din adâncuri” și ,,Fundătura”.
           Veșnic chinuit de întrebări, Gorki n-a trăit niciodată sentimentul totalei împliniri, iar prin cele aproximativ 30 de volume masive pe care le va lăsa posteriorității transpune traiectoria sinuoasă a căutărilor de adevăruri ultime, de împliniri totale.
           El a abordat diverse teme și motive literare, printre care tema copilăriei în trilogia ce cuprinde operele ,,Copilăria”, ,,În lume” și ,,Universitățile mele”. În aceste volume, sunt descrise numeroase secvențe din anii grei pe care i-a dus autorul, copil fiind.  Scrierile pot fi citite și în cheie de roman autobiografic. De-a lungul celor trei povestiri autobiografice, în jurul lui Gorki vor survola tot soiul de oameni cu suflet mare și suflet curat, care vor vedea în ,,copilul nimănui” o extraordinară putere de a merge mai departe și de a privi spre viitor și-i vor oferi un sprijin de nădejde pentru formarea și afirmarea personalității sale.
           Astfel, Maxim Gorki a fost un simbol al culturii sovietice, fiind considerat primul mare scriitor rus al proletariatului. Acesta a fost prieten cu bolșevicii și fondatorul realismului socialist, doctrina artistică a regimului comunist.
           Cultul lui Maxim Gorki s-a născut chiar pe perioda vieții sale, întrucât au fost făcute și câteva filme despre existența sa. O stradă importantă din Moscova i-a purtat numele, dar și orașul său natal, care s-a numit ,,Maxim Gorki”.

Bibliografie

•    Gorki, Maxim, Copilăria, traducere realizată de Cezar Petrescu, Editura Ion Creangă, București, 1988.
•    Piaget,  Jean, Naşterea inteligenţei la copil, traducere de Dan Rautu, editura E.D.P., Bucureşti, 1972.


Poezii

Copilul
Cum ar fi să fim din nou copii
Să scăpăm de stereotipii,
Să fim mereu zglobii
Și să facem multe năzbâtii?

Cum ar fi să fim din nou copii
Să alergăm, să ne jucăm pe câmpii,
Să visăm la scumpii ani
Ce niciodată nu vor mai veni ...





Vacanță
Iar e iunie-n calendar
Și se simte un aer solidar
Căci școala e gata
Și vacanța e nestemata,
Ce a venit și nu mai pleacă
Trei luni ea se îmbracă
În straie de soare și căldură,
Și cât ai clipi ele deja trecură,
Fiind din nou o lună obscură,
Septembrie.


Emoție
Stau în grădină și visez,
Încerc ca singură să nu mă bulversez
Cu gânduri nărăvașe și viclene
Ce-mi fac să fiarbă sângele prin vene.

Stau în grădină și visez
La ce se întâmplă în lume
În acele clipe senine,
Și celebrez victoria emoțiilor asupra mea ...