sLUNĂ PLINĂ

Munţi de nori s-au tot ivit
Şi cu stele s-au hrănit.
Cerul s-a întunecat.
Doamna Lună a aflat
Şi, cu o baghetă lungă
Grabnic norii îi alungă.
Speriaţi, ei fug îndată.
Bolta iar e înstelată.
Dintre stele, câte una
Tot mai tremură întruna,


Temătoare să nu vină
Mâncătorii de lumină.
Însă Luna le şopteşte:
Dacă unul îndrăzneşte
Astă noapte să revină,
Va muri de… lună plină.


ESCAPADĂ

Luna are tobogan
De la boltă până-n lan,
Unde-i place să privească:
Boabele încep să crească?
Astă-noapte, curioasă,
Luna a plecat de-acasă
Şi-a pornit silenţios
Chiar pe tobogan, în jos.
Pe o floare de-albăstrea
Micul fluture dormea.
Lângă-un firicel de mac
Străjuia un pitpalac.
Luna se simţea chiar bine,
Dar deodată, nu ştiu cine,
Fără veste a furat
Toboganul minunat.
Poate-a fost o stea poznaşă,
Sau chiar una buclucaşă,
Care-a vrut să se răzbune,
Dar urmările sunt bune:
Căci bătrâna Lună-ncet
A unit într-un buchet
Flori de câmp şi spice grele
Şi s-a tot jucat cu ele.


LĂCRĂMIOARE
ÎNDRĂGOSTITE

Trei micuţe lăcrămioare
S-au îndrăgostit de Soare
Doar o zi de nu-l zăresc,
De-al său dor se ofilesc.
Însă el, ca un ştrengar,
N-are nici măcar habar,
Toate florile iubeşte,
Căci oricare îl doreşte.

Totuşi, astăzi, chiar în zori,
Cele trei micuţe flori
Au primit, mult aşteptat,
Un sărut pasionat
Şi o caldă mângâiere,
Ca o dulce adiere.
A rămas pe floarea lor
Câte-o lacrimă de dor.


NORI DE PLOAIE

Tiptil pe boltă a pornit
Un nor, de ploaie obosit.
El întâlneşte nori mai mici
Şi împreună-s mai voinici.
Se-adună şi tot cresc mereu,
Iar când ajung în satul meu,
Îi ceartă Seceta cea rea,
Că niciun pic de nor nu vrea.

Pe-al ei tărâm, de mult uscat,
Picior de nor n-a mai călcat.
Dar iată că voinicii mei
Se scutură de stropii grei.
Vai, Seceta e speriată!
Îşi ia bagajele îndată
Şi fuge. Unde? Nu se ştie!
În urmă totul reînvie.
Natura iarăşi înverzeşte,
La viaţă totul se trezeşte.
Ca o speranţă ce nu moare,
Pe cer un curcubeu apare.


NOR PĂSTOR

Nori în turmă au plecat
La plimbare peste sat.
Îi tot mână-ncetişor,
Tacticos, un nor păstor.

Deodată se opresc,
Parcă nu se dumiresc
Pentru ce-au pornit la drum.
Ce să facă ei acum?

Dar păstorul semn a dat
Şi încet s-au scuturat,
Printr-o sită foarte fină,
Albă, presărând făină.

Osteniţi, astfel goliţi,
De un vânt ei sunt goniţi
Şi suspină supăraţi
Că-s pe cer împrăştiaţi.

Dar păstorul nu se lasă
Şi îi mână către casă.
Nici pe cel mai depărtat,
Bun păstor, nu l-a uitat,

Numai că toţi sunt acum
Obosiţi de lungul drum
Şi pornesc încet, încet,
Să formeze alt buchet.



LA PESCUIT

Pentru că-i o zi frumoasă
Am plecat cu toţi de-acasă,
După cum am plănuit,
Doritori de pescuit.

Stăpâniţi de nerăbdare,
Am ales un loc în care
Totul ne era pe plac.
Mulţi pescari erau pe lac.

Unii chiar, mai norocoşi,
Peşti au prins mulți şi frumoşi.
Noi, deşi ne-am străduit,
Doar un rac am nimerit.
După trudă şi mult of
Sorinel scoate-un pantof,
Alexandru... tot nimic,
Iar Vasile… nu vă zic!

O broscuţă speriată,
Chiar de spate agăţată.
Un pescar c-o tolbă mare
Îşi pusese în vânzare

Tot norocul, generos.
Ne-am lipit şi noi, frumos,
De-o grozavă saramură.
Poftă-aveam, tot pe măsură.


SOARE ARZĂTOR

Soarele e arzător…
Arde tot, necruţător.
De nu plouă până mâine,
Grâu nu vom avea, de pâine.

Se usucă pe ogoare
Tot, sub razele de soare,
Dacă bunul Sfânt Ilie
N-are milă de câmpie

Să trimit-o ploaie bună,
Chiar cu tunete-mpreună.
Pe o uliţă din sat
Mulţi copii s-au adunat,

Ca în fiecare an,
În alai de Caluian.
Astfel speră să obţină
Ploaie, fie şi puţină.