radaVIS

Am visat că erai
lângă mine,
eram la braț, prin parc,
pe alei,
într-o liniște
aproape divină
auzeam pașii tăi,
pașii mei,
Florile primăverii
cu îmbujorate petale
adunau de pe ramuri
umbra bătrânului tei,


erai lângă mine
și treceau ca o boare,
pașii tăi, pașii mei,
Ca un cântec ce rămâne
în amintire,
zburau fluturii albi
pe alei,
tu-mi spuneai în șoaptă,
un cuvânt de iubire
și treceau mai departe
pașii tăi, pașii mei...


EU

Mi se părea
că a curs pe mesteceni
lumina,
frunzele deveneau
de argint,
la capătul lumii
s-a mai deschis
o fereastră
la ieșirea din labirint,
Se ridică-n picioare
durerea,
un țipăt străbate
coridoarele reci,
tu îți legi într-o năframă
averea
și vămile lumii
petreci,
Vreau să mai răscolesc
câteva gânduri,
câteva umbre
de pe frunze să cer,
trunchiul alb
ca un suflet de înger
din copacul acesta
stingher,
Se aude cum îl clatină
vântul,
se aude trecând
prin sufletul meu,
trunchiul alb, de mesteacăn,
se pare,
că, în fața furtunii,
sunt eu.


FOTOGRAFIE

În copilăria mea,
toate fotografiile
erau alb-negru,
cu o ștampilă
pe spatele cartonului
în care puteai
să scrii și tu
anul și ziua
și numele
celui care se uita trist
după culoarea albastră
a cerului...
Nu puteai să faci nimic
cu ea,
numai să nu te întrebe
lumea
de ce nu îți faci
și tu
o fotografie
lângă ulucile gardului...
Atunci vedeai
că a putrezit lemnul
de atâta deșertăciune
de ploi
și cerul se șterge
la gură
cu o cârpă albastră
din care se rostogolesc
norii
pe uliță.



VISÂNDU-L PE TATA

Cu lampa în mână
deslușeam întunericul,
era noapte,
tata ieșise
să își lege rănile
între viață și moarte,
nu puteam să stăm
laolaltă,
dincolo de linia nevăzută,
noaptea era o casă
cu ușile sparte...
Cu tăcerea cutremurată,
am întins mâna
să îl ating
dar mâna lui era îmbrăcată
într-o haină de frig,
am întors lampa
în cealaltă parte
a întunericului,
să intru în casă,
dar zidurile nu mai erau,
în beznă
rămăsese numai o masă,
Era plină de gânduri,
încerca să îmi spună
cine, ce sunt,
eu m-am trezit
cu fotografia lui
plină de lacrimi
lângă mormânt.