radaACASĂ

A înflorit prea departe
cântecul tău, mamă,
legănat pe genunchii
de piatră ai muntelui...
Despre fiul tău
s-ar putea să nu mai știi
cum arată de aproape la chip,
dacă s-a făcut pădure,
dacă s-a făcut cireș înflorit...


Doar tu știi,
cu o viață mai înainte,
când îl dor brațele,
când îl dor drumurile,
gândurile când îl dor
cu durerea ochilor tăi...
Tot mai des,
când se vaită poarta măruntă,
sapă adânc în umbrele norilor
lacrima ta ofilită
în colțul batistei.


O VARĂ NEBUNĂ

Iubito, vine o vară
nebună,
umbrele se ascund
în pământ,
ascultă cum trece
prin gând o fântâna
în care izvoarele
plâng!...
Ascultă cum trec stele
în noapte,
litere mărunte
scrise de mână,
mi-e dor de o ploaie
de tine-ntr-o carte,
mi-e dor de o nouă
furtună,
Se scutură macii
pe câmpuri ucise,
soarele se topește
în mii de culori,
în clepsidra rămasă
nu mai sunt vise,
vino iubito,
e o vară toridă
pe flori...
Vino iubito,
vara aceasta
o aștern la picioarele
unui mac ,
tu ești îmbrăcată
într-o rochie de mătase
nebună,
eu te port în inima mea,
frumoasă,
și tac.


DESTĂINUIRE

Astăzi
voi sta de vorbă
cu mine,
vreau să-i spun timpului
să mai aștepte puțin,
pe masă am pus
nelipsitele manuscrise
și paharul cu vin...
În manuscrise,
azi, vă las vouă
două cuvinte
cu înțelesul divin,
primul cuvânt
ne învață iertarea,
cu al doilea
învățăm să iubim,
Iertarea este, de fapt,
o oglindă
în care să privim spre noi
mai adânc,
nu suntem mai buni
decât alții,
fără de vină este
numai un Prunc.
Iubirea este, de fapt,
o virtute,
mulți dintre noi
o socotesc un păcat,
după ce am învățat
ce-i iertarea,
iubirea, în inima mea,
am aflat.
În paharul cu vin
voi picura sânge
din preaplinul cerului,
în amurg,
să beți la masa aceasta
prieteni,
vreau, la inima voastră,
s-ajung!...


O POVESTE ADEVĂRATĂ

Am să te iubesc
în poemul acesta
cum nu te-am iubit
niciodată...
La începutul
fiecărui cuvânt
voi pune câte o aripă
de înger,
înlăcrimată,
Voi semăna cuvintele
în patru zări
și pe ape,
voi vinde sufletul meu
și îți voi trage cerul
aproape,
Am să te iubesc
până unde ține
nemărginirea,
cu primele cuvinte
voi începe zidirea,
Am să te iubesc
cu puterea sângelui
care arde în zori,
doar tu știi să vindeci
rănile din candoarea
unei ninsori,
Am să te iubesc
în poemul acesta
cum nu te-am iubit
niciodată...
Sub perdeaua zorilor
voi scrie
poveste noastră
adevărată...