Georgeta RadaSCRISOARE DE-ACASĂ

Eu sunt un fiu risipitor
De tot ce nu se poate spune
Decât in doinele de dor
Și de măicuța-n rugăciune.
Eu sunt cătană la un crai,
Oștit pe treizeci de arginți ,
O carte ,, de din gios de Rai "
Mi-au scris bătrânii mei părinți.
Să vin acasă la cosit
Că fânul iar a dat în floare ,
Iar tata-i tare ostenit ...


De ce-am trimis o cositoare ?
Îmi scrie tata despre cai
Și despre florile de fân,
Că nu poți iarbă să le dai
De nu miroase a stăpân.
Și apă beau doar din izvor
De li se face coama vânt...
Poate zăbalele îi dor
Până-n copite și-n pământ,
Până în tropotul pierdut
În zarea mânjilor ce-au fost
Și de la șaua ca un scut
Până -n priponul fără rost.
Și Lupu, câinele-a orbit,
Dar tot păzește turma-n deal,
Simt un miros de fân cosit
Și-n coaste pintenul de cal.
Îmi scrie mama c-au albit
Poienile cu miei de Paști,
Hai murgule la asfințit,
La deal, acasă o să paști.
Să ne luăm turmele de miei
Din ziua cea însîngerată
Și să ne rătăcim cu ei
În valea cea de toți uitată
A plângerii fără de grai,
Plâng mieii pe ușorii ușii,
Hai, murgule, acasă, hai
Pân' la părinții mei răpușii
De lacrimi și de nenoroc ,
De doină, Doamne și de dor
Căci nu mai au în vatră foc
Și au murit și caii lor .


PRIZONIER DE RĂZBOI LA VORKUTA

Pentru tatăl meu , întotdeauna
Rusia miroase a război
Cu Siberii a plătit arvuna
Și negustoria cu eroi .
A-nghețat și moartea la Vorkuta
Sloi de gheață, miile de morți
În cortegii au plătit bankruta
Fraudei care i-a tras la sorți.
Auzea din trista lui baracă
Sloiurile, noaptea cum cădeau
Unul peste altul în săracă
Tânguire, când îi îngropau.
Gropi comune fără steag sau cruce ,
Numele sunt scrise doar în cer
Care lacrimi să se mai usuce ?
Înghețaseră de-atâta ger.
El la Cotul Donului căzuse
Prizonier și el și țara lui,
Mai știa că nu i se păruse
Ce-a trăit la Cotul Donului.
N-a uitat nici când a fost să moară
Cum i-a fost ucis un camarad :
L-au făcut foiță de țigară,
Un flăcău semeț precum un brad.
L-au călcat cu tancul, râdeau tare ...
Un tanchist cu șapca pe-o ureche
I-a luat ceasul, ultima țigare ,
Chiar și muzicuța lui cea veche.
,, Davai ceas !" I-au luat și tatei ceasul
Și cu patul puștii i-au spart dinții
Cine să le mai măsoare pasul ?
Nu contau nici Dumnezeu, nici sfinții.
În Siberia, în lagăr, tata
Și-a dus tinerețea și pe-ai lui
Cum să-i ia la rusă zece, fata
Când i-a spus de Cotul Donului ?!
Se-ncrunta când luam la rusă zece ,
Pentru el mai bine luam doi,
Parcă se-aștepta că o să plece
Iar prin stepe albe la război.
Doar atunci când i-am citit Esenin,
Dus pe gânduri, el a lăcrimat ,
Însă, brusc și-a amintit de Lenin
Și a rămas tăcut și încruntat .


FATA BĂCANULUI

Te poftesc la o cafea amară ,
Vii la noi din ce în mai rar,
Nu se face ca o domnișoară
Să-ți păstreze poza în sertar .
Te poftesc la o cafea deseară ,
Parcă-ți place dulcele amar
Dacă vrei, îi pun și scorțișoară
Și arome rare de fanar .
E salcâmul tot o primăvară ,
Maiestuos precum un fiu de țar
Ce așteaptă luna să răsară
Și să-l însoțească la altar .
Doar nu vii la noi întâia oară ,
Nu-mi aduce nici o floare-n dar
O să stăm ca doi bunici afară
Bând cafeaua sub un felinar .


ZĂPADA MIEILOR

Azi ninge ca-n abecedarul
În care, ce frumos ningea !...
Ningea pufos, ningea ca darul
Lui Moș Crăciun în palma mea .
Îl îmbrăcase mama, toamna
În uniforma lui albastră,
Așa cum ne-nvățase Doamna ,
Învățătoarea, Doamna noastră.
Cu eticheta la chipiu ,
Părea solemn ca un soldat,
Era frumos și fistichiu
Ca un flăcău la horă-n sat.
Pe eticheta lui stătea
Un nume scris , întâia oară
Semnam identitatea mea
De preacuminte domnișoară.
Prea multe nu întelegeam ,
Nici nu credeam că-i doar o carte ,
Îmi era drag și îl iubeam
Și totuși l-am uitat departe .
Zăpada mieilor albea
Și astăzi in abecedar,
Mă-ntorc la-ntâia carte-a mea,
Să răsfoiesc un calendar.
Deschid odaia de demult
Ce lumînările și-a stins ,
În clasa-ntâi mă-ntorc s-ascult
Abecedaru'-n care-a nins .
Din ochiul clipei ce-a rămas
Ca-n fața vechiului Altar,
Mă-ntorc cu șovăielnic pas,
Mă furișez ca un tâlhar
Care își caută vinovat,
Zâmbind timid, ca un copil ,
Abecedaru' abandonat
În cufăr, ca într-un azil .



SONET TÂRZIU
 
Mă căuta și nu știam, iubirea
Unui poet, prin lumea lui hoinar,
Care-și juca la zaruri nemurirea ,
Cu o singuratate-n buzunar.
A înflorit într-un sonet iubirea
Timid și blând ca florile de tei ,
S-a scuturat apoi ca amintirea
Atâtor pași pe vechile alei.
Demult s-a-nchis volumul cu sonete,
Stă în bibliotecă necitit,
Iar noi, două romanțe desuete,
Abia printre ninsori l-am răsfoit.
Eu am trimis bezele unei fete ,
El, din fotoliu, tandru i-a zâmbit.