Loreta(Loreta Toader – „Eu sunt un gând răzleţ”, Ed. eCreator, 2021)

               Din lumi devenite nedrepte, înspre teritorii îndepărtate după pofta şi înţelesul inimii, neştiind de fel nicicând unde se poate ajunge şi dacă ar mai fi cale de întoarcere. Loreta Toader pare a lua la rând toate combinaţiile posibile dispuse în intersecţii.
               „Eu sunt un gând răzleţ”, asta ne spune destins şi oarecum reconfortant în vremuri de oprelişti care tuturor ne-au scurtat aripile dorinţelor şi speranţelor pentru mâine.
                Stările de agregare spirituală în asumarea autoarei pot contraria sau chiar confuza, funcţie de disponibilitatea frecvenţelor de receptare, apărând astfel felurite alternanţe polarizate de percepţie.
                Un tablou rezonant, avânt drept motiv central „o ploaie sacadată în ritmuri de Bach”, pe fondul căreia chiar dacă nu se luminează, orizonturile prin coloristică, vibraţie, alunecă în ipostaze interesante, unele  copleşitoare...

„Ți-am văzut sufletul, dulce-amărui... în albastru, orange sau poate roșu-aprins... nici nu mai știucare dintre culori a învins./ Zorii îmi pictau aura curcubeului prin gândul meu sihastru jucându-se cu visele mele./ Între timp iubirea alerga despletită pe nisipul fierbinte al dragostei ce încă o purtam, împiedicându-se de verdele algelor rătăcite pe țărmuri./ O ploaie sacadată în ritmuri de Bach dansa dezlănțuită pe portativul sufletelor noastre și... nu știu luna ce-a-nțeles din sentimentele ascunse; pe-ntreg albastrul nemărginit se află iubiri de foc ce stau aprinse./ Șoaptele îngerilor scriu peste clipa de mâine îmbrăcând iubirea în binecuvântări divine./ Soarele-mi ardea privirea lăcrimând pe nisipul fierbinte al gândurilor rătăcite./ Te vedeam, îți vedeam părul valsând în transparența ploii cu mângâieri de peruzea./ Erai ca o pictură ireală a clipelor încinse din vara ce tocmai ne chema.../ Am simțit zbaterea pescărușilor și fâlfâitul aripilor răcorindu-mi arșița sufletului dogorind "a tine"... era momentul iubirii sublime./ Cerul s-a luminat iar ploaia, ploaia a lăsat urmele ei prin mătasea de peruzea cu aromă de reavăn, ca un fel de renaștere a sufletelor noastre ce nu vor mai putea fi niciodată ce au fost.../ Pe albastrul intens au rămas doar clipele iubirii în culoarea macilor timizi, de un roșu aprins./ Și totuși nu a fost un vis!” (Visul unei nopți de vară).
                În prima secţiune a volumului, seria poemelor-cascadă pare să o prindă cel mai bine pe Loreta Toader, prezenţa ploii pe fond muzical ajunge să fie repetivă, obsesivă chiar, de aceea nu vom insista mai mult asupra temei, urmând să aleagă cititorul dacă ar fi prea mult sau dimpotrivă această manieră constituind de abia ’încălzirea’...
                Urmează însă o latură pur confesivă, care lesne poate părea interminabilă, într-un ambient reflex, de natură simbiotică, pe măsură ce modul de comunicare trece subtil la nivelul subconştientului... „Hei, prietene, ești?/ Azi vreau să vorbim despre soare și flori, despre noi și despre ploi - ce spui, mergi cu mine?/ Hai, ia-ți chitara, caietul cu poezii este la mine, l-ai uitat aseară când te-ai grăbit să te întorci la iubita ta./ Deci, hai să mergem împreună în frumosul ce tot timpul ne-a înconjurat, dar nu ne-am făcut timp să-l vedem, să-l simțim, să-l trăim.../ Pășește cu grijă, să nu deranjăm parfumul florilor și șoapta vântului, ai auzit, auzi cum ploaia își cântă iubirea și simți cum sărută pământul și lutul din noi? Arderi înflăcărate și fecunde ale iubirii noastre de viață, de noi și de trăiri în sentimente de multe ori inexplicabile./ Uite, vezi, mi-a poposit pe mână un fluture - ce sensibil și delicat este și uite ce senine sunt culorile aripilor lui! El iubește atât de profund și intens încât la sfârșitul zilei își lasă iubirea drept ofrandă pentru cei ce vor veni... sacrificiul infinit al iubirii.../ Dar deja mirosul îmbătător al salcâmilor ne așteaptă să cântăm liedul dragostei în care ne vom lăsa sufletele să poposească./ În ritmul melodios și lent am să încerc să-ți recit rondelul florilor și al iubirilor (deși ție nu-ți place vocea mea), vom discuta și vom căuta să înțelegem profunzimea din tainele a tot ceea ce vibrează cu noi, lângă noi, în noi.../ Soarele deja s-a îndreptat către apus, iar primele stele ale serii și-au făcut simțită prezența./ În adierea blândă a zefirului, îmi iau rămas bun și te îmbrățișez, mă grăbesc spre steaua mea, nu înainte de a-ți spune mulțumesc: pentru flori, fluturi, muzică și poezie, pentru timpul pe care mi l-ai dăruit, pentru tot ceea ce însemni TU./ Deja luna îmi face semn, ne vedem mâine, prietene, la aceeași oră, în același timp... Până atunci, ai grijă de tine!//  Eu,/ un simplu gând uitat printre galaxii...// P.S - Scrisoarea trebuia să ajungă la tine cu mult înaintea mea” (Scrisoare pentru tine (6)).
              Acum, că nu scăpăm de ploaie şi de fondul melodic, nici nu ne-am fi aşteptat de altfel, şi poate că nici n-ar fi dat bine din moment ce fixaţia aceasta îi conferă autoarei o notă în plus de eleganţă şi credibilitate.
              Important este că Loreta Toader se face tot mai auzită în atmosfera generală prilejuită de aparţia unei noi generaţii lirice, mai timidă la început dar care iată prinde avânt, lucru care desigur nu face decât să ne bucure.