Ioan Ciprian Marian vol. 3 Coperta faza primara 1(Ioan Ciprian Marian – „Confesiuni lirice”, Ed. studIS, 2021)

              Conştientizând cu momentele zilei şi ale vieţii, cu răsărit, cu apus şi cu anotimpurile, omul îşi caută plutirile cât mai eficiente, pentru a nu ajunge la scufundări riscante. În plină contradicţie cu inerentele inepţii ale sorţii, recurgând la determinări precise, acelaşi om dă frâu liber unei efuziuni de expresie marcate de trăiri profunde, în mare parte răni şi alinări, lumini şi umbre,  meditative ori imaginative în alternativa vieţii imediate.
              Sunt „Confesiunile lirice” ale lui Ioan Ciprian Marian, cea de-a treia carte de poezie, ce denotă un amplu obiectivism, însă dur selectiv, însoţit de o necesară doză de maturitate pe fondul oscilaţiilor experimentale de dinainte.  
              Vom începe a exemplifica, în intenţia de a creiona o imagine cât mai clară asupra acestei noi izbucniri de lirism sincer însă controlat. Şi vom începe cu o respirare ce pare a aduce cu schimbările vremii şi vremurilor... „Paşi trişti de oglindă,/ Lume umedă,/ Solitudine serbată/ În fastul legii bucuriei./ Cameleon inocent/ Pe străzile pustii…/ Sfârşit continuu…” (Cameleonul).


              Totul ţine până la urmă de îndrăzneala clipei, de asumarea acesteia dimpreună cu a consecinţelor. De regulă lipsesc certitudinile până la aflarea emoţiei ce începe a cuprinde larg firea, după un ţâşnet cât de prelung... „Părea o furtună de simţăminte/ În cugetul răscolitor./ Adoră norul din care plouă/ De trei ori pe săptămână./ O lume e sfârşitul multiversului,/ Nu ştim să răbdăm durerea,/ Bucuria-i izvor nesecat de premii,/ Rupe tăcerea/ Un capriciu al vremii…” (Părea...).
               Avem parte de unele concepte şi imagini reuşite, de aceea le subliniem... „Se războiesc în maliţioasă casă/ Un cărunt cu fratele lui verde/ s-ajungă în odaia solitară./ Oştirea le e ambiţia scabroasă,/ Întoarsă filă cu filă…/ Vecinul orei întârziate/ E împlinit în vremea/ Revoluţionarilor  prea ocupaţi/ Să vadă că nu se mai găseşte/ Cerneală pentru adevăr.” (Verdict); „ În fapt de seară, prezentul,/ O petală, un grai în scânteia/ Îndrăznelii,/ Petală infatuată…/ O mie de feţe/ În feciorelnicia fericirii.” (Portret); „Fotografie rotundă,/ Răscolitoare agitaţie,/ Răsuflare vie/ În mărgăritare,/ În gură de viperă,/ O respiraţie salină.” (În loc de viziune).
                Destul de îndrăzneţe, aş spune, aceste mai degrabă fulgurări cât de scurte dar uneori adânci umbre pe fruntea cea de taină a minţii. Există însă şi o altă latură a texturii lui Ioan Ciprian Marian, în care sunt preferate observaţia critică, pilduirea, moralismul, doze discrete  de psihologie. Astfel: „Poate purta orice nume…/ Dar unul dintre ele e…. polivalentul./ Nu, nu are abonament la sala polivalentă./ La prima oră se oferă să-ţi spună bună dimineaţa/ cu un zâmbet jovial, crezând că te mai poate/ reţine ore în şir, dar bârfele nu sunt/ printre hobby-urile sale./ Face cumpărături pentru locatarii în vârstă/ care au uitat numerele de telefon ale rudelor/ şi aduce corespondenţa după o lună./ Afli de la el ultimele noutăţi/ înainte să deschizi televizorul;/ în ritmul ăsta,  jurnalele de ştiri/ vor da faliment în curând./ Te exasperează, te binedispune,/ te plictiseşte, te face de râs,/ te bârfeşte, e polivalent./ Dar să-l vedeţi şi să-l auziţi/ în weekend… e o ocazie unică/ să-i auzi sculele care găuresc, sparg…/ cred că i-ar sta foarte bine/ în postura  de DJ la Noise Club…/ Ar putea scoate o carte în care/ comentariile la meciurile de fotbal/ şi părerile avizate despre muzică,/ politică, educaţie, filme l-ar obliga/ să mai scoată un volum…/ că n-a epuizat subiectul…/ De curând şi-a luat smartphone/ cu o mie de aplicaţii inutile…/ E sufletul petrecerii la orice ocazie./ Şi când zici orice ocazie, chiar aşa e:/ nuntă, botez, parastas, majorat./ Ce să mai, nicio somitate culturală/ n-ar fi ajuns pe culmile gloriei/ dacă n-ar fi existat el./  Dacă îl întrebi cine a fost Picasso,/ s-ar putea să afli că şi conservele de peşte/ se pricep la pictură. Vă place peştele?/ Te-ar face membru în orice organizaţie/  pentru o bere şi un mic./ E plin de surprize, chiar dacă/  asta înseamnă/ să modereze talk-show-uri/  zilnice/ pe holul scărilor şi pe băncile/ de lemn/  din parcul amenajat în apropiere./  Se hotărăşte greu să plece într-o excursie,/ dar când o face, se  întoarce cu o diplomă/  de  ghid turistic./ Orice asemănare cu realitatea/ e pur întâmplătoare” (Cronica  vecinului polivalent).
               Combinând ambele ipostaze, avem, iată, încă o apariţie editorială notabilă, căreia îi dorim atenţia cuvenită!