În organizarea Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, a Bibliotecii Judeţene „I.H.Rădulescu”, a Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, se desfăşoară Concursul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, cu patru secţiuni de creaţie (poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt), ajuns anul acesta la ediţia a XLVII-a. Concursul se adresează creatorilor din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creaţie ori au volume de autor.

Concursul urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor,

căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal.

Concurenţii – care pot participa la una sau mai multe secţiuni - se vor prezenta la concurs cu un grupaj de maxim 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze, însumând maximum 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv piese pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt. Se pot aborda teme la alegere. La secţiunea eseu ( două lucrări de circa 4 – 5 pagini), tema este „Scriitori târgovişteni fondatori ai literaturii române premoderne” (poeţii Văcăreşti, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Cârlova, Ion Ghica).

Lucrările vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon), şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 25 octombrie 2015, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care, lucrările vor fi trimise prin poşta electronică (e-mail – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi de un CV (datele personale solicitate mai sus), organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei.

Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune.

Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare (în special data naşterii) vor fi eliminaţi din concurs.

Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 25 octombrie 2015, data poştei.

 

N.B.

   Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 6 şi 7 noiembrie 2015, la Târgovişte, la manifestările organizate în cadrul Festivalului-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” – ediţia a XLVII-a, 2015.

Premiile, în număr de 18, în valoare de circa 5000 lei, vor fi acordate concurenţilor, în vechea Cetate de Scaun, cu ocazia festivităţii de încheiere a concursului. De asemenea, lucrările premiate vor fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în colaborare cu Editura „Bibliotheca”.

Relaţii suplimentare:

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon-0245/611184; e-mail – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau pe pagina www.cjcd.ro (unde vor fi publicate şi rezultatele finale).

Notă finală:

Orice modificare a actualului regulament va fi notificată în procesul-verbal de jurizare şi adusă la cunoştinţa publicului de către juriul naţional, alcătuit din personalităţi recunoscute ale vieţii cultural-literare naţionale.