icpOdată cu Povestioare de trezit copiii. Povești cu tâlc, Ioana Cîrneanu face trecerea de la poezie la literatura pentru copii, propunându-și să-i trezească pe cei mici (nu să-i adoarmă, cum ar fi de așteptat) prin morala pe care nu ezită să le-o înfățișeze în toată splendoarea ei.
    Dumnezeu a creat lumea în șapte zile și, mândru de creația lui care este omul, a luat hotărârea să-i dăruiască acestuia șapte daruri, câte unul pentru fiecare zi. Zis și făcut: pentru luni – darul cunoașterii și puterea minții; pentru marți – curajul și voința de a merge mai departe; pentru miercuri – compasiunea; pentru joi – puterea de a înălța frumosul; pentru vineri – iertarea; pentru sâmbătă – darul de a privi în sine; pentru duminică – iubirea, cea din urmă întregind omul ca ființă (Povestea celor șapte daruri).
Tocmai de aceea, mesajul de iubire este cel mai puternic mesaj ce răzbate din aceste pagini. Iubire care nu este specifică doar oamenilor, ci e cunoscută și de necuvântătoare, de plante, dar chiar și de univers în integralitatea sa.

Bunăoară, din dragoste maternă, luna îi dă unicului fiu, Luceafărul, sarcina de a-i pregăti apariția („Tu vei merge înaintea mea și vei deschide porțile înserării!” – Povestea Luceafărului); ursul transmite oamenilor, cu limbă de moarte, să se îngrijească mai departe de veverița Roșcățica, aidoma cum a procedat el, sarcină care le va schimba radical viața acestora prin regăsirea compasiunii față de cei din jur și a poftei de a trăi („Roșcățica, când era mică, a căzut din pom și de atunci nu mai poate merge și pentru că ea iubește să iscodească totul cu privirea, eu în toți acești ani am plimbat-o în palma mea. Să faceți și voi așa! Să nu o lăsați să simtă singurătatea!” – Povestea celui mai frumos ținut - ținutul din palmă); o ciocănitoare e salvată de Stejar și amândoi sar în ajutorul lui Fir de pom, rănit rău de vânt [„…domnul Stejar (…) i-a aruncat (ciocănitoare – n.n.) stropi de pe frunze, înțelegând ce vrea să facă. A amestecat ea pământul cu apă, a făcut un pansament bun și puțin cu puțin a pansat rana lui Fir de pom” – Povestea lui Fir de pom și prietena Cioc-Cioc]; tot prin iubire, un regat întreg este schimbat la față, iar interzicerea visării, a imaginării ori a zâmbetului a luat sfârșit, regele conștientizând greșeala comisă (Ținutul poveștilor fără cuvinte), dar a fost creată și toamna („Iubindu-te cel mai mult, te-am sacrificat și te-am trimis oamenilor, pentru ca ei să învețe să renască și după ce își pierd frunzele” – Povestea toamnei).
Bunătatea, adevărul, grija față de semeni trebuie să însoțească acțiunile oamenilor, pentru că fiecare faptă are și răsplată, iar nesocotirea bunei-cuviințe atrage după sine urmări nefaste (precum invizibilitatea, în Povestea băiețelului care a îmbrăcat haina lui Nimeni).
Ioana Cîrneanu știe să-i atragă pe micii cititori de partea sa, prin cuvinte și imagini meșteșugite, și chiar prin mica întindere a prozelor, adevărate pilde.