Impas

Se sting lumini în suflete stinghere, unde ninge viscolit cu lacrimi fierbinți de dor și de durere.

Trecutul joacă roluri în prezent și-n viitor, revin momente triste când de tine-mi este dor.

Ne pierdem undeva, pe drumuri negăsite, ne oprim din drum să căutăm răspunsuri infinite.

Mă doare să îți port iubire ce se risipește în vânt, și pleacă și se-ntoarce, apoi cade pe recele pământ.

Urăsc să mă iubești doar prin cuvinte spuse, când uiți de clipele frumoase demult apuse.

Aș vrea să ne iubim din nou prin fapte și cuvinte, să trăim povești prin cărți, la fel ca înainte.




Granița dintre noapte și zi

Dispari din sufletu-mi învăluit de ură și pleacă degrabă în Iadul desfrânării, lăcaș de diavoli care-ngână omagiul dragostei date uitării.

Prea minunate clipe valsează în visele stinghere la granița nopții cu ziua ce urmează, amintiri deja uitate se reaprind când dorul mă torturează.

Îți ascult încă glasul din negura durerii ce-mi străpunge ființa cu săbii ascuțite și zi și noapte cu lacrimi curgându-mi printre golurile adânc săpate.

În întreaga mea ființă se adună grămadă norii cenușii, furtuni de lacrimi și țipete mute se dezlănțuie când mă lași în părăsire la granița dintre noapte și zi.

Dispari din sufletu-mi învăluit de ură și pleacă degrabă în Iadul desfrânării, lăcașul fricii, nepăsării... și al dragostei date uitării.


Iluzii

Ecoul sunetului mut se aprinde
în vraja dragostei pierdute
în neantul viitorului nesigur
sau trecutului sculptat în piatră,
din monotonia prezentului trăit
pe jumătate
se desprind umbre
care pleacă fără urmă
în inimi lipsite
de gustul suferinței,
nestingheritul alean
diabolic hohotește
de lacrimile vărsate în juru-i
de cei suferinzi
de boala iubirii trecute
ce pleacă mii de capete-n pământ
și mii de ochi
îi scaldă-n lacrimi amare
care curg șiroaie
pe pământ arid,
și ard în suflete rănite
dorințe reprimate
de iluzii din trecut și viitor
se pierde fericirea în eternul prezent
trăit la nesfârșit
cu durerea necruțătoare
a unor iluzii trăite în trecut
și evocate în viitor,
viața întreagă reflectă o iluzie
a timpului efemer
ce nu vindecă total o rană
pricinuită de stafia amintirilor pierdute
în negura trăirii ce a plecat
spre nicăieri.


Raza ta de soare

Sunt eu raza ta de soare,
De-o lumină orbitoare
Care-n orice dimineață
Te privește pe fereastră?

Sunt eu raza ta de soare
Ce te-așteaptă-n zori de zi
S-o admiri cu încântare
Oricând și oriunde-ar fi?

Oare sunt eu acea rază
Ce pătrunde-n a ta viață
Cu căldură și sclipire
Pe acorduri de iubire?

Sunt eu raza ta de soare
Ce îți luminează chipul
Când privești cu încântare
Dragostea ce-ngheață timpul?



Perfect

Iubesc să simt atâta bucurie
Când sunt liberă să zbor
În vânt domol, pe aripi de magie
Cu sentimentele cântând în cor.

Perfectă-i melodia pe portativul vieții,
Cu imperfecțiuni ce definesc perfectul
Din lumea efemeră, cea a tinereții
Plină de trăiri, libere ca vântul.

Cu note grave glasul tău perfect
Îmi cântă o melodie a poveștii noastre,
Zburând deopotrivă printr-un infinit defect,
Perfecți fiind noi doi printre miile de astre.

Te găsesc prin valurile mării
Când mă aștepți de nicăieri,
Prin alte lumi date uitării,
În curenții efemeri.

Iubesc perfecțiunea serilor de vară
Când stăm îmbrățișați sub clar de lună,
În lumea noastră, uitând de ce-i afară,
Chiar dacă e soare, chiar dacă-i furtună.