Între mine și tine
Eu te-am visat încă din timpul ieri
Fără tine am uitat și visat atâtea primăveri
Ploile mi-au bătut în geam îngânând
Dorul de tine păstrat în gând
Te-am strigat dintr-un timp de demult
Te-așteptam, pașii tăi să-i aud
Ți-am cuprins necuprinsul în inima mea
Desenându-ți calea cu un colț de stea
Boabe de jad se preling pe suflet
Iubirea ingână încet un cântec
Stau imortelele prinse-n cununi
Intre mine și tine e-un dor din străbuni
Poveste fără sfârșit
Ți-am scris aseară pe un colț de lună
Nici nu știu dacă mai eram sau nu împreună
O steluță îmi zâmbea argintată
Desenându-mi povești de când Luna era fată
Era o maramă infinită, albastră brodată-n aur și argint
Țesută cu ploi de jad, înmiresmate
Peste tărâmul unor vremi de altădat'
Ce stau ascunse-n vechile hrisoave
Luna...Luna era cea mai frumoasă fată
Ce-și oglindea privirea-i serafică-n albastru
Înconjurată de stelele prințese, până la hotaŕ
Ducea o taină grea în sufletul sihastru
Participa la baluri și șarade dând fiecăruia un zâmbet
Ba chiar își dăruia din cuget alinturi dulci și mângâieri
Lasând în urmă-i bucuria ca ofrandă peste suflet
Să lumineze-n alte mii de primăveri
Dar uite, zorii au sosit și Luna se retrage-ncet
Steluțele sclipind ușor, marama o ascund îndată
Doar Luna mai îngână-un dor, ùn cântec de ascet
Povestea-i fără de sfârșit- voi scrie iar o altă viață
Ambră și mosc
Pășesc desculță peste verdele ierbii crud; ochii mei privesc fascinați atâta imensitate.
Merg încet, cu grijă încercând mai mult să levitez pentru a proteja firavul fir de iarbă ce privește timid spre soare.
În eter se-aud triluri de păsări pregătind parcă haina zorilor - totul este un basm- inchid ochii preț de cateva secunde și...ești tu; te privesc mirata intrebandu-ma cum ai stiut ca sunt aici - un loc numai de mine stiut - locul copilariei si adolescentei mele...
Privesc albastrul ochilor tăi stralucitori și mă adancesc în ei.
Mainile tale îmi îmbrățișează sufletul trist, mângâindu-mi amintiri de demult, niciodată uitate.
Mă las purtată în mângâierea visului cu tine...te simt lângă mine și tresar la fiecare atingere și vibrație; corpul meu își modelează forma iar gândul își schimbă culoarea într-un roz diafan. Inima bate într-un ritm doar de ea știut - este atâta liniște și atâtea arome de ambră și mosc în simțurile mele - Iți simt respirul aplecat asupra mea ca și când ai vrea să-mi săruți infinitul.
Adorm...un zâmbet abia imperceptibil iși face loc în colțul gurii - buzele-mi zvâcnesc a dorință iar soarele radiază într-un roșu înflăcărat peste secunda verde - albăstruie.
Pe cerul albastru stelele își scriu tandrețuri medievale în acordurile unui vals ; o adiere ușoară a frunzelor ce șoptesc intre ele și ploaia ce-și scutură pletele de jad mă readuc cumva la realitate - deschid ochii și...sunt doar eu.
Și totuși a rămas aroma moscului si ambrei, de parcă cineva a lăsat un anume semn - semnul iubirii!
Speranțe-n verde crud
Își scutură cireșii petale-n verde crud
Pictând roz și diafane iubiri pe pământ
Speranța-mi renaște vrând s-o conjug
La verbul prezent și nu la trecut
☆
Îmi strâng secunde-n diamante prețioase
Numărând în verde speranțele din vis
Gânduri mi-aștern pictând cu guase
In culori pastel sau roșu aprins
☆
Mi-e rece în suflet și totuși atât de cald
Îmi înfloreste un gând peste verdele crud
Prin mine-a mai trecut pare, un veac
Din cântul iubirii ce-aș vrea s-aud
☆
Speranța-mi renaște vrând s-o conjug
La verbul prezent și nu la trecut
Cireșii își scutură petale-n verde crud
Pictând roz și diafane iubiri pe pământ
În suflet verde să-mi pătrunzi
Să nu mă lași să te iubesc
Ar fi prea mult la despărțire
Și nu mai vreau să întâlnesc
O clipă în dezamăgire
☆
Să nu mă lași nici să te uit
Mi-ar fi prea greu să te mai caut
Voi ține noaptea ca un scut
Al inimii un cânt de flaut
☆
Să nu mă lași în iarna grea
Mi-e sufletul prea înghețat
Și nici nu cred c-aș mai putea
Să mai fiu eu de altădat'
☆
Să nu mă lași nici toamna-n ploi
Și nici în verile cu soare
Prea multe gânduri sunt cu noi
Prea multe clipe-au fost amare
☆
Să nu mă chemi să nu mă uiți
Să-mi lași doar răsăritul vieții
În suflet verde să-mi pătrunzi
În verde crudul dimineții
نہUltimul cuvânt
Mi-a plouat cu tăceri printre lacrimi
Atâtea dureri nespuse,atâtea patimi
Tristețea își arogă un timp anume
De parcă ar fi glasul ei, fără nume
Câteva ore am stat nemișcată
Am vrut să-nțeleg o lume ciudată
Îmi plouă în suflet cu speranțe ucise
Vechi și noi, și totuși promise
Cuvintele dintre noi s-au prescris
Tulburi trăiri, amestecate-n vis
M-am trezit în ploaia ce-mi desena pe geam
O poveste uitată, lacrimă-n mărgean
Mi-au plouat nopțile în stele făclii
Confuză, încă mai așteptam să vii
Diminețile mă rătăceam alergând
După ultimul cuvânt ce l-am scris în gândTe voi iubi
În fiecare noapte-mi va fi dor de tine și-n fiecare zi te voi urî
Voi strânge-n brațe flori diamantine din lacrimile ploii ce-mi curg râu
Te voi striga în fiecare noapte și-n fiecare zi te voi nega
Așa cum vântul îmi vorbește-n șoapte spunându-mi de plecarea ta
Te modelez din plasmă cu iubire și-n fiecare zi te-oi alunga
Nu vreau să-mi fii o amăgire și nici să fiu uitarea ta
Te voi urî în fiecare zi și-n fiecare noapte te voi căuta
Voi alerga cu ploaia și cu vântul pășind ascuns în urma ta
Te voi nega mereu și-n fiecare zi te voi striga
Lăsând ecoul vieții ca să spargă noaptea albastră și visele din ea
Te voi chema în fiecare noapte și-n fiecare zi te voi iubi
Ne-om scrie-n suflet șoapte rubinii și mii de lacrimi inimii
Te voi iubi!
Te citesc, mai presus...
Îți citesc printre rânduri
Ascunse taine ce-ți stau în suflet
Negre și malefice gânduri
În pașii tăi fără umblet
Îți citesc prin cuvinte
Frica absurdă de-a nu reuși
Negre găuri ce ai în minte
Într-o zi se vor prăbuși
Îti citesc printre gânduri
Multe din ele doar erezii
Toate se învârt în cercuri
Creionând noi și noi fantezii
Îti citesc, te citesc profund
Ești așa ca un șarpe ascuns
Un cameleon ce-și schimbă culoarea
La fiecare taină de nepătruns
Dar înainte de toate, te citesc, mai presus!
Îmi ești iubire, îmi ești blestem
Îmi esti un vis
Nepermis
Indecis
Niciodată învins
O mică stea
Strălucind timid
În albastrul vid
Îmi ești un gând
Răzlet, rătăcit
Purtat de vânt
Pe pământ obosit
Suflet dăltuit
Miracol sfânt
Cu ochi lăcrimând
Îmi ești iubire
Îmi ești blestem
Printre atâtea primăveri
Mi-e cerul etern
Îmi ești un vis
Nepermis
Indecis
Te scriu, te simt, te privesc
Te scriu mă rescrii
Te simt mă resimți
Te privesc mă privești
În corola de lumi
Într-un mod nefiresc
Suntem două modele
Dintr-un lut diferit
Roșu ardent
Sau un gri sinit
Fremătând peste timp
Istorii cerșind
Te mai simt mă simți
Te mai scriu mă rescrii
Într-o noapte neagră
Sentimente vii
Fremătând în povești
Zbateri de aripi
În picaj, nefirești
Te scriu, te simt, te privesc
Rescriind istoria
Unui - te iubesc-
Mi-am scris povestea cu o stea
Cândva am scris pe cerul viselor cu stele adunând în palmă câteva dintre ele
Am ales mai mici dar mai strălucitoare, mai jucăușe și visătoare am ales atât cât gândul meu a putut cuprinde pentru a scrie povestea clipelor din mine
Și tot jucându-mă am ales să scriu cu stele pe roșul inimii ce vibra cu ele
A fost așa ca o blândă alinare în urma rănilor solare
S-au aliniat cuminți în sufletul meu ucis lăsând gândul să experimenteze un mai vechi sau poate un nou vis
Cândva eu am scris cu stele retrăind diminețile emoțiilor mele
Am zâmbit, am dansat, am strigat, am plâns, am uitat, dar din toate acestea am iubit ascuns pe-nserat
Mai târziu am delimitat spațiul stelar șî mi-am așezat sufletul în sistemul solar deși cândva eu am scris cu stele povestea retrăită a vieții mele
Cândva mi-am scris povestea cu o stea și-am desenat albastrul cerului cu ea
Între mine și tine
Eu te-am visat încă din timpul ieri
Fără tine am uitat și visat atâtea primăveri
Ploile mi-au bătut în geam îngânând
Dorul de tine păstrat în gând
Te-am strigat dintr-un timp de demult
Te-așteptam, pașii tăi să-i aud
Ți-am cuprins necuprinsul în inima mea
Desenându-ți calea cu un colț de stea
Boabe de jad se preling pe suflet
Iubirea ingână încet un cântec
Stau imortelele prinse-n cununi
Intre mine și tine e-un dor din străbuni
Poveste fără sfârșit
Ți-am scris aseară pe un colț de lună
Nici nu știu dacă mai eram sau nu împreună
O steluță îmi zâmbea argintată
Desenându-mi povești de când Luna era fată
Era o maramă infinită, albastră brodată-n aur și argint
Țesută cu ploi de jad, înmiresmate
Peste tărâmul unor vremi de altădat'
Ce stau ascunse-n vechile hrisoave
Luna...Luna era cea mai frumoasă fată
Ce-și oglindea privirea-i serafică-n albastru
Înconjurată de stelele prințese, până la hotaŕ
Ducea o taină grea în sufletul sihastru
Participa la baluri și șarade dând fiecăruia un zâmbet
Ba chiar își dăruia din cuget alinturi dulci și mângâieri
Lasând în urmă-i bucuria ca ofrandă peste suflet
Să lumineze-n alte mii de primăveri
Dar uite, zorii au sosit și Luna se retrage-ncet
Steluțele sclipind ușor, marama o ascund îndată
Doar Luna mai îngână-un dor, ùn cântec de ascet
Povestea-i fără de sfârșit- voi scrie iar o altă viață