Ioan DragosCuvinte adunate sub mască

„un săculeț de balast aruncat
o treaptă pentru înălţare
scrie macarie
în stagiunea de gesturi
mi-am luat notițe
am participat la vizionări privilegiate
nu mai sunt condiţiile de altădată
dar personajele se adaptează
celor ce mai rămânem


stingher am urcat şi am coborât
trepte
îmi spun tot mai des de la un timp
că trebuie să mă apuc de ceva
care poate fi terminat
strada
se strecoară cuvintele sub pași
un săculeț de balast aruncat
o treaptă spre înălţare
între urme ale distrugerii
te poţi ascunde mai bine
fără semne de revoltă
fără sfială
nu există nici un risc
în această îmbulzeală de merite
adunate sub mască
în timp ce ei cuceresc teritorii
sun unghiile noastre
cifra de pe talant a crescut
a crescut şi talantul
mulțimea cântă cifrele
cuvintele ni se lasă nouă
adunate sub mască”



Îmbulzeala cojilor

„apoi te obișnuiești cu spaimele
întotdeauna e o fisură în cel mai înfricoșător
întuneric
de undeva de pe pământ sau dintr-un cer
mai înalt
nu vei şti niciodată de unde
cum spune zubaşcu
va răzbi acea rază sfielnică de lumină
cât să poţi locui omenește
sub tavanul rece şi umed
al celui mai înspăimântător cuvânt
în mijlocul atâtor nepotriviri
străzile
paharele goale
trăim din amintiri ale propriilor mişcări
fiecare zi îmi lasă chei
de care niciodată nu mă folosesc
ca şi cum vânzătorul de fructe
după ce ai plătit
ar mânca fructele sub ochii tăi
şi ţi-ar pune în palme cojile
pahare goale
amintiri ale propriilor mişcări
nu există nici un risc
în această îmbulzeală de merite
aprilie curge în mai
tatăl meu
şi mama mea/ amintiri
singurătatea e perfect închisă
fiecare zi îmi lasă chei
de care niciodată nu mă folosesc”




Vizorul deschis şi jupuitele măşti

„un vizor permanent deschis
în viaţa ta
în zilele şi nopțile tale
tu continui să observi jupuitele măşti
acum îţi eşti singur hăitaș
câtă privire atâta viaţă
una singură încăpătoare şi strâmtă
pășești zilnic
cu nervii încordați la maximum
ca pe gheața subțire
a unui râu îngheţat
care uşor se sparge
şi dintr-o dată te prăvălești
îngrozit
într-o altă realitate
săgeata se odihnește
la o intersecție precisă
fiecare cu nimic altceva
decât cu liniștea însoţitoare
aş putea să spun
ceea ce trebuie spus
cum trupul
devine cea mai mare capcană
a vieţii mele
nevinovăția mea devine cea mai mare
vinovăție
aş putea spune cine sunt eu
în spatele uşilor sigilate
în spatele gândurilor
aş putea să spun
cum are loc în mintea mea
lupta împotriva legilor
dar orice călătorie
are o linişte ce-o însoţeşte
până la capăt”



Viaţa până la cuvinte

„traiul este o amânare a trupului
dorinţa de a înșela
nu atât trecutul
cât celălalt timp
nu ne mai înțelegem
decât în limba universală a gestului
după fiecare cuvânt
semnul mirării
lacătul
nu vrea să închidă pe nimeni
şi cât de dulce răsună lanțul
din care-am căzut
culoarul dă în alt culoar
închisoarea în altă închisoare
nimic nu mai seamănă cu noi
nimic
nu mai este cu putință
doar aduci viaţa până la cuvinte
semnul mirării
dacă vrei să culegi alte fructe
pedeapsa promite desfătări
 cel care întreabă nu află
mai mult pe sine se dezvăluie
te miști totuşi cu înţeles
fără semne de revoltă
desfaci cuvinte împachetate
cum spune bogdan
şi-ţi dai seama
într-o străfulgerare
că cel mai bine  cel mai nimerit
ar fi să păstrezi
numai sforile legăturile”