BalescuPrima carte din anul 2021 editată de editura eCreator aduce în fața noastră pe Ela Bălescu și volumul de poezii „La picioarele gândului”.   
Pornind de la titlu, prin personificarea gândului, dă de înțeles că gândul, ca și creație a minții noastre, poate deveni o intentitate cosmică, cu un corp bine definit.
Ce putem găsi la picioarele gândului? Credința. Și pentru a ajunge la credință e nevoie de rugăciune și să crezi în puterea ei. Rugăciunea spusă cu puterea credinței oglindită în persoana ta dă putere și poetul până la un anumit punct se poate identifica cu creatorul, fiind parte distinctă din actul de creație.
O altă temă abordată de autoare este scriitorul. Acești oameni, care transformă cuvântul în lumină au puteri divine și prin aceste puteri pot deveni nemuritori „Scriitorii niciodată nu mor / Ei lasă în urma lor / Scrieri de patimi și dor. // Ei știu să iubească / Ei știu să trăiască / Ei sunt alte firi / Se hrănesc din amintiri. […] Așa sunt scriitorii mereu / Că ei niciodată nu mor / Își lasă amintiri din sufletul lor”.


Poetul devine un fel de rege printre scriitori și trăirile transmise prin scris ne arată esența „Prin scris, eu m-am pierdut visând / Și scriu oriunde și oricând” […] Sunt un om bun, eu nu sunt sfânt / Eu prin scris, dau culoare la cuvânt // Cât trăiesc pe-acest pământ /Cuvântul VIATĂ – TE IUBESC”.
Un dialog între autoare și poet scoate la lumină cele mai înalte sentimente trăite și arătate lumii întregi.
Pe aceeași linie a credinței fac parte și câteva învățături, la prima vedere banale, dar în totalitate poemele sunt alăturate temei generale a cărții – credința în Dumnezeu. Aceste învățături parcă sunt sculptate într-o tablă de legi  „Învață să cauți Pacea / În viață și să te bucuri de ea. / Învață să ai dragostea / În suflet și-n inima ta. // Învață să cauți liniștea /Să știi și să prețuiești iubirea. […] Învață să știi / Că viața Îți este dăruită // Învață să știi s-o faci fericită. / Învață, învață, în viață”.
Noțiunea de dor este extinsă dincolo de emoția iubiri „Mi-e dor de soare iară / Mi-e dor de primavera / Mi-e dor de soarele de vară / Mi-e dor […] Mi-e dor de Tine Tu, visare / Nu știu în viață ce-o fi oare / Mi-e dor de vraja timpului / Și a anilor ce mi-au trecut / A tinereții valuri a fost ceva de mult / Mi-e dor”.
Pe această linie a învățăturilor se înscrie și poemul „Vorba”. O disertație filosofică despre cuvântul rostit, definit foarte bine în proverbele românești, cuvântul odată rostit nu mai poate fi retras înapoi.
O continuare la acest poem poate fi considerat și poemul „Păreri”. Nu numai cuvintele pot produce durere și părerile nefondate pot provoca o ruptură emoțională, mai ales dacă nu sunt bine argumentate „Păreri, păreri, păreri / Doar unele aduc dureri / Că vorbele rele / Nu duc nicăieri”.
În poemul „POEZII” mărturisește secretul ei de ce scrie: „Poezii ușoare, / Poezii în visare / Poezii ce sunt aerate / Scrise din suflet / Poezii curate. / / Sunt scrise de mână / De mine create / Poezii la lume / Ele vor fi date / Poezii de suflet / Poezii de cântec / Poezii de râset / Poezii cu zumzet / Poezii cu zâmbet / Poezii cu dor / Poezii de amor / Eu le scriu din suflet / Cu suspine și amor / Sufletul îmi e izvor / Eu le scriu cu drag / Eu le scriu ușor / Vi le las cu suflet / Vi le las cu dor”.
Versurile sunt simple și transmit o trăire lăuntrică demnă de luat în seamă. Mai scoate în evidență toate nemulțumirile care au legătură cu viața de zi cu zi, cu gândurile noastre conectate la o matrice colectivă aflată în degringoladă și confuzie.