nistorȘAPTE VIEȚI

Alin birmanezul meu îmi lipsește
se plimbă prin casă când dorm
este o noapte deasă
calc atent prin ea
să nu-l strivesc pe Alin
care se plimbă în mine
mai vorbim spre dimineață
înainte să plece în altă viață




TURTĂ DULCE

de la un timp
nu mai accelerez viața
pilotul din mine preferă
capsula timpului
prinsă între coperțile spațiului
o călătorie fără barbă
acolo voi sta asemeni globulețelor
din brăduțul universului
voi asculta multe colinde
voi viziona toate filmele
care puteau salva lumea
iar moșul nu știu care moș
îmi va oferi turtă dulce
să nu-l uit pe Dumnezeu!


CONȘTIINȚA

dacă îl împingi în gol
nu înseamnă prăbușire
conștiința are aripi
pe care un vânător
nu le poate smulge
dacă coboară forțat
pe treptele negre
penajul luminează calea
uneori văd pe cer
multe aripi colorate
este mare sărbătoarea
deasupra pădurii
o imagine răsturnată
care se scutură
de vreascuri


HECATE

am încercat să ascund tăcerea în oglindă
un dialog surd și aburit de spaimele
din lacrimile ascunse în batiste
nu mai este la modă parfumul batistelor
mirosul tău de fecioară albă-imaculată
vorbesc singur cu ce văd prin ferestrele din mine
nu mai plec în tine nu mă mai furișez noaptea
când florile dorm și pot fi furate
când respiri topind întunericul din mine din noi
noi care suntem plecați demult într-o
prea târzie toamnă fără măturătorii
care ne caută între frunzele de aur
asemeni bănuților norocoși
am încercat să ascund tăcerea
dar Hecate are înfățișarea ta
o văd dansând în oglinda din noapte
și mă sperie de moarte

LINIȘTEA

liniștea nu-mi aparține
alunecă din mine
ca o amantă neuitată
mă chinuie pantofii ei decolorați
picioarele deschise
ca poartă păcatului
o femeie care fuge
și pe care o caut
chiar dacă m-am obișnuit cu ea

IARBA REGILOR PLÂNGE

am scris poeme despre moarte
am uitat de brăduțul care o să trăiască
în ciuda noastră
moșul nu vine în zona interzisă
aici iarba regilor plânge
iar copii au devenit digitali
stau ascuns după cuvinte
desenez moartea că o stare obișnuită
demult vorbeam singur
acum pe stradă vorbim singuri
cum să scriu despre moarte
despre bomboane online
nu cele din căușul copiilor
am uitat că voi nu mai sunteți
demult pe aici-părinți mei
iar copii mei refugiați exersează viața
într-un alt decor de film-convenție
despre Terra
sau despre apa de pe Lună
care este a deștepților
cum este să conduci oameni izolați
cum este să le vorbești de viitor
cum vom trăi într-o lume goală
Dumnezeu ne avertizează
cum o face dintotdeauna
iar noi nu știm să ne rugăm
nu știm să ne întoarcem în
grădinile Lui
unde timpul ne aparține

BRAZDA LUI PASCAL

nu lega bătrânețea de gard
ca un cal obosit de atâta muncă
pe furtună cad frunzele de orice fel
indiferent de vârstă
nu lăsa calul bătrân să doarmă prea mult
pune-l să tragă cu mintea fiecare speranță
să priceapă tinerii de ce brazda are matematica lui Pascal
iar adâncimea are filozofia ei
și mai ales lasă frâiele libere
că nu se știe când un cal bătrân
îl apucă pandaliile și
te aleargă timpule de nu te vezi
cum aleargă un tânăr o fecioară
care înoată în roua ierbii de primăvară

BILETE DE CĂLĂTORIE

uite cum cad frunzele
la douăzeci de ani
tinere-uneori bolnave
iar eu am rămas uitat
într-o pădure care moare
îmi amintesc cum mama
privea din fereastră copilăria mea
Iar eu nu știam
cum este toamna amintirilor
acum mă caut în tine femeie
mai sper să nu uit cine este în fotografie
tu vrei să te iau de mână să zburăm
Iar eu nu mai am bilete de călătorie
iar tinerețea ta nu va intra în mine

ASTRAEA

nu aștepta să cadă fructele copacului
până la încărunțire
fiecare secundă a ierbii este scurtă
ca fericirea fluturilor
cum niciodată timpul nu are etalon
decât repetarea dimineților
din crânguri
muzica care te ridică
cu aripile de înger
nu aștepta nimic din ce trece
până acolo respiră viața
care se reface după ploile din
noi
când Astraea se pregătește
să facă dreptate
semn că mai avem vreme
de cosit stele
mai avem vreme să fim buni
ca speranța

PICĂTURA CHINEZEASCĂ

povestea mea este a voastră
voi alegeți personajul favorit
jocul acesta cu bețișoare
este ca țesătura chinezească
nu pot să mă prefac
cum nu pot să mint
o poveste rămâne dacă doare
dacă se face de râs
sau are final dincolo de oase
amestec bețișoarele
și trag de cel
care nu dărâmă iluziile
iluzii care dispar
când mâinile tremurânde
citesc față ta
nevăzută niciodată
o poveste despre mine
pe o pânză chinezească-complicată
care vrea să trăiască
când bețișoarele cad pe mine
ca picătura chinezească

VALSUL FINAL

nu te uita în inima mea
care inundă mările din mine
nu te ascunde după cuvinte trecute
care rătăcesc în pustiul adormit
ascultă doar odată
strigătul meu îmbătrânit
care se stinge ca un apus
sugrumat de noapte
mai avem timp să ne certăm
pentru porția de Iubire pierdută
dar noi stăm la televizor
fără să ne recunoaștem
și vorbim despre trecut
într-un azil
așteptând ca o recompensă
valiza cu amintiri-dacă am fost cuminți
apoi încercăm un vals înecat în ochii tăi
ultimul până la scufundare
fără cadrul metalic fără de care
altcineva nu ajunge aici
în locul unde valsul final nu moare

PERESTROIKA POSTMODERNISMULUI

să scrii un poem despre poeme
sau despre metaforizarea toamnei
pare imposibil la muritori
moartea nu este demnă de postmodernism
este prea rece prea are capul în nori
poemul asta este refuzat nu este suspendat
din dragostea alergată de Baudelaire
este antipatică povestea fără capcane
fără mizeriile aruncate pe tavan
un lucru este sigur
este un coșmar
care mă dezleagă de femei
de tot ce este crud în natură
fără logică fără strigăt
o perestroika printre poeme
așa voi scăpa de anatema
postmodernismul din ficat


ACUPUNCTURA VEȚII

ce știi tu despre singurătatea
scrisă pe frunte
un semn al deznădejdii
fiecare ac salvator
este o întâmplare
să atingă argintul viu
din trupul care doare
locul unde mâinile
sunt legate cu ață subțire
ca o condamnare a unui nebun
poți să fugi dar nu ai curaj
și unde să fugi
trupul tău este prins
iar cei de lângă tine
nu știu ce este durerea ta
ei sunt manechine
pe care Dumnezeu
încă mai exersează
acupunctura vieții

STATUETA VIE...

cum să-ți spun să taci
tu nu auzi nu vorbești
ai ochii plecați de mult
pe muntele acela
care plânge în valuri
cine poate să atingă tăcerea
prea înaltă să fie strivită
atunci eu eu ce să fac
cum să urc la tine
când ai alunecat din mine
și nu mai știu dacă ai fost
sau ești o închipuire
cioplită-n piatra-nemurire

CÂNTEC DE LEAGĂN

te trezești din viață și vezi
că poartă părinților este ferecată
nimeni nu mai mișcă dincolo de gând
apoi dispar prietenii așa din senin
pare o rătăcire în necunoscut
trec pe lângă tine oameni noi
și te miri ce este cu tine
visezi plângând
ascuns
vorbești cu oglinda uitată
de la facerea lumii
uneori
îngerul apare râzând
Iar tu te rogi pentru
cei care rămân
ai voie să iei cu tine
prima jucărie a copilăriei
fotografia mamei
să nu o uiți în veci
apoi acoperi oglinda și pleci
legănat de mamă
într-un vis
și cântecul de leagăn
”nani nani puiul mamei”