Coperta 1 AforismeZaharia Mihail – Robert scrie fără oprire și, după cum îl cunosc, pot spune fără ezitare că va lăsa o urmă adâncă în literatura contemporană.
O nouă carte, la fel de complexă ca celelalte cărți, cu un titlu pretențios „Eseuri și aforisme”, reprezintă o altă preocupare spirituală și esența aceste cărți definește ambiția autorului și nevoia de a înțelege problemele existențiale ale acestei vieți pornind de la înțelegerea sinelui.
De la bun început autorul ne propune o călătorie spre cunoașterea unui prototip uman menit să dăinuie într-o matrice colectivă și pornește de la nevoia de sinceritate, care face o diferență între adevăr și minciună.
O definiție categorică a altruismului uman o reprezintă în câteva cuvinte ce nu lasă loc de înterpretare „Ce poate fi mai frumos în lumea asta, ce dar mai minunat poţi primi în această lume decât să poţi ajuta fără a fi nevoie să fii ajutat, şi să poţi iubi fără a fi nevoie să fii iubit”.


Timpul este perceput din alt unghi, precum Copernic care a înțeles că nu Soarele se învârte în jurul Pământului ci invers și trecerea clipei este o convenție acceptată, iar realitatea este construită din „ ... adevărata clipă este un moment continuu, nu se succede şi nu se repetă precum secundele unui ceasornic; nu timpul trece, noi trecem”.
O altă caracteristică umană este imitația. Prin imitație s-au transmis atât pe verticala timpului cât și pe orizontala existenței umane cele mai bune intenții, dar din păcate și cele mai rele. Și privind dincolo de imitație, cum poate fi înțeleasă această dorință de fiecare dintre noi în alt fel și apoi îmbrăcată într-un mod propriu, care dă strălucire unică, o caracteristică specifică, deși facem parte dintr-o colectivitate suntem fiecare o parte unică.
Definiția sufletului permite autorului prezentarea unui paradox „Ce ar trebui să fie sufletul este ceva independent de tine cu toate că este în tine şi tu în el, pretutindeni în tot şi în afară a tot, atotinclusiv”.
Unele enunțuri, precum „Nu este nimic de pierdut în viața asta, viața nu oferă decât câștig”, se detașează de concepțiile clasice privind viața prin faptul că noi suntem supuși și facem parte din univers „universul nu permite ca un lucru să se irosească şi nu permite distrugerea echilibrului”.
Nu este greu să identificăm sursele de documentare ale autorului, care transpuse peste trăirile și porfunzimea sentimentelor sale au generat și unele idei interesante, ca să nu spun trăsnite, cum ar fi și ciudățenia că „iubirea nu există” și o argumentează în felul său contrazicându-se în același timp „Iubirea aşa cum o cunoaştem noi ca un sentiment egoist, o emoţie puternică ce te zguduie din temelii, este o imaginaţiune a ansamblului egotic, respectiv al ansamblului gând-emoţie: tipar afectiv, dependenţă afectivă, ataşament şi teamă. Iubirea nu este nimic din ceea ce noi cunoaştem a fi iubire, noi nu cunoaştem iubirea, cum am putea când nu am crescut-o niciodată în noi înşine şi nu am exprimat-o în noi înşine, când mereu am căutat-o în afara noastră, exact în locul unde ea nu există”.
Și după negarea iubirii trasează două căi prin care poți să iubești „Există două căi prin care poţi învăţa să iubeşti: calea uşoară şi calea grea. / Calea grea înseamnă să te încăpăţânezi a rămâne loial ego-ului şi a îl lăsa să pună stăpânire pe tine şi pe ceea ce simţi. / Calea uşoară, paradoxal, este sacrificiul de sine, lepădarea de ego” și această alegere, după spusele autorului, să determine o hotărâre capitală în fața asaltului iubiri, care poate merge pâna la „sacrificiu de sine”.
Femeia este reprezentată prin mai multe sisteme filosofice și mă opresc asupra unui enunț, deși nu este unul original, și poate fi întâlnit în mitologia marilor civilizații dispărute, „Femeia este forţa creatoare, născătoare de viaţă, pântecul universal din care au ieşit toate lucrurile prezente in acest univers, femeia reprezintă aceasta forţa”.
Și pornind de la această idee descoperim că ființa supremă, prin această unificare dintre bărbat și femeie, reprezintă motorul acestui univers și chiar explicația existenței ființei umane și rostul nostru în această cosmogonie „Femeia si bărbatul sunt asemeni unui puzzle de doua piese, împreună formează fiinţa suprema, imaginea completa”.
Din punct de vedere a instinctelor, autorul susține că omenirea nu a mai evoluat din epoca de piatră și aici tind să-l contrazic, pentru că pe parcursul evoluției omului anumite instincte primare s-au pierdut pe drum, deoarece anumite amenințări au dispărut odată cu formarea marilor conglomerații umane. Dar, mă rog, drumul pe care îl străbate autorul într-o mare măsură reprezintă conceptele filosofice a unei pleiade de filosofi din cultura mondială, dar asta nu înseamnă că nu e original ci încearcă să descoperim prin intermediul lui și alte interpretări asupra sinelui.
Despre epoca noastră, cu un nivel ridicat de tehnologizare, în care „Societatea te vrea robot”, fiecare se poate apăra într-un singur fel „Tu rămâi om!”. În apărarea acestui percept vine și „Paradoxul învățăturii lui Isus” și care definește și mai mult modul cum putem fi mai responsabili în mileniul III "Iubeşte-te pe tine însuţi, aşa iţi vei putea iubi aproapele, caci aproapele nu este altul decât tu însuţi".
Dincolo de toate ideile mai ciudate, dar pline de învățăminte și de trimiteri spre uși, până acum nebănuite, ce permit analiza unei noi cunoașteri umane prin prisma spuselor lui Descartes „Cogito, ergo sum” (din latină tradus prin „cuget, deci exist”) cartea lui Zaharia Mihail-Robert a declanșat în mine o dorință să reiau citirea marilor filosofi, pentru a vedea cu ochii de acum și ce aș putea înțelege în plus față de acum zece – douăzeci de ani.
O carte care am citit-o cu plăcere și care îl reprezintă pe autor, poate mult mai bine decât cele de poezie.