Daniel Mariantu nu eşti adevărat mă
tu nu eşti real
tu n-ai cum să fii
mai mult decât un gram
de pătrunjel presărat
în ciorba asta smintită

dar ce pătrunjel fain eşti!




din astea ca tine aveam pe şantier
prelungi ca nişte macarale
nişte grinzi prăpădite care se credeau
stabilopoade
de formula unu dinainte de arderea
pe carbon era arderea cu tămâie
prăpădit-o care te-ai încurcat printre oşti
şi nevaccinato şi femeie cu sare

unde să mai pui lămâie?


privighetoarea de anul trecut era toată
a dezmăţului hotărât de contrabandă  
de un verde nemaîntâlnit nici în cele
mai grozave poveşti despre verde

cu un pic de  cuişoare şi ceva scorţişoară
printre minunile vinului promis la pomana
sfintelor vineri hălăduind prin joi până marţi
avea crengi împărăteşti şi dansa ca pădurea

rândunica până anul viitor poate fi mierlă
dacă anul viitor ne va mai găsi cu copaci
prăpăstiile pentru astăzi înşiră ciori
pe caiete de reţete pentru gusturi rafinate

până la urmă totuşi e luni



eu ştiam că sperietorile stau în păpuşoi
să-şi facă acolo cuminţi treaba cu ciorile
dar asta a ţopăit direct pe casă
ca orice nepământeană să-şi dea
obştescul prinos pe horn ce-i drept
avea un contract ceva mai special
de prestări servicii cu totul deosebite  
cu consiliul judeţean şi cu surle şi trâmbiţe
nu scria nicăieri despre natură moartă
era sperietoarea cât se poate de vie
care până la urmă a ars împreună
cu cartea din care o zbughise
din nebăgare de seamă în loc
să se fi aciuiat aşa cum era iniţial preconizat
de pe sârmele de rufe în maşina de spălat

gri



totul este să apuci să vezi

cea mai mare încordare de oşti
când se aliniază sentimentele
precum planetele în amiaza înaltă
cu întreg cerul pleacă la război
pe câmpia libertăţilor amânate  

prin viaţa cu storurile trase
cortine căzute peste grumazul
oricui îndrăzneşte să se ridice
mai sus de o tresărire de deget
ferească sfinţii de un pocnet de bici

perdele de ploaie despre care
nu mai vorbeşte nimeni de teamă
că ar putea porni strigătul de luptă



cum din nuferi ar creşte de-a dreptul
copaci carnivori cu maimuţe urlătoare

la marginea cerului pe unde
tot mai tare bălteşte apa sâmbetei

împrejur celelalte fiinţe se uscă
doar mangrovele ce mai rezistă vremii

înfloreşte plenar turismul de vaccinare
de când au apărut primele trufandale cochete

tu ai mai spart un rând de oglinzi
trăgându-ţi la ţintă nefericirile

minunăţie a naturii
astra zeneca




plouă în oraşul cu peşti
în ciuda celorlalte lighioane
primarul ne-a promis acvariu
primarul e om de cuvânt

în oraşul cu peşti fericirea
are propriul buton de panică
nu se poartă umbrele nici haine
se înoată lejer ca la rio

singurele veşti din oraşul cu peşti
să te simţi bine şi să creşti
pentru că primarul e om cumsecade
plouă frumos ca-n poveşti

la proclamarea şi venerarea ploii

turmele străvezii ale nesomnului  
ajuns regulă a revărsării asfinţitului în zori
proaspăt vaccinate cu eticheta în regulă
minunate ca însuşi serul din vene
vin să împuţineze miriştea gândurilor
de peste zi ca de peste calea ferată
pe care în mare viteză circulă umbrele
a ceea ce s-ar fi putut petrece cu prisosinţă
ecuaţia în sine a fost înlocuită de o axiomă
şi cu asta s-a pus pace peste orice eventuală
nebunie a trăirii iată ceea ce se întâmplă
miercurea şi sâmbăta când beau cafea de soia
să-mi adun energia pentru toată săptămâna
şi fumez doar foi deştepte de asparagus
pentru a fi frumos deştept şi cu modestia
ce mă caracterizează ca o muscă mare verde
pe un clop ce construieşte un moţ de autostradă

bună dimineaţa dragi români



într-o clipă de luciditate ce semăna mai degrabă
cu o revoltă a inimii împărţite prin colţuri
majoritatea jilave cuiburi pentru râie şi păduchi
ca o bucată de colac din care mâncau toate jivinele
până se îndestulau şi o luau de la capăt cu poftă
sau cu greaţă dar cu năucitorul lor nărav jivinesc
nu mi s-a mai părut atât de frumoasă şi deloc interesantă
viaţa pe arca lui noe probabil şi din cauză că
era mai puţin vizibilă odată ajunsă în triunghiul bermudelor
unde un mare fan şi slujbaş al unui tragic dumnezeu
trăgea de sfori apele să spele bine puntea
de toate păcatele până ajunserăm năpârliţi şi goi
ca o lampă în care degeaba băteai să iasă vreo urmă de duh  
fie şi mic cât o boabă de neaşteptare şi eventual nebunie

rău de mare


emoţiile din colecţia de primăvară
foşnesc în interfeţe de lacrimi
se pot deschide mine de sare
pe tot pământul după ce mările de ochi
se retrag în nevăzutul dintotdeauna
în rest e linişte printre păsări doar
mirarea ce îşi mai caută cuib fiindcă
i l-au stricat  vedenii ca nişte bulgări

rebeli de tristeţe



iubita mea cu gust de cerneală
prea umblai în lumea rea şi nasoală
ilegal de frumoasă şi goală

te-au prins şi pe tine arafaţii
au vrut să-ţi pună fundă de plastic
ciorapi de supraelastic
sutien de nailon chiloţi de vinilin
zorzoane clănţănitoare
şi un coif de campanie
cu un mic loc lăsat liber
dar nu pentru respirat ci pentru
mărturisirea păcatelor

de-ai putea să strănuţi şi tuşeşti
să venim după tine unde eşti
vom începe alte poveşti

îţi vom mai da
o duminică numai a ta  



nu mi-ar părea rău de încă o coastă
aş da-o cu drag în slujba creaţiei
dacă n-ar fi şi asta irosită
doar pe mers de gazelă
şi sprâncene hiene
pe ochi cruzi de clepsidre

femeie fără suflet




îi ieşea colţul dintr-o cutie
eticheta striga blasfemie
nu se face aşa ceva pardon
teroristule de carton
ce cauţi tu printre pfizeri de dată
treci la analiză îngheţată
de eşti ce zicem noi toată viaţa
vei răcori căţele-n călduri
şi poate vei face căţei
de mătrăgună

te cheamă o insulă



mi-am pus viaţa la încărcat
într-o serie de amplitudini
deocheate
cum au mai fost doar
piramidele nefericirii
faraonilor
împiedecate de-o mâţă

viaţa mea se încarcă
cu o nouă poveste
de proteste
ale sângelui care nu mai vrea
aceeaşi inimă
sătulă de iubirile şi tristeţile ei

timp în care inima
e şmecheră şi ea
cu vin de busuioc
pe cărările patriei

dar astăzi nu