Daniel Mariancât de minunaţi pot fi oamenii care
defilează în spiritul şi în litera
neajungerii mai departe de colţul
imaginaţiei lor care să-i vindece

cu convingere fermă ca trasul la ţintă
fixaţi bine între stânga şi dreapta
să nu clatine liniştea firului de plumb
pe culoarele secrete ale fericirii



oamenii rană şi oamenii apus
sângerii şi cu cicatrici
după ce s-au tăiat în cioburile zilei
înfipte în prăselele viselor trecătoare

cât de minunat poate fi balamucul acesta


moarte zglobie îţi cauţi clienţi
feţi frumoşi care să se lege
de tine urâtă ca dracu
dar măcar fă-te îndrăgostită
dă-te peste cap şi să fii roz
apoi poţi să mă iei la rost
ştiam că eşti faină
ca o nevinovată
gată supărările
că aş putea găsi vreun curaj
care să m[ înoate pe someş
iubire

mă aud ăia de la cluj şi vin după mine



la vremea când s-au încurcat drumurile
în eternele lor poveşti cu malurile fricii
şi au fost înţepenite sensurile de fugă
decât acum niciodată mai fireşti
tocmai din îndoiala mersului pe sferă
poate ieşi un traseu de munte frumos
ascuţind noţiunile viaţă unu şi viaţă doi
s-a deschis o cărare spre nord
mereu spre nord mergem spre nord
ne facem busolă cadranul inimii
pustiit de vajnicele sentimente
cu gămălia unui ac alegem nordul

ştii că tu mă găseşti de câte ori mă pierd




vaaai şi dacă o vedeai chiar înainte să moară
cum se vaccina încontinuu ca într-un delirium tremens
era toată numai ciorchini de vaccinuri
se gătaseră vaccinurile pe ea chiar şi acelea
expirate cât şi neinventatele şi neelucidatele
vaccinuri aduse special de pe planete înfricoşătoare

vaaai şi ce frumoasă era şi vaaai era chiar vie
supervaccinata mea capră care nu mai dăduse
semne de lapte şi lână de cel puţin două vieţi

anapoda




era o pasăre de dragoste
şi mai era o pasăre de frică
între ele se zbătea ce încă
nu era numit voind să devină
pasăre desigur pasăre
pentru că altceva
nu era inventat şi nu
ar fi fost cu putinţă
bine acuma se mai găsea
şi dragostea dar ea
clănţănea din altul zbor
al ei ca un clonţ
de o febră păsărească

cu păsările




uite ce anotimpuri de nicio culoare
şi în care în sfârşit înţeleasă ţopăie teama
precum iepurii nopţii pe vremuri culeşi
de alexander baumgarten spre disperarea
lui mircea cărtărescu băgat în carantină
de o mătură înfiptă în clanţa
uşii camerei de cenaclu

gauss e un mincinos
îşi plimbă talanga de aur
din stânga berbecului
în dreapta lui klaus
dă-te drept gauss
dă-te jos şi dă-te
şi mai mincinos
dă-te klaus

ţepe cât mai rotunde



îţi spun cum scapi de oricare boală
doar atât că te umpli de toate păcate
nu se mai dau jos de pe tine
precum râia şi păduchii
după un marş funebru

iubeşte mă iubeşte până
nu mai ştii cum te cheamă
şi cum o cheamă dacă o mai cheamă
cine dracu s-o mai cheme vreme
ce-o iubeşti tu înfiorător şi atroce
până dai cu ea de gard şi de stele
şi de alte orătănii tembele

iubeşte mă până mori
şi ţi-or pune cunună de flori
se va face şi un birt cu numele tău
la ăla vindecatu’ vor veni morţile
să mai tragă câte-o spaimă

n-avea nume



am decis să mă vaccinez
că tot n-am de lucru de când
şi poezia s-a vaccinat ce-i drept
era beată şi cam înţepată din fire
aşa că n-a mai contat încă o tură
măcar de probă şi cu cât mai multe
scântei pentru ca să se ştie
că s-a vaccinat până şi poezia
băăăi şi mai zice că nu a venit
sfârşitul lumii fără ciorapi dar cu fular

am decis să mă vaccinez
la fiece staţie de metrou
de autobuz de troleu de tramvai
pe unde se iveşte câte un automat
de vaccinat acolo mă vaccinez
cu arici şi cu ghimpi pentru
suprema vaccinare o adevărată
catedrală a vaccinării

am decis să mă vaccinez
în ureche în nas şi în limbă
în ziua de vineri verde şi
mai ales în marţea oliv
ca să nu mai zic de joia superbă
şi în părţile mai ruşinoase
ale săptămânii deşi ştiu că doare
şi nici nu vi le spun acum


numai în umărul pe care răsare soarele nu



ca şi cum toată noaptea
ar fi hăuit ca din puşcă
de hăuială şi de câine chiar
câinele plâns pe hăuiala lui
cât se cade de câinească
în lipsa căţelei plecate în călduri
poate până dimineaţă ar fi murit
alt vajnic şi acest prometeu
căruia îi mai trebuia rapelul
pentru a fi un câine fericit
era un câine tare frumos maro
cu nişte zebre de gheare
de la căţaua lui plecată în călduri
pentru orientare turistică
doar cât să treacă maşinile    
şi miliţianul să facă liniştit
treişpe-paişpe uuuri uaaai
ce jale mare de foame

câinească la pomană de câine


ar trebui un semn de exclamare şi altul de întrebare
ambele mari cât munţii: ce să ne facem cu tine, tristeţe?...



dă-le dracului de semafoare care
nu fac decât să semene vrajba
într-o şi aşa viaţă speluncă
hai să culegem vrăbiile pe calea ferată
unde toţi stâlpii perfect aliniaţi nu sunt pentru
delimitat pajiştile şi pietrele
ci pentru defilarea cerurilor uite
-i cum aleargă întruna
mai bine decât tine care tot
te poticneşti să le prinzi

din urmă umbra



prin stepa galbenă a asfinţitului
de unde era atât de galbenă din
galbenul galbenului şi cel al stepei
călare spre asfinţitul de imagine
cât mai aproape de răsărit
de acolo era dacă era că nu ştia nimeni
despre tot precum despre nimic
tocmai ce mai asfinţise un rai
pe muchie de kosoni veseli
care să despice marmura sufletului
prins de povară într-o încleştare de oşti
din aceea ciocârlie
cât mai ciocârlie

amănuntele 2x2