mchitac    După debutul editorial cu volumul În umbra pajurii (Editura Ecreator, Baia Mare, 2019), Mihaela Chițac ne surprinde cu noua sa izbândă aflată sub semnul poeziei.
De astă dată, ne propune un volum mult mai omogen decât primul, și anume, Sub semnul Ursei, unde, asemeni unei vrăjitoare a cuvântului, își trage puterea din magia elementelor naturii (cer, apă, aer, foc, pământ), cele cinci cicluri de versuri care compun cartea chiar așa intitulându-se: I. Magia Cerului; II. Magia Apei; III. Magia Focului; IV. Magia Pământului; V. Magia Aerului.
    Titlul volumului face aluzie la una dintre cele 48 de constelații identificate încă din Antichitate de astronomul și geograful Ptolemeu, care a fost amintită în cântul al XVIII-lea al Iliadei lui Homer: „Cloșca cu puii, Hiadele și Orionul/ Cel luminos, ba și Ursul, ce-i zice și Carul cel mare”, atunci când se face descrierea scutului eroului grec Ahile, și chiar în Sfânta Scriptură: „El (Dumnezeu, n. n.) a făcut Ursa-Mare, Luceafărul de seară și Raliţele și stelele din ţinuturile de miazăzi.” (Iov, 9: 9). 


În România, cele 7 stele mai strălucitoare ale constelației Ursa Mare sunt cunoscute de către țăranii români sub numele popular de „Carul Mare”, iar stelele care compun Constelația Ursa Mică, dintre care cea mai celebră este Steaua Polară, „Carul Mic”, lucru reiterat de autoarea însăși într-unul din poemele sale: „Ursa se simțea ursită/ să urzească-n continuare/ și din stele izbutise/ să formeze niște care —/ Ursa mică, Ursa mare...”.
În linii mari, lirismul practicat de Mihaela Chițac în acest nou volum al domniei sale întrunește următoarele note definitorii: poemele sunt de respirație mai scurtă și mai bine dozate decât în volumul de debut; putem decela fine inserții mitologice grecești (Cerber, harpii, Circe, Okeanos, de pildă), dar și românești (baba Dochia) în multe dintre poemele sale, precum și o viziune proaspătă asupra lumii și artei în general.
Din punct de vedere stilistic, predomină, ca și în volumul precedent, metafora, dar surprindem și tendința poetei de a realiza câteodată adevărate dantelării lirice, ceea ce o situează sub semnul ludicului baroc; în ceea ce privește haina lingvistică a poemelor, observăm prezența masivă a neologismelor (pe alocuri, asistăm la un mixaj insolit între regionalisme și neologisme) care nu întotdeauna sunt oportune.
Totuși, suficiente argumente pentru a putea declara că această nouă apariție editorială marca Ecreator este benefică în primul rând pentru autoare, care a prins încredere în forțele proprii și pare mult mai stăpână pe meșteșugul său artistic, dar și pentru noi, cititorii săi, avizi de a ieși, măcar preț de o jumătate de oră sau o oră, cât durează lectura cărții, din timpul acesta profan, impropriu visului și poeziei.
Ce bine ar fi dacă am privi cu toții Steaua Polară a Poeziei!