gaft       Recunoștință

Recunoștință, celor ce m - au ajutat
În drumu-mi greu
Al ăstei vieți, ce mi a trecut
Si ce va fi să fie

În așteptare am trăit
Și mai mereu, in grabă
Dar prea puțin am realizat
Din visele ce le am visat
Pe cand eram tânără fata



Voiam să cânt, unii mi - au zis
Nici gând, tu nu ai voce
Iar eu, crezandu-i, am respins
Și realizarea ăstui vis
Căci nu-i credeam dușmani feroce

Precum s-au dovedit în timp
Și când voiam să mă afirm, cu scrisul
Dar vezi bine că asta n-au putut
Precum si timpul, cat imi e de-ajuns
De pribegit prin asta lume

El hotărăște, numai Dumnezeu
Doar El, si cât si cum va fi
Eu sper c-o sa mă lase
Să termin, ce - am de realizat
Că nu vreau șase case

Doar una ce o am si as vrea in ea
Să ma simt ca acasă
Și restul vieții ce mi-a mai ramas
Să - ncerc s-o fac frumoasă

Și încă câteva mai mici
Ce-au rămas nefăcute
Și - n suflețelul meu, aici
Au așteptat tăcute



           Visul

Am visat, un vis frumos
Despre un munte vrăjit
Cu păduri si ape de argint
Și un cerb atât de sfios

Că de oameni fugea
Când ii întâlnea
In frunte  o stea avea
Si precum Pegasus zbura

Icar si Dedal, in juru i se roteau
Intr-un ritual nemaivazut
Iar zanele nopții ii acompaniau
Cu un sunet suav, nemaiauzit

Liniștea nopții, devenea zgomot surd
Simfonie de  harpe și flaut
Urmaream cu privirea, dansul ritualului scurt
Cerbul meu, încercând să - l caut

Dintr-odată o lumină din cer
Peste toate si toți coborâse
Și - al meu cerb dintr - un ungher
În mijloc de cerc, se ivise

Și - nspre ciuta ce il aștepta
'Nainta printre brazi argintii
In luminile nopții, ce ii făceau
De dansau. parcă vii

În alaiul ales mai zburdau
Iepurasi, veverițe
Care trena miresei țineau
Iar pe frunți, purtau coronițe

O cunună de flori, Ea, purta
Ce nu au nici un nume
Iar mai multe raze de luna formau
Nuntașilor, măiestre costume

Aurora boreala, oferea
De lumini, joc celestu
Și un prinț în porfira - mbracat
Al orchestrei, de ceremonii maestru

Dacă zorii zilei nu se iveau
As fi - ntrat cu ei in horă
Însă cu zgomot îmi bătură in geam
Păsărele in dud îmi cântau
Simfonia diminetii și dansau
Printre picături de rouă

Insa cu zgomot imi bătură