trifPost cu tăcere

Ale lunii hipnoze aleea ațintea
cu lumina ofilită-n vânturi gri,
cusută-n cioburi, ața pieptului
mi-a-negrit amintirea
și tot căutând pupila
a spart polenul pe câmpii.

Și țineam postul tăcerii,
când risipeam aleei priviri,


tristeți cu mine ce căram
oglindind cu ele-n van chipul mizeriei
mă-ncăpățânam, la vii.
Făceam altar Chipul Tăcerii,
sanctuar – Chipul Durerii,
înghițeam a ploii ape vii
dând sufletului sete,
sfărmam dinele-n sicrii.
Făceam zbor în val de plete
 al meu suflu-ntre stafii.

Tăciunii ploii

Balta veșnic chipu-ndoaie
potecile suspinând,
se-aude-un cânt, în ploaie
potecile curgând.

Ceața e columnă-n noapte,
cade-n urmă ploaia lin
și poteca-stnisă-n pleoape
cu-ai săi picuri de lumini.

Calcă umbrele în fum
de poteci ce se evaporă,
e o vie noapte-n scrum –
stropi să ardă-ncep acum.