„Legile nu trebuie să fie subtile; ele sunt făcute pentru oameni cu înţelegere medie;
ele nu sunt expresia artei logicii, ci a judecăţii simple a unui tată de familie”.
(Montesquieu, Despre spiritul legilor).
Cuprins:
1. Prevederile legale neclare se interpretează în favoarea celui ce se obligă
2. Orice prevedere legală care conţine noţiuni neclare este neconstituțională
Bibliografie
Rezumat. Prevederile legale neclare se interpretează în favoarea celui ce se obligă. Orice prevedere legală care conţine noţiuni neclare este neconstituțională.
Cuvinte şi expresii cheie: lege; prevederi legale; contribuabil; constituționalitate.
1. Prevederile legale neclare
se interpretează în favoarea celui ce se obligă
În condiţiile numeroaselor şi gravelor neajunsuri existente în legislaţia fiscală (și nu numai în aceasta), orice contribuabil are dreptul de a interpreta şi de a aplica prevederile legale neclare, confuze, interpretabil diferit, în maniera personală pe care o înţelege şi care îi convine, în scopul de a-şi reduce la minimum obligaţiile bugetare (impozite, taxe, contribuţii etc.), şi de a-şi maximiza profiturile.
Dreptul fiecărui contribuabil de a-şi reduce la minimum obligaţiile bugetare (impozite, taxe, contribuţii etc.), şi de a-şi maximiza profiturile, prin orice mijloace legale posibile, inclusiv prin valorificarea, în interes propriu, a neclarităţilor, a confuziilor, a prevederilor interpretabile diferit, unele chiar contradictoriu, din legislaţie, a fost subliniat, pentru prima dată, de genialul Adam Smith (1723 - 1790) care, cu circa 230 de ani în urmă, în celebra sa carte „Avuţia naţiunilor” a precizat:
„Fiecare om, atât timp cât nu încalcă legile, are dreptul deplin de a se ocupa de propriile sale profituri în maniera personală care îi convine.”
Judecătorii englezi şi americani şi-au însuşit remarca lui Adam Smith, prezentată anterior, devenită o adevărată maximă, un adevăr axiomatic.
În procesul Helvering vs. Gregory, ce a avut loc la Curtea Supremă a Statelor Unite, judecătorul concluziona în depoziţia finală:
„Fiecare cetăţean are dreptul să îşi aranjeze în aşa fel lucrurile încât să-şi minimalizeze obligaţiile fiscale. Nimeni nu trebuie să îşi planifice veniturile şi cheltuielile în funcţie de exigenţele maxime ale Ministerului de Finanţe; nici un cetăţean nu are datoria patriotică de a plăti maximum de taxe.”
Un alt judecător britanic a concluzionat astfel, într-un proces în care un om de afaceri s-a folosit de neajunsurile legislaţiei fiscale pentru a-şi maximiza profiturile, inclusiv prin neplata impozitelor:
„Nici un individ din această ţară nu are nici cea mai mică obligaţie, morală sau de altă natură, de a-şi conduce afacerile de aşa manieră încât să verse cât mai mult din veniturile sale fiscului”.
Legislaţia fiscală a conţinut, și mai conţine încă, numeroase prevederi cu grave neajunsuri în interpretare și în aplicare, precum neclare, confuze, interpretabil diferit, unele chiar contradictoriu,.
În cazul în care unui contribuabil i s-au aplicat sancţiuni, în temeiul unor asemenea prevederi legale deficitare, acesta poate contesta în justiţie actul de control întocmit în baza acestora, invocând:
1. Art. 13, alin. (6) din „Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală”, prin care se dispune:
„[…](6) Dacă după aplicarea regulilor de interpretare prevăzute la alin. (1) - (5), prevederile legislaţiei fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului.”.
Deci, în cazul în care o problemă din legislația fiscală este reglementată (1) fie neclar, interpretabil diferit, (2) fie diferit, prin două sau mai multe acte normative, aceasta se interpretează și se aplică în favoarea contribuabilului (adică a plătitorului de impozite, de taxe, de contribuții etc.).
Articolul 13 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală are caracter imperativ (poruncitor) pentru organul fiscal.
2. Principiul de lege conform căruia „Când este îndoială, prevederea se interpretează în favoarea celui ce se obligă”, se aplică şi în România de la 1 decembrie 1865, de când a fost pus în aplicare Cod civil, în care acest principiu a fost înscris la art. 983, după care a fost preluat în Cod civil nou la art. 1269.
În Codul civil vechi (de la Cuza, pus în aplicare la 1 decembrie 1865, vechi de aproape 160 de ani):
„Art. 983. Când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă.”.
În Cod civil nou:
„Art. 1269. Regulile subsidiare de interpretare
(1) Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă.[…]”.
Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.), încă de acum 2350 de ani, în lucrarea sa de filozofie politică intitulată „Politica”, a exprimat acest principiu de drept, ajuns un principiu de drept universal valabil, prin următorul citat: „Orice neclaritate se interpretează în defavoarea părţii care inserează clauza”.
Nu trebuie uitat că „Nu există ceva mai bun pentru stat decât legi bine alcătuite”. (Euripide), iar pentru a avea legi bine alcătuite „Nu trebuie nici geniu, nici taine, nici minuni pentru a da legile raţiunii: e de ajuns o minte luminată şi o judecată simplă”. (Pitagora, Legile morale şi politice.).
Fericite vremuri vor fi acelea în care vom avea politicieni, parlamentari şi guvernanţi care vor fi în stare „a da legile raţiunii”.
Orice prevedere legală care conţine noţiuni, termeni, expresii care nu sunt definite clar şi precis, care nu întrunesc condiţiile de claritate, de previzibilitate şi de accesibilitate, încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituţia României care consacră principiul legalităţii, fapt pentru care respectivele prevederi legale sunt neconstituționale.
2. Orice prevedere legală care conţine noţiuni neclare
este neconstituțională
Prevederile legale trebuie să fie clare (să nu lase loc la nici un fel de îndoială), precise și la modul imperativ, să exprime obligația contribuabilului la o plată către bugetul statului, orice prevedere neclară făcându-se numai în favoarea celui care se obligă, adică a contribuabilului.
Ca principiu de lege (instituit în România de aproape 160 de ani), prevederile legale îndoielnice sau neclare se interpretează „în contra celui care a reglementat”.
În caz de dubiu asupra interpretării unor prevederi din legislația fiscală, acestea vor fi interpretate în favoarea contribuabilului și în contra celui care a reglementat.
Trebuie făcută distincție și între „prevederile fiscale îndoielnice, neclare (imprecise) ce urmează a fi interpretate”, față de „comportările abuzive ale unor organe fiscale”, a căror comportare este numai interzisă, dar nu și aspru sancționată atunci când este vădită, care este limpede, clară, evidentă, făcută cu intenție.
Interpretarea prevederilor legale îndoielnice nu trebuie lăsate, în nici un caz și sub nici o formă, să se facă și să se aplice după bunul plac al celor care aplică legea.
Ruina unui stat începe cu prevederile legale (1) îndoielnice, cu grave neajunsuri în interpretare și în aplicare, precum neclare, confuze, interpretabil diferit, chiar contradictoriu și (2) cu a tolera ca acestea să se aplice după bunul plac al celor care le aplică.
Sub denumirea de „prevederi legale îndoielnice” se regăsesc atât prevederile legale susceptibile de mai multe înțelesuri, cât și prevederile legale confuze, cu înțeles greu de stabilit pe baza terminologiei utilizate și a noțiunilor definite în respectivul act normativ.
Interpretarea și aplicarea prevederilor legale trebuie să se facă pe baza terminologiei utilizate și a noțiunilor definite în respectivul act normativ.
În baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363/2015 orice contribuabil poate contesta în justiţie orice sancţiune care ia fost aplicată în baza unei prevedere legală care conţine noţiuni, termeni, expresii care nu sunt definite, clar şi precis, în legea respectivă.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 363/2015 constituie un punct de răscruce în interpretarea şi în aplicarea corectă oricărei prevederi legale în sensul că orice prevedere legală care conţine noţiuni, termeni, expresii care nu sunt definite clar şi precis, care nu întrunesc condiţiile de claritate, de previzibilitate şi de accesibilitate, încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituţia României care consacră principiul legalităţii, fapt pentru care respectivele prevederi legale sunt neconstituționale.
Bibliografie
Constituţia României, republicată, publicată în: monitorul oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.
„Vechiul Cod civil”, pentru care denumirea este de „vechiul Cod civil”, care a fost în vigoare până la data de 30 septembrie 2011, fiind abrogat prin noul Cod civil, adică prin „Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil”, în vigoare începând cu 1 octombrie 2011.
„Noul Cod civil”: „Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil”, publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2009, în vigoare începând cu 1 octombrie 2011.
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, articolul 13.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 495 din 6 iulie 2015.
https://legestart.ro/prevederile-legislatiei-fiscale-neclare-se-interpreteaza-favoarea-contribuabiluluiplatitorului/
N. Grigorie Lăcriţa. Articolul „Legea trebuie interpretată şi aplicată atât în litera, cât şi în spiritul ei”
N. Grigorie Lăcriţa. Articolul „Neconstituţionalitatea prevederilor legale care conţin noţiuni, termeni şi expresii nedefinite.”