zl3Din cioburi

Am refăcut din cioburi iubirea
Luminând incandescent la un colț de clipă,
Rătăcită aiurea în meschinul neant al disperării...
,,Pe aici au trecut mulți...mi-ai șoptit...
Le simt ecourile durerii urlânde
Și ore cu vise trecute și frânte...
Lumina o simt învingătoare și crudă
Topindu-mi iriși verzi sub geana udă...
Mai am loc...destul loc pentru iubire,mi-ai spus...
Mai am timp...prea mult timp...și răgaz...și secunde...


Mi-e sufletul plin...că-mi inundă spre-apus...
Cu tine...am drumul promis...
De cioburi...nu știu...poate-n întuneric, cândva...
Ecoul îl percep...rămas undeva
Prăfuit...răsunând în memoria mea...
Refăcut cu tine...
Din cioburi de stea...


Declarație

Să ne-nfruntăm destinul,ți-am spus...
Nu simți dezbinarea mușcând
Din focul iubirii...când nori spre apus
Ne-atacă...fără milă...udând ?

Ne pierdem,iubite,încet ți-am șoptit...
Ai milă, fă norii să stea !
Mă biciuie lacrima lor de granit
Și plouă fantastic în inima mea !

Împotrivă ne este chiar lumea întreagă...
Alungă-i...am nevoie de noi !
Sarcastici și cruzi iubiri ei dezleagă...
Ne-atacă din umbră,strigoi...

Nu-mi pasă de lume,iubito,mi-ai spus...
E-o gloată întoarsă pe dos !
De tună și curg șiroaie...s-au dus...
Tu-mi ești tot ce am mai frumos !

Ești zborul de îngeri...ești candela mea...
Fără tine,nu pot să trăiesc!
Te zăresc pe fereastră...te-alint prin perdea...
Sentimente în mine-nfloresc...

A...da...și uitasem,iubito,să-ți spun...
Mi-ești marea iubire,pe veci !
Renunț pentru tine...îmi iau rămas bun
De la lumea fantasmelor reci...


Poem de ieri

Îmi plec privirea goală, cu tâmplele-adiind în vânt
Și lacrimi,temerar bătând
La poarta pleoapelor închise...
Te prigonesc...cu tot ce-mi mai erai în suflet...
Iar tu,dispari temându-te...
În lanul alb...de păpădie ninsă
Cu zgomote de pași plecând
Și răsunând a neîntoarcere...
Mătănii de mătase rară
Îmi caut peste tot acum...
Și rugi fierbinți...prin multe suflete trecute
Nu vor uitare de iubire...și de tine...
Mai am o lacrimă...captivă...
Rebela deținută, renegată...
Se tânguie...vrea la lumină...
Prin gene mătăsoase să străbată...
O las să treacă...și ce dacă...?


Poveste

Era acolo,în zăpadă...
Rămas străin de-un anotimp
Care-i părea ca o corvoadă...
Și tremurând...în contratimp...

Spera să vină mândrul soare
Să-i dăruie o rază...mică...
Căldura sa mângâietoare,
Să nu mai tremure cu frică...

Și își imagina căldura
Ca pe un vis de neatins...
Îl alinta Mama Natura
Cu vraja ei de neînvins...

Ar fi dorit să fie liber...
Și frumusețea-i s-o împartă...
Întregii lumi să-i fie lider...
Să fie norocit de soartă...

Își vedea viața-ntr-un castel
Frumos,cum n-a mai fost vreodată...
El,cel mai mândru ghiocel...
Cu o consoartă minunată...

Doar el trona peste alei...
Iar florile-l aplaudau...
Să fie ,,miss"de ghiocei
Îi propuneau...și-l adulau...

Visa acolo...în zăpadă...
Un ghiocel,privind spre cer
Cu-nchipuiri ca la paradă
În lumea plină de mister...

Dar...într-o clipă-n zorii zilei...
O umbră...cu un gest cochet...
Îi dărui...căldura...palmei...
Și-l adună...într-un buchet.