Doina italianaMărturisesc că am o plăcere deosebită să citesc și să scriu despre cărțile autorilor pe care îi cunosc sau pe care i-am întâlnit la acțiunile culturale, organizate înainte de pandemie. Despre cartea „Furt de iubire”, apărută la Editura eCreator din Baia Mare, am scris o cronică și când am primit volumul de poeme „Florile iubirii înflorite” m-am bucurat nespus de mult, fiindcă eram curios să văd evoluția poetei Doina Pană Chira.
Cartea este scrisă biligvn, româno – italiană, iar traducerea poemelor în limba italiană a fost făcută de Mădălina Veronica Radovici, cunoscută în mediul academic ca o foarte bună traducătoare în limba italiană, ținând cont că mai mulți ani a fost profesoară de istorie – filosofie la mai multe licee și colegii din Ascoli Piceno, Fermo, Macerata, oraşe din regiunea Marche, Italia.
Doina Pană Chira s-a născut la 20 octombrie 1950 în municipiul Târgu-Mureş și cum însăși ea se confesează: „Am urmat cursurile gimnaziale şi liceale la Târnăveni, un orăşel de pe Valea Târnavei Mici.

Fiind atrasă de istorie, am absolvit cursurile Facultăţii de Istorie-Filologie din Sibiu, facultatea fiind o extensie a Universităţii Babeş –Bolyai din Cluj –Napoca. După încheierea studiilor, am predat istoria-geografia la Şcolile generale din localităţile mureşene Bahnea, Bobohalma, Băgaciu şi pentru o scurtă perioadă şi în municipiul Tîrnăveni. Începând cu anul 1980, am ocupat funcţia de bibliotecar principal la Biblioteca Municipală din Târnăveni; ca urmare a  participării la cursurile de biblioteconomie organizate de Ministerul Culturii, obţin atestatul în bibliologie. În urma concursului organizat de Universitatea de Arte din Târgu-Mureş (1990) m-am încadrat pe postul de bibliotecar la această prestigioasă instituţie de învăţământ superior unde am avut funcția de bibliotecar –şef până în anul 2011”.
În ultimii ani Doina Pană Chira a publicat o serie de articole având ca temă istoria teatrului românesc, în reviste de specialitate ca: „Angustia,” Revistă de istorie-sociologie, Sfântu Gheorghe; „Sargetia,” Revistă de arheologie şi istorie, Deva; „Sangidava,” Revistă de istorie, cultură şi civilizaţie, Topliţa. Eseuri pe aceeaşi temă au fost publicate în volumele Ambasadorii Maramureşului, Baia Mare şi Unirea, Conferinţele Unirii, Tineri pe scena artei, Teatrul Cetăţii, apărute , sub egida eCreator.
„Florile iubirii înflorite”, un titlu care ne obligă din start să înțelegem mesajul.  Iubirea fără flori e ca nunta fără lăutari. Acolo unde există iubire există și flori, care simbolizează cele mai expresiv și etern sentiment uman.
Principalele teme ale acestui volum de poeme sunt primăvara, sărutul, lumina, lacrimi, dorul, visul, …  simboluri ce au o strânsă legătură cu enunțul din titlu.
Legat de iubire și de flori, poemul „Primăvara” înseamnă mai mult decât renașterea naturii, restabilește o legătură dintre spiritului uman și tot ce ne înconjoară, influența mediului determină trăirea și focalizează iubirea pe noi coordonate „Deodată am simţit / O adiere, un vânticel suav / Ca o mângâiere. / M-am mirat, / Dar, inima nu m-a înşelat /   Primăvara era aici”.
O multitudine de definiții pentru sărut, îmbrăcate în metafore gingașe, care ne trezesc nostalgii, dar și dorințe intime, pentru unii dintre noi uitate. De fapt sărutul face parte mesajul complex al iubirii și într-o anume măsură putem să-l asociem cu primul contact fizic între doi iubiți. Și pentru a incita cititorul citez „Sărutul, o pală de vânt / Adusă din ceruri”; „Sărutul, o ploaie cu vise”; „Sărutul, rază de soare /  În dimineţi pustiite de dor”; „Sărutul, un astru-n mişcare / Pe scara ce duce spre rai / Sărutul, o pată de roşu / Pe obrazul cel tânăr / Al fetei cu părul bălai. / Sărutul, un joc / Şi-un strigăt mut de iubire …”.
Poemul „Fă lumină” ne trimite la idea că pentru noi lumina are două conotații, una fizică, legată de vizibilitate și una spirituală, legată de suflet. Iubirea este lumina care ne iluminează din interior și în ciocnirea cu lumina din afară crează pentru doi care se iubesc aureole de sfânt. În poem apare un îndemn la liniștire a spiritului și fericirea primește o definiție simplă, desi nu una nouă, dar în acest context fericirea nu poate conviețui cu tulburările de orice natură. Poemul emană o energie pozitivă, iar mesajul este atât de puternic și plin de optimism încât îți vine să strigi: Câtă dreptate are! Îmi place mesajul generat de versuri încărcate de o lumină caldă și binefăcătoare. Și pentru a înțelege mai bine ceeace încerc să demonstrez recurg la citate: „Alungă toate supărările / Din inima ta, / Alungă mâhnirile din sufletul tău / Fă lumină! / Împleteşte firele iubirii, / Ţese o pânză fermecată / Întinde-o peste sufletele noastre”;„Stinge toate supărările din inima ta / Fă lumină!”.
Repetările unui cuvânt sau mai multe, un stil poetic care o prinde bine și accentuează mesajul. Versurile din poemul „Mă ascund…” se referă la modul cum poți scăpa  de tăcere, de durere sau cum poți găsi liniștea în mijlocul naturii, dar și cum te poți regăsi după o mare dezamăgire „Mă ascund în noapte /  Învăluit de tăcerea ta / Mă ascund în cuvinte / Să nu vezi durerea mea /  Mă ascund în tăceri / Să nu auzi tânguirea mea / Mă ascund în nori / Să nu-mi desluşeşti visele / Mă ascund în păduri / Să-mi găsesc liniştea / Mă ascund în Frunze / Să-mi cânt dorurile / Mă ascund în mine / Să mă regăsesc …”.
Aceste repetări le găsim și în poemul „Un gând …”, unde iarăși formulează definiții poetice extausive, pline de duioșie: „Un gând poate fi apă vie / Un gând poate fi un fluture, o floare / Un gând poate fi o rază de soare / Un gând poate fi roua dimineţii / Un gând poate fi iubire / Un gând poate fi un sărut / Un gând poate fi susurul unui izvor / Un gând poate fi cerul albstru / Un gând poate fi un cântec / Un gând poate fi un dor / Un gând poate fi o chemare / Un gând poate fi un vis / Un gând poate fi ca o biserică / Un gând se poate transforma / oricând într-un vers …”.
Fiindcă veni vorba de repetări și poemul „În curând …” este încărcat de speranță și dorință, care emană optimism și buna dispoziție „În curând te voi suna /
În curând ne vom întâlni / În curând vom face o plimbare / În curând am să-ţi spun ce simt / În curând vei afla ce însemni pentru mine / În curând te voi strânge în braţe / În curând te voi săruta / În curând am să-ţi spun şoapte de iubire / În curând poate mă vei iubi / În curând înseamnă viitor … / În curând trece ziua /
În curând se înserează / În curând îmi va fi dor / În curând te voi ierta / În curând te voi uita / În curând va fi prea târziu / În curând…va fi un alt telefon, /  O altă femeie,un alt prea târziu …”.
Nu știu de ce uneori, poemul pare ca o definiție, foarte probabil că autoarea nu se poate rupe de latura profesională, când a predat mulți ani de la catedră, dar asta nu scade valoarea poemelor și nici intensitatea mesajului. Pentru exemplu mă refer la poemul „Iubirea”, care mi se pare că nu are nici început și sfârșit și eu cred că ar putea face parte dintr-un poem mult mai amplu și îl văd ca pe un fragment. La urma urmei autorul este suveran și noi cititorii avem părerile noastre și încercăm prin feedback să o facem să înțeleagă că nimic nu este perfect și că starea de cititor, care simte o poezie, depinde de împrejurări și de moment, depinde și de starea emoțională și de modul cum percepem ceeace ni se transmite. Dar cum o spune un proverb românesc „vorba multă, sărăcia omului” și citez poemul „Iubirea e zâmbet, / Tristete şi vis, / Sărutări, mângâieri, / Gânduri, abis … / Frământări şi alean, / Înălţări şi căderi, / Lacrimi şi dor / Cuvinte ce dor / Cuvinte ce mişcă / Întreg univers … / Culori se răsfrâng / Pe cer, curcubeu!”.
Și nostalgia unei femei trecute prin viață ne arată cum lacrima și dorul se îmbrățișează și lasă loc visării, iar readucerea unor imagini de neuitat ne umple de măreția cuvintelor: „Lacrimi de bucurie / Se preling pe tâmpla-mi fierbinte / Alunecă încet pe găt, pe piept / Mâna-mi atinsă de timpul nebun / Caută esenţa trupului tău …”. În poemul „Lacrimi și dor” amintirea capătă și o conotație erotica, nu una vulgară, care dă sens reamintiri, sugerând că niciodată nu vom uita clipele în care am ars ca niște torțe și am iluminat sufletele noastre cu energia celui mai măreț sentiment trăit de ființa umană și dacă s-ar putea timpul să se întoarcă ce și-ar dori: „Stăpâna vreau sa-ţi devin, / Voi fi sălbatică ca o fiară …, / Femeie nestăvilită şi dornică tare / Să muşte din fructul oprit. / În miez de noapte devin o leoaică, / O viperă poate c- aşa-i femeia / Vrea să domine bărbatul iubit, /
Dornic şi el de patimi nebune, / De năstruşnice jocuri erotice-n noapte / Nimic nu îi poate opri …”.
Mă opresc la poemul care dă și titlul volumului „Florile iubirii”. Pornind de la motto-ul “Poveste de iubire, / Poveste de-o vară sau poate / Un vis de vară…” înțeleg că miracolul iubirii este prezent peste tot pe acest pământ. Până și soarele e îndrăgostit de vânt când răsare în fiecare dimineață. La prima vedere pare un poem scris pentru copii și sună ca o poveste, iar personificarea soarelui și a vântului poate fi înțeleasă și de copii. În acest poem există un dublu mesaj, din care face parte și cel adresat oamenilor maturi, conștienți că iubirea înseamnă mult mai mult decât o îmbrățișare sau un sărut. Eu descoper și mai mult, iubirea este împrăștiată de lumina soarelui și de fiecare bătaie de vânt, iar ideea că rodul iubirii dintre soare și vânt sunt „florile iubirii” îmi surâde și o accept fără ezitare: „Legenda spune că macii / S-au născut din iubirea soarelui / Faţă de vânt…, din sărutul lui dogoritor. / <<Ce sunt macii? Florile iubirii!>>”.
Am remarcat o detașare emoțională, versurile parcă sunt scrise de o persoană neutră. Parcă ar preda la o clasă de cititori, dar nu pot să nu remarc că versurile, în simplitatea lor, transmit cum se poate înțelege iubirea private prin ochii unei femei mature și citez „Iubirea e zâmbet, / Tristete şi vis, / Sărutări, mângâieri, / Gânduri, abis … / Frământări şi alean, / Înălţări şi căderi, / Lacrimi şi dor / Cuvinte ce dor / Cuvinte ce mişcă / Întreg univers … / Culori se răsfrâng / Pe cer, curcubeu!”.
Un stil poetic la prima vedere simplu, accesibil, încărcat cu metafore care nu șochează, care transmite un sentiment de iubire cuminte, fără fluctuații emoționale. Și asta nu înseamnă că nu spune nimic, din contră în subsidiar apare un mesaj puternic despre puterea iubirii și nu lasă loc de interpretare.  
Fără nicio îndoială, acest volum îl depășește pe primul, autoarea a lucrat pe poeme, a eliminat cuvintele în plus și a avut mare grijă pentru cuvântul scris. În plus a încercat mai multe stiluri și probabil că reacția cititorilor și a criticilor o va convinge care stil i se potrivește mai bine. Și faptul că dorește să se autodepășească înseamnă că nu numai iubește poezia, dar și că dorește ca cititorul să înțeleagă mesajul pe care-l transmite și asta ne arată că nu scrie de dragul lelii, în fiecare poem pune o părticică din sufletul ei.
Nu pot decât să o îndemn să scrie, fiindcă mai are multe de spus, iar în ceeace privește stilul sunt convins că își va da seama care stil o prinde cel mai bine.