Cornelia VUn nou volum de debut la Editura eCreator din Baia Mare. Cornelia Vaida semnează volumul de poeme „Liturghia primăverii” și pentru ea odată cu acest anotimp începe și periplul editorial.
Pornind de la primul poem, cu un titlu mai puțin inspirit, dar cu un conținut exceptional, desi nu e în concordanță cu titlu și nu se referă la rugăciune, mai degrabă a descoperi, după multe căutări, „puterea Cuvântului”.
Într-un poem devine purtătoare a unui mesaj, din partea Creatorului, adresat nouă și prin mesaj capătă o dimensiune spirituală, făcându-ne să înțelegem că Cel Care ne-a Creat nu scapă nimic din ceeea ce facem s-au gândim „v-am găsit atât de firavi, atât de lipsiţi de iubire, de compasiune, de comunicare”. Poemul „A venit vremea” ne atrage atenția că nu suntem singuri și lăsați de izbeliște.

Pentru a se întări credința „Am venit s-aduc curcubee pe frunţi / Punţi s-aştern peste lumi”. În planul al doilea sunt invocați cei născuți înaintea timpului să contribuie la această trezire a umanității „Voi fii mei născuţi înaintea timpului / Purtătorii de stele pe frunte. / Adunaţi cu grijă pe cei rătăciţi în pliurile ascunse ale neputinţei, / Adormiţi mult prea devreme în somnul uitării … / Trezeşte-te inimă a pământului şi tu soare al cerului, / Şi s-au trezit la auzirea Cuvântului / Din Noaptea Învierii!”.
În poemul „Îndemn” mi-a atras atenția prin patru versuri. Enunțul poetic este tulburător „Haideţi să zdrobim toate crucile, / Astfel ca viitorii Cristoşi / Să nu avem pe ce-i răstigni!”. Înlăturarea crucilor are și o încărcătură filosofică, gândindu-ne cât de mulți nevinovați plătesc pentru vini imaginare sau pentru pur și simplu că sunt pierderi colaterale.
 Un poem scurt, sună ca o strigătură, ne aduce în ograda melosului popular și prin forma sa și mesajul specific vieții din satul românesc  „Lasă-mi mama, lasă-mi dorul / Să se toarcă cu fuiorul / Peste ochi, peste sprâncene, / Peste patimi / Peste vreme, / Nu-i dau drumu la hodină, / Să se-aștearnă-n rădăcină, / Nici în ochiul corbului, / Nici în limba șarpelui!”.
Să-l consideri prieten pe Freud te cam pune pe gânduri, dar nu vreau să insinuez nimic. Citind cu atenție poezia descoperi o trimitere la pandemia de covid și prin asta înțeleg că oarecum acest virus ne afectează și psihicul.
Tema principală, deslușită de la titlul cărții, este primăvara, când natura se trezește la viață. Anotimpul mai este considerat și anotimpul speranței, iar pentru creștini motiv de bucurie pentru cea mai mare sărbătoare, Învierea Domnului.
Poeziile nu sunt grupate pe teme literare sau pe stiluri poetice, sunt parcă aruncate la întâmplare sau poate în ordinea care le-a scris, dar asta nu scade intensitatea mesajului.
Autoarea are o apatenență la povestit și în majoritatea dintre poeme se întâmplă ceva, personajele sunt într-o permanentă mișcare și asta dă dinamică versului și nu permite să se instaleze moleșeala.
Mai vreau să spun că nu are un stil propriu și că se află în căutare, dar nu mă îndoiesc că o nouă carte va fi o superioară și vreau să cred că își conștientiza stilul poetic care o avantajează cel mai mult.